ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5532/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 29 iulie 2007 Judecătoria Giurgiu a încuviințat executarea silită a contractului de cesiune de creanță din 8 iulie 2004 și a contractului de garanție imobiliară din 13 decembrie 1995 autentificat la 14 decembrie 1995 la B.N.P. C.V. Giurgiu, la cererea creditoarei B.C., împotriva debitoarei SC R. SRL, Județul Giurgiu. Instanța de fond a reținut că titlurile sunt investite cu formulă executorie în conformitate cu dispozițiile art. 373 alin. (2) și art. 374 C. proc. civ., astfel încât sunt îndeplinite condițiile privind încuviințarea executării silite. Împotriva acestei încheieri au declarat apel F.I.

și F.G. în calitate de garanți ai obligației de rambursare a creditului acordat de SC B. SA, acordat debitorului SC R. SRL. Prin decizia nr. 405 din 13 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul garanților, a schimbat în tot încheierea atacată în sensul că a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, iar pe fond a respins cererea de încuviințare a executării. Instanța de apel a analizat criticile aduse încheierii care vizau: - la dosarul de executare al executorului Judecătoresc I.I. nu a existat dovada cuantumului creanței de 79.449.555 lei, suma cesionată către B.C. fiind de numai 43.449.555 lei. - prin contractul de garanție, garantul a semnat numai pentru suma de 12 milioane lei și numai cu casa de locuit, nu și cu terenul aferent acesteia.

- garantul nu are un titlu de proprietate pentru casa de locuit. - contractul de cesiune de creanță încheiat între SC B. SA și B.C. este lovit de nulitate absolută, nefiind semnat de garanți, deși erau parte în contract. La data de 6 mai 2005, Curtea de Apel a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului de a mai cere executarea silită, având în vedere titlul executoriu în baza căreia creditoarea SC B. SA putea solicita executare silită a debitoarei SC R. SRL și a garantului F.I. Astfel, sentința nr. 360 din 22 octombrie 1998 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, irevocabilă prin decizia nr. 817 din 15 aprilie 1999 pronunțată de Curtea de Apel București, constituie titlul executor ce nu mai poate fi pus în executare, fiind împlinit termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 405 alin. (1) C. proc.

civ. Se reține totodată că, atât declarația garantului F.I. din 20 februarie 2004, prin care acesta este de acord cu plata datoriilor rezultate din acordarea creditului și a dobânzilor aferente, cât și contractul de cesiune de creanță, au intervenit după împlinirea termenului de prescripției. Împotriva deciziei din apel a declarat recurs creditoarea B.C. care, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. (3) și (9) C. proc. civ. și a solicitat ca în fond, după admiterea recursului, menținerea încheierii de fond. Recurenta a susținut că decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor privind competența funcțională a secției comerciale a Curții de Apel București față de natura cauzei care este esențial civilă.

S-au încălcat astfel dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară și art. 2 alin. (4) din regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, situația ce conduce la aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora actele făcute de o instanță necompetentă sunt lovite de nulitate. Instanța de apel, nesocotind caracterul necontencios al cererii, și-a depășit atribuțiile și limitele procedurii necontencioase când a trecut la analiza în fond a condițiilor de exercitare a dreptului de a solicita executarea silită. Dispozițiile art. 405 C. proc. civ., au fost greșit interpretate și aplicate de instanța de apel, cursul prescripției fiind întrerupt, față de probatoriul administrat în cauză, cu referire la declarația garantului F.I.

din 20 februarie 2004, raportat și la cererile de executare silită formulată de executorii bancari, înăuntrul termenului de prescripție. Recursul este fondat în parte Critica privind necompetența funcțională a secției comerciale a Curții de Apel București este nefondată având în vedere dispozițiile Legii nr. 304/2004 republicată și față de natura comercială a litigiului. Contractul de cesiune de creanță investit cu formulă executorie are în mod cert natură comercială, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 994 și urm. C. com. Pe de altă parte, calitatea de comerciant al debitorului SC R. SRL consolidează prezumția de comercialitate a litigiului.

Ca atare, chiar dacă judecătoria este instanța care a încuviințat executarea, instituția nefiind structurată din punct de vedere funcțional, judecând în primă instanță acțiunile și cererile stabilite potrivit legii procesuale, Curtea de Apel a fost legal investită potrivit normelor de competență în vigoare la data soluționării apelului. Critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 331 C. proc. civ. și art. 405 2 din același cod, se constată a fi fondată. Dispozițiile cuprinse în Cartea III C. proc. civ., stabilesc imperativ caracterul necontencios al cererilor privind încuviințarea executării silite, cu referire la art. 336 și urm. din același cod. Din economia dispozițiilor art. 335 C. proc.

civ., rezultă că instanța investită cu soluționarea unei cereri în cadrul procedurii necontencioase, este ținută de caracterul strict al acesteia, iar în condițiile în care „prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge”. În speță, se constată că instanța de apel a fost investită cu caracterul judiciar al unei încheieri de încuviințare a executării silite provocat de către garantul F.I. care, prin criticile formulate a transformat caracterul necontencios al cererii într-unul contencios, situație în care instanța de apel era obligată la respingerea lor, potrivit textului de lege sus-citat. Instanța de apel, depășindu-și însă atribuțiile cu care era investită, s-a pronunțat asupra unor chestiuni de fond ce nu puteau fi supuse controlului judiciar în această etapă procesuală.

Aspectele de fond ale cauzei, în speță prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi analizate doar în cadrul unei contestații la executare potrivit prevederilor art. 399 C. proc. civ. Mai mult, excepția prescripției a fost supusă controlului autorității judecătorești, cu referire la sentința civilă nr. 1479 din 16 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 5367/2004 al judecătoriei Giurgiu ce a avut ca obiect contestația la executare formulată de garantul F.I. și prin care excepția a fost respinsă. Astfel având în vedere aceste aspecte, instanța de apel a depășit limitele impuse de dispozițiile art. 331 C. proc. civ., situație ce conduce implicit la încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecății. Cum critica privind soluționarea excepției de fond se dovedește a fi fondată, instanța apreciază că nu se impune cercetarea criticilor privind fondul cauzei, recursul urmând a fi admis, cu consecința modificării deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat în cauză și menținerea încheierii de fond. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și va admite recursul în sensul celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.C. împotriva deciziei nr. 405 din 13 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de garanții F.I. și F.G., împotriva încheierii din 29 iulie 2004 a Judecătoriei Giurgiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.