ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1555/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice BRAȘOV, Administrația Județeană a Finanțelor Publice SIBIU, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Brașov, ANAF - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor București, solicitând, în principal, anularea în întregime a Deciziei nr. 307/13.09.2017 privind soluționarea contestației împotriva Deciziilor referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalități de întârziere nr. 5890/06.01.2017, nr. 5992/06.01.2017, nr. 21841/15.02.2017 și a deciziilor 5890 din 06.01.2017, 5992 din 06.01.2017 21841 din 15.02.2017, 21841 din 15.02.2017, iar, în subsidiar, anularea parțială a Deciziei nr. 307/13.09.2017 privind soluționarea contestației împotriva Deciziilor referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalități de întârziere nr. 5890/06.01.2017, nr. 5992/06.01.2017, nr. 21841/15.02.2017 și trimiterea cauzei către A.N.A.F. -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor cu obligarea acestea la soluționarea prin judecarea pe fond a contestației. La prezentul dosar s-a conexat dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Alba Iulia având ca obiect obligarea pârâților Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu să se pronunțe asupra contestației formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva actelor administrativ fiscale -Decizia de impunere privind obligații suplimentare de plată nr. x/7.12.2016, Raportul de inspecție fiscală nr. x/7.12.2016 și Dispoziția de măsuri nr. 5108/7.12.2016, arătând că, deși au trecut mai mult de șase luni de la depunerea contestației, organele fiscale competente nu au procedat la soluționarea acesteia. La data de 5 decembrie 2017, reclamanta a formulat cerere de modificare a acțiunii din cuprinsul dosar nr. x/2018, solicitând în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor si Direcția Generala Regională A Finanțelor Publice BRAȘOV precum și Administrația Județeană a Finanțelor Publice SIBIU, anularea in întregime a Deciziei nr. 180/07.06.2017 privind soluționarea contestației, anularea in întregime a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. x/07.12.2016 si exonerarea S.C. A. S.R.L. de plata obligațiilor fiscale suplimentare, iar, în subsidiar, anularea parțiala a Deciziei nr. 180/07.06.2017 privind soluționarea contestației, cu obligarea organului fiscal la soluționarea prin judecarea pe fond a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata in suma de 2.130.922 RON, anularea parțiala a Deciziei nr. 180/07.06.2017 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala in suma 109.173 RON (572 RON+ 6.851 RON reprezentând impozit pe profit si 28.178 RON+ 73.572 RON reprezentând taxa pe valoarea adaugata), precum și suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata, în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. La prezentul dosar s-a conexat dosarul cu nr. x/2017 declinat de către Tribunalul Sibiu și înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. În acest dosar, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea în parte a deciziei de impunere nr. x/7.12.2016 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/7.12.2016, cu privire la impunerea sumelor de: 6.851 RON cu titlu de impozit pe profit; 101.750 RON cu titlu de TVA; să se dispună anularea în parte a deciziei nr. 180/7.06.2017 dată în soluționarea plângerii prealabile (pct. 1-3 din dispozitiv și considerentele ce le susțin); să se dispună obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov să soluționeze pe fond contestația prealabilă și în ceea ce privește suma de 2.130,922 RON reprezentând: 507.760 RON cu titlu de impozit pe profit, 659.917 RON cu titlu de accize și 963.245 RON cu titlu de TVA. Reclamanta și-a modificat acțiunea în dosar nr. x/2017, sub aspectul părților, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și sub aspectul obiectului, solicitând anularea și a deciziei nr. 180/2017 emisă de această instituție.