ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2493/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, la 22 aprilie 2004, reclamanta SC M.U.T. SA Brașov a chemat în judecată

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, solicitând constatarea

inexistenței creanței pârâtului, în sumă de 84.753.569.783 lei, reprezentând

dobânzi, penalități și majorări de întârziere calculate la creanțele bugetare

datorate la 31 decembrie 2001.

Tribunalul Brașov, secția comercială,

a dispus prin sentința civilă nr. 64 din 29 iunie 2004, declinarea competenței

de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Brașov, reținând

aplicabilitatea art. 3 C. proc. civ., întrucât actul de anulare a creanțelor ar

urma să fie emis de un organ central al administrației de stat.

Recursul declarat de reclamantă a

fost respins de Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 528 din 10 noiembrie

2004.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2005, a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus introducerea

în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală.

Excepțiile invocate de acest pârât,

privind inadmisibilitatea și tardivitatea acțiunii, au fost respinse prin

sentința nr. 42 din 12 aprilie 2005. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă

acțiunea având ca obiect constatarea inexistenței creanței bugetare cuprinse în

Ordinul comun nr. 251 și nr. 699 din 16 decembrie 2003, semnat de A.V.A.S. și

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în sumă de 84.753.569.783

lei, reprezentând dobânzi, penalități și majorări de întârziere calculate la

creanțele bugetare datorate pârâtului, la data de 31 decembrie 2001.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că prin ordinul comun sus-menționat s-au acordat reclamantei,

înlesniri la plată care și-au pierdut valabilitatea, întrucât societatea nu a

făcut dovada că a respectat clauzele privind achitarea ratelor din debitul

restant.

S-a mai constatat că reclamanta nu

poate beneficia de scutirea la plata obligațiilor bugetare către asigurări

sociale și șomaj, nerespectând eșalonările stabilite conform graficului.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta SC M.U.T. SA Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În principal, reclamanta a susținut

că instanța de fond a reținut în mod greșit că a fost învestită cu judecarea

unei acțiuni în contencios administrativ, în condițiile în care nu se cere

anularea vreunui act administrativ, ci doar constatarea stingerii unor datorii

prin efectul legii.

În acest sens, reclamanta a invocat excepția

de necompetență materială și a solicitat trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Brașov.

În subsidiar, s-a invocat

netemeinicia hotărârii, întrucât societatea este îndreptățită la scutirea la

plată a sumelor de bani reprezentând dobânzi și penalități de orice fel,

potrivit art. 2 din Legea nr. 191/2004.

Pe parcursul judecării recursului,

reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului comun nr. 261 și nr. 699

din 16 decembrie 2003, privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor la

bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Această excepție a fost admisă de

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 56 din 7 martie 2006, irevocabilă, prin care s-a constatat

nelegalitatea ordinului.

Prin concluziile orale și scrise,

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a

invocat, la rândul său, excepția necompetenței materiale și a solicitat

trimiterea cauzei, pentru soluționarea cauzei în fond.

Sub acest aspect, pârâtul a arătat

că obiectul acțiunii îl constituie valorificarea unui drept conferit de Legea nr.

137/2002, iar potrivit art. 40 alin. (1) din acest act normativ, cererile prin

care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în lege și în O.U.G. nr. 88/1997,

aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifică

un drept conferit de acestea, sunt de competența secțiilor comerciale ale

tribunalelor.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se

dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, pentru soluționarea pe fond, la

instanța competentă.

Excepția de necompetență materială

invocată atât de reclamantă, cât și de pârât, este întemeiată față de obiectul

acțiunii, prin care nu s-au formulat nici un fel de critici care să vizeze

vreun act administrativ fiscal, tinzând la modificarea sau desființarea lui.

Astfel, conform art. 40 alin. (1)

din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării,

cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege și

de O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările

ulterioare, ori se valorifică un drept conferit de acestea, sunt de competența

secțiilor comerciale ale tribunalelor.

Întrucât reclamanta tinde la

valorificarea unui drept prevăzut de Legea nr. 137/2002, și anume, cel de a

beneficia de scutirea la plata unor obligații bugetare, iar pârâtul acordând

astfel de înlesniri în calitate de creditor, și nu de autoritate publică,

litigiul este de natură comercială, și nu de contencios administrativ.

În consecință, Curtea, casând

sentința, va trimite cauza, spre competentă soluționare, la secția comercială a

Tribunalului București.

Sub aspectul competenței teritoriale

se vor avea în vedere prevederile art. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora cererea se introduce la instanța domiciliului pârâtului, iar cererile îndreptate

împotriva Statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și

administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din capitala țării sau la

cele din reședința județului unde își are domiciliul, reclamantul.

În raport cu natura litigiului, sunt

incidente prevederile legale sus-menționate, și nu normele de competență

teritorială prevăzute de legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC M.U.T.

SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 42/F din 12 aprilie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția comercială.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 iunie 2006.