ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2020

Ședința publică din data de 24 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.04.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/07.12.2106, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/07.12.2016, a Dispoziției de măsuri nr. 5108/07.12.2016 emise de DGRFP Brașov-AJFP Sibiu, a Deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii nr. 5890/06.01.2017, a Deciziei nr. 5992/06.01.2017 privind accesorii și a Deciziei nr. 21841/15.02.2017, până la pronunțarea instanței de fond.

1.2. Prin sentința civilă nr. 157 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și a respins acțiunea, ca nefondată.

A dispus restituirea cauțiunii achitate de reclamantă pentru soluționarea cererii de suspendare prin recipisa de consemnare nr. x din 24.04.2017.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare.

3.1. Prin încheierea de ședință din 23 mai 2019, Înalta Curte a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.

3.2. Recurenta-reclamantă a depus, la data de 19.08.2019, cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe art. 406 C. proc. civ., motivând că, prin sentința nr. 51 din 8 martie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte capătul de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. x/07.12.2016, Deciziilor nr. 5890/06.01.2017, nr. 5992/06.01.2017, nr. 21841/15.02.2017 și a Deciziei nr. 180/07.06.2017, și a Deciziei nr. 307/13.09.2017 privind soluționarea contestației în ceea ce privește măsura suspendării soluționării contestației pentru suma reprezentând obligații accesorii.

4.1. Înalta Curte constată că cererea de renunțare la judecată a fost formulată mai înainte de împlinirea termenului pentru constatarea perimării, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât urmează a solțuiona cererea de renunțare.

4.2. Astfel, instanța de control judiciar reține că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.,

"Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă".

Conform alin. (5) și (6) ale aceluiași articol,

"Când renunțare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

4.3. Față de cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecata cererii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor legale anterior citate, constată că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a lua act de renunțarea reclamantei la judecată și a anula hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la judecata acțiunii.

Anulează sentința nr. 157 din 5 iulie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.