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 51 din 8 martie 2019 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Brașov și pârâta ANAF- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; - a anulat în parte Decizia nr. 180/07.06.2017 privind soluționarea contestației, în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației pentru suma de 2.130.922 RON - reprezentând debit principal, cu consecința obligării autorității fiscale competente să se pronunțe asupra fondului contestației administrative; -a anulat în parte Decizia nr. 307/13.09.2017 privind soluționarea contestației, în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației pentru suma de 1.474.632 RON - reprezentând accesorii, cu consecința obligării autorității fiscale competente să se pronunțe asupra fondului contestației administrative; - a anulat în parte Decizia nr. 180/07.06.2017 privind soluționarea contestației si anulează în parte Decizia de impunere nr. x/7.12.2016 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/7.12.2016 cu privire la impozitul pe profit aferent sumei de 1.786 RON, reprezentând amortizare freză de zăpadă, și cu privire la TVA în sumă de 11.419 RON, aferent achiziției frezei de zăpadă; - a anulat în parte Decizia nr. 307/13.09.2017 privind soluționarea contestației si anulează în parte Deciziile nr. 5890 din 06.01.2017, nr. 5992 din 06.01.2017, nr. 21841 din 15.02.2017, cu privire la obligațiile fiscale accesorii calculate pentru impozitul pe profit aferent sumei de 1.786 RON și pentru TVA în sumă de 11.419 RON; - a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 51 din 8 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât și pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Administrație pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. 3.1. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat casarea parțială a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește capătul de cerere vizând anularea în parte a Deciziei nr. 180/07.06.2017 privind soluționarea contestației emisă de A.N.A.F. Direcția generală de soluționare a contestațiilor, a Deciziei de impunere nr. x/7.12.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/7.12.2016 cu privire la suma de 73.572 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată înscrisă în cele două facturi(nr. x/07.02.2011 și y/04.04.2011) având ca obiect achiziționarea a 4 microbuze IVECO, pentru care A. S.R.L. și-a exercitat dreptul de deducere a TVA înscrisă în acestea, precum și anularea în parte a Deciziei nr. 307/13.09.2017 privind soluționarea contestației si anularea în partea Deciziilor nr. 5890 din 06.01.2017, nr. 5992 din 06.01.2017, nr. 21841 din 15.02.2017, cu privire la obligațiile fiscale accesorii calculate pentru suma de 73.572 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată . În dezvoltarea motivelor de recurs a invocat, în esență, interpretarea greșită a dispozițiilor art. 146 alin. (1) lit. a) raportat la art. 146 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, arătând că erau îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată, în sensul că deducerea taxei s-a făcut în baza exemplarului original al facturilor, iar achiziția celor patru microbuze x a fost efectuată în folosul operațiunilor sale taxabile, respectiv desfășurarea de prestări servicii transport persoane, toate cele patru microbuze proprietatea recurentei-reclamante fiind licențiate pentru transport de persoane. În opinia recurentei-reclamante, nu prezintă relevanță împrejurarea că furnizorul B. S.R.L. nu a declarat livrările către recurenta-reclamantă în perioada în care au fost emise facturile, întrucât nu se poate condiționa acordarea dreptului de deducere TVA de îndeplinirea obligațiilor declarative ale furnizorului, invocând jurisprudența CJUE în cauzele reunite C-80/11 și C 142/11. 3.2. Deși recurentele pârâte au formulat memorii de recurs separate, criticile aduse sentinței recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în esență, aceleași aspecte de nelegalitate, respectiv: - interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, în condițiile în care erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației administrative, fiind sesizate organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni. Sub acest aspect, au învederat recurentele-pârâte că societățile furnizoare au acționat în cadrul unor tranzacții succesive ca societăți verigă, înființate cu unicul scop de a genera documente pentru operațiuni fictive având ca rezultat crearea unei aparențe de realitate a tranzacțiilor, situație în care organele fiscale au concluzionat că recurenta-reclamantă nu a putut face dovada provenienței combustibililor supuși taxării cu accize dintr-un antrepozit fiscal autorizat și nici nu a probat plata accizelor la bugetul de stat pentru cantitatea de 488.347 litri de motorina euro 5 achiziționată de la C. S.R.L., D. S.R.L. si E. S.R.L.. În raport de situația de fapt reținută, organele de inspecție fiscală au stabilit faptul că recurenta-reclamantă răspunde în mod solidar de proveniența