ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1253/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 189/F/CA/2005,

la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC A.H. SA Brașov a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S.,

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov și Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare

Fiscală, solicitând ca, prin sentința ce va pronunța, instanța să dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, la emiterea

și comunicarea în regim de urgență a certificatului de obligații bugetare;

- obligarea, în solidar, a pârâților

Ministerul Finanțelor Publice București și A.V.A.S., la solicitarea

certificatului de obligații bugetare de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, restructurarea volumului obligațiilor bugetare

restante prin radierea obligațiilor bugetare scutite de la plată, acumulate de

reclamantă, până la data de 1 noiembrie 2004 și reducerea corespunzătoare a

volumului creanțelor bugetare restante, emiterea unor acte adiționale la Ordinul comun nr. 33/201 din 23 iunie 2003, emis de A.P.A.P.S. și C.N.A.S., nr. 210/1472 din

28 octombrie 2003, emis de A.P.A.P.S. și Ministerul Finanțelor Publice și Ordinul

nr. 225/592 din 25 noiembrie 2003, emis de A.P.A.P.S. și M.M.S.S.F. sau de noi

ordine comune care se referă la situația obligațional-fiscală a reclamantei și

executarea obligațiilor de către pârâte, în termen de 90 de zile de la

comunicarea hotărârii;

- suspendarea actelor

administrativ-fiscale de urmărire și executare silită și încetarea oricăror

acțiuni având ca obiect colectarea creanțelor bugetare restante;

- obligarea pârâților la

individualizarea, cuantificarea și operaționalizarea ajutorului de stat,

aprobat și notificat conform deciziei Consiliului Concurenței nr. 821/2004 și

adresei nr. 2214 din 2 februarie 2005 a A.V.A.S. București;

- obligarea în solidar a pârâților,

la daune cominatorii egale cu un procent de 3% pentru fiecare zi de întârziere,

raportat la volumul creanțelor bugetare restante, dar nu mai puțin de 1000

milioane lei/zi de întârziere, începând cu data comunicării hotărârii și până

la executarea în totalitate a obligațiilor mai sus enunțate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

precizat că face parte din categoria societăților comerciale a cărei situație

obligațional-fiscală intră sub incidența prevederilor O.G. nr. 26/2004 și O.G. nr.

53/2003, fiind și beneficiara unui ajutor de stat, modificat și aprobat conform

Legii nr. 137/2002, care, însă, nu a fost individualizat, cuantificat și operaționalizat

conform legii.

Precizează, de asemenea, că debitele

pentru care este urmărită, trebuiau restructurate, iar prin executarea silită a

acestora se împiedică administrarea patrimoniului.

Pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată, reclamanta fiind lipsită de calitate procesuală activă, iar

cererea de suspendare formulată fiind inadmisibilă, acesta putând face obiectul

unei contestații la executare.

A depus întâmpinare și pârâta A.V.A.S.

București, invocând excepțiile de necompetență materială și teritorială a instanței,

competent a soluționa cauza fiind Tribunalul București, secția comercială,

instanță în favoarea căreia urmează a se declina competența. Pe fond, a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În susținerea excepțiilor, pârâta a

arătat că emiterea ordinelor comune la care face referire reclamanta, nu are

natura juridică a unui act administrativ, A.P.A.P.S. și Ministerul Finanțelor Publice

emițând aceste ordine, nu în calitate de autorități administrative, ci în

calitate de creditori ai reclamantei, pârâtele având sediul în București,

astfel că litigiul este de competența secției comerciale a Tribunalului

București.

Prin sentința nr. 105/F/CA din 27

septembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepțiile de necompetență materială și teritorială invocate și

a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București,

secția comercială.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că într-adevăr ordinele la care face referire

reclamanta, au fost emise în baza Legii nr. 137/2002, iar potrivit art. 40 alin.

(1) din această lege, cererile prin care se atacă operațiunea sau un act

prevăzut de această lege și de O.G. nr. 88/1997 sunt de competența secțiilor

comerciale ale tribunalelor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta SC A.H. SA Brașov, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și susținând, în esență, că hotărârea pronunțată a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de nulitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Competentă din punct de vedere

material este curtea de apel, prin acțiunea în contencios administrativ ce au

formulat-o, solicitându-se aplicarea legii, la situația obligațional-fiscală a

societății reclamante, fără a ataca vreun act ori operațiune din categoria

celor prevăzute de Legea nr. 137/2002, în speță nefiind, astfel, incidente

prevederile art. 40 alin. (1) din respectiva lege.

Referitor la competența teritorială

se arată că în materia contenciosului administrativ aceasta este alternativă,

astfel că sesizarea Curții de Apel Brașov s-a făcut în mod legal.

Se concluzionează că ambele excepții

sunt neîntemeiate, astfel încât admiterea lor prin sentința recurată a dus la

pronunțarea unei soluții nelegale.

Au formulat întâmpinări, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov, reprezentanta în teritoriu a Ministerului

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și A.V.A.S.,

întâmpinări prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Excepția necompetenței materiale,

precum și cea a necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov, în

soluționarea cauzei, invocate de pârâta A.V.A.S. București, au fost corect

admise de către instanța de fond, cauza fiind trimisă, spre soluționare,

instanței competente, Tribunalul București, Secția comercială.

Actul pe care recurenta-reclamantă a

înțeles să îl solicite a fi inițiat de către intimatele-pârâte, în vederea

acordării înlesnirilor la plată stabilite prin Legea nr. 137/2002, privind

unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările

ulterioare, dispoziții coroborate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2004, aprobată

și modificată prin Legea nr. 442/2004, nu are natura juridică a unui act

administrativ, intimatele-pârâte neacordând astfel de înlesniri în calitate de

autorități ale administrației publice, ci în calitate de creditori.

Aplicabilă în speță este Legea nr. 137/2002,

întrucât reclamanta tinde la valorificarea unui drept prevăzut de această lege,

și anume, dreptul de a beneficia de înlesniri la plata obligațiilor bugetare

restante.

Cum Legea nr. 137/2002 este o lege

specială, care în art. 40 stabilește chiar și instanța competentă a soluționa

cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege,

aceasta fiind tribunalul, secția comercială, în mod corect s-a admis de către

instanța de fond, excepția necompetenței materiale a curții de apel.

Sub aspectul competenței teritoriale

a instanței învestite cu soluționarea cauzei, în mod corect s-a statuat că este

competent Tribunalul București.

Au fost avute în vedere dispozițiile

art. 5 C. proc. civ., conform cărora „cererea se face la instanța domiciliului

pârâtului”, coroborate cu cele prevăzute de art. 8 C. proc. civ., potrivit cărora „cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale,

regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face

la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își

are domiciliul, reclamantul”.

Se constată, deci, că instanța de

fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, nefiind motive de casare sau

modificare, în sensul celor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.H.

SA Brașov împotriva sentinței nr. 105/F/CA din 27 septembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 aprilie 2006.