ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 596/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 187/ F/ CA din 26 noiembrie 2008 Curtea de Apel Brașov a respins excepția de nelegalitate privind Ordinele comune: nr. 130 - 1089 din 8 august 2003 emis de A.P.A.P.S. și M.F.P.; nr. 251-699 din 16 decembrie 2003, emis de A.P.A.P.S. și M.M.S.S.F.; nr. 32-200 din 23 aprilie 2003 emis de A.P.A.P.S. și C.N.A.S., invocată de reclamanta SC M.U.M. SA Brașov, în contradictoriu cu pârâții M.E.F., C. N.A.S., M.M.F.E. Ș., D.G.F.P. Brașov, A. F.P. Brașov, A.P.P. S., SC M.U.M. SRL, B.R.D.- G.S.G. SA - sucursala Brașov și totodată a trimis dosarul la Judecătoria Brașov, pentru continuarea judecății, în Dosarele nr. 921/197/2007, nr. 518/197/2007, nr. 2189/197/2007, nr. 2671/197/2007, nr. 4159/197/2007, nr. 4256/197/2007, nr. 8215/197/2007 și nr. 9741/197/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că Prin Ordinul comun nr. 130 - 1089 din 8 august 2003 emis de A.P.P.S. și M.F.P. s-au acordat înlesniri la plata obligațiilor la bugetul de stat, datorate și neachitate de SC M.U.M. SA Brașov; prin Ordinul comun nr. 251-699 din 16 decembrie 2003, emis de A.P.P.S. și M.M.S.S.F. s-au acordat înlesniri la plata obligațiilor la bugetul Asigurărilor sociale de stat și la bugetul asigurărilor pentru șomaj, datorate și neachitate de SC U.T.B. SA Brașov ; iar prin Ordinul comun nr. 32-200 din 23 aprilie 2003 emis de A.P.P.S. și C.N. A.S. s-au acordat înlesniri la plata obligațiilor la bugetului fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, datorate și neachitate de aceeași societate comercială.

Cele trei ordine au fost emise în temeiul prevederilor art. 18, cu excepția alin. (10), din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 577/2002 și ale contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni din 18 septembrie 2002, încheiat între A.P.P.S. în calitate de vânzător și „Asociația Mașini, Unelte și Mecanizări – U.T.B. a Salariaților" Brașov, în calitate de cumpărător. Instanța de fond a reținut faptul că Ordinele comune menționate au fost emise înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar anterior acestei legi nu era posibilă invocarea ilegalității unui act administrativ cu caracter individual, era unanim acceptat că se putea invoca doar nelegalitatea unui act administrativ cu caracter normativ.

Nu se poate permite repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, deoarece s-ar încălca principiile și drepturile fundamentale privind stabilitatea raporturilor juridice și dreptul la un proces echitabil, care ar contraveni jurisprudenței C.E.D.O. și Curții Europene de Justiție. De asemenea, instanța a reținut că și Curtea de Justiție de la Luxemburg a constatat că atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate a acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC M.U.M. SA Brașov, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. Se apreciază în motivul de recurs că instanța Curții de Apel nu a intrat în cercetarea fondului și se solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii. De asemenea, se motivează recursul și pe faptul că instanța fondului a greșit apreciind că s-ar periclita securitatea raporturilor juridice, dacă s-ar verifica legalitatea actelor administrative unilaterale cu caracter individual. Recurenta a înțeles să invoce nelegalitatea ordinelor comune, în raport de ceea ce ar fi trebuit să respecte legea specială de reglementare, întrucât nerespectarea dispozițiilor privind scutirile parțiale, eșalonările etc., se datorează nerespectării legii.

Precizează recurentul că legiuitorul a înțeles să acorde o serie de facilități pentru a sprijini societățile nou privatizate. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Referitor la excepția de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă, formulată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind Ordinele comune nr. 130 – 1089 din 8 august 2003, 251-699/2003, și 32-200/2003, se arată că aceasta a făcut obiectul procedurilor de privatizare prevăzute de Legea nr. 137/2002, beneficiind de scutire de dobânzi, penalități și majorări de întârziere. În dosarele conexate și anexate recursului de față, recurenta susține că aceste Ordine comune contravin dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 137/2002 și art. 249 din H.G.

nr. 577/2002. Din analiza actelor dosarului rezultă fără tăgadă că ordinele în litigiu au fost emise conform art. 18 din Legea nr. 137/2002 și reprezintă acte administrative unilaterale cu caracter individual care au fost emise în anul 2003, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Di spozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind excepția de nelegalitate prevăd că legalitatea unui act administrativ individual indiferent de data emiterii, poate fi cercetată oricând, pe cale de excepție.

Având în vedere însă că în conformitate cu dispozițiile finale și tranzitorii ale legii, aceasta se aplică actelor administrative individuale sau normative adoptate sau emise ulterior intrării sale în vigoare, precum și dispozițiile art. 11 care limitează dreptul de contestare a actelor administrative individuale, corect s-a reținut ca fiind inadmisibilă excepția de nelegalitate cu privire la actele administrative cu caracter individual emise în 2003, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. În speță, dispozițiile incidente sunt prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cum corect a reținut instanța fondului.

Dispozițiile legale care permit cenzurarea fără limită a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior Legii nr. 554/2004, contravin principiilor comunitare, întrucât s-ar încălca art. 6 din C.E.D.O. și Jurisprudența C.E.D.O. În acest sens s-a pronunțat C.E.D.O. în cazul B. vs. România la 6 decembrie 2007. Încălcarea principiului securității raporturilor juridice, se datorează posibilității de a anula fără limită de timp o hotărâre judecătorească definitivă, argumentele C.E.D.O. folosite în cauza B. vs. România, fiind valabile și în speța de față în raport de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și actul administrativ irevocabil.

Ordinele în litigiu au fost emise în anul 2003 și la momentul respectiv nu au fost contestate, și prin urmare la acest moment nu se poate pune în discuție în mod nelimitat legalitatea lor ca acte administrative unilaterale cu caracter individual, întrucât s-ar încălca stabilitatea raporturilor juridice. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de SC M.U.M. SA Brașov, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.U.M. SA Brașov, împotriva sentinței civile nr. 187/ F/ CA din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2009.