nelegală a produselor obținute și pe cale de consecință datorează accizele aferente. Întrucât s-a stabilit că, faptele care au condus la calcularea obligațiilor de plată suplimentare reprezentând impozit pe profit, TVA și accize pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, au transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Sesizarea Penală nr. 5298/22.12.2016, însoțită de Procesul-verbal nr. x/07.12.2016, întocmit de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, având aceleași constări cu cele din Raportul de inspecție fiscală nr. x/07.12.2016 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/07.12.2016 contestată. - interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu referire la înregistrarea în evidența contabilă a sumei de 40.724 RON reprezentând amortizare freză zăpadă, amenajare teren AVA, centrală termică AVA, friteuză electrică cu 2 cuve, masa caldă bain-marie, mașină de curățat cartofi, mașină de spălat vase, mașină de tăiat legume, mobilier AVA, considerând această sumă ca fiind nedeductibilă fiscal; - interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. în ceea ce privește obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, deși actele administrativ fiscale au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în materie fiscală, nefiind îndeplinită condiția culpei procesuale. Recurenta-pârâtă Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov a invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără însă a dezvolta critici concrete de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile legale invocate. Aceeași recurentă-pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu a emis niciunul dintre actele administrativ fiscale contestate în cauză.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă la data de 19.08.2019, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurentele-pârâte, răspunzând criticilor formulate în cele trei memorii de recurs. În esență, a arătat că hotărârea instanței de fond este temeinic motivată, argumentele aduse de autoritățile fiscale limitându-se la reproducerea argumentației organului de soluționare a contestației administrative. În opinia recurentei-reclamante, sub aspectul soluției dispusă de instanța de fond cu privire la decizia de suspendare a soluționării contestației administrative, hotărârea recurată este legală, întrucât organul fiscal nu arată motivat care este înrâurirea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. Referitor la suma de 11.419 RON reprezentând TVA deductibilă și suma de 1.786 RON reprezentând amortizare freză zăpadă a arătat că achiziția în cauză a fost făcută în folosul operațiunilor taxabile, iar pentru taxa deductibilă a fost emisă o factură în conformitate cu dispozițiile art. 155 din Legea nr. 571/2003. 4.2. Prin întâmpinările depuse la data de 6.08.2019, respectiv 19.08.2019, recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru fosta Administrație pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - Contribuabili Mijlocii au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-reclamantă, subliniind faptul că, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 73.572 RON aferentă facturilor emise de B. S.R.L., justificarea achizițiilor ca fiind destinate operațiunilor sale taxabile revine persoanei impozabile, iar în cauză furnizorul recurentei-reclamante nu a declarat livrări în perioada în care au fost emise facturile, nefiind îndeplinite condițiile pentru acordarea dreptului de deducere.

Procedura derulată în recurs Prin rezoluția din 4 septembrie 2019 a completului de judecată investit cu soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată în ședință publică la data de 11.03.2020.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinări și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat, iar recursurile declarate de recurentele-pârâte sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate decizia nr. 180/7.06.2017 prin care autoritatea fiscală a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 2.130.922 RON până la finalizarea cauzei penale, în conformitate cu prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, având în vedere că în speță a fost întocmită și înaintată Sesizarea penală nr. 5298/22.12.2016 către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Prin aceeași decizie organul fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată pentru suma de 108.601 RON, compusă din suma de 6.851 RON - impozit pe profit și suma de 101.750 RON - taxa pe valoarea adăugată, și a