ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5532/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5532/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin încheierea din 29 iulie 2007
Judecătoria Giurgiu a încuviințat executarea silită a contractului de cesiune
de creanță din 8 iulie 2004 și a contractului de garanție imobiliară din 13
decembrie 1995 autentificat la 14 decembrie 1995 la B.N.P. C.V. Giurgiu, la
cererea creditoarei B.C., împotriva debitoarei SC R. SRL, Județul Giurgiu.
Instanța de fond a reținut că
titlurile sunt investite cu formulă executorie în conformitate cu dispozițiile art.
373 alin. (2) și art. 374 C. proc. civ., astfel încât sunt îndeplinite condițiile
privind încuviințarea executării silite.
Împotriva acestei încheieri au
declarat apel F.I. și F.G. în calitate de garanți ai obligației de rambursare a
creditului acordat de SC B. SA, acordat debitorului SC R. SRL.
Prin decizia nr. 405 din 13 mai
2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul
garanților, a schimbat în tot încheierea atacată în sensul că a admis excepția
prescripției dreptului de a cere executarea silită, iar pe fond a respins
cererea de încuviințare a executării.
Instanța de apel a analizat
criticile aduse încheierii care vizau:
- la dosarul de executare al
executorului Judecătoresc I.I. nu a existat dovada cuantumului creanței de
79.449.555 lei, suma cesionată către B.C. fiind de numai 43.449.555 lei.
- prin contractul de garanție,
garantul a semnat numai pentru suma de 12 milioane lei și numai cu casa de
locuit, nu și cu terenul aferent acesteia.
- garantul nu are un titlu de
proprietate pentru casa de locuit.
- contractul de cesiune de creanță
încheiat între SC B. SA și B.C. este lovit de nulitate absolută, nefiind semnat
de garanți, deși erau parte în contract.
La data de 6 mai 2005, Curtea de
Apel a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului de a mai cere
executarea silită, având în vedere titlul executoriu în baza căreia creditoarea
SC B. SA putea solicita executare silită a debitoarei SC R. SRL și a garantului
F.I.
Astfel, sentința nr. 360 din 22
octombrie 1998 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, irevocabilă prin decizia nr. 817
din 15 aprilie 1999 pronunțată de Curtea de Apel București, constituie titlul
executor ce nu mai poate fi pus în executare, fiind împlinit termenul de 3 ani
prevăzut de dispozițiile art. 405 alin. (1) C. proc. civ.
Se reține totodată că, atât
declarația garantului F.I. din 20 februarie 2004, prin care acesta este de
acord cu plata datoriilor rezultate din acordarea creditului și a dobânzilor
aferente, cât și contractul de cesiune de creanță, au intervenit după
împlinirea termenului de prescripției.
Împotriva deciziei din apel a
declarat recurs creditoarea B.C. care, a invocat motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. (3) și (9) C. proc. civ. și a solicitat ca în fond,
după admiterea recursului, menținerea încheierii de fond.
Recurenta a susținut că decizia a
fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor privind competența funcțională a
secției comerciale a Curții de Apel București față de natura cauzei care este
esențial civilă. S-au încălcat astfel dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea
nr. 304/2004, privind organizarea judiciară și art. 2 alin. (4) din regulamentul
de ordine interioară a instanțelor judecătorești, situația ce conduce la
aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora
actele făcute de o instanță necompetentă sunt lovite de nulitate.
Instanța de apel, nesocotind
caracterul necontencios al cererii, și-a depășit atribuțiile și limitele
procedurii necontencioase când a trecut la analiza în fond a condițiilor de
exercitare a dreptului de a solicita executarea silită.
Dispozițiile art. 405 C. proc. civ.,
au fost greșit interpretate și aplicate de instanța de apel, cursul
prescripției fiind întrerupt, față de probatoriul administrat în cauză, cu
referire la declarația garantului F.I. din 20 februarie 2004, raportat și la
cererile de executare silită formulată de executorii bancari, înăuntrul
termenului de prescripție.
Recursul este fondat în parte
Critica privind necompetența
funcțională a secției comerciale a Curții de Apel București este nefondată
având în vedere dispozițiile Legii nr. 304/2004 republicată și față de natura
comercială a litigiului.
Contractul de cesiune de creanță
investit cu formulă executorie are în mod cert natură comercială, astfel cum
rezultă din dispozițiile art. 994 și urm. C. com.
Pe de altă parte, calitatea de
comerciant al debitorului SC R. SRL consolidează prezumția de comercialitate a
litigiului.
Ca atare, chiar dacă judecătoria
este instanța care a încuviințat executarea, instituția nefiind structurată din
punct de vedere funcțional, judecând în primă instanță acțiunile și cererile
stabilite potrivit legii procesuale, Curtea de Apel a fost legal investită
potrivit normelor de competență în vigoare la data soluționării apelului.
Critica vizând încălcarea dispozițiilor
art. 331 C. proc. civ. și art. 405
2
din același cod, se constată a
fi fondată.
Dispozițiile cuprinse în Cartea III C.
proc. civ., stabilesc imperativ caracterul necontencios al cererilor privind
încuviințarea executării silite, cu referire la art. 336 și urm. din același
cod.
Din economia dispozițiilor art. 335 C.
proc. civ., rezultă că instanța investită cu soluționarea unei cereri în cadrul
procedurii necontencioase, este ținută de caracterul strict al acesteia, iar în
condițiile în care „prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de
persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o
va respinge”.
În speță, se constată că instanța de
apel a fost investită cu caracterul judiciar al unei încheieri de încuviințare
a executării silite provocat de către garantul F.I. care, prin criticile
formulate a transformat caracterul necontencios al cererii într-unul
contencios, situație în care instanța de apel era obligată la respingerea lor,
potrivit textului de lege sus-citat.
Instanța de apel, depășindu-și însă
atribuțiile cu care era investită, s-a pronunțat asupra unor chestiuni de fond
ce nu puteau fi supuse controlului judiciar în această etapă procesuală.
Aspectele de fond ale cauzei, în
speță prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi analizate doar
în cadrul unei contestații la executare potrivit prevederilor art. 399 C. proc.
civ.
Mai mult, excepția prescripției a
fost supusă controlului autorității judecătorești, cu referire la sentința
civilă nr. 1479 din 16 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 5367/2004 al
judecătoriei Giurgiu ce a avut ca obiect contestația la executare formulată de
garantul F.I. și prin care excepția a fost respinsă.
Astfel având în vedere aceste
aspecte, instanța de apel a depășit limitele impuse de dispozițiile art. 331 C.
proc. civ., situație ce conduce implicit la încălcarea dispozițiilor art. 129 alin.
(6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului
dedus judecății.
Cum critica privind soluționarea
excepției de fond se dovedește a fi fondată, instanța apreciază că nu se impune
cercetarea criticilor privind fondul cauzei, recursul urmând a fi admis, cu
consecința modificării deciziei recurate, în sensul respingerii apelului
declarat în cauză și menținerea încheierii de fond.
Pentru aceste considerente, Înalta
Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și va admite
recursul în sensul celor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.C.
împotriva deciziei nr. 405 din 13 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a
V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de
garanții F.I. și F.G., împotriva încheierii din 29 iulie 2004 a Judecătoriei
Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 noiembrie 2005.