ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1365/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1365/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată sub nr. 227 din 8
februarie 2006 la Tribunalul Brașov, secția comercială, reclamanta SC M.U.M.U.T.B.
SA Brașov a solicitat ca, în contradictoriu cu M.F.P. și A.N.A.F, precum și cu
D.G.F.P. Brașov să statueze că reclamanta a făcut obiectul procedurilor de
privatizare prevăzute de Legea nr. 137/2002 și H.G. nr. 577/2002 și că ea este
destinatara art. 2 din Legea nr. 191/2004, în sensul că beneficiază de scutirea
la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel, rămase la plată la data
intrării în vigoare a acestei legi.
În justificarea interesului
de a formula acțiunea, reclamanta a arătat că, după îndeplinirea formalităților
de privatizare, ea trebuia să beneficieze de un ordin comun potrivit căruia
beneficia de scutirea la plata a dobânzilor și penalităților de orice fel, dar
ordinul comun emis ulterior nu prevede scutirea la plată a acestor accesorii
ale obligațiilor bugetare.
Prin întâmpinarea din 28
martie 2006, pârâta D.G.F.P. Brașov a contestat pretenția reclamantei de a fi
scutită de plata accesoriilor la obligațiile sale bugetare, invocând în
sprijinul acestei susțineri existența a trei ordine comune privind dobânzile și
penalitățile datorate de reclamantă.
Ca urmare, reclamanta a
formulat o precizare a considerentelor acțiunii sale indicând ordinele care
nesocotesc drepturile dobândite de ea prin lege, iar apoi a invocat excepția de
nelegalitate a acestor ordine:
Ordinul A.P.A.P.S. –
C.N.A.S. nr. 32/200 din 23 aprilie 2003; Ordinul A.P.A.P.S. – M.F.P: nr. 130/1089
din 8 august 2003 și Ordinul A.P.A.P.S. – M.M.S.S.F. nr. 251/699 din 16
decembrie 2003.
În motivarea excepției,
reclamanta arată că, deși art. 18 din Legea nr. 137/2002 și art. 2 din Legea nr.
191/2004 stabilesc scutirea reclamantei de la plata creanțelor bugetare
accesorii, cele trei ordine comune prevăd că ea datorează dobânzile și
penalitățile de orice fel care au fost eșalonate.
Prin încheierea din 19
aprilie 2006, Instanța a sesizat Instanța competentă pentru soluționarea
excepției de nelegalitate și a suspendat cauza până la soluționarea excepției.
II. Prin sentința nr. 160 din 6 iulie 2006 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 229/CA/F/206:
- A fost admisă excepția
autorității de lucru judecat cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului
nr. 251/699/2003 invocată de reclamantă și, pe acest motiv, a fost respinsă
excepția de nelegalitate a acestui ordin.
- A fost respinsă excepția
lipsei de obiect cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003
invocată de pârâta D.G.F.P. Brașov.
- A fost admisă excepția de
nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003, constatându-se nelegalitatea
acestuia.
Anterior pronunțării acestei
sentințe, prin încheierea din 12 iunie 2006, Instanța a respins excepția
tardivității privitor la excepția de nelegalitate a celor trei ordine, invocată
de pârâta D.G.F.P. Brașov, reținând că aceasta poate fi invocată oricând în
cadrul unui proces.
De asemenea, prin încheierea
din 26 iunie 2006, Instanța a disjuns cererea privitor la excepția de nelegalitate
a Ordinului nr. 332/200/2003 fixând termen pentru aceasta la 10 iulie 2006.
Pentru a hotărî astfel, Instanța
a reținut că nelegalitatea Ordinului nr. 252/699/2003 a fost constatată
anterior prin sentința nr. 56/ F din 7 martie 2006 a Curții de Apel Brașov (Dosar nr. 104/2006) irevocabilă prin nerecurare, astfel încât există
autoritate de lucru judecat în cauza de față, conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.
În ceea ce privește Ordinul nr.
130/1089/2003, Instanța a constatat că el este nelegal, raportat la
dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 137/2002 care prevăd
scutirea totală la plata majorărilor de întârziere și a penalităților, întrucât
el prevede doar eșalonarea acestor obligații accesorii.
Împotriva acestei sentințe
au declarat în termen recursul de față pârâtele M.F.P. și A.N.A.F. – D.G.M.C. prin
D.G.F.P. Brașov în baza mandatelor din 28 iulie 2006 și din 8 iunie 2006,
precum și D.G.F.P. Brașov în nume propriu.
În motivarea cererii este
criticată sentința pentru respingerea excepției de tardivitate a cererii
reclamantei, arătându-se că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,
în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste
termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii
actului.