respins ca nemotivată contestația formulată pentru suma de 572 RON, reprezentând impozit pe profit. Totodată, a fost supusă controlului de legalitate și decizia nr. 307/13.09.2017 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 1.474.632 RON, respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma de 83.437 RON și respingerea ca nemotivată a contestației pentru suma de 929 RON. În esență, inspecția fiscală având ca obiect verificarea modului de calcul al obligațiilor de plată privind impozitul pe profit pentru perioada 22.11.2010-30.06.2016, taxa pe valoarea adăugată pentru perioada 01.12.2010-30.06.2016 și accizele pentru motorină și biodiesel pentru perioada 01.12.2010-30.06.2016, conform Avizului de Inspecție Fiscală nr. x/14.11.2016 și Avizului de Inspecție Fiscală nr. x/23.11.2016 s-a finalizat cu emiterea Deciziei de impunere nr. x/7.12.2016 și Raportului de inspecție fiscală nr. x/7.12.2016 privind impunerea sumelor de 515.183 RON - cu titlu de impozit pe profit, de 659.917 RON - cu titlu de accize și de 1.064.995 - cu titlu de TVA. De asemenea, prin Deciziile nr. 5890 din 06.01.2017, nr. 5992 din 06.01.2017, nr. 21841 din 15.02.2017 s-au stabilit obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi si penalități de întârziere în cuantum total de 1.558.998 RON, aferente debitelor stabilite prin Decizia de impunere nr. x/7.12.2016. Întrucât organele de inspecție fiscală au apreciat că faptele care au condus la calcularea obligațiilor de plată suplimentare reprezentând impozit pe profit, TVA și accize pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, au transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu sesizarea penală nr. 5298/22.12.2016, însoțită de Procesul-verbal nr. x/07.12.2016 întocmit de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, având aceleași constatări cu cele din Raportul de inspecție fiscală nr. x/07.12.2016 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/07.12.2016 contestată. Contestațiile administrative formulate de către recurenta-reclamantă împotriva actelor fiscale sus arătate au fost soluționate prin decizia nr. 180/6.07.2017, respectiv decizia nr. 307/13.09.2017, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor administrative până la finalizarea cauzei penale pentru sumele de 2.130.922 RON reprezentând TVA, impozit pe profit și accize, respectiv pentru suma de 1.474.632 RON reprezentând accesoriilor aferente TVA, impozit pe profit și accize. Prin aceleași decizii s-au respins ca neîntemeiate contestațiile administrative pentru sumele de 6.851 RON reprezentând impozit pe profit, 101.750 RON reprezentând TVA, respectiv ca nemotivată pentru suma de 572 RON reprezentând impozit pe profit. Soluționând cauza, curtea de apel a anulat în parte deciziile contestate în ceea ce privește măsura soluționării contestațiilor administrative, cu consecința obligării autorităților fiscale competente să se pronunțe asupra fondului acestora. Totodată, a anulat în parte actele administrativ fiscale supuse controlului de legalitate în ceea ce privește impozitul pe profit aferent sumei de 1.786 RON reprezentând amortizare freză zăpadă, cu privire la TVA în sumă de 11.419 RON aferent achiziției frezei de zăpadă precum și cu privire la accesoriile calculate cu privire la cele două sume respingând în rest criticile de nelegalitate formulate. Soluția judecătorului fondului este însușită parțial de instanța de control judiciar, urmând a se dispune anularea actelor administrativ fiscale contestate și cu privire la TVA în sumă de 73.572 RON și accesoriile aferente pentru considerentele expuse în continuare. Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: 6.1. Recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. SRL Criticile recurentei-reclamante încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 146 alin. (1) lit. a) raportat la art. 145 alin. (2) lit. a) Codul fiscal în ceea ce privește anularea dreptului deducere a TVA aferente achiziției a 4 microbuze de la societatea B. S.R.L.. Autoritățile fiscale au reținut, în ceea ce privește TVA în sumă de 73.572 RON reprezentând contravaloarea a două facturi emise de B. S.R.L. având ca obiect patru microbuze x, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada cu documente că bunurile care au făcut obiectul facturilor emise de B. S.R.L. au fost utilizate în folosul operațiunilor sale taxabile, nefiind astfel demonstrată îndeplinirea condițiilor de fond prevăzute de legiuitor pentru acordarea dreptului de deducere a TVA. În plus, organele de inspecție fiscală au