Decizia nr. 879/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 13008/62/2010 — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată și precizată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.U. SA Brașov, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și Ministerul de Finanțe prin D.G.F.P. Brașov, solicitând: - obligarea pârâtei Ministerul Finanțelor - D.G.F.P. Brașov la emiterea și comunicarea către instituțiile implicate a certificatului de obligații bugetare necesar aplicării prevederilor O.U.G. nr. 26/2004, aprobată și modificată prin Legea nr. 442/2004, la situația obligațional – fiscală a societății; - obligarea pârâtelor în solidar la restructurarea volumului obligațiilor bugetare restante ale societății conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 combinate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2004, astfel cum aceasta a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 442/2004 – art. 31 4 și prevederile legale corespunzătoare la care acestea fac trimitere, respectiv prevederile incidente din O.G. nr. 53/2003 aprobată prin Legea nr. 498/2004, radierea obligațiilor bugetare scutite la plată și emiterea consecutivă, pe această nouă bază obligațională a actelor adiționale la ordinele comune din 10 septembrie 2003 ale A.V.A.S. și M.M.S.S.F., din 23 aprilie 2003 al A.V.A.S. și C.N.A.S. și din 28 octombrie 2003 al A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect numai acele obligații bugetare ce eventual mai rămân în ființă în sarcina reclamantei și eșalonarea acestora la plată sau emiterea unor noi Ordine comune după caz; - încetarea oricăror urmăriri și executări silite pentru debitele restante anterioare datei intrării în vigoare a Legii nr. 442/2004 (1 noiembrie 2004) până la clarificarea și definitivarea situației legale a acestora; - obligarea pârâtelor la individualizarea, cuantificarea și operaționalizarea ajutorului de stat la care este îndreptățită reclamanta potrivit legii. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că face parte din categoria societăților comerciale a căror situație obligațional fiscală (bugetară) intră sub incidența prevederilor art. 18 din Legea nr. 137/2002 cu modificările și completările ulterioare, combinate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2004, aprobată și modificată prin Legea nr. 442/2004 – art. 31 4 și prin trimitere la prevederile, de asemenea incidente, din O.G. nr. 53/2003, aprobată prin Legea nr. 498/2004. Totodată a considerat că beneficiază de prevederile Legii nr. 143/1999 privind acordarea unui ajutor de stat. Arată că s-au adus grave prejudicii drepturilor reclamantei de administrare a propriului patrimoniu prin neaplicarea legii și continuarea, de către Ministerul Finanțelor – D.G.F.P. Brașov, a unor acțiuni de urmărire și executare silită, În drept și-a întemeiat acțiune pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 137/2002, O.U.G. nr. 26/2004, Legea nr. 442/2004, O.G. nr. 53/2003 aprobată prin Legea nr. 498/2004, Legea nr. 143/1999. 2.Apărările pârâtelor Pârâta D.G.F.P. Brașov, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că la data de 19 ianuarie 2005 i-a fost emis certificat de sarcini fiscal cu adresa din 28 ianuarie 2005 care a fost comunicat Ministerului Finanțelor Publice și către A.V.A.S. Pârâta a arătat că certificatul de obligații fiscale se emite numai la solicitarea instituției publice implicate, în speță A.V.A.S. Pârâta A.V.A.S., față de acțiunea formulată și precizată a reclamantei,prin întâmpinarea formulată a invocat excepția necompetenței materiale, teritoriale, excepția netimbrării iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. D.G.F.P. a formulat pentru Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. Soluțiile pronunțate în cauză Prin sentința nr. 97/F din 14 septembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 190/CA/2005 Curtea de Apel Brașov, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, considerând că litigiul are natură comercială. La rândul său, Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 2036 din 16 februarie 2007, secția VI comercială a Tribunalului București a declinat competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, apreciind că litigiul este de contencios administrativ, autoritățile pârâte având rang central, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei hotărâri pârâta A.N.A.F. a formulat recurs, iar, prin decizia nr. 1264/R din 13 septembrie 2007 Curtea de Apel București a respins recursul ca nefondat, Curtea de Apel Brașov rămânând competentă să soluționeze cauza. Întrucât a fost invocată de către reclamantă excepția de neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, prin încheiere a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției. Prin Decizia nr. 698 din 17 iunie 2008 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată de SC S. Cu privire la acțiunea reclamantei, s-a solicitat de către pârâte admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată și pe excepția de nelegalitate, respingerea acesteia. Prin încheierea de ședință din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel Brașov a respins excepția lipsei plângerii prealabile, excepția de tardivitate, excepția de nelegalitate și excepția de litispendență. De asemenea, a fost respinsă și excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2008. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamata, care a fost respins ca tardiv formulat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin decizia din 13 martie 2009. Împotriva deciziei din 13 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă prin decizia din 13 decembrie 2009 a aceleiași instanțe. Prin sentința nr. 250/F din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele C.N.A.S. și Ministerul Muncii,Familiei și Protecției Sociale și-n consecință: - a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S.U. SA față de aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. - a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC S.U. SA în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. București, Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a județului Brașov, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov, având ca obiect: 1. Constatarea faptului că reclamanta este o societate comercială constituită ca urmare a divizării parțiale a SC T.U. SA Brașov și sunt incidente dispozițiile art. 31 4 din Legea nr. 442/2004 de aprobare și modificare a O.U.G. nr. 26/2004, respectiv O.G. nr. 53/2003, aprobată prin Legea nr. 498/2004 raportat la art. II din O.U.G. nr. 26/2005 privind acordarea de înlesniri bugetare (scutiri de la plată).

Constatarea stingerii ope legis, a creanțelor bugetare corespunzătoare obligațiilor restante ale societății la data de 31 octombrie 2004 în sumă de 4.116.353,00 RON și a accesoriilor aferente acestora la zi (dobânzi, penalități și majorări de întârziere) în sumă de 8.694.877,00 RON.

Obligarea pârâtelor, în solidar la aplicarea scutirilor de la plata prevăzută de lege conform petitului 1 de mai sus și operaționalizarea acestora în evidența fiscală pe plătitor, respectiv restructurarea și actualizarea corespunzătoare a volumului obligațiilor bugetare cu care este debitată reclamanta.

Obligarea pârâtei A.N.A.F.-D.G.F.P. Brașov la eliberarea unui certificat fiscal din care să rezulte situația obligațional – bugetară restructurată și actualizată a societății ca urmare a stingerii, ope legis, a obligațiilor bugetare restante și accesoriilor acestora precizate la petitul 2 de mai sus.

În cazul admiterii acțiunii obligarea pârâtelor la executarea hotărârii pronunțate în termen de 90 de zile de la comunicare, iar în caz de neexecutare în termenul stabilit, obligarea acestora în solidar, la plata unor penalități de 100.000,000 RON pe zi întârziere. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția de nelegalitate a celor 3 ordine și a actelor administrative sus menționate, instanța a constat că este inadmisibilă, reținând că nu mai poate fi pusă în discuție nelegalitatea acestor acte pe această cale în cauză, excepția fiind soluționată prin încheierea din 5 noiembrie 2008, devenită irevocabilă prin decizia nr. 1411/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea privește fondul cauzei instanța a constatat din cuprinsul hotărârii A.G.E.A.2 din 23 februarie 2007 că în cauză nu se aplică prevederile privind ajutorul de stat, fapt ce rezultă chiar din cuprinsul hotărârii Comisiei Europene depusă la dosar atât de pârâta A.V.A.S. cât și de reclamantă. Mai mult, în condițiile în care U.T.B. T. ar fi fost privatizată conform prevederilor Legii