ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1522/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Contestatoarea S.M.T. a solicitat în

contradictoriu cu A.V.A.S. București anularea formelor de executare

silită

pentru lipsa titlului executoriu sau

în condițiile în care acesta există anularea executării

silite

ca fiind prescrisă.

Curtea de Apel București, prin

sentința comercială nr. 75 din 2 iunie 2009, a admis contestația și constatând

prescris dreptul de a cere executarea

silită

a anulat formele de executare întocmite de A.V.A.S. și prin sentința comercială

nr. 155 din 15 decembrie 2009 completează dispozitivul sentinței cu acordarea

cheltuielilor de judecată în sumă de 1.194,3 lei.

Instanța de

fond a reținut în esență că potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998, contractul

de credit bancar și actele prin care s-a constituit garanți procesuale sau

reale, constituie titluri executorii; iar art. 13 alin. (5) din același act

normativ stabilește termenul de prescripție a executării silite a creanțelor

preluate de A.V.A.S. de șapte ani.

Contractul de

credit și cel de garanție reală imobiliară au fost încheiate la data de 20

aprilie 1995, cu termen scadent în trimestrul IV al anului 1999, considerat de

instanța de fond 31 decembrie 1999, iar executarea silită a început la 25

septembrie 2008, este termenul stabilit de lege.

În privința

deschiderii procedurii insolvenței debitorului SC M.I. SRL, instanța a

considerat că dreptul la acțiune împotriva garanților ipotecari nu era

suspendat.

Împotriva sentinței

astfel pronunțate, intimata A.V.A.S. a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304

1

și 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține

că prin contractul de garanție imobiliară din 2 mai 1999, contestatoarea era

obligată solidar cu debitorul iar întreruperea prescripției față de debitor,

întreruperea prescripției și față de garantul acestuia, ca efect al deschiderii

procedurii insolvenței. Cât timp obligația principală nu a fost prescrisă nu se

poate prescrie nici obligația solidară acesteia, iar dispozițiile art. 137

alin. (4) din Legea nr. 85/2008 stabilește că descărcarea de obligații a

debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau

codebitorului principal.

Mai susține

recurenta că și prevederile art. 1872 C. civ. stabilesc că întreruperea

prescripției făcută în contra unei dintre debitorii solidari au efecte în

contra tuturor celorlalți codebitori ai săi, așa încât executarea silită nu

este prescrisă.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Dispozițiile

art. 42 și art. 44 din Legea nr. 64/1995 evocate de recurentă privesc situația

juridică a acțiunilor introduse de administrator sau lichidator pentru anularea

actelor frauduloase încheiate de debitor în trei ani anterior deschiderii

procedurii, iar art. 36 din Legea nr. 85/2006 suspendarea de drept a tuturor

acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra

debitorului și bunurilor sale.

Procedura

insolvenței fiind în esență o procedură concursuală și egalitară de executare a

debitorului aflat în incapacitate de plată nu mai poate pune în discuție

întreruperea sau suspendarea cursului prescripției executării, întrucât el se

află într-o procedură de executare; însă situația este diferită față de

garantul ipotecar împotriva căruia peste termenul de șapte ani se cere

executarea

silită

în condițiile în

care nu este atras răspunzător solidar în procedura specială.

Instanța de

fond judicios a considerat că suspendarea operează numai asupra acțiunilor

pornite împotriva debitorului și bunurilor sale, fără efecte asupra garanților

ipotecari.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva sentinței nr.

75 din 2 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București

împotriva sentinței nr. 75 din 2 iunie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția

a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 mai 2010.