constatat că B. S.R.L. nu a declarat livrări către societatea recurentă-reclamantă în perioada în care au fost emise facturile, ulterior intrând în insolvență și devenind inactivă. Organul de soluționare a contestației fiscale și-a argumentat soluția administrativă dintr-o dublă perspectivă: a considerat că recurenta-reclamantă nu a justificat utilizarea bunurilor achiziționate în folosul operațiunilor taxabile și, în plus, furnizorul nu a declarat livrări către societatea recurentă-reclamantă în perioada în care au fost emise facturile, concluzionându-se în sensul neîndeplinirii condițiilor legale pentru acordarea dreptului de deducere. Criticile care vizează nesocotirea dispozițiilor legale de drept fiscal care reglementează exercitarea dreptului de deducere TVA, respectiv dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt fondate. Astfel, potrivit art. 145 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal: "(1) Dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei. (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile (…)." Totodată, art. 146 din același act normativ, cu referire la condițiile de exercitare a dreptului de deducere prevede că:,,(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5), în vigoare până la data de 31.12.2012." Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale sus arătate, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoare adăugată datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost sau urmează să-i fie livrate, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor operațiunilor sale taxabile, pentru exercitarea acestui drept, persoana impozabilă având obligația să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute de art. 155 alin. (5) Codul fiscal. Or, în speță, deducerea taxei s-a realizat pe baza exemplarului original al facturilor nr. x/07.02.2011 și y/04.04.2011 emise de S.C. B. S.R.L., care sunt corect întocmite, nefiind semnalate deficiențe în acest sens, și care conțin informațiile prevăzute de art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, fiind îndeplinite condițiile de formă prevăzute de lege. Achiziția celor 4 microbuze x a fost efectuată în scopul utilizării în folosul operațiunilor taxabile, pentru desfășurarea de prestări servicii transport persoane curse în convenție cu operatori economici de pe raza teritorială a județelor Sibiu și Vâlcea conform contractelor de transport încheiate, mijloacele de transport respective aflându-se și în prezent în patrimoniul recurentei-reclamante, efectuând curse pentru care se emit facturi către clienți cu TVA colectată. Potrivit situației de fapt fiscale, Înalta Curte reține că factura nr. x/04.04.2011 a fost emisă de S.C. B. S.R.L. pentru vânzarea către recurenta-reclamantă a două microbuze x Daily unul serie șasiu x și altul serie șasiu x în valoare fără TVA de 149.923 RON, la care se adaugă TVA în sumă de 35.981,54 RON, iar factura nr. x/07.02.2011 pentru vânzarea către recurenta-reclamantă a două autovehicule x unul serie șasiu x și altul serie șasiu x în valoare fără TVA de 156.627,42 RON la care se adaugă TVA în sumă 37.590,58 RON (total TVA dedusă de 73.572 RON). Cele patru autovehicule au fost înmatriculate, fiind proprietatea recurente-reclamantei cu mențiuni în cărțile de identitate ale vehiculului, licențiate pentru transport cu licențe valabile si în prezent și clasificate de autoritățile statului român, astfel: - Carte de identitate seria x: Microbus x serie șasiu x, inițial la data de 17.02.2011 cu numărul de înmatriculare x pe strada x nr. 27, localitatea Tălmaciu, ulterior la data de 23.02.2017pe punctul de lucru din Râmnicu Vâlcea, strada x nr. 2-3 cu numărul de înmatriculare x (pentru autovehiculul în cauză în prezent este emis certificatul de înmatriculare seria x, precum și copia conformă (licența valabilă de la 23.03.2019) pentru transportul internațional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terț x emisă de Autoritatea Rutieră Română și totodată certificatul de clasificare x emis de Registrul Auto Român R.A. Sibiu); - Carte de identitate seria x: Autoutilitară x serie șasiu x, inițial la data de 13.04.2011cu numărul de înmatriculare x pe strada x nr. 27, localitatea Tălmaciu, ulterior la data de 23.02.2017 pe punctul de lucru din Râmnicu Vâlcea strada x nr. 2-3 cu numărul de înmatriculare x (pentru autovehiculul în cauză în prezent este emis certificatul de înmatriculare seria x precum și copia conformă (licența valabilă de la 23.03.2019) pentru transportul internațional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terț