ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1365/2007

În motivarea cererii este criticată sentința pentru respingerea excepției de tardivitate a cererii reclamantei, arătându-se că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. Consideră recurentele că excepția de nelegalitate s-a invocat tardiv, în anul 206, pentru acte emise în anul 2003.

Recurentele critică, de asemenea, sentința pentru constatarea existenței autorității de lucru judecat, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 1201 C. civ., întrucât părțile în cauza dedusă judecății anterior (sentința nr. 56/2006) au fost altele decât cele din cauza de față, astfel încât soluția din acel dosar nu le este opozabilă recurentelor.

Critică recurentele sentința și pentru respingerea excepției lipsei de obiect a excepției de nelegalitate privind Ordinul nr. 130/1089/2003, arătând că cele trei ordine comune în discuție, emise în temeiul Legii nr. 137/2002 și al H.G. nr. 577/2002, și-au pierdut valabilitatea datorită faptului că reclamanta nu a respectat condițiile impuse de cele trei ordine, iar acestea nu-și mai produc efectele din aprilie 2004. Arată recurentele că invocarea excepției de nelegalitate trebuie să prezinte un interes pentru judecarea cauzei, astfel încât Instanța de recurs să hotărască dacă actul trebuie luat în considerare la soluționarea cauzei. De asemenea, susțin recurentele că cele trei ordine comune, nemaifiind valabile, nefiind respectate de reclamante, Instanța de judecată nu se putea pronunța asupra anulării în tot sau în parte a acestora sau a înlăturării lor din cauză.

Critică recurentele sentința pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Brașov prin admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003 în contradictoriu și cu această pârâtă, întrucât dosarul fiscal al reclamantei a fost transmis D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., numai aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, iar D.G.F.P. Brașov fiind doar mandatara acesteia.

Cu privire la invocarea nelegalității celor trei ordine de către reclamantă, recurentele consideră că excepția e inadmisibilă întrucât s-a ridicat în cadrul unei acțiuni în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care are altă natură juridică decât Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Apreciază recurentele că acțiunea principală este întemeiată pe dreptul comun, cele trei ordine nefiind contestate în procedura reglementată de C. proc. civ. și de Legea nr. 554/2004, astfel încât numai dacă în acțiunea principală s-ar fi contestat un act fiscal de constatare a unor dobânzi și penalități de întârziere s-ar fi putut ridica excepția de nelegalitate a celor trei ordine. În fine, pretind recurentele că Ordinele nr. 130/2003 și nr. 251/2003 au făcut obiectul altor cauze deduse judecății, reclamanta solicitând, în acelea, fie constatarea inexistenței creanțelor reprezentând dobânzi și penalități de întârziere fie refacerea ordinelor comune, dar motivarea sa fiind aceeași ca în cauza de față. Recursul se fondează, sentința urmând a fi casată în totalitate, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași Instanțe, pe temeiul art. 304 1 , 304 pct. 9 și 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru următoarele considerente: 1. Excepția autorității de lucru judecat cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 251/699 din 16 decembrie 2003 a fost greșit admisă în cauză. Sentința nr. 56/ F din 7 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, în raport cu care s-a constatat existența autorității de lucru judecat nu era irevocabilă la data de 6 iulie 2006. Pe de altă parte, sub aspectul efectelor admiterii excepției de nelegalitate, constatarea nelegalității unui act administrativ unilateral produce efecte juridice doar față de părțile din dosar și numai în fața Instanței judecătorești în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate. 2. Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a trei ordine comune care au fost emise de autorități diferite, dar în temeiul aceleiași legi, în raport cu care este motivată și nelegalitatea: art. 18 alin. (1) din Legea nr. 317/2002. Reclamanta consideră că, în principiu dobânzile și penalitățile de întârziere de orice fel, așadar indiferent de natura creanței principale (impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare), sunt scutite la plată în ceea ce o privește. Ea supune Instanței o unică problemă juridică. Așa fiind, se impune casarea în totalitate a sentinței și rejudecarea excepției în mod unitar.