ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 385/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 18835/212 din 18 decembrie 2007 petenții T.V. și T.D. au solicitat ca în contradictoriu cu intimatele B.R.C.E.B. SA și O.P.R.C.B. să se constate stingerea ipotecilor constituite prin contractele de garanție imobiliară autentificate sub nr. 186/1997, 184/1997, 185/1997 și 7415/1997. În motivarea cererii s-a arătat că bunurile imobile personale și comune au constituit garanții ale convenției de credit nr. 626/1996 prin care B. SA a acordat un împrumut SC T.E. SRL Constanța și că ulterior prin contractul de cesiune de creanță nr. 126327/1999 pârâta B.R.C.E.B.SA BUCUREȘTI a cedat obiectul convenției nr. 626/1996 către pârâtul O.P.R.C.B.

La termenul din 29 ianuarie 2008 reclamanții au precizat acțiunea în sensul că pârâtul al doilea este A.V.A.S București. Prin sentința comercială nr. 1661 din 29 ianuarie 2008 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat acțiunea spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel București reținând incidența dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998. Pe rolul Curții de apel București, secția a V-a comercială, s-a format dosarul nr. 18835/212/2007. Petenții au depus o precizare prin care au arătat că înțeleg să se judece în contradictoriu cu A.V.A.S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate stingerea ipotecilor constituite prin contractele de garanție imobiliară ca efect al prescripției.

Prin sentința comercială nr. 89 din 9 iunie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanții T.V. și T.D. în contradictoriu cu pârâții B.R.C.E.B. SA BUCUREȘTI și A.V.A.S. BUCUREȘTI, a constatat stingerea prin prescripție extinctivă a ipotecilor constituite prin contractele de garanție imobiliară autentificate sub nr. 186 din 21 ianuarie 1997, transcris la Judecătoria Constanța sub nr. 107 din 22 ianuarie 1997; sub nr. 184 din 21 ianuarie 1997 transcris la Judecătoria Constanța sub nr. 106 din 22 ianuarie 1997; sub nr. 185 din 21 ianuarie 1997, transcris la Judecătoria Constanța sub nr. 105 din 22 ianuarie 1997; sub nr. 7415 din 4 decembrie 1997 transcris la Judecătoria Constanța sub nr. 5101 din 5 decembrie 1997. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în speță, cum bunurile ipotecate nu au aparținut debitorului SC T.E.

SRL, ci terților garanți care nu erau personal obligați la plata datoriei, ipotecile constituite s-au prescris prin împlinirea termenului general de prescripție de 3 ani conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, mai înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 409/2001. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 1800 pct. 4 C. civ., art. 1885 C. civ., art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 instanța a admis acțiunea și a constatat stingerea prin prescripție extinctivă a ipotecilor constituite prin contractele de garanție imobiliară. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata A.V.A.S. București în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii contestației la executare ca nefondată.

În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut că dreptul intimatei de a demara executarea silită pentru recuperarea creanțelor preluate la datoria publică de la B. SA s-a născut la data de 7 iulie 1997, odată cu încheierea contractului de cesiune de creanță nr. 126327; că de la acest moment, regimul juridic aplicabil ipotecilor în speță este conferit de dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 51/1998; că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu este aplicabil termenul special de prescripție a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani; că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 409/2004 creanța preluată de la B. SA privind pe debitoarea SC T.E. SRL împreună cu accesoriile acesteia, respectiv contractele de ipotecă nu erau prescrise; că instanța de fond trebuia să se raporteze la întreg textul art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998 și din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții rezultă că pentru toate creanțele preluate de A.V.A.S. pentru care dreptul de a cere executarea silită nu a fost prescris, termenul în care instituția poate executa silit este de 7 ani; că în cauză a operat întreruperea ori suspendarea cursului prescripției ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 432 din 15 ianuarie 2004 de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 196/2008 și deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea SC T.E. SRL prin încheierea din 2 mai 2001 a judecătorului sindic. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente ce vor substitui motivarea instanței de fond în ce privește excepția prescripției extinctive.