x emisă de Autoritatea Rutieră Română și totodată certificatul de clasificare x emis de Registrul Auto Român R.A. Sibiu); - Carte de identitate seria x 35 6820: Microbus x serie șasiu xla data de 13.04.2011 cu numărul de înmatriculare x pe strada x nr. 27, localitatea Tălmaciu (pentru autovehiculul în cauză în prezent este emis certificatul de înmatriculare seria x precum și copia conformă (licența valabilă de la 23.12.2018) pentru transportul internațional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terț x emisă de Autoritatea Rutieră Română și totodată certificatul de clasificare x emis de Registrul Auto Român R.A. Sibiu); - Carte de identitate seria x: Microbus x serie șasiu xa data de 17.02.2011 cu numărul de înmatriculare SB 79PBPpe strada x nr. 27, localitatea Tălmaciu (pentru autovehiculul în cauză în prezent este emis certificatul de înmatriculare seria x precum și copia conformă (licența valabilă de la 23.12.2016) pentru transportul internațional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terț x emisă de Autoritatea Rutieră Română și totodată certificatul de clasificare x emis de Registrul Auto Român R.A. Sibiu). Din probele administrate rezultă că, autovehiculele în cauză au fost și sunt utilizate pentru operațiuni taxabile din punct de vedere al TVA, prestări servicii transport persoane pentru terți conform contractelor de transport încheiate, sens în care au fost întocmite foi de parcurs pentru autovehicule transport persoane și au fost emise către beneficiarii transporturilor facturi cu taxa pe valoarea adăugată. În acest context, contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a dovedit îndeplinirea condițiilor de fond și de formă pentru acordarea dreptului de deducere a TVA, fiind în sarcina fiscului să dovedească implicarea sa într-o eventuală fraudă ori caracterul pur formal al operațiunii, aspecte ce nu au fost dovedite în cauză. Această soluție se impune și din perspectiva jurisprudenței CJUE, potrivit căreia, persoana impozabilă nu are obligația de a se asigura că emitentul facturii privind livrarea unor bunuri dispunea legal de bunurile respective și era în măsură să le livreze sau că acesta și-a îndeplinit obligațiile sale legale privind declararea și plata taxei în cauză. Astfel, prin hotărârea pronunțată la data de 21.06.2012 în cauzele reunite C 80/11 și C-142/11, Curtea Europeană de Justiție a reținut că: "61. Cu toate acestea, administrația fiscală nu poate impune în general persoanei impozabile care dorește să exercite dreptul de deducere a TVA-ului, pe de o parte, să verifice că emitentul facturii aferente bunurilor și serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept dispune de calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata TVA-ului pentru a se asigura că nu există nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte sau, pe de altă parte, să dispună de documente în această privință.[...] 66. Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate în cauza C-80/11 că articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) și articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s-a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata TVA -ului [...] deși condițiile de fond și de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite". Prin urmare, se impune anularea actelor administrativ fiscale contestate și cu privire la TVA în sumă de 73.572 RON și accesoriile aferente acestei sume. 6.2. Recursurile declarate de recurentele-pârâte autorități fiscale Dată fiind similitudinea criticilor invocate de către recurentele-pârâte prin cele trei memorii de recurs, Înalta Curte le va examina împreună, răspunzându-le prin argumente comune. O primă critică vizează dezlegarea dată cu privire la măsura autorității fiscale de suspendare a soluționării contestațiilor formulate în ceea ce privește sume de 2.130.922 RON reprezentând impozit pe profit, TVA și accize, respectiv suma de 1.474.632 RON reprezentând accesorii aferente obligațiilor fiscale suplimentare stabilite de organul fiscal. Suspendarea soluționării contestațiilor fiscale formulate de recurenta-reclamantă a intervenit ca urmare a faptului că organele de inspecție fiscală din cadrul Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu au formulat sesizare penală nr. 5298/22.12.2016 înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, apreciind că faptele care au condus la calcularea obligațiilor suplimentare de plată, impozit pe profit, TVA și accize - pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în