ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3059/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov -Direcția Regională Vamală Brașov și Biroul Vamal de Interior Sibiu prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 386/14 octombrie 2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor;

- anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5730/30 iunie 2015, emisă de Biroul Vamal de Interior Sibiu cât și a Procesului Verbal de Control nr. 5729/30 iunie 2015 emis de Biroul Vamal Sibiu;

- Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 268 din 17 noiembrie _2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Direcția Regională Vamală Brașov și Biroul Vamal de Interior Sibiu prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL indicând ca temei în drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

În ceea ce privește motivele de recurs subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a pretins că motivarea instanței de fond este sumară întrucât a ignorat raportul de expertiză judiciară elaborat în specialitatea metalurgie atunci când a reținut că "expertul nu a adus nici un argument în contra rezultatelor cuprinse în certificatele de analiză emise de Laboratorul central vamal" în timp ce "Laboratorul vamal central a procedat Ia analizarea pieselor pe baza probelor prelevate și nu doar la o descriere fizico-chimică bazată pe documente însoțitoare".

Totodată se pun sub semnul întrebării criticile instanței asupra expertizei respectiv:

Experții au procedat la o reîncadrare tarifară fără a face propriile determinări în ceea ce privește fiecare reper analizat (analiza macroscopică și microscopică pentru determinarea modului de obținere, încercarea la duritate, analiza chimică, determinarea procentului de carbon echivalent, etc.) ci a prezentat caracteristicile tehnice ale pieselor cu reperele indicate în acțiune conform documentației tehnice ce a însoțit aceste piese;

Cu privire la acest aspect, s-a învederat faptul că ing. B., expert tehnic judiciar în specialitatea metalurgie, prin Suplimentul la raportul de expertiză judiciară din data de 07 septembrie 2016 ("Suplimentul"), a procedat la analizarea corespunzătoare a produselor în cauză prin efectuarea de analize microscopice și macroscopice (pag. 7 și 10 din Supliment), încercarea la duritate (pag. 8 din Supliment), analiza chimică (pag. 8-9 din Supliment);

Referitor la determinarea procentului de carbon echivalent, expertul tehnic judiciar a detaliat la pag. 10 din Suplimentul la expertiză metoda de determinare a conținutului de carbon echivalent prin utilizarea formulei Institutului Internațional de Sudură. Foarte important de menționat, în acest context, este faptul că expertul a stabilit că cunoașterea prealabilă a conținutului de carbon echivalent nu este concludentă în procesul determinării încadrării tarifare corecte. în condițiile în care produsele au fost anterior clasificate. în Raportul de expertiză judiciară din data de 26 mai 2015 ("Raportul"), la poziția 7326.

Experții nu au indicat metodele de determinare prevăzute de ISO 3304-1985;

Cu privire la acest aspect, s-a susținut faptul că, în concluzia de la pagina 7 din Supliment, expertul tehnic judiciar menționează faptul că, la stabilirea pozițiilor tarifare, s-a ținut cont de prevederile ISO 3304-1985.

Experții nu au indicat regulile pentru interpretarea Nomenclaturii combinate precum și notele de secțiuni, notele de capitol și notele de poziție;

Din contră, se poate observa cu ușurință că experții au indicat în mod amănunțit regulile utilizate pentru interpretarea Nomenclaturii combinate precum și notele de secțiuni, notele de capitol și notele de poziție la paginile 6-7 și 14-15 din Suplimentul la Raportul de expertiză;

Experții nu au indicat determinarea conținutului de carbon VEC care ar duce la stabilirea încadrării tarifare pentru reperele încadrate la pozițiile tarifare 73043180 și 73043120; Expertul metalurg nu a făcut o altă determinare, conținutul de carbon fiind determinat doar în certificatele de analiză emise de Laboratorul Vamal Central, astfel că nu există justificare pentru o altă încadrare.

Se mai consideră că instanța se află într-o gravă eroare în ceea ce privește autoritatea competentă care deține prerogativa de a stabili încadrarea tarifară a produselor importate de subscrisa.

Din prevederile legale rezultă, faptul că încadrarea tarifară va fi stabilită de autoritățile fiscale, în cazul de față, Biroul Vamal de Interior Sibiu, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) din același act normativ, potrivit căruia, pe baza informațiilor din certificatul de analiză, biroul vamal ia deciziile privind masurile tarifare, netarifare și/sau fiscale pentru partida de marja din care s-au prelevat probele. Prin urmare, în mod eronat, instanța de fond arogă această competență Laboratorului Vamal Central, al cărui scop este eminamente de ordin tehnic, acela de a efectua analizele probelor prelevate de organele de control.

