ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6466/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub nr. x/2015, Reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu paratele: Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov - Direcția Regionala Vamala Brașov, Biroul Vamal de Interior Sibiu prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice Sibiu, anularea deciziei pentru regularizarea situației nr. 1779/26.02.2015 emisă în baza Procesului-verbal de control nr. x/20.02.2015, încheiate de Biroul vamal de interior Sibiu, prin care s-au stabilit în sarcina societății obligații suplimentare de plată în sumă totală de 3.989.930 RON, reprezentând taxe vamale în sumă de 116.083 RON, taxe antidumping în sumă de 2.237.104 RON, TVA în sumă de 564.762 RON, dobânzi/penalități de întârziere în sumă de 1.071.981 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 88 din 21 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins actiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu paratii Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Direcția Regională Vamală Brașov, Biroul Vamal de Interior Sibiu prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 88 din 21 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Reiterează că, în fapt, singurele repere ce fac obiectul prezentei cauze și pentru care BVI Sibiu a calculat și a impus obligații suplimentare de plată și care au fost reclasificate tarifar la Poziția tarifară 73.07.99.80.98 sunt exclusiv reperele: 1303001, 4482601, 1501901 -clasificate de Societate la Poziția tarifară 7306.30.19.90, 0% taxe vamale; Și - 1206902, 1206903, 1302902, 1303002, 1400102, 3901203 - clasificate de Societate la Poziția tarifară 7326.90.98.90, 2.7 % taxe vamale. Astfel, prin acțiunea formulată, societatea a contestat reclasificarea tarifară a doar 9 repere din Decizia de impunere, respectiv reperele: 1303001, 4482601, 1501901, 1206902, 1206903, 1302902, 1303002, 1400102, 3901203, la poziția tarifară 73.07.99.80.98, pentru care au fost stabilite obligații vamale suplimentare constând în 3.7 % taxă vamală și 58.6 % taxă antidumping. Având în vedere modul în care s-a reținut obiectul prezentului litigiu în mod greșit s-a stabilit situația de fapt și de drept dedusă judecății, fapt ce a condus în final la o netemeinică și nelegală respingere a acțiunii. In plus, din analizarea sentinței recurată, se poate constata că instanța de fond și-a însușit concluziile organelor administrative, respectiv BVI Sibiu și ANAF - DGSC, fără a analiza actele administrative contestate și fără a emite o interpretare proprie asupra situației de fapt și de drept. Mai mult, a decis să ignore înscrisurile depuse de Societate, dar mai ales concluziile și constatările tehnice ale Raportului de expertiză întocmit în cauză, acordând preeminență înscrisurilor depuse de Intimatele-Pârâte. Prin interpretarea greșită a situației de fapt și de drept, instanța de fond a reținut, în mod greșit, că cele 9 repere importate de societate sunt supuse reîncadrării tarifare la Poziția tarifară 73.07.99.80.98, și, pe cale de consecință, trebuie percepută 3.7 % taxă vamală și 58.6 % taxă antidumping, fără a lua în considerare toate pozițiile tarifare susceptibile la care ar putea fi clasificate bunurile în cauză cum ar fi pozițiile tarifare 7306.30.19.90 și 7326.90.98.90 și în consecință, a aplicat în mod greșit Regulile Generale de Interpretare - RGI, Notele Explicative ale Sistemului Armonizat - NESA, Notele Explicative ale Nomenclaturii Combinate - NENC. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei, arată că instanța de fond a prezentat o motivare sumară și confuză ceea ce echivalează cu o nemotivare. Deși s-a încuviințat efectuarea unei expertize specialitatea metalurgie și fiscală, s-a apreciat că raportul de expertiză ca irelevant în dezlegarea cauzei, datele oferite neavând fundamentare obiectivă raportat la înscrisurile probatorii existente la dosar. Instanța de fond, în mod injust a invalidat concluziile Raportului de expertiză, cât și pe cele ale Suplimentelor la Raportul de expertiză, întocmite de experți ulterior, deși acestea erau lămuritoare și aveau un rol decisiv în stabilirea corectă a încadrării tarifare pentru cele 9 repere. În încercarea de a invalida concluziile Raportului de expertiză, instanța de fond procedează în mod greșit la dezvăluirea, fără temei, a altor presupuse lipsuri. Astfel, reține în mod greșit că "împrejurarea că țevile (n.n. reperele) devin inserții în cadrul bucșelor ce vor fi obținute ulterior