motivarea sesizării penale fiind indicate toate constatările din cuprinsul raportului de inspecție fiscală nr. x/7.12.2016 în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr. x/7.12.2016. Potrivit dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2005 (reținute de organul de inspecție fiscală ca temei juridic al suspendării dispuse): "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă". Astfel, pentru a fi dispusă măsura suspendării contestației de către organul de soluționare a contestației se cer a fi îndeplinite cumulativ condițiile privind sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la indiciile săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și constatarea înrâuririi hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. În speță, în acord cu judecătorul fondului, sesizarea organelor de urmărire penală nu satisface exigențele art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, întrucât nu lămurește motivat în ce constă pretinsa infracțiune în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, așa cum impune textul legal ca și premisă pentru aplicarea sa. În aceste condiții, menținerea suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației pronunțată de autoritatea recurentă ar conduce la împiedicarea pronunțării unei instanțe asupra fondului raportului fiscal litigios, organul fiscal având suficiente elemente factuale pentru a analiza și stabili realitatea și legalitatea operațiunilor economice și a consecințelor pe tărâm fiscal, fără a fi ținut de cercetările penale împotriva administratorului societății pentru evaziune fiscală. Așa fiind, pentru a asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă organul fiscal și interesul privat al contribuabilului de a-și vedea clarificată situația fiscală, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 180/07.06.2017, pentru suma de 2.130.922 RON - reprezentând debit principal, iar ca urmare a desființării acesteia, se impune și anularea Deciziei nr. 307/13.09.2017, pentru suma de 1.474.632 RON - reprezentând accesorii, în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației, cu consecința obligării autorității fiscale competente să se pronunțe asupra fondului ambelor contestații administrative. Criticile vizând suma de 1.786 RON aferentă amortizării frezei de zăpadă, respectiv suma de 11.419 RON reprezentând TVA aferent frezei de zăpadă sunt, de asemenea, nefondate. Contrar celor reținute de organele fiscale în sensul că achiziția frezei de zăpadă nu este specifică activității economice desfășurate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, prin probele administrate în cauză, s-a făcut dovada utilizării frezei de zăpadă în folosul operațiunilor taxabile. Astfel, recurenta-reclamantă a dovedit prin extrasul CF nr. x Tălmaciu că deține un teren cu construcții în suprafață totală măsurată de 6717 mp, unde se află sediul societății, teren pe care sunt parcate toate mijloacele de transport destinate activității sale economice (peste 100 de autovehicule conform dovezilor de la dosar), iar prin declarația martorului F. a dovedit că freza de zăpadă a fost folosită la deszăpezirea incintei respective, fiind evidentă legătura între obiectul de activitate al reclamantei și bunul achiziționat pentru care se solicita amortizarea cheltuielilor/deducerea TVA. În fine, recurentele-pârâte au criticat sentința și cu privire la cheltuielile de judecată la care au fost obligate, susținând că nu erau îndeplinite dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". În speță, fundamentul culpei procesuale care dă dreptul părții adverse la cheltuieli rezidă în însăși emiterea unor acte administrativ-fiscale nelegale, infirmate în cadrul exercitării controlului judecătoresc de către instanța de contencios administrativ și fiscal, nefiind condiționat de atitudinea în cursul derulării procesului, așa cum susține recurenta-pârâtă Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, găsind fondate criticile recurentei-reclamante, va admite recursul declarat de către recurenta-reclamantă și va casa în parte sentința recurată, în sensul anulării parțiale a actelor administrativ fiscale contestate și în privința TVA în sumă de 73.572 RON și în privința accesoriilor calculate la această obligație fiscală suplimentară de plată, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Nefiind identificate motive de casare a sentinței din perspectiva criticilor formulate de recurentele-pârâte, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de către autoritățile fiscale ca nefondate.