CASE OF B. v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr. 42390/07, îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna B. („reclamanta”), a sesizat Curtea la 16 noiembrie 2006, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („convenția”). Președintele camerei a decis din oficiu nedivulgarea identității reclamantei (art. 47 § 3 din regulament).

Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În urma abținerii domnului Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din Regulamentul Curții), președintele camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi în calitate de judecător

Reclamanta pretinde în special că ancheta penală care s-a desfășurat ca urmare a plângerii sale penale pentru viol nu a fost efectivă.

La 7 iulie 2009, președintele Secției a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29

Reclamanta, născută în 1958, locuiește în Buhuși.

Prin decizia administrativă din 13 februarie 1996, Direcția de Muncă și Protecție Socială din Bacău a constatat că reclamanta se afla în incapacitate de muncă și i-a acordat o pensie de invaliditate. Aceasta fusese diagnosticată cu boala Basedow-Graves (care cauzează o hipertiroidie), precum și o insuficiență hipofizară, tiroidectomie subtotală, tetanie manifestă și ulcer duodenal.

Ulterior, reclamanta a fost internată de mai multe ori, cu un diagnostic de „schizofrenie paranoidă”, inclusiv în perioadele 14 septembrie-13 octombrie 2000, 1-15 mai 2002, 21 ianuarie-17 februarie 2003, 2-14

Biletele de externare eliberate de spital menționau că reclamanta era aflată în evidența psihiatrică a Spitalului Buhuși și a Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Bacău.

La fiecare externare, reclamantei i s-a recomandat să continue tratamentul, să evite traumatismele psihice și să aibă un climat familial psihoprotectiv.

De mai multe ori, printre care la data de 21 iulie și 26 octombrie 2006, reclamanta a fost internată la cererea poliției și adusă de o mașină de poliție.

La 8 august 2006, aceasta a ieșit din spital, cu recomandarea de evita traumatismele psihologice.

La 26 octombrie 2006, reclamanta a fost internată, din nou, pentru două săptămâni.

Aceasta a fost internată de nenumărate ori ulterior, astfel cum reiese din scrisoarea Spitalului Buhuși, din data de 26 august 2009, a cărei copie a fost prezentată de Guvern. Rezultă din această scrisoare că, doar în cursul anului 2008, reclamanta a fost internată de patru ori și că, în total, a petrecut cinci luni internată în Secția de Psihiatrie Cronici.

La 25 august 2006, reclamanta a sesizat verbal poliția din comuna sa cu o plângere împotriva lui D. pentru viol, explicând că, în seara de 24 august 2006, în jurul orelor 21.45, acesta a obligat-o să aibă relații sexuale cu el. Ofițerul de poliție care a primit plângerea sa a întocmit un proces-verbal de primire a unei plângeri verbale, în care a precizat că reclamanta s-a plâns că a fost violată și că aceasta refuza să semneze procesul-verbal în cauză. Reclamanta pretinde că, la acea vreme, i-a arătat polițistului niște mușcături pe față. Procesul-verbal nu conține nicio precizare în această privință și nici alte detalii referitoare la faptele denunțate de reclamantă.

În aceeași zi, a fost efectuată o cercetare la fața locului la domiciliul reclamantei. Au fost realizate planșe fotografice și au fost prelevate două obiecte: un cearșaf de pat care avea o pată, vizibilă chiar și în fotografia cearșafului, și o șapcă.

În aceeași zi, reclamanta a fost adusă la Secția Urgențe a Spitalului Județean Bacău pentru a fi examinată de un ginecolog, în vederea prelevării de secreții vaginale, solicitate de poliție. Odată ajunsă, reclamanta a refuzat această prelevare, afirmând că a fost victima unei tentative de viol și nu a unui act consumat. În urma acestui refuz, a fost condusă imediat la secția de psihiatrie a aceluiași spital, internarea sa fiind solicitată de poliție.