Principiul supremației dreptului european asupra dreptului național. Reamintim, pe această cale, faptul că emiterea deciziilor referitoare la Informații Tarifare Obligatorii este reglementată la nivelul Uniunii Europene de către prevederile legislației vamale Unionale, care prevalează asupra oricăror prevederi naționale care sunt contradictorii acestora. Toate actele naționale se supun aceluiași principiu, indiferent de tipul acestora: lege, regulament, decizie administrativă, ordonanță. circulară etc. Este irelevant dacă aceste texte au fost emise de puterea executivă sau de cea legislativă a statului membru. Puterea judiciară se supune, de asemenea, principiului supremației. De fapt, dreptul pe care îl generează, jurisprudența, trebuie să respecte dreptul Uniunii2.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție în cazul Costanzo-1989, prevederile legale ale Uniunii Europene prevalează asupra dreptului național. Drept urmare, dat fiind faptul că persoanele stabilite în Uniune pot invoca dreptul Uniunii - ca drept opozabil autorităților administrative naționale fără a mai necesita intervenția instanțelor de judecată pentru a obține înlăturarea de la aplicare a măsurilor de drept național contrare, considerăm că art. 17 din Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 615/2012 nu poate fi aplicat în ceea ce privește prevalenta unei analize a Laboratorului Vamal Central național asupra rezultatelor analizei unor produse, efectuată de către o autoritate vamală dintr-un Stat Membru în baza și prin conformarea deplină la reglementările legislative vamale Unionale.

În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a relevat faptul că:

Cu privire la proba cu înscrisurile informațiile tarifare obligatorii ("ITO") emise de autoritatea vamală din Germania pentru C. SL (firma mamă) s-a susținut că instanța de fond înlătură, în mod eronat, de la dosarul cauzei, ITO emise de autoritatea vamală germană, motivând că nu sunt relevante în prezenta cauză. Pentru a aprecia în acest sens. instanța de fond se rezumă să includă o simplă motivare prin care arată că titularul acestor decizii nu este reclamanta și că aceste decizii sunt obligatorii doar pentru titularul informațiilor și doar după data la care ei au furnizat informațiile.

Cu privire la proba cu noile înscrisurile reprezentând Decizii privind informațiile tarifare obligatorii emise de autoritatea vamală din Germania ("Deciziile ITO"), recurenta a arătat că a obținut în cursul lunilor februarie- martie 2017, Deciziile privind informațiile tarifare obligatorii emise în numele și pentru uzul A. SRL. în conformitate cu prevederile Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al uniunii (denumit în continuare "Codul Vamal unional") cu privire la următoarele repere:

În analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., de esență este aprecierea ce trebuie să se ia asupra uneia sau alteia dintre lucrările de expertiză.

Conform Laboratorului Vamal Central, încadrarea în cadrele de 10 cifre la produsele indicate trebuie să se facă în funcție de compoziția chimică a materialului, respectiv față de valoarea conținutului de carbon.

Instanța de recurs, ca de altfel și cea de fond, achiesează la aceasta afirmație factuală și facilă nu doar pentru un licențiat al unei facultăți tehnice precum redactorul prezentei, ci și pentru un absolvent al unui liceu de specialitate.

De altfel doar Laboratorul de analiză a realizat un control al fiecărui reper așa zisa expertiză preluând în partea ei tehnică, de către expertul metalurg, susținerile scriptice al reclamantei.

Or, fără o verificare în concret a tuturor reperelor importante, un real răspuns nu se putea da, doar secțiunea și aspectele externe nefiind suficiente pentru conturarea unui punct de vedere.

Nu s-a vădit cu argumente valabile deși sarcina probei revenea recurenților, faptul că certificatele de analiză ar fi fost eronat întocmite.

Mai mult, recurenta - reclamantă nu tine cont de faptul că în speța de față sunt aplicabile și dispozițiile art. 2, 16, 17, 19 din Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 615/2012, privind modificarea anexei la Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 9.250/2006, pentru aprobarea Normelor privind funcționarea Laboratorului vamal central și modalitatea de efectuare a analizelor.

Totodată, rezultatele cuprinse în certificatul de analiză emis de Laboratorul vamal central prevalează în fața informațiilor sau datelor cuprinse în documentele de analiză emise de alte laboratoare, precum și în alte documente care conțin informații privind caracteristicile fizico-chimice ale mărfurilor atunci când acestea sunt contradictorii.

În plus, în cazul în care declarantul nu este de acord cu rezultatele cuprinse în certificatul de analiză emis pentru proba 1 poate solicita motivat, în termen de 30 de zile, efectuarea analizei probei 2 iar rezultatele acesteia sunt cuprinse într-un nou certificat de analiză care îl înlocuiește pe primul și care rămâne definitiv, posibilitate de care reclamanta nu a înțeles să se folosească.

Potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei și adresei nr. x/09 iulie 2015 a Biroului vamal de interior Sibiu "declarantul după primirea exemplarelor nr. 2 ale certificatelor de analiză nu a contestat în termenul legal conținutul acestora, respectiv nu a solicitat în conformitate cu art. 19 al Ordinului vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 9250/2006 efectuarea analizei probei 2".

De asemenea nu s-a făcut nicio dovadă că produsele importate ar avea caracteristici diferite de cele înscrise certificatele de analiză.

Cât privește argumentele încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la produse așa zis similare importate prin Germania, Olanda și Spania dar încadrate în baza unei informații tarifare obligatorii (ITO) emisă de autoritatea vamală din Germania, evident că acestea nu pot fi primite neputându-se în concret compara produsele, fiind posibil ca importurile din toate țările apusene să fi fost făcute într-o altă manieră.

