ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 528/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 528/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 300 din 31 octombrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia, secția
comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de
reclamanta S.C.”G” SA împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice,
Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu și Direcția Regională
Vamală Brașov, a anulat deciziile nr. 1345/2001, 15 și 46/2001 și actele
constatatoare nr.194 – 199 din 27 februarie 2001, nr.33 – 44 din 28 februarie
2001, nr.63 -93 din 13 martie 2001 și nr. 756 – 774 din 9 noiembrie 2000 emise
de Biroul Vamal Mediaș, precum și anexele nr.253 – 262 și nr.164 – 194 emise de
aceeași autoritate vamale.
Împotriva
sentinței au declarat recurs Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov în
numele și pentru Direcția Generală a Vămilor și de către Direcția Finanțelor
Publice a județului Sibiu în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor
Publice.
Curtea
Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ prin decizia nr. 2650
din 24 septembrie 2002 a respins recursul Direcției Regionale Vamale
Interjudețene ca fiind declarat de o persoană fără calitate și a respins ca
tardiv formulat recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului
Sibiu.
Împotriva
acestei decizii a formulat contestație în anulare Direcția Generală a Vămilor
în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov,
susținând, în esență, că aceasta este rezultatul unei grave greșeli materiale,
deoarece Direcția Generală a Vămilor avea calitatea procesuală de a formula recurs.
Contestația
în anulare este nefondată.
Potrivit
legii, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă
numai în cazurile limitativ arătate de art. 317 C. proc. civ. (lipsă de
procedură și necompetența instanței) și art. 318 (când dezlegarea dată este
rezultatul unei greșeli materiale și omiterea din eroare de a cerceta vreunul
dintre motivele de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu
pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit
erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Față de
petitul cererii, critica formulată de contestatoare poate fi inclusă în prima
ipoteză a art. 318 C. proc. civ. referitoare la greșeli materiale ce au
determinat pronunțarea unei soluții eronate.
Dar
arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul
unei greșeli materiale, textul se referă la erori materiale evidente în
legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea
unui recurs ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc
dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat,
pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o
reapreciere a probelor.
Legea
nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie
soluționată de aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de
fapt.
Or, în
cauză, susținerile formulate prin contestația în anulare au fost invocate și
examinate atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs și respinse ca
neîntemeiate.
Față de
considerentele prezentate se constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute
de art. 318 C. proc. civ., încât contestația în anulare urmează să fie
respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
contestația
în anulare formulată de Direcția Generală a Vămilor, actualmente Autoritatea
Națională a Vămilor, în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Interjudețeană
Brașov împotriva deciziei civile nr. 2650 din 24 septembrie 2002 a Curții
Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 10 februarie 2004.