importului nu are relevanță in stabilirea încadrării tarifare, deoarece interesează calificarea mărfii din momentul importului" și "operațiunile desfășurate ulterior asupra produselor importate nu au relevanță în stabilirea încadrării tarifare". Cele 9 repere, denumite comercial "inserții metalice" reprezintă piese din oțel marca x de formă cilindrică, goale în interior, obținute fără sudare prin procesul denumit "colddraw", produsele fiind utilizate pentru fabricarea de bucșe amortizoare, utilizate la sistemul de suspensie al autovehiculelor. Cu privire la acest aspect arată că, prin Suplimentul nr. 1 al Raportului de expertiză, Dl. Expert Ing. B. precizează că "în clasificarea tarifară nu se poate ignora destinația piesei atâta timp cât aceasta apare explicit chiar în textele codificării vamale", în continuare fiind aduse argumente suplimentare potrivit cărora destinația piesei are relevanță în clasificarea tarifară. În sprijinul acestei concluzii, invocă și jurisprudența Curții Europene de Justiție, care în cauza C -291/11. Hotărârea TNT Freiaht Management, (Amsterdam), punctul 33, a statuat faptul că destinația produsului poate să constituie de asemenea un criteriu obiectiv de clasificare, în măsura în care este inerentă respectivului produs, caracterul inerent trebuind să poată fi apreciat în funcție de caracteristicile și de proprietățile obiective ale acestuia. De asemenea, pentru a combate concluziile Raportului de expertiză în ceea ce privește operațiunile ulterioare, instanța de judecată precizează că aceste concluzii se opun Regulamentului CEE nr. 2913/92 privind Codul Vamal, respectiv depozițiile art. 21 și 21. Contrar acestei susțineri, din analizarea prevederilor invocate (art. 21 și 22), Regulamentul CEE nr. 2913/92 privind Codul Vamal nu se opun ca stabilirea încadrării tarifare să se facă și având în vedere destinația bunurilor importate. În mod greșit nu s-a luat în considerare scopul particular pentru care aceste produse au fost fabricate, respectiv fabricarea de piese și componente pentru autoturisme. Astfel, pentru producerea produselor este necesar un grad înalt de precizie, standarde tehnice ridicate, toleranțe minimale și respectarea unor caracteristici de producție specifice, sub acest aspect concluziile Raportului de expertiză fiind corecte. Instanța de fond reține în mod greșit că în efectuarea expertizei, "expertul a indicat doar Normele explicative la Sistemul Armonizat de denumire și codificare a mărfurilor aferente pozițiilor 73.04, 7328 (n.n. probabil 7326), 73.07, arătând că reperele nu pot fi clasificate la aceste poziții și face referire la textul Notelor explicative al Nomenclaturii combinate, aferentă sub-pozițiilor tarifare pe care le exclude și nici a sub-poziției tarifare pe care o propune". Cu privire la acest aspect, argumentul reținut de instanța de judecată pentru a invalida concluziile Raportului de expertiză este greșit și nesusținut. Astfel, din analizarea Suplimentului nr. 1 la Raportul de expertiză, paginile 5,6,7, se poate observa că expertiza a avut în vedere Notele explicative ale Nomenclaturii combinate, fapt ce contrazice concluzia instanței de fond. De asemenea, în efectuarea Raportului de expertiză și a Suplimentelor la Raportul de expertiză au fost avute în vedere toate dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv. Normele Explicative la Sistemul Armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, Regulamentul comisiei (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vama Comunitar. Instanța de fond reține în mod greșit că în Raportul de expertiză nu a identificat taxele vamale aplicabile în mod corect întrucât "poziția pe care o propune 7326.90.98 este compus din 8 cifre și nu permite stabilirea nivelului de taxe, în condițiile în care este obligatorie stabilirea la nivel de 10 cifre". Codificarea în baza căreia se realizează clasificarea tarifară se face în conformitate cu Tariful Vamal și cu Normele Explicative ale Nomenclaturii Combinate. Grupurile de coduri sunt împărțite în grupe și subgrupe, iar fiecare subgrupă se referă la diviziuni care întotdeauna aparține aceleași grupe superioare. În cauză, conform normelor aplicabile, potrivit concluziilor expertului, "în cadrul Poziției tarifare 7326.90.98, se observă că există diferite subgrupe: 7326.90.10, 20, 30,40, 90, subgrupe ce în conformitate cu pagina oficială TARIC, au toate aceeași taxă vamală, respectiv 2.7 %." - aspecte precizate în Suplimentul nr. 1 al Raportului de expertiză, respectiv pagina 10 si 11 și nu se poate