ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Constanța, prin

sentința civilă nr. 8143 din 19 mai 2005, a admis excepția necompetenței

materiale invocată de intimata A.V.A.S. București și a declinat competența de

soluționare a cauzei privind pe contestatoarea SC O. SA cu sediul social în Orașul

Ovidiu, Județul Constanța și intimata A.V.A.S. București în favoarea Curții de

Apel București.

În motivarea acestei soluții

a fost avut în vedere că potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 cu

modificările ulterioare, privind valorificarea unor active ale statului,

cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu

activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea

răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii

definiți la art. 38, sunt de competența Curții de Apel în a cărei rază

teritorială se află sediul, sau după caz, domiciliul pârâtului.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 121 din 29 iunie 2006, a admis

în parte contestația la executare formulată de contestatoarea SC O. SA în

contradictoriu cu intimata A.V.A.S. BUCUREȘTI și a anulat formele de executare

efectuate de A.V.A.S., respectiv a anulat parțial Ordinul nr. 319/2005 emis de

A.V.A.S. în ceea ce privește pe contestatoarea debitoare SC O. SA. A mai fost

respinsă cererea contestatoarei de restabilire a situației anterioare, ca

neîntemeiată.

În fundamentarea acestei

hotărâri s-a reținut că între SC O. SA și C.A.S. Constanța s-a încheiat

convenția nr. 15258 din 17 noiembrie 2003 prin care, în temeiul O.U.G. nr. 40/2002

și al Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 132 din 7 mai 2002 a fost eșalonată

datoria SC O. SA pe o perioadă de 60 de luni, cu 3 luni perioadă de grație, iar

nerespectarea convenției atrage anularea înlesnirilor la plăți și începerea

imediată sau, după caz, continuarea executării silite pentru întreaga sumă

neplătită.

Între C.A.S. Constanța și A.V.A.S.

s-a încheiat protocolul nr. 43 din 3 martie 2004, prin care datoria societății

contestatoare a fost preluată de A.V.A.S., iar în baza acestui protocol s-a

început executarea silită. Protocolul a fost încheiat în temeiul art. 3 alin. (4),

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 557/2003 iar C.N.A.S. era obligată

să notifice debitorilor transferul creanțelor în termen de 10 zile de la data

transferului, prin înștiințarea colectivă, publicată în M. Of. al României,

partea a IV-a, dovadă care însă nu există la dosarul cauzei.

Nefiindu-i notificată

transferarea creanței către A.V.A.S., contestatoarea a continuat să facă plățile

în continuare către C.A.S. Constanța și așa cum reiese din documentele de plată

cât și din nota de constatare a A.F.P. a localității Ovidiu, contestatoarea

și-a îndeplinit întocmai obligația rezultând din convenția nr. 15258 din 17

noiembrie 2003.

Executarea silită începută

de A.V.A.S. pentru întreaga sumă datorată de contestatoare este nelegală,

deoarece SC O. SA este îndrituită să plătească în continuare către creditoarea

A.V.A.S. datoria în modalitatea eșalonată stabilită prin convenția nr. 15258/2003

și pentru aceleași motive A.V.A.S. nu era îndreptățită la emiterea Ordinului nr.

319/2005 să pornească executarea silită prin poprire pentru întreaga sumă.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 121 din 29 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, a promovat recurs creditoarea A.V.A.S. București care a

criticat această hotărâre, în principal, pe cale de excepție, sub aspectul

tardivității formulării contestației. Pe fondul litigiului s-a constatat că

transferul creanței din evidențele C.A.S. Constanța a operat în baza unei

dispoziții legale imperative, care nu reprezintă o cesiune de creanță în sensul

de vânzare a unui drept, astfel că transferul creanței este opozabil din

momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 95/2003, fiind invocat ca temei de

drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de A.V.A.S. pentru următoarele considerente.

Este unanim acceptat, că din

abordarea sa procesuală, noțiunea de termen evocă durata de timp, stabilită în

principal prin lege, înlăuntrul căreia trebuie îndeplinită, sau, dimpotrivă,

trebuie oprită, întocmirea unui act de procedură. Referitor la termenul de

exercitare a contestației la executare, în art. 401 alin. (1) C. proc. civ., se

stabilește un termen unitar de 15 zile, care în speță, curge de la data când contestatorul

a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a

îndeplini un act de executare.

Nu poate fi primită teza

acreditată de recurentă și anume că momentul de la care debitoarea putea să se

adreseze justiției este afișarea somației colective de plată nr. 4949 din 4

martie 2004 la sediul C.A.S. Constanța, dată de la care aceasta știa sau ar fi

trebuit să știe faptul că figurează cu un debit de 27.308,74 Ron în evidențele

A.V.A.S., deoarece în realitate numai în urma adresei cu nr. 12023 din 4

aprilie 2005 a fost adusă la cunoștința SC O. SA întinderea obligației ce urmează

a fi adusă la îndeplinire.

Bine documentat și amplu

argumentat, instanța de fond a apreciat, că în lipsa notificării în modalitatea

expres prevăzută de art. 3 alin. 2 din O.U.G. nr. 95/2003, toate plățile făcute

de contestatoare până în decembrie 2002 sunt liberatorii, iar buna credință

subzistă și din împrejurarea că după ce s-a obținut virarea sumelor plătite din

contul C.A.S. Constanța în contul A.V.A.S., s-a continuat efectuarea plăților

conform aceleiași convenții în contul A.V.A.S. Astfel au fost încălcate

dispozițiile art. 379 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că nici o urmărire

asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță

certă, lichidă și exigibilă, iar din contextul expus anterior, apare fără

putere de tăgadă că în cauză, creanța nu îndeplinea criteriul exigibilității,

făcând admisibilă numai în parte contestația la executare.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. cu

sediul social în București, împotriva sentinței comerciale nr. 121 din 29 iunie

2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinite

nici una din cerințele art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 121 din 29 iunie 2006

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.