nr. 137/2002 și potrivit procedurii începute dar nefinalizată prin A.V.A.S., s-ar fi pus problema incidenței art. 31 4 din Legea nr. 442/2004, adică a acordării de înlesniri societăților comerciale desprinse din societatea mamă în urma privatizării potrivit legii. A mai arătat instanța că în condițiile în care această privatizare a SC T. nu s-a realizat, fapt recunoscut de pârâtele Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov și A.V.A.S., împrejurare ce rezultă și din actele depuse la dosar, activele SC T. fiind vândute prin lichidare voluntară, nu sunt aplicabile prevederile art. 31 4 din Legea nr. 442/2004, fapt invocat de reclamantă prin acțiunea formulată și precizată de mai multe ori. Instanța a apreciat că, atâta timp cât cele trei ordine comune și celelalte acte administrativ fiscale (procese-verbale, decizii de impunere, rapoarte fiscale, titluri executorii) nu au fost constatate la instanțe pe cale de excepție, ca nelegale și nici anulate sau revocate de instanță sau de emitentul acestora, cererea reclamantei de constatare a caducității acestor acte fiscale nu poate fi admisă, respectivele acte fiscale nefiind legale, iar reclamanta care nu a achitat la scadență ratele a pierdut înlesnirile acordate, astfel că datorează sumele înscrise în graficele de eșalonări anexate fiecărui ordin comun, În ce privește incidența dispozițiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 442/2004, instanța a constat că aceste dispoziții nu-i pot fi aplicate câtă vreme nu a respectat clauzele Ordinelor comune și mai ales că nu s-a făcut dovada privatizării prin procedura începută și nefinalizată a societății mamă SC T., activele acesteia fiind vândute la licitație și nu prin privatizare, ci prin lichidare judiciară voluntară. De altfel, reclamanta a renunțat la cererea de aplicare a prevederilor de acordare a ajutorului de stat tocmai pentru aceste considerente, modificându-și acțiunea. Referitor la primul petit, a rezultat potrivit actelor de la dosar, că reclamanta SC S.U. SA s-a înființat în anul 1999 prin divizarea SC T.U. SA, iar în a doua jumătate a anului 2002 acționarul majoritar A.P.A.P.S. (actualul A.V.A.S.) a vândut pachetul majoritar de acțiuni către un investitor privat, respectiv către SC G.O. SA. A constat instanța că reclamanta a beneficiat de acordarea înlesnirilor cuprinse în dosarul de prezentare, achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni fiind făcută în condițiile dosarului de prezentare, iar prețul plătit a fost oferit în condițiile date. Din probatoriul administrat la dosarul cauzei, a reieșit că atâta vreme cât uzina SC T. societatea mamă nu s-a privatizat de către A.V.A.S. prin procedura începută dar nefinalizată și nu a beneficiat de ajutorul de stat și nici de înlesniri în sensul prevăzut de art. 31 4 din lege, nici societatea ce s-a desprins din aceasta, adică SC S. SA U. nu poate beneficia de înlesnirile prevăzute la art. 31 4 din Legea nr. 442/2004. În esență, instanța a apreciat cu privire la incidența dispozițiilor art. 31 4 din Legea nr. 442/2004 coroborate cu prevederile art. 47 din O.U.G. nr. 26/2004 și O.G. nr. 53/2003, că reclamanta nu poate beneficia acum de acordarea înlesnirilor bugetare. Raportat la petitul 2 din acțiunea formulată și precizată, instanța a respins această cerere de constatare a stingerii ope legis a obligației restante a SC S. la data de 31 octombrie 2004 în sumă de 4.116.353,00 RON și a accesoriilor aferente acestora la zi (dobânzi, penalități și majorări de întârziere) în sumă de 8.694.877,00 RON, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 31 4 din Legea nr. 442/2004. Cu privire la petitul 3 din acțiunea formulată și precizată de reclamantă de obligarea pârâtelor, în solidar la aplicarea scutirilor de la plata prevăzute de lege conform petitului 1 de mai sus și operaționalizarea acestora în evidența fiscală pe plătitor, respectiv restructurarea și actualizarea corespunzătoare a volumului obligațiilor bugetare cu care este debitată reclamanta, instanța a constat că nu poate să analizeze legalitatea lor, deoarece nu este sesizată cu anularea lor. Ca o consecință a respingerii acestor cereri, rezultă că cererea de la petitul 5 din acțiune privind obligarea pârâtelor la executarea hotărârii pronunțate în termen de 90 de zile de la comunicare, iar în caz de