- Dosarul nr.
- 104/2006
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 6 martie 2007
Decizia nr. 1365/2007 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 104/2006 — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată sub nr. 227 din 8 februarie 2006 la Tribunalul Brașov, secția comercială, reclamanta SC M.U.M.U.T.B. SA Brașov a solicitat ca, în contradictoriu cu M.F.P. și A.N.A.F, precum și cu D.G.F.P. Brașov să statueze că reclamanta a făcut obiectul procedurilor de privatizare prevăzute de Legea nr. 137/2002 și H.G. nr. 577/2002 și că ea este destinatara art. 2 din Legea nr. 191/2004, în sensul că beneficiază de scutirea la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel, rămase la plată la data intrării în vigoare a acestei legi.
În justificarea interesului de a formula acțiunea, reclamanta a arătat că, după îndeplinirea formalităților de privatizare, ea trebuia să beneficieze de un ordin comun potrivit căruia beneficia de scutirea la plata a dobânzilor și penalităților de orice fel, dar ordinul comun emis ulterior nu prevede scutirea la plată a acestor accesorii ale obligațiilor bugetare. Prin întâmpinarea din 28 martie 2006, pârâta D.G.F.P. Brașov a contestat pretenția reclamantei de a fi scutită de plata accesoriilor la obligațiile sale bugetare, invocând în sprijinul acestei susțineri existența a trei ordine comune privind dobânzile și penalitățile datorate de reclamantă. Ca urmare, reclamanta a formulat o precizare a considerentelor acțiunii sale indicând ordinele care nesocotesc drepturile dobândite de ea prin lege, iar apoi a invocat excepția de nelegalitate a acestor ordine: Ordinul A.P.A.P.S.
– C.N.A.S. nr. 32/200 din 23 aprilie 2003; Ordinul A.P.A.P.S. – M.F.P: nr. 130/1089 din 8 august 2003 și Ordinul A.P.A.P.S. – M.M.S.S.F. nr. 251/699 din 16 decembrie 2003. În motivarea excepției, reclamanta arată că, deși art. 18 din Legea nr. 137/2002 și art. 2 din Legea nr. 191/2004 stabilesc scutirea reclamantei de la plata creanțelor bugetare accesorii, cele trei ordine comune prevăd că ea datorează dobânzile și penalitățile de orice fel care au fost eșalonate. Prin încheierea din 19 aprilie 2006, Instanța a sesizat Instanța competentă pentru soluționarea excepției de nelegalitate și a suspendat cauza până la soluționarea excepției. II. Prin sentința nr. 160 din 6 iulie 2006 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 229/CA/F/206: - A fost admisă excepția autorității de lucru judecat cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 251/699/2003 invocată de reclamantă și, pe acest motiv, a fost respinsă excepția de nelegalitate a acestui ordin.
- A fost respinsă excepția lipsei de obiect cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003 invocată de pârâta D.G.F.P. Brașov. - A fost admisă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003, constatându-se nelegalitatea acestuia. Anterior pronunțării acestei sentințe, prin încheierea din 12 iunie 2006, Instanța a respins excepția tardivității privitor la excepția de nelegalitate a celor trei ordine, invocată de pârâta D.G.F.P. Brașov, reținând că aceasta poate fi invocată oricând în cadrul unui proces.
De asemenea, prin încheierea din 26 iunie 2006, Instanța a disjuns cererea privitor la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 332/200/2003 fixând termen pentru aceasta la 10 iulie 2006. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut că nelegalitatea Ordinului nr. 252/699/2003 a fost constatată anterior prin sentința nr. 56/ F din 7 martie 2006 a Curții de Apel Brașov (Dosar nr. 104/2006) irevocabilă prin nerecurare, astfel încât există autoritate de lucru judecat în cauza de față, conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. În ceea ce privește Ordinul nr. 130/1089/2003, Instanța a constatat că el este nelegal, raportat la dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 137/2002 care prevăd scutirea totală la plata majorărilor de întârziere și a penalităților, întrucât el prevede doar eșalonarea acestor obligații accesorii.
Împotriva acestei sentințe au declarat în termen recursul de față pârâtele M.F.P. și A.N.A.F. – D.G.M.C. prin D.G.F.P. Brașov în baza mandatelor din 28 iulie 2006 și din 8 iunie 2006, precum și D.G.F.P. Brașov în nume propriu.
