ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3480/2019

Ședința publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Sibiu, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii formulată și precizată și, pe cale de consecință:

- anularea Deciziei nr. 9196/24.11.2015 privind soluționarea contestației depuse de către S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.05.2015;

- anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.05.2015;

- obligarea pârâtei să procedeze la finalizarea procedurii administrative, prin soluționarea pe fond a contestației formulată în procedura administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. x x/29.05.2015 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/29.05.2015; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 45/CA/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2015 s-a admis excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în nume propriu și în numele Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și s-a declinat competența de soluționarea a acțiunii în contencios administrativ fiscal formulată și precizată de reclamata S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia.

Prin sentința civilă nr. 181 din 12 iulie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și în consecință:

- s-a luat act de renunțarea la judecată la capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.05.2015.anulat decizia nr. 380 din 9.10.2015 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și, în consecință, a obligat pârâta să soluționeze în fond contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x din 8.05.2015 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în baza raportului de inspecție fiscală nr. x din 8.05.2015, contestație înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/29.06.2015 și la pârâtă sub nr. x/15.07.2015.

- a anulat Decizia nr. 9196/24.11.2015 emisa de ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Soluționare Contestații privind soluționarea contestației formulate de către S.C. A. S.R.L înregistrată la D.G.R.F.P. Brașov sub nr. x/20.07.2015 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.05.2015.

- a obligat pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.05.2015.

- a respins ca prematur capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. x/29.05.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/29.05.2015.

Împotriva sentinței civile nr. 181 din 12 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, în tot, a acțiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, cu ignorarea dispozițiilor art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, art. 28 din C. proc. pen.

Consideră ca instanța de fond a greșit când a admis acțiunea în contencios administrativ a intimatei și a obligat organul administrativ la soluționarea pe fond a contestației administrative motivat de faptul că maniera în care organele administrative au acționat au determinat încălcarea dreptului la apărare al contribuabilului și dreptul de acces la un tribunal.

Apreciază că instanța de fond în mod greșit a reținut că, s-a urmărit blocarea controlului de legalitate asupra titlului executoriu respectiv Decizia de impunere nr. x/29.05.2015 si RIF nr. x/29.05.2015, ale AJFP Sibiu, prin aceea ca, s-a formulat cererea de deschidere a procedurii insolventei, cat timp legiuitorul a stabilit expres ca sunt supuse verificării instanței de judecata creanțele bugetare fiscale potrivit Codul de procedură fiscală, chiar daca contribuabilul se afla in procedura insolventei, așa încât accesul la justiție al intimatei nu a fost îngrădit, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

De asemenea, se arată că în mod eronat instanța de fond a reținut că organul administrativ a greșit când a suspendat soluționarea contestației emisă de intimat, pana la soluționarea cauzei penale, cât timp legislația prevede măsuri de luat în acest sens, ignorând dispozițiile art. 214 din O.G nr. 92/2003 cât timp în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu, prin încheierea penala nr. 4/29.02.2016 s-a confirmat ordonanța din 31.12.2015 emisa in dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Or, cat timp urmărirea penala continuă, rezulta clar că soluția administrativa de suspendare a soluționării contestației administrative este corecta si este justificata de existenta indiciilor care permit sa se bănuiască existenta de nereguli sau fraude.

Se arată că între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin Raportul de inspecție fiscala nr. x/29.05.2015 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/29.05.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice, prin care s-a stabilit ca intimata persoana impozabila are obligația de a ajusta TVA dedusa inițial in suma de 757.655 RON si stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, exista o strânsa interdependenta de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativa.

Aceasta interdependență constă în faptul că, în cauză, există suspiciuni de evaziune fiscală având drept consecință diminuarea taxei pe valoarea adăugata datorata bugetului de stat, în condițiile în care organele de inspecție fiscală, urmare verificărilor efectuate au constatat ca intimata nu ajustează baza impozabila a TVA aferenta tranzacției de reziliere parțiala a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/28.05.2008 motivând faptul ca nu a intrat in posesia facturii de stornare si ca nu a avut cunoștința de emiterea facturii de storno decât in urma comunicării ordonanței organelor de cercetare penala din data de 14.11.2014, fapt contrazis de comportamentul fiscal al intimatei, după semnarea actului de reziliere.

Confirmarea sau infirmarea constatărilor organelor de inspecție fiscala privitoare la operațiunile derulate, determină adoptarea unor soluții diferite în ceea ce privește menținerea sau anularea obligațiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal atacat.

