ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5116/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată de

Judecătoria Giurgiu la data de 31 mai 2004, s-a respins cererea formulată de

creditoarea SC B. SA, privind încuviințarea executării silite a contractului de

garanție imobiliară din 5 decembrie 1994.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că potrivit art. 405 C. proc. civ. și art. 6 din decretul nr. 167/1958

dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, care începe

să curgă potrivit dispozițiilor art. 405 alin. (2) C. proc. civ. și art. 7 alin.

(3) din decretul nr. 167/1958 de la data nașterii dreptului, respectiv data de

6 iunie 1995, ori procedura de executare s-a declanșat în anul 2003.

Împotriva acestei încheieri a

promovat apel creditoarea, prin care susține că s-a făcut o aplicare greșită a

legii.

Astfel executarea silită se face în

baza unui titlu executoriu respectiv sentința civilă nr. 110 din 20 martie 1997

investită cu formulă executorie și a contractului de garanție imobiliară din 5

decembrie 1994. Se mai arată că intimatul este garant în baza unui contract de

ipotecă încheiat cu banca, iar potrivit art. 1786 C. civ. „inscripțiile

conservă dreptul de privilegiu și de ipotecă în curs de 15 ani din ziua în care

s-au făcut inscripțiile”.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia nr. 259 din 1 aprilie 2005 a respins apelul, ca

nefondat.

În motivarea soluției, instanța de

control judiciar a reținut că dreptul apelantei de a cere executarea silită

este prescris în raport cu data nașterii acestui drept, 6 iunie 1995 (creditul

a fost acordat pe un termen de 6 luni, începând cu data de 6 decembrie 1994,

așa cum rezultă din contractul de credit încheiat la 6 decembrie 1994), precum

și în raport de data încheierii contractului de garanție imobiliară încheiat de

către părți, 5 decembrie 1994.

S-au înlăturat criticile privind

neaplicarea dispozițiilor art. 1786 C. civ., motivat de faptul că nu au nici o

legătură cu speța, fiind vorba despre dreptul de a cere executarea silită și nu

despre termenul până la care poate fi conservat un drept real.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs SC B. SA, prin lichidator invocând aspecte de nelegalitate, conform art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că între data

rămânerii definitive a titlului executoriu 1997 și împlinirea termenului de

prescripție care s-ar fi împlinit la data de 20 martie 2000, debitorul a

efectuat plăți în perioada 11 martie – 23 noiembrie 1999, astfel că în

conformitate cu art. 16 lit. a) din decretul nr. 167/1958 s-a întrerupt cursul

prescripției prin recunoaștere.

În susținere s-au depus înscrisuri,

respectiv situația soldurilor la data de 17 octombrie 2005 și situația

depunerilor de numerar efectuate de SC D. SRL.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 405 C. proc. civ.,

pentru pornirea executării silite trebuie să se facă dovada că nu a intervenit

prescripția dreptului de a cere executarea silită.

În speță așa cum a reținut și

instanța de apel titlul executoriu în baza căruia s-a declanșat procedura

executării l-a constituit, așa cum rezultă din cererea introductivă contractul

de garanție imobiliară din 5 decembrie 1994, și nu sentința civilă nr. 110 din

20 martie 1997, cum susține în cererea de recurs.

Ori așa cum au reținut instanțele

inferioare dreptul de a cere executarea silită față de titlul invocat s-a

născut după împlinirea termenului de 5 luni de restituire respectiv 6 iunie

1995.

În recurs se invocă alt titlu

executoriu și chiar în raport de aceasta nu s-a făcut dovada întreruperii

cursului prescripției nefăcându-se dovada efectuării plăților de care face

vorbire, înscrisurile depuse reprezentând niște situații privind debitul fără

legătură cu cererea introductivă.

Față de cele arătate Înalta Curte

apreciază că executarea silită s-a prescris, cererea fiind formulată la mai

mult de 3 ani de la data când s-a născut dreptul de a cere executarea silită,

nefiind dovedite în cauză existența unor motive de întrerupere a acestui termen

situație în care văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

creditoarea SC B. SA, prin lichidatori SC M.S.R.V.A. SA și SC P.C.M.C. SRL

București, împotriva deciziei nr. 259 din 1 aprilie 2005, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 octombrie 2005.