Prin scrisoarea din data de 25 august 2006, poliția comunei în care locuia reclamanta a solicitat internarea acesteia în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Bacău după cum urmează:

La 25 și 29 august 2006, D., suspectul numit de reclamantă, un agricultor în vârstă de treizeci de ani, a fost audiat de poliție. În depoziția sa din 29 august 2006, acesta a recunoscut că, în seara de 24 august 2006, în jurul orelor 22, a intrat în curtea casei reclamantei, fără să își anunțe prezența, apoi a forțat ușa încuiată a casei și a intrat cu scopul de a avea un raport sexual. Aceasta a început să urle, fiind într-o stare de agitație, conform lui D., „din cauza bolii de care suferea”. D. a adăugat că insistase să aibă un raport sexual cu reclamanta, dar că nu reușise, deoarece era în stare de ebrietate și că strigătele acesteia ar fi putut fi auzite; așadar se temea să nu fie surprins de vecini.

Conform declarației unei vecine a reclamantei, audiate de poliție la 28 august 2006, aceasta auzise țipetele reclamantei în seara de 24 august 2006, dar nu le luase în serios, știind că aceasta suferea de o boală mintală.

Același ofițer de poliție care a întocmit procesul-verbal din 25 august 2006 a sesizat Parchetul în data de 30 septembrie 2006, propunând neînceperea urmăririi penale. În raportul său, acesta preciza că, în dimineața zilei de 25 august 2006, a primit un telefon de la o vecină a reclamantei, care auzise țipetele acesteia în timpul nopții. Polițistul a luat act de faptul că s-a deplasat la domiciliul reclamantei, unde a găsit-o „speriată” (

Dosarul anchetei deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău nu conține nicio altă precizare în afară de cea referitoare la prelevarea cearșafului de pat de la domiciliul reclamantei, de către poliție, la 25 august 2006.

La 23 octombrie 2006, o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale a fost pronunțată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Decizia procurorului menționa că reclamanta „fusese transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde refuzase să fie examinată de medici”.

Rezoluția sublinia, în continuare, că procurorul l-a audiat pe D., care a declarat că recunoștea că a mers la domiciliul reclamantei în seara de 24 august 2006, dar că s-a hotărât să plece, având în vedere că aceasta era agitată. Rezoluția menționată anterior preciza, în privința acestuia, că „fiind beat, și-a pierdut șapca”, fără nicio altă precizare privind desfășurarea faptelor.

Fără să facă referire la alte probe, procurorul a concluzionat că nu existau indicii că a fost săvârșit un viol. Rezoluția nu preciza nimic în ceea ce privește semnele de violență pe care reclamanta pretindea că le avea în ziua în care a anunțat agresarea sa.

La 25 octombrie 2006, reclamanta a fost internată din nou.

În contestația nedatată a reclamantei împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 23 octombrie 2006, aceasta a susținut că refuzase să fie examinată de un ginecolog deoarece denunțase o tentativă de viol și nu un act consumat. În această privință, reclamanta sublinia că procurorul nu analizase în niciun fel existența unei tentative de viol. În plus, aceasta se plângea de faptul că nu fusese audiată de anchetatori în privința plângerii sale penale înainte de a fi pronunțată rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și că această rezoluție nu conținea nicio precizare privind urmele de violență pe care aceasta le prezentase. În contestația sa, reclamanta preciza că a fost obligată de mai multe ori să întrețină raporturi sexuale, de către același acuzat, înainte de tentativa din 24 august 2006, dar că ezitase să îl denunțe deoarece fiecare plângere sau reclamație pe care o făcea determina internarea sa psihiatrică. În această contestație scrisă de mână, reclamanta descria și desfășurarea faptelor din seara de 25 august 2006. Menționa că acuzatul reușise să o împingă spre cameră și să o trântească pe pat, moment în care a început să țipe și acuzatul a mușcat-o, a împins-o și a amenințat-o.

Ulterior contestației reclamantei, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 23 octombrie 2006 a fost confirmată la 23 iulie 2007. Dosarul de anchetă prezentat de Guvern nu face referire la niciun alt act de anchetă.