Astfel, potrivit art. 11 și 12 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, respectiv art. 5-14 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993, o informație tarifară obligatorie este valabilă numai pentru operațiunile de import ce au ca obiect mărfuri conforme sub toate aspectele cu cele descrise în informația respectivă, efectuate numai de către persoana în numele căreia a fost eliberată, într-o perioadă de 6 ani de la data emiterii acesteia, fiind obligatorie pentru toate autoritățile vamale din statele membre ale Uniunii Europene.

Din datele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că societatea a prezentat, nici la declararea mărfurilor la organele vamale nici în faza de soluționare a contestației, documente care atestă că este titularul unei informații tarifare obligatorii pentru mărfurile importate iar invocarea unei astfel de informații emisă de autoritățile vamale ale unui alt stat membru pentru o altă companie din cadrul grupului din care face parte și societatea contestatoare nu poate fi luată în considerare.

În susținerea legalității încadrării tarifare făcuta de organele de control este și adresa Direcției Generale a Vămilor nr. 1768/STVI/02 martie 2015 în care se rețin următoarele:

"În conformitate cu informațiile care rezultă din Certificatele de analiză nr. 50, 56, și 58 anexate la adresa dvs. produsele care fac obiectul acestor certificate reprezintă alte tuburi tară sudură, cu secțiunea circulară, din oțel nealiat, trase sau laminate la rece, ce corespund prevederilor ISO 3304/85 și, prin aplicarea textului poziției 7304 și al subpoziției 730431 acestea se clasifică la codul NC 7304.31.20, cod TARIC 7304.31.20.20 (cu un diametru exterior de maximum 406,4 mm și cu o valoare echivalentă a conținutului de carbon (VEC) de maximum 0,86 conform formulelor și analizelor chimice ale IIS (Institutul International de Sudură).

În conformitate cu informațiile care rezultă din Certificatele de analiză nr. 51, 52, 54, 59, 61, 62, 63, 64, și 65 anexate la adresa dvs. produsele care fac obiectul acestor certificate reprezintă alte tuburi fără sudură, cu secțiunea circulară, din oțel nealiat, trase sau laminate la rece și care nu corespund prevederilor ISO 3304/85, prin aplicarea textului poziției 7304 și al subpoziției 730431, acestea se clasifică la codul NC 7304.31.80, cod TARIC 7304.31.80.30 (cu un diametru exterior de maximum 406,4 mm și cu o valoare echivalentă a conținutului de carbon (VEC) de maximum 0,86 conform formulelor și analizelor chimice ale IIS (Institutul International de Sudură)".

Este neîntemeiata și susținerea recurentei - reclamante referitoare la nelegalitatea controlului ulterior având în vedere că potrivit art. 199 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, depunerea la biroul vamal a unei declarații semnate de către declarant sau reprezentantul acestuia îl obligă pe acesta ca, în conformitate cu dispozițiile în vigoare să răspundă de corectitudinea informațiilor înscrise în declarație, de autenticitatea documentelor anexate și de respectarea tuturor obligațiilor ce decurg din plasarea respectivelor mărfuri sub regimul avut în vedere", iar potrivit art. 4 alin. (20) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 acordarea liberului de vamă este acțiunea prin care autoritățile vamale pun mărfurile la dispoziție în scopurile prevăzute de regimul vamal sub care au fost plasate.

Totodată, Hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza C-571/2012 Greencarrier Freight Services Latvia SIA împotriva Valsts ienemumu dienests arata ca "nimic nu împiedică, în acest scop, autoritățile vamale să extindă rezultatele unei examinări parțiale a mărfurilor cuprinse într-o declarație vamală la mărfuri cuprinse în declarații vamale anterioare, care au făcut deja obiectul acordării unui liber de vamă de către aceste autorități, atunci când mărfurile respective sunt identice (...)".

Față de invocarea de către reclamanta a hotărârilor Curții Europene de Justiție C-250/91 "Hewlett-Packard" și C-348/89 "Mecanarte" potrivit cărora importatorul poate invoca, în aplicarea prevederilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, drept eroare a organelor vamale, situația în care acestea nu au avut nicio obiecție cu privire la încadrarea tarifară a mărfurilor pentru un număr mare de importuri și pe o perioadă lungă de timp cu toate că o comparație directă între încadrarea tarifară declarată și descrierea explicită a mărfurilor ar fi permis identificarea unei erori de încadrare, precizăm că aceasta nu poate fi reținută având în vedere că în speță, eroarea cu privire la încadrarea tarifară declarată de societate nu a putut fi detectată din descrierea explicită a mărfurilor ci doar în urma analizelor de laborator și a interpretării acestora de către Direcția Generală a Vămilor, singura autoritate abilitată pentru încadrarea tarifară a mărfurilor la importul în România.

În concluzie, în raport de motivele invocate hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. împotriva Sentinței nr. 268 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia-contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie 2019.

GGC - CL