Consideră recurentele că
excepția de nelegalitate s-a invocat tardiv, în anul 206, pentru acte emise în
anul 2003.
Recurentele critică, de
asemenea, sentința pentru constatarea existenței autorității de lucru judecat,
arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 166 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 1201 C. civ., întrucât părțile în cauza dedusă
judecății anterior (sentința nr. 56/2006) au fost altele decât cele din cauza
de față, astfel încât soluția din acel dosar nu le este opozabilă recurentelor.
Critică recurentele
sentința și pentru respingerea excepției lipsei de obiect a excepției de nelegalitate
privind Ordinul nr. 130/1089/2003, arătând că cele trei ordine comune în
discuție, emise în temeiul Legii nr. 137/2002 și al H.G. nr. 577/2002, și-au
pierdut valabilitatea datorită faptului că reclamanta nu a respectat condițiile
impuse de cele trei ordine, iar acestea nu-și mai produc efectele din aprilie
2004.
Arată recurentele că
invocarea excepției de nelegalitate trebuie să prezinte un interes pentru
judecarea cauzei, astfel încât Instanța de recurs să hotărască dacă actul
trebuie luat în considerare la soluționarea cauzei.
De asemenea, susțin
recurentele că cele trei ordine comune, nemaifiind valabile, nefiind respectate
de reclamante, Instanța de judecată nu se putea pronunța asupra anulării în tot
sau în parte a acestora sau a înlăturării lor din cauză.
Critică recurentele
sentința pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a
D.G.F.P. Brașov prin admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 130/1089/2003
în contradictoriu și cu această pârâtă, întrucât dosarul fiscal al reclamantei
a fost transmis D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., numai aceasta din urmă având
calitate procesuală pasivă, iar D.G.F.P. Brașov fiind doar mandatara acesteia.
Cu privire la invocarea
nelegalității celor trei ordine de către reclamantă, recurentele consideră că
excepția e inadmisibilă întrucât s-a ridicat în cadrul unei acțiuni în
constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care are altă natură juridică decât Legea nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ.
Apreciază recurentele că
acțiunea principală este întemeiată pe dreptul comun, cele trei ordine nefiind
contestate în procedura reglementată de C. proc. civ. și de Legea nr. 554/2004,
astfel încât numai dacă în acțiunea principală s-ar fi contestat un act fiscal
de constatare a unor dobânzi și penalități de întârziere s-ar fi putut ridica
excepția de nelegalitate a celor trei ordine.
În fine, pretind recurentele
că Ordinele nr. 130/2003 și nr. 251/2003 au făcut obiectul altor cauze deduse
judecății, reclamanta solicitând, în acelea, fie constatarea inexistenței
creanțelor reprezentând dobânzi și penalități de întârziere fie refacerea
ordinelor comune, dar motivarea sa fiind aceeași ca în cauza de față.
Recursul se fondează,
sentința urmând a fi casată în totalitate, iar cauza trimisă spre rejudecare
aceleiași Instanțe, pe temeiul art. 304
1
, 304 pct. 9 și 312 alin. (5)
C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Excepția autorității de
lucru judecat cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 251/699
din 16 decembrie 2003 a fost greșit admisă în cauză. Sentința nr. 56/ F din 7
martie 2006 a Curții de Apel Brașov, în raport cu care s-a constatat existența
autorității de lucru judecat nu era irevocabilă la data de 6 iulie 2006.
Pe de altă parte, sub
aspectul efectelor admiterii excepției de nelegalitate, constatarea
nelegalității unui act administrativ unilateral produce efecte juridice doar
față de părțile din dosar și numai în fața Instanței judecătorești în fața
căreia a fost invocată excepția de nelegalitate.
Reclamanta a invocat
excepția de nelegalitate a trei ordine comune care au fost emise de autorități
diferite, dar în temeiul aceleiași legi, în raport cu care este motivată și
nelegalitatea: art. 18 alin. (1) din Legea nr. 317/2002. Reclamanta consideră
că, în principiu dobânzile și penalitățile de întârziere de orice fel, așadar
indiferent de natura creanței principale (impozite, taxe, contribuții și alte
venituri bugetare), sunt scutite la plată în ceea ce o privește. Ea supune Instanței
o unică problemă juridică.
Așa fiind, se impune casarea
în totalitate a sentinței și rejudecarea excepției în mod unitar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
D.G.F.P. Brașov, de M.F.P. și de A.N.A.F. – D.G.M.C. împotriva sentinței civile
nr. 160/ F din 6 iulie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios
administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și
trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 martie 2007.