In concluzie, justa înțelegere a prevederilor legale mai sus invocate trimit la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luata ori de câte ori este vădit ca soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluționării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă C A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării, de către instanța de fond, a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condițiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației formulate de intimata-reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/29.05.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu .

Potrivit art. 214 alin. 1 lit. a) C. proc. civ.:"Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;[…]".

Înalta Curte reține că acest articol instituie o posibilitate, și nu o obligație pentru organul de soluționare a contestației, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârșirii unei infracțiuni și (ii) infracțiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În cauză, prin decizia de impunere nr. x/29.05.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, au fost stabilite în sarcina obligații fiscale suplimentare de plată, cu titlu de TVA, în sumă totală de 1.503.415 RON, din care: 757.655 RON debit principal (calculat pentru perioada 01.10.2009-01.08.2012), 632.112 RON accesorii cu titlu de majorări de întârziere, 113.648 RON, cu titlu de penalități de întârziere.

Prin decizia nr. 9196/24.11.2015, pârâta ANAF- D.G.R.F.P. Brașov - Serviciul Soluționare Contestații a decis suspendarea soluționării contestației. În drept, au fost reținute dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. b) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 .

Instanța de control judiciar constată că în cuprinsul Deciziei nr. 9196/24.11.2015 emisă de recurenta-pârâtă au fost prezentate motivele de fapt și de drept avute în vedere la suspendarea soluționării contestației administrative privind pe intimata-reclamantă, rezultând că respectiva măsură fusese dispusă întrucât organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov au înaintat o sesizare penala nr. 221131/22.07.2015 Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru a stabili existenta sau inexistenta elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. În cauza s-a dispus deschiderea dosarului penal nr. x/2013, iar printr-o alta adresa înregistrata la DGRFP Brașov sub nr. x/23.11.2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a deschis dosarul penal nr. x/2015

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut corect că organul administrativ a greșit când a suspendat soluționarea contestației emisă de intimat, câtă vreme prin Ordonanța din data 13.05.2015 emisă în dosar penal nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea infracțiunilor de evaziune fiscala si spălare de bani săvârșite de către B., iar prin Ordonanța din data de 24.11.2015 emisă în dosar penal nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus clasare cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevederile de art. 9 alin. (1) lit. b) în temeiul prev. art. 16 alin. (1) lit. i) C. procedură penală, considerând că în speță există autoritate de lucru judecat.

În aceste condiții, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existența raportului de interdependență dintre obligațiile bugetare stabilite prin decizia de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor imputate reprezentanților societății debitoare, legătură de care depinde soluționarea contestației administrative.

Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă analiză a acestei cerințe, reținând că nu este îndeplinită condiția ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluționarea contestației administrative și că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluționa contestația reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forței probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal și în timpul soluționării prezentului litigiu, în vederea stabilirii caracterului real al operațiunilor desfășurate, Înalta Curte constată că, în condițiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operațiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanță, nu se poate susține că organul de soluționare a contestației ar fi în imposibilitate să se pronunțe asupra contestației administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existența sau nu a unei infracțiuni.

Prin urmare, nu pot fi reținute argumentele recurentei potrivit căreia, organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 216 alin. (4) coroborate cu art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, chiar și în situația în care s-ar considera că asupra societății planează suspiciuni cu privire la fapte de natură penală, organul de soluționare a contestației administrative nu este obligat să suspende soluționarea cauzei ci are doar posibilitatea de a dispune în acest mod, fiind însă obligat să motiveze, în concret, soluția adoptată.

Rezultă astfel că legiuitorul a conferit organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare, cu obligația acestuia de a motiva soluția respectivă.

Înalta Curte reține că interpretarea prevederilor din legislația națională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare.

În cauză, este avută în vedere și perioada îndelungată de timp de la emiterea Deciziei nr. F-SB186/29.05.2015, durata procedurii administrative devenind nerezonabilă.

Această concluzie se fundamentează pe principiul celerității procedurii jurisdicționale, exigență a statului de drept care impune ca practicile administrative și judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor.

În prezenta cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind relevantă împrejurarea că Decizia de impunere nr. x/29.05.2015 2015, a fost emisă în anul 2015, iar suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative a avut loc prin Decizia nr. 9196 din 24.11.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, dată de la care au trecut aproximativ 4 ani, durată de timp care nu corespunde cerinței termenului rezonabil.

Or, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului, implicând recunoașterea dreptului de a obține rezolvarea situației sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

În același sens, în jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului s-a reținut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile suspendării soluționării contestației administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 181 din 12 iulie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 181 din 12 iulie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2019.