Într-o scrisoare din data de 27 octombrie 2009, Parchetul a informat agentul guvernamental că se afla în imposibilitatea de a furniza atestarea comunicării trimise reclamantei cu privire la decizia din 23 iulie 2007, deoarece, din cauza unei greșite manipulări a corespondenței, nu a fost înregistrată în evidențele de expediere a corespondenței

Guvernul susține că, între timp, la 10 martie 2008, avocata L.A. a solicitat și obținut accesul la dosarul anchetei în numele reclamantei. În această privință, Guvernul prezintă copia unei procuri nesemnate de reclamantă, dată pentru „analizarea dosarului” și o cerere de consultare a dosarului, formulată de avocata L.A. Nu există niciun indiciu că această procură a fost făcută de reclamantă în scopul reprezentării sale în procedură.

Dispozițiile legislative relevante în materie de plângere prealabilă și căi de atac împotriva actelor parchetului sunt descrise în hotărârea

Art. 197 C. pen., astfel cum era formulat la momentul faptelor, se citește după cum urmează:

Conform Codului penal adnotat (publicat de G. Bodoroncea, I. Kuglay, L.

Conform lucrării menționate anterior, imobilizarea mâinilor victimei și împingerea spre un loc propice constituie o tentativă de viol (decizia nr. 1545/1982 a Tribunalului Suprem).

Fără să invoce nicio dispoziție a convenției, reclamanta se plânge că a fost, de mai multe ori, în perioada 2004-2006, victimă a violului și a unor tentative de viol, fără ca autoritățile să ia măsuri de protecție în privința sa și fără urmărirea penală a persoanelor răspunzătoare.

Doar plângerile reclamantei în ceea ce privește incidentul din 24 august 2006 vor face obiectul examinării Curții în prezenta cauză.

Curtea apreciază că problemele ridicate de reclamantă trebuie să fie examinate din perspectiva aspectului procedural al art. 3 din convenție, care consacră obligația autorităților competente de a desfășura o anchetă efectivă în cazul atingerii aduse integrității fizice sau mintale a reclamanților [a se vedea,

Art. 3 din convenție se citește după cum urmează:

Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne. În această privință, Guvernul subliniază că reclamanta nu a contestat în instanță, în temeiul art. 278

Curtea reamintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, art. 35

În speță, Curtea constată că reclamanta suferea, atât la momentul faptelor, cât și în prezent, de o afecțiune fizică gravă, fiind considerată drept o persoană invalidă începând din 1996, și făcând obiectul a numeroase internări psihiatrice.

În plus, Curtea observă că decizia din 23 iulie 2007, care a confirmat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de procuror la 23 octombrie 2006, nu a fost comunicată conform legii, astfel cum admite Guvernul.

Prin urmare, Curtea concluzionează că, având în vedere starea în care se afla reclamanta, aceasta nu a avut nicio posibilitate efectivă de a utiliza calea de atac invocată de Guvern.

În ceea ce privește pretinsa posibilitate pe care ar fi avut-o reclamanta, prin intermediul avocatei sale L.A., de a contesta rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, Curtea constată că procura furnizată de Guvern, care nu a fost semnată de reclamantă, era făcută doar în scopul analizării dosarului. Prin urmare, nu s-a stabilit că L.A. acționa în numele reclamantei, în calitate de avocat al acesteia, în scopul procedurii penale în cauză.

În lumina considerentelor precedente și fără să conteste totuși principiul efectivității acțiunii introdus de art. 278

Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art.

Reclamanta susține că toate plângerile sale penale au fost urmate de internări psihiatrice pretins abuzive. În special în ceea ce privește tentativa de viol a cărei victimă pretinde că a fost la 24 august 2006, reclamanta se plânge că Parchetul nu a audiat-o în calitate de victimă și că a explicat totul prin boala sa psihică, în loc să procedeze la cercetarea probelor referitoare la infracțiunea pe care aceasta o denunța. În această privință, ea susține că semnele vizibile de violență de pe fața sa nu au fost luate în seamă.