face abstracție de faptul că în cauză pe lângă clasificarea tarifară corectă este vorba de obligații fiscale suplimentare, care au fost imputate societății în mod incorect. Astfel, având în vedere că prin Suplimentul nr. 1 al Raportului de expertiză se indică de ce clasificarea tarifară a fost stabilită la un nivel de 8 cifre, respingerea de către instanța de judecată a concluziilor sub acest aspect, este neîntemeiată. De asemenea, având în vedere toate aceste presupuse lipsuri și nelămuriri ale Raportului de expertiză se pune întrebarea de ce prima instanță nu a cerut lămuriri suplimentare expertului, sau de ce nu s-a dispus efectuarea unei noi expertize în cauză. Față de aceste motive, consideră că instanța de fond în mod greșit a decis înlăturarea concluziilor Raportului de expertiză și a Suplimentelor la Raportul de expertiză, întocmite în cauză, așa cum a precizat, argumentele indicate în susținerea invalidării expertizei, fiind neîntemeiate, soluția pronunțată nefiind fondată pe probe care să contureze legalitatea și temeinicia reîncadrării celor 9 repere la Poziția tarifară 73.07.99.80.98. În al doilea rând, sentința recurată nu cuprinde o motivare corespunzătoare exigentelor impuse de legiuitor prin art. 425 C. proc. civ.. Instanța de fond omite să se pronunțe cu privire la aspecte controversate ale cauzei. În esență, instanța de judecată, în analizarea cererii de chemare în judecată avea obligația de a efectua o analiză comparată a pozițiilor tarifare 7306.30.19.90 și 7326.90.98.90 (stabilite de Societate pentru cele 9 repere) cu Poziția tarifară 7307.99.80.98 (stabilită de BVI Sibiu pentru cele 9 repere) și să stabilească pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, care dintre cele 3 Poziții tarifare sunt aplicabile produselor importate de Societate. Prin DVI-ul din data de 12.02.2014, Societatea a încadrat produsele importate la Pozițiile tarifare 7306.30.19.90 (reperele 1303001, 4482601, 1501901) și 7326.90.98.90 (reperele 1206902,1206903, 1302902, 1303002, 1400102,3901203). Or. prin sentința recurată, desi instanța de judecată avea obligația de a răspunde tuturor problemelor deduse judecății, instanța de fond nu aduce argumente care să susțină clasificarea acestora la Poziția tarifară 7307.99.80.98, fapt ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii pronunțate, din moment ce nu sunt indicate toate motivele pe care se sprijină decizia pronunțată. De altfel, necesitatea ca instanța de fond să fi prezentat motivele pentru care reperele 1206902, 1206903, 1302902, 1303002, 1400102, 3901203 nu pot fi clasificate la poziția tarifară 7326.90.98.90 este cu atât mai importantă având în vedere că prin Raportul de expertiză, se constată că Poziția tarifară corectă pentru toate cele 9 repere este 7326.90.98.90 precum și având în vedere că prin înscrisurile Informațiile Tarifare Obligatorii ("ITO") emise de Autoritatea Vamală din Germania pentru C. (depuse la dosarul cauzei de Societate) se stabilește că produsele importate de A. trebuie clasificate la Poziția tarifară 7326.90.98.90. Mai mult, societatea a obținut, în cursul lunilor februarie- martie 2017, Deciziile privind informațiile tarifare obligatorii emise în numele și pentru uzul A. S.R.L. (atașate la dosar), în conformitate cu prevederile Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al uniunii (denumit în continuare "Codul Vamal unional") cu privire la următoarele repere: 1. Decizia ITO nr. DE 26737/16-1 (pentru reper nr. x), 2. Decizia ITO nr. DE 26731/16-1 (pentru reper nr. x), 3. Decizia ITO nr. DE 26781/16-1 (pentru reper nr. x),

Decizia ITO nr. DE 26782/16-1 (pentru reper nr. x),

Decizia ITO nr. DE 26729/16-1 (pentru reper nr. x),

Decizia ITO nr. DE 26732/16-1 (pentru reper nr. x),

Decizia ITO nr. DE 26730/16-1 (pentru reper nr. x),

Decizia ITO nr. DE 26738/16-1 (pentru reper nr. x);

Decizia ITO nr. DE 26725/16-1 (pentru reper nr. x). Conform informațiilor tarifare obligatorii emise de autoritatea vamala din Germania, reperele au fost încadrate tarifar la poziția 7326.90.98.90. Această clasificare tarifară a mărfurilor se face, pe întreg cuprinsul Uniunii Europene. Prin urmare, o informație tarifară obligatorie, eliberată de un stat membru în condițiile prevăzute la articolele 6 și 7 din Regulamentul (CEE} nr. 2454/1993 al Comisiei din 2 iulie 1993 privind dispoziții de aplicare a reglementării (CEE) nr. 2913/92 a Consiliului de stabilire a Codului vamal Comunitar, este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene. Raportat și la acest aspect, sentința