Recurenta A.V.A.S. a comunicat contestatorilor la 16 mai 2008 titlurile executorii constând în convenția de credit nr. 626 din 20 decembrie 1996, contractele de garanție imobiliară nr. 186 din 21 ianuarie 1997; 184 din 21 ianuarie 1997; 185 din 21 ianuarie 1997 autentificate de B.N.P. C.B. și contractul de garanție imobiliară nr. 7415 din 4 decembrie 1997 autentificat de B.N.P. B.C. Prin convenția de credit nr. 626 din 20 decembrie 1996 B. SA a rescadențat la plată suma de 468.931.802,22 lei pentru SC T.E. SRL, creditul urmând a fi rambursat în 7 rate lunare egale până la 20 octombrie 1997. Prin contractul de cesiune de creanță nr. 126327 din 7 iulie 1999 B. a cesionat creanța sa față de debitorul cedat SC T.E.

SRL către A.V.A.S., rezultată din titlurile de creanță comunicate contestatorilor la 16 mai 2008. Conform art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 termenul de prescripție a dreptului de a cere executare silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. este de 7 ani, însă acest termen nu se aplică creanțelor pentru care – până la data preluării – dreptul de a cere executarea silită fusese prescris. Condiția aplicării termenului special de prescripție de 7 ani pentru executarea silită pornită de A.V.A.S. prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 este ca la data cesiunii creanței către A.V.A.S., dreptul de a cere executarea silită să nu fi fost prescris, deci termenul de prescripție a executării silite să nu fi fost împlinit.

Prescripția scursă anterior încheierii contractului de cesiune este deci tot o prescripție a dreptului de a cere executare silită a cărei reglementare de drept comun este cuprinsă în art. 6 din Decretul nr. 167/1958 și art. 405 alin. (1) C. proc. civ. Dacă la momentul încheierii contractului de cesiune prescripția nu era împlinită se aplică termenul de 7 ani reglementat de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 care începe să curgă de la data la cere se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv de la data scadenței, aceeași dată de la care s-a calculat și termenul de prescripție de drept comun pentru a se vedea dacă acesta se împlinise la momentul cesiunii. În cauză se constată că la data contractului de cesiune 7 iulie 1999, termenul de prescripție de drept comun nu era împlinit și drept urmare devine incident termenul de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998. Procedând la calcularea lui de la data scadenței, respectiv de la data de 20 octombrie 1997 se constată că la data comunicării titlurilor executorii de către A.V.A.S. , respectiv 16 mai 2008, acesta era împlinit. Instanța de fond în mod greșit a considerat că în speță nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 51/1998 în care se precizează la art. 13 alin. (5) că termenul de prescripție de a cere executare silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. este de 7 ani, însă aceasta nu este de natură a schimba soluția pe excepție față de considerentele mai sus evocate. În ceea ce privește sentința nr. 432 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanța se reține că T.V. a fost obligat în calitate de administrator al debitoarei SC T.E.

SRL să plătească suma de 100.908,12 dolari SUA și suma de 16.378.028 lei, reprezentând parte din pasivul societății debitoare. Prin sentința menționată, ce a fost pronunțată conform art. 124 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la acea dată, s-a dispus ca sumele obținute prin executarea silită împotriva pârâtului administrator să intre în averea debitoarei SC T.E. SRL și să fie destinate plății datoriilor acesteia, conform legii speciale. Sumele obținute în urma executării silite efectuată de executorul judecătoresc conform codului de procedură civilă așa cum dispun prevederile art. 142 din Legea nr. 86/2005 se adaugă la masa credală stabilită în cadrul procedurii colective de executare urmând ca distribuirea sumelor să se facă conform legii speciale, astfel că această sentință nu îndeplinește condițiile pentru a avea caracterul de act întreruptiv de prescripție.

De asemenea se reține că, în speță creditoarea a demarat executarea silită numai a convenției de credit și a contractelor de garanție imobiliară. Susținerea recurentei că termenul de prescripție ar fi fost suspendat ca urmare a declanșării procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 nu este fondată. Conform art. 35 – 36 din Legea nr. 64/1995 de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, precum și orice termen de prescripție a acestora. Or, la momentul deschiderii procedurii împotriva debitoarei, nu era inițiată nici o altă executare silită a creanței, astfel încât prevederile menționate să-și poată produce efectele în sensul suspendării termenului de prescripție.

Deci pentru a deveni operabile prevederile art. 35 – 36 din Legea nr. 64/1995 era necesar ca la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, să fi fost deja inițiată o executare a creanței. Concluzionând, se reține că termenul de prescripție de 7 ani era împlinit față de debitoare, astfel încât creditoarea nu mai putea proceda nici la executarea silită a fidejusorilor. Pentru considerentele expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 89 din 9 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2009.