ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4363/2004

Asupra recursului de față constată:

Prin acțiunea formulată la

Tribunalul București, reclamanții V.D. și V.D.D., au chemat în judecată pe

pârâții B.A. SA, sucursala Municipiului București, SC D.S. SRL, S.N. și S.I.,

solicitând să se constate prescris dreptul la acțiune pentru recuperarea

creditului de 30.000.000 lei acordat SC D.S. SRL, conform contractului de

credit nr. 62 din 17 aprilie 1995 și garantat de pârâții S.N. și S.I., cu

contractul de garanție imobiliară, autentificat de Notariatul de Stat al sectorului

VI București sub nr. 8805 din 17 aprilie 1995.

Prin sentința nr. 17 din 23 ianuarie

2004, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prescripția dreptului la acțiune a băncii pentru recuperarea

creditului nu se poate invoca în procedura specială, prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998.

Împotriva sentinței nr. 17 din 23

ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, reclamanții V.I. și V.D.D.

au declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică în raport de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât încalcă prevederile art. 3 din Decretul

167/1958, privitor la prescripția extinctivă, ale art. 9 teza II a din O.G. nr.

51/1998, aprobată și modificată prin Legea 409/2001.

Se susține că instanța nu a avut în

vedere că data preluării de către A. a creditului de 30.000.000 lei, acordat

pârâtei

D.S. SRL,

conform

contractului de credit nr. 62 din 17 aprilie 1995, este 17 decembrie 1999, conform

contractului de cesiune nr. 728031 din 17 decembrie 1999 și numai de la acea

dată se puteau aplica prevederile art. 13 alin. (4) din O.G. 51/1998, ori la

acea dată creditul era prescris, termenul general de 3 ani curgând de la 20

aprilie 1996 și s-a împlinit la 20 aprilie 1996.

Ultimul motiv de recurs se referă la

faptul că instanța a trecut peste susținerile acestora cu privire la art. 9

teza II din O.G. nr. 51/1998, aprobată și modificată prin Legea 409/2001, prin

care se arată că termenul de 7 ani nu se aplică creanțelor, pentru care dreptul

de a cere executarea silită a fost prescris. În speță termenul de prescripție

s-a împlinit anterior introducerii acțiunii și apariției Legii 409/2001.

Examinând legalitatea și temeinicia

deciziei recurate în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat

este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă:

Prin contractul de credit nr. 62 din

17 aprilie 1995 B.A. SA a acordat societății D.S. SRL, un credit în cuantum de

30.000.000 lei.

Pentru garantarea acestui credit s-a

încheiat contractul de ipotecă asupra imobilului proprietatea garanților S.N.

și S.I.

Creditul nu s-a restituit.

La data de 5 februarie 1997,

reclamanții au cumpărat de la cei doi garanți imobilul ipotecat, asumându-și

riscul sarcinilor acestuia.

La 17 decembrie 1999, prin

contractul de cesiune din aceeași dată, A. a preluat B.A. SA, precum și creanța

debitorului cedat D.S. SRL.

Din luna martie 2003, A. a început

procedurile de recuperare a creanței consolidate prin vânzare la licitație a

imobilului ipotecat pentru garantarea creanței.

Potrivit art. 5 din O.G. nr. 43/1997

contractul de credit nr. 62/1995 și garanția imobiliară cu același număr au

devenit titluri executorii, astfel că nu a mai fost nevoie de obținerea unei

hotărâri judecătorești irevocabile.

Recurenții confundă dreptul la

acțiune cu dreptul de a cere executarea silită, contractul de credit devenind

titlu executoriu recunoscut semnat de debitor, astfel că nu se pune problema

exercitării de B.A. a dreptului la acțiune, iar dreptul creditoarei de a cere

executarea titlurilor a început să curgă din 14 iulie 1997.

Cum A. a preluat creanța la 17

decembrie 1999, înăuntrul termenului de 7 ani, în raport de dispozițiile O.G.

nr. 51/1998, termen special de prescripție și cum contractele de credit și

ipotecă au devenit executorii la data intrării în vigoare a O.G. 43/1997,

termenul de prescripție s-a împlinit la 10 iulie 2004.

În ce privește termenul de

prescripție de 7 ani,

l

egea 409/2001

a reformulat textul art. 9 din O.U.G. nr. 51/1998, astfel dispoziția privind

termenul de prescripție de 7 ani de a cere executarea silită de către A. a fost

menținută în art. 9 pct. 5. O.G. 51/1998 a fost republicată în M. Of. 948/2002,

iar textele au primit o nouă numerotare, termenul de prescripție aflându-se la art.

13 alin. (5) din O.U.G. 51/1998.

Astfel fiind, recursul este nefondat

și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții V.I. și V.D.D., împotriva sentinței nr. 17 din 23 ianuarie 2004 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2004.