pronunțată nu răspunde exigențelor în materia motivării, expuse mai sus, respectiv motivarea este inexactă și insuficientă cu privire la anumite aspecte precum și inexistentă în ceea ce privește clasificarea tarifară la Poziția tarifară 7326.90.98.90, aflându-ne în fața unei hotărâri judecătorești ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 teza l C. proc. civ. În al treilea rând, susține că Sentința recurată cuprinde motive străine de natura cauzei în ceea ce privește starea de fapt reținută. Așa cum s-a precizat, societatea a supus controlului instanței de judecată, doar reclasificarea reperelor 1303001, 4482601, 1501901, 1206902, 1206903, 1302902, 1303002, 1400102, 3901203 nu a altor repere (cum este menționat în mod greșit în Sentință), și doar reclasificarea la poziția tarifară 7307.99.80 nu și la poziția tarifară 7304.31.80 (cum este menționat în mod greșit în Sentință), întrucât prin Decizia de impunere doar pentru aceste repere au fost stabilite în sarcina societății obligații financiare suplimentare. Având în vedere aceste aspecte, consideră că hotărârea primei instanțe conține motive străine de natura cauzei, ceea ce atrage aplicabilitatea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ., respectiv când hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei. Incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin sentința pronunțată se reține că intimatele-pârâte au încadrat în mod corect produsele importate la Poziția tarifară 7307.99.80.98, raportat la caracteristicile reperelor, Poziția tarifară 7306.30.19.90 nefiind aplicabilă, soluția fiind pronunțată prin raportare la Notele explicative la Sistemul armonizat și la Notele explicative la Nomenclatura Combinata aferente pozițiilor 73.06 și 73.07. Instanța de fond a făcut o greșită interpretare si aplicare a Notelor explicative la Sistemul Armonizat, a Notelor explicative la Nomenclatura Combinată precum si Regulilor generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate prevăzute în Regulamentul (CEE)nr. 2658/87 a/Consiliului privind Nomenclatura tarifară si statistică și Tariful vamal, situație ce atrage incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În vederea stabilirii unei clasificări tarifare corecte, clasificarea mărfurilor importate de Societate se realizează conform Regulilor generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate (denumite în continuare "RGI"), care sunt prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun precum și în conformitate cu Notele explicative la sistemul armonizat și a Notelor explicative la Nomenclatura combinată. Conform regulilor RGI, în special regula numărul 1, clasificarea este legal determinată conform denumirii pozițiilor și notelor de Secțiune și de Capitol și, atunci când nu sunt contrare termenilor pozițiilor si a Notelor respective, clasificarea se face potrivit regulilor 2- 6, care trebuie să fie aplicate în ordinea în care apar. Fraza "atunci când nu sunt contrare termenilor utilizați în acele poziții și note" este de natură să precizeze, fără echivoc, că termenii pozițiilor și ai Notelor Secțiuni lor și Capitolelor au caracter prioritar pentru stabilirea calificării tarifare a mărfurilor, față de orice alte reguli sau considerații. În ceea ce privește Regula de interpretare nr. 6 (denumită în continuare "RGI 6") aceasta stipulează: "Clasificarea mărfurilor în sub pozițiile unei poziții se efectuează, în mod legal, cu respectarea termenilor acelor sub-poziții și a notelor de sub-poziții cu care se află în relație și cu respectarea regulilor de mai sus, înțelegând prin aceasta că nu pot fi comparate decât supozițiile aflate pe același nivel. In sensul acestei reguli se utilizează și notele de secțiuni și capitole corespunzătoare, cu excepția cazului în care conțin dispoziții contrare". Prin subpoziții de același nivel se înțelege fie supozițiile cu o liniuță (nivel 1), fie supozițiile cu două liniuțe (nivel 2). De asemenea. Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, precizează prin Nota explicativă II) a) la RGI 6 faptul că: "Atunci când alegerea sub-poziției cu o liniuță a fost făcută, atunci și numai atunci, se ia în calcul textului sub-pozițiilor cu două liniuțe, pentru a determina care dintre aceste sub-poziții trebuie reținută." Mai mult. Nota explicativă III la RGI 6 din Regulamentul mai sus amintit, aduce următoarea completare: "Conținutul unei sub-poziții cu două liniuțe nu poate fi extins în afara domeniului acoperit de sub-poziția cu o liniuță căreia îi aparține, și nici o sub