neexecutare în termenul stabilit, obligarea acestora în solidar, la plata unor penalități de 100.000,000 RON pe zi întârziere, nu are obiect, fiind respins ca atare și acest capăt de cerere. II.Instanța de recurs 1.Criticile reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC S.U. Brașov SA Reclamanta SC S.U. Brașov SA a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive: 1.Instanța de fond nu a aprofundat problematica privatizării SC T.U. SA Brașov, din care s-a constituit recurenta , ca societate distinctă, urmare a divizării, aplicând greșit dispozițiile art. 31 4 din Legea nr. 442/2004, respectiv O.G. nr. 53/2003 cu modificările ulterioare, deoarece privatizarea reglementată prin acest act normativ chiar a avut loc, fiind încheiat la 26 septembrie 2003 de către A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) un contract de privatizare cu firma L.S. Italia, așa cum rezultă din informațiile preluate de pe site-ul instituției , însă instanța nu a stăruit suficient pentru aflarea deplină a adevărului, privind incidența dispozițiilor Legii nr. 442/2004, adică a acordării de înlesniri recurentei , ca societate desprinsă din societatea mamă, potrivit privatizării; 2.S-a învederat că în mod eronat prima instanță a reținut că recurenta ar fi recunoscut că nu-i sunt aplicabile dispozițiile legale privind ajutorul de stat, deoarece aceasta a renunțat numai la petitul privind acordarea ajutorului de stat reglementat de Legea nr. 143/1999 și O.U.G. nr. 40/2002, pentru a nu complica speța, dar din motivare rezultă că s-au confundat înlesnirile reglementate de art. 31 4 din Legea nr. 442/2004, respectiv O.G. nr. 53/2003, aprobată prin Legea nr. 498/2004 cu înlesnirile , complet diferite, reglementate de Legea nr. 143/1999 și O.U.G. nr. 40/2002, săvârșindu-se o gravă eroare privind cererile formulate de recurenta – reclamantă și categoria înlesnirilor a căror aplicare a solicitat-o prin acțiune. 3.S-a confundat caducitatea considerată în mod greșit ca fiind o excepție, cu nulitatea/anulabilitatea actului, greșeală de judecată sancționabilă cu nulitatea hotărârii. 4. Nu s-au aplicat dispozițiile art. 225 C. proc. civ., față de lipsa răspunsului la interogatoriu a pârâtelor, neregulă sancționabilă conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. 5.Nu s-au decelat și nu s-au stabilit corect fazele procesului de privatizare a SC T.U. SA, din care s-a constituit recurenta ca urmare a divizării, s-au tras concluzii eronate în privința momentului producerii efectelor privatizării cu S.C. L.S. Italia , a opozabilității/inopozabilității măsurilor luate de A.V.A.S. în privința acestei societăți, a îndreptățirii recurentei la înlesniri fiscale, ceea ce a condus la soluționarea greșită a cauzei. În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar s-a solicitat analiza cauzei sub toate aspectele, potrivi art. 304 1 C. proc. civ. 2.Apărările intimatelor Intimatele – pârâte Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale , D.G.F.P. Brașov și C.N.A.S. București, prin întâmpinările depuse la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata – pârâtă D.G.F.P. Brașov a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al administratorului O.I.I., care a semnat cererea de recurs și motivele de recurs. În motivarea excepției, intimata a arătat că împotriva recurentei SC S.U. SRL Brașov s-a deschis procedura simplificată de insolvență prin încheierea de ședință din 12 octombrie 2010, așa cum rezultă din notificarea publicată în Buletinul procedurilor de insolvență din 16 februarie 2011, dispunându-se implicit și dizolvarea societății și ridicarea dreptului de administrate conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, astfel că numai administratorul judiciar/lichidatorul era îndreptățit să declare și să semneze recursul, potrivit art. 18 din Legea insolvenței. Recurenta SC S.U. SRL Brașov a solicitat respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului O.I.I., depunând în copie încheierea de ședință din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 13008/62/2010. 3.