În motivarea cererii este criticată sentința pentru respingerea excepției de tardivitate a cererii reclamantei, arătându-se că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. Consideră recurentele că excepția de nelegalitate s-a invocat tardiv, în anul 206, pentru acte emise în anul 2003.
Recurentele critică, de asemenea, sentința pentru constatarea existenței autorității de lucru judecat, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 1201 C. civ., întrucât părțile în cauza dedusă judecății anterior (sentința nr. 56/2006) au fost altele decât cele din cauza de față, astfel încât soluția din acel dosar nu le este opozabilă recurentelor.
Critică recurentele sentința și pentru respingerea excepției lipsei de obiect a excepției de nelegalitate privind Ordinul nr. 130/1089/2003, arătând că cele trei ordine comune în discuție, emise în temeiul Legii nr. 137/2002 și al H.G. nr. 577/2002, și-au pierdut valabilitatea datorită faptului că reclamanta nu a respectat condițiile impuse de cele trei ordine, iar acestea nu-și mai produc efectele din aprilie 2004. Arată recurentele că invocarea excepției de nelegalitate trebuie să prezinte un interes pentru judecarea cauzei, astfel încât Instanța de recurs să hotărască dacă actul trebuie luat în considerare la soluționarea cauzei. De asemenea, susțin recurentele că cele trei ordine comune, nemaifiind valabile, nefiind respectate de reclamante, Instanța de judecată nu se putea pronunța asupra anulării în tot sau în parte a acestora sau a înlăturării lor din cauză.
Critică recurentele sentința pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Brașov prin admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003 în contradictoriu și cu această pârâtă, întrucât dosarul fiscal al reclamantei a fost transmis D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., numai aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, iar D.G.F.P. Brașov fiind doar mandatara acesteia.
Cu privire la invocarea nelegalității celor trei ordine de către reclamantă, recurentele consideră că excepția e inadmisibilă întrucât s-a ridicat în cadrul unei acțiuni în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care are altă natură juridică decât Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Apreciază recurentele că acțiunea principală este întemeiată pe dreptul comun, cele trei ordine nefiind contestate în procedura reglementată de C. proc. civ. și de Legea nr. 554/2004, astfel încât numai dacă în acțiunea principală s-ar fi contestat un act fiscal de constatare a unor dobânzi și penalități de întârziere s-ar fi putut ridica excepția de nelegalitate a celor trei ordine. În fine, pretind recurentele că Ordinele nr. 130/2003 și nr. 251/2003 au făcut obiectul altor cauze deduse judecății, reclamanta solicitând, în acelea, fie constatarea inexistenței creanțelor reprezentând dobânzi și penalități de întârziere fie refacerea ordinelor comune, dar motivarea sa fiind aceeași ca în cauza de față. Recursul se fondează, sentința urmând a fi casată în totalitate, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași Instanțe, pe temeiul art. 304 1 , 304 pct. 9 și 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru următoarele considerente: 1. Excepția autorității de lucru judecat cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 251/699 din 16 decembrie 2003 a fost greșit admisă în cauză. Sentința nr. 56/ F din 7 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, în raport cu care s-a constatat existența autorității de lucru judecat nu era irevocabilă la data de 6 iulie 2006. Pe de altă parte, sub aspectul efectelor admiterii excepției de nelegalitate, constatarea nelegalității unui act administrativ unilateral produce efecte juridice doar față de părțile din dosar și numai în fața Instanței judecătorești în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate. 2. Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a trei ordine comune care au fost emise de autorități diferite, dar în temeiul aceleiași legi, în raport cu care este motivată și nelegalitatea: art. 18 alin. (1) din Legea nr. 317/2002. Reclamanta consideră că, în principiu dobânzile și penalitățile de întârziere de orice fel, așadar indiferent de natura creanței principale (impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare), sunt scutite la plată în ceea ce o privește. Ea supune Instanței o unică problemă juridică. Așa fiind, se impune casarea în totalitate a sentinței și rejudecarea excepției în mod unitar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de D.G.F.P. Brașov, de M.F.P. și de A.N.A.F. – D.G.M.C. împotriva sentinței civile nr. 160/ F din 6 iulie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.