Guvernul subliniază că ancheta penală, în cazul pretinsului viol al reclamantei, a început imediat, a fost desfășurată efectiv, corespunzător și într-un termen rezonabil și că reclamanta este cea care a împiedicat-o, refuzând să se supună examenului ginecologic solicitat de poliție.

Curtea reamintește că, atunci când o persoană formulează o plângere întemeiată de atingere adusă integrității sale fizice sau mintale, autoritățile trebuie să deschidă prompt o anchetă care să permită identificarea și pedepsirea persoanelor răspunzătoare. O astfel de obligație nu se poate limita doar la cazurile de rele tratamente aplicate de agenții statului (a se vedea

Bineînțeles, nu este vorba despre o obligație de rezultat, ci despre o obligație de mijloace. Autoritățile trebuie să fi luat toate măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a obține probele privind faptele în cauză, inclusiv declarația victimei, depoziții ale martorilor, expertizele și certificatele medicale care să ofere un raport complet și precis privind rănile și o analiză obiectivă a constatărilor medicale. Orice deficiență a anchetei care diminuează capacitatea acesteia de a stabili persoanele răspunzătoare riscă să nu îndeplinească cerințele art. 3 din convenție [

În plus, pentru ca o anchetă să poată fi considerată efectivă, este necesar să fie desfășurată cu o celeritate și o diligență rezonabile. Un răspuns rapid din partea autorităților este esențial pentru a menține încrederea publicului în respectarea principiului legalității și pentru a evita orice aparență de complicitate sau toleranță față de actele ilegale (

Curtea ia act de faptul că, în prezenta cauză, o anchetă a fost inițiată imediat în urma unei plângeri depuse de reclamantă la 25 august 2006. Urmează să fie stabilit caracterul „efectiv” al acesteia.

Aceasta subliniază că, în speță, ancheta a debutat în mod corespunzător cu administrarea mai multor acte de anchetă de către poliție, precum cercetarea și prelevările la fața locului, cu efectuarea de fotografii judiciare. Curtea este conștientă, de asemenea, de faptul că reclamanta a refuzat un examen ginecologic care i-a fost propus de poliție.

Totuși, Curtea ia act de faptul că, deși reclamanta a justificat acest refuz precizând că fusese victima unei tentative de viol și nu a unui viol, Parchetul nu a luat nicio măsură în ceea ce privește aceste afirmații. Într-adevăr, acesta nu a dispus nicio altă expertiză și se pare că niciun medic nu a examinat clinic reclamanta, în special pentru a identifica eventualele urme externe de violență. Pe de altă parte, reclamanta nu a fost audiată niciodată de poliție sau de procuror în ceea ce privește plângerea sa penală.

În plus, Curtea remarcă faptul că, imediat după refuzul de a fi examinată de un ginecolog, reclamanta a fost adusă la spital și internată la secția de psihiatrie. De asemenea, în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată la 23 octombrie 2006, Parchetul nu a făcut nicio referire la relatarea reclamantei privind faptele denunțate, ci doar la starea psihică a acesteia. Prin urmare, se pare că starea de sănătate mintală a reclamantei a scăzut considerabil credibilitatea acuzațiilor sale, în detrimentul obținerii probelor materiale.

Ținând seama de patologia psihiatrică de care suferea reclamanta și care făcea necesară o diligență specială din partea procurorului, precum și o protecție socială corespunzătoare, Curtea consideră că ancheta desfășurată în ceea ce privește acuzațiile de viol nu a îndeplinit cerințele art. 3 din convenție.

În consecință, Curtea constată că, în speță, nu au fost respectate obligațiile pozitive pe care le avea statul pârât în temeiul aspectului procedural al art. 3 din convenție.

Art.

Reclamanta solicită 200

Guvernul consideră aceste pretenții exagerate și face trimitere la hotărârea

Curtea consideră că, în mod cert, reclamanta a suferit un traumatism psihologic legat cel puțin parțial de neregulile constatate în demersul autorităților competente (a se vedea,

Reclamanta nu a prezentat și nu a susținut nicio cerere de rambursare a cheltuielilor de judecată.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.