ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3125/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Direcția Regională Vamală Brașov și Biroul Vamal de Interior Sibiu prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 386/14.10.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor;

- anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5730/30.06.2015, emisă de Biroul Vamal de Interior Sibiu cât și a Procesului Verbal de Control nr. 5729/30.06.2015 emis de Biroul Vamal Sibiu;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 268 din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Direcția Regională Vamală Brașov și Biroul Vamal de Interior Sibiu prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. indicând ca temei în drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3059 din 5 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. împotriva sentinței nr. 268 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia - contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei nr. 3059 din 5 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 a formulat cerere de revizuire reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea acesteia, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii recursului și, pe cale de consecință, desființarea sentinței civile nr. 268/17.11.2016 a Curții de Apel Alba Iulia. Pentru soluționarea acestei cereri s-a format pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul nr. x/2019.

În motivare, a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită s-a întemeiat pe raționamente incompatibile cu preeminența dreptului Uniunii Europene.

Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, arătând că revizuenta nu a indicat în mod concret motivul expres și limitat prevăzut de către legiuitor pentru formularea cererii.

Totodată, a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire, motivat de faptul că decizia civilă 3059/05.06.2019 a fost comunicată revizuentei la 03.10.2019, astfel încât termenul de o lună s-ar fi împlinit la 03.11.2019, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la 28.11.2019.

Pe fondul cererii, a solicitat respingerea cererii ca fiind netemeinică și nefondată.

II. Cu privire la cererea de revizuire

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Examinând cu prioritate excepția de tardivitate a cererii de revizuire deduse judecății în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, cererea de revizuire fiind tardiv formulată, raportat la considerentele ce urmează:

Revizuirea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), și hotărârile definitive care nu evocă fondul.

Termenul în care cererea de revizuire circumscrisă acestui temei de drept putea fi formulată este cel prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se soluționează de urgență și cu precădere."

În cauză, Înalta Curte constată că decizia nr. 3059 din 5 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 a fost comunicată revizuentei S.C. A. S.R.L. la 30 septembrie 2019, potrivit dovezii existente la dosar x/2015 recurs.

În raport cu modul de calcul al termenelor de procedură socotite pe luni, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de exercitare a revizuirii s-a împlinit la data de 30 octombrie 2019.

Or, în speță revizuenta S.C. A. S.R.L. a înregistrat cererea de revizuire pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 noiembrie 2019, cu nerespectarea termenului prevăzut în mod imperativ de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În apărare, revizuenta a invocat faptul că hotărârea nr. 3059/2019 a fost depusă la recepția clădirii în care își au sediul mai multe entități juridice, printre care și societatea B., nefiind comunicată unei persoane însărcinate cu primirea acesteia sau la orice avocat sau asistent administrativ care să facă parte din societatea de avocatură. Dovada de înmânare a fost semnată de către C., persoană angajată la recepția clădirii, aceasta nefiind angajata societății de avocatură.

Revizuenta a mai arătat că prin cererea de recurs a solicitat în mod expres, conform art. 158 din C. proc. civ., să fie făcută comunicarea actelor de procedură către persoana însărcinată cu primirea corespondenței, aceasta fiind av. D..

Revizuenta a apreciat că procedura de comunicare nu a fost legal efectuată, având în vedere că dovada de îndeplinire a comunicării nu a fost semnată de către persoana însărcinată cu primirea corespondenței din cadrul societății de avocatură, conform art. 158 din C. proc. civ., sau de altă persoană desemnată de către societatea de avocatură.

Analizând aceste susțineri ale revizuentei, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 158 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"(1) În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156."

Înalta Curte reține și prevederile art. 162 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înmânarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (1) pct. 1 - 5 și pct. 12 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citației sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea și calitatea sa."

Astfel, partea are dreptul să-și aleagă un domiciliu sau sediu procesual pentru comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură pe parcursul litigiului. Persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură poate fi atât o persoană fizică, cât și una juridică, în acest ultim caz fiind legal îndeplinită procedura de citare dacă citația a fost semnată de funcționarul sau de persoana însărcinată cu primirea corespondenței la sediul persoanei juridice desemnate în acest scop de parte ori, în lipsa acestora, de administratorul clădirii, paznicul sau agentul de pază, prin raportare la art. 162 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză se constată că, prin cererea de recurs a fost indicat faptul că reclamanta este reprezentată convențional de E., cu sediul în București, la care a solicitat și comunicarea actelor de procedură, precizând că persoanele însărcinate cu primirea corespondenței sunt av. D. și F..

Înalta Curte constată că partea, respectiv A. S.R.L., a indicat în cererea de recurs atât persoana însărcinată cu primirea actelor, respectiv E., cât și sediul acesteia, respectiv București.

În continuare, persoana însărcinată cu primirea actelor fiind o casă de avocatură, Înalta Curte observă că devin incidente prevederile art. 162 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora comunicarea, "atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care va semna dovada".

Potrivit dovezii aflate la dosar recurs, comunicarea deciziei s-a făcut la adresa indicată, fiind primită de C., funcționar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenței, conform bifei aplicate de factorul poștal. În cazul în care ar fi fost contestat acest aspect, revizuenta ar fi avut la îndemână calea reglementată de prevederile art. 164 alin. (4) din C. proc. civ., respectiv:

"mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals".

Susținerile revizuentei în sensul că nu a fost semnată comunicarea de către persoana însărcinată cu primirea corespondenței din cadrul societății de avocatură, respectiv av. D. indicat în cererea de recurs, nu pot fi primite, având în vedere că factorul poștal s-a prezentat la recepția clădirii indicate de parte și a înmânat actul funcționarului/persoanei însărcinate cu primirea corespondenței pentru adresa respectivă, și anume C..

Înalta Curte reține că modalitatea în care societățile din cadrul clădirii/clădirilor respective înțeleg să administreze preluarea corespondenței de la recepție reprezintă o chestiune internă a acestora, neputând fi imputată factorului poștal, având în vedere modalitatea de indicare a adresei: nr. 69-71 urmat de numele clădirii/clădirilor.

Având în vedere aceste aspecte, se constată că cererea de revizuire de față a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate

Prin urmare, pentru considerentele anterior relevate și în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3059 din 5 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2020.