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate excepția lipsei calității de reprezentant legal al numitului O.I.I., conform art. 137 C. proc. civ., excepție invocată de intimata D.G.F.P. Brașov, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să o respingă pentru următoarele considerente: Declarația de recurs și motivele recursului formulat de reclamanta SC S.U. Brașov SA împotriva sentinței nr. 205/F din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov a fost înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 11 ianuarie 2011 , după cum rezultă din rezoluția și ștampila aplicată pe această cerere. Prin încheierea de ședință din 11 ianuarie 2011 Tribunalul Brașov a admis cererea formulată de recurenta din prezenta cauză, în calitate de debitoare, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea insolvenței nr. 85/2006 și a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva acesteia, numind lichidator provizoriu SC C. S.P.R.L., care de la această dată a preluat conducerea și administrarea activității debitoarei, conform art. 107 alin. (2) din Legea insolvenței. Această încheiere a fost comunicată recurentei din prezenta cauză la data de 18 ianuarie 2011, după cum rezultă din dovada comunicării și a fost notificată oficial de lichidatorul judiciar desemnat de instanța comercială la data de 20 ianuarie 2011. În concluzie, la data de 11 ianuarie 2011 când s-a declarat și motivat recursul nu rezultă că se ridicase dreptul de administrare numitului O.I.I., intimata D.G.F.P. Brașov nefăcând dovada contrară acestei situații, respectiv nedepunând încheierea din 12 octombrie 2010 pe care și-a motivat excepția lipsei calității de reprezentant legal, așa cum avea obligația potrivit dispozițiilor art. 1169 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respingea această excepție ca neîntemeiată. Cu privire la fondul recursului se constată următoarele: Prima și ultima critică formulată de recurentă care privește neanalizarea aprofundată a privatizării SC T.U. SA Brașov, din care s-a constituit ca societate de sine stătătoare recurenta, în urma divizării , ceea ce ar fi condus la aplicarea pretins greșită a prevederilor art. 314 din Legea nr. 442/2004, este nefondată. Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat întocmai asupra cererilor cu care a fost învestită de recurenta reclamantă, prin acțiunea precizată la termenul de judecată din 13 septembrie 2010 respectând dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Privatizarea SC T.U. SA Brașov nu a constituit obiect al cercetării judecătorești cu care a fost învestită instanța de fond, aceasta din urmă făcând în motivarea sentinței atacate, trimiteri la fapte și împrejurări care au incidență în soluționarea corectă a cauzei. De altfel, chiar din modul de formulate a acestui motiv de recurs rezultă că recurenta a înțeles să critice felul motivării hotărârii, fără a invoca în mod concret vreo cauză de nelegalitate. Nici critica ce vizează pretinsa confuzie a instanței în privința înlesnirilor reglementate prin art. 31 4 din Legea nr. 442/2004 și respectiv O.G. nr. 53/2003, care au fost greșit aplicate, față de cele ce au temeiul în Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat și O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, nu este fondată. Așa cum deja s-a arătat, instanța de fond a analizat cererile recurentei – reclamante prin prisma dispozițiilor legale pe care acestea au fost întemeiate. Astfel, deși inițial recurenta – reclamantă a invocat art. 18 din Legea nr. 137/2002 drept temei legal al cererii de a fi obligate A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Brașov la restructurarea volumului obligaților bugetare restante ale societății și emiterea în consecință a actelor adiționale la Ordinele Comune din 10 septembrie 2003 al A.V.A.S. și M.M.S.S.F. din 23 aprilie 2003 al A.V.A.S. și C.N.A.S. și din 28 octombrie 2003 al A.V.A.S. și Ministerului Finanțelor Publice și eșalonarea obligațiilor restante(capătul II de cerere din acțiunea introductivă înregistrată la Curtea de Apel Brașov la 3 mai 2005 – Dosarul nr. 190/2005), ulterior recurenta – reclamantă și-a precizat cererile și temeiul legal solicitând să se constate stingerea, ope legis a creanțelor bugetare corespunzătoare obligațiilor restante la 31 octombrie 2004 și accesoriilor aferente, indicând ca temei legal numai dispozițiile art. 31 4 din Legea nr. 442/2004 și O.G. nr. 53/2003. În raport de această precizare și de probatoriile administrate în cauză, prima instanță a reținut corect că recurenta - reclamantă s-a înființat în 1999, ca efect al divizării SC T.U. Brașov, iar în 2002 statul și-a vândut pachetul majoritar de acțiuni prin A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) către SC O. SA, recurenta – reclamantă beneficiind de facilitățile din dosarul de prezentare, conform art. 6 pct. 1 și art. 18 pct. 1 din Legea nr. 137/2002, acordate prin Ordinele comune prezentate anterior, în legătură cu care s-a invocat excepția de nelegalitate , respinsă prin hotărâre irevocabilă. Prin acțiunea precizată, recurenta – reclamantă tinde la ștergerea tuturor datoriilor existente la data de 1 noiembrie 2004 când a intrat în vigoare Legea nr. 442/2004, motivând că ar fi trebuit să beneficieze de aceleași înlesniri acordate la privatizarea SC T.U. Brașov , conform art. 31 4 din Legea nr. 442/2004 potrivit căruia „societățile comerciale provenite din divizarea înainte de privatizarea unei societăți cu capital majoritar de stat beneficiază de aceleași înlesniri la plata obligațiilor bugetare ca și societatea din care s-au divizat” Or, SC T.U. Brașov din care s-a desprins recurenta – reclamantă nu a fost privatizată, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 31 4 din Legea nr. 442/2004. În acest sens s-au depus la dosar hotărârea din 23 februarie 2007 a A.G.E.A. a SC T.U. prin care s-a aprobat dizolvarea și lichidarea voluntară a societății, conform art. 33 din Legea nr. 137/2002 și a Normelor metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 577/2002, contractul de vânzare – cumpărare al „Platformei Industriale T.” încheiat în baza acestei hotărâri cu SC F.I. SRL București și Decizia Comisiei Europene nr. C41/2007 pronunțată la 2 aprilie 2008 prin care s-a constatat că vânzarea T. prin intermediul A.V.A.S. la 6 iulie 2007 nu constituie ajutor de stat. Prima instanță a concluzionat corect că recurentei – reclamante nu-i puteau fi aplicate dispozițiile Legii nr. 442/2004, care nu exista la data vânzării acțiunilor deținute de Stat, prin intermediul autorității de privatizare – 2002 și nici la data emiterii Ordinelor comune prin care recurenta a beneficiat de înlesniri de plată, în baza Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, mai ales că recurenta nici nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 31 4 din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăților comerciale aflate în portofoliul A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) întrucât SC T.U. SA nu a fost privatizată, ci s-a dizolvat și a intrat în procedura lichidării voluntare. Nefondată este și critica prin care se susține că prima instanță ar fi confundat solicitarea reclamantei de constatare a caducității ordinelor comune și a actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit obligații de plată în sarcina recurentei (procesele verbale, decizii de impunere și rapoarte fiscale) cu cererea de anulare a acestora, or instanța a explicat cu claritate că nu a fost investită cu o cerere de anulare, că acestea nu au fost atacate pe calea excepției de nelegalitate, nu au fost revocate de autoritatea emitentă, nu au fost anulate de vreo instanță, neexistând nici un act normativ care să fi exprimat voința implicită a legiuitorului de anulare, astfel că ele continuă să-și producă efectele , în fapt fiind deja executate, întrucât recurenta nu a respectat graficele de plată și a fost decăzută din dreptul de a beneficia de înlesnirile acordate prin cele trei ordine comune. Nu se putea face aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., cum eronat susține recurenta, întrucât intimata A.V.A.S. a răspuns la interogatoriu iar pe de altă parte lipsa răspunsului la interogatoriu poate fi considerată de instanță ca o mărturisire sau un început de dovadă în folosul părții potrivnice numai dacă nu sunt alte probe care să dovedească împrejurările invocate de cel care a propus interogatoriul, or în speță interogatoriul propus de recurentă vizează în principal modalitatea privatizării SC T.U. SA, iar în legătură cu acest aspect există suficiente înscrisuri depuse la dosar pentru lămurirea instanței de judecată. 3. Soluția Înaltei Curți asupra recursului Constatând că s-a aplicat corect legea la soluționarea cauzei, că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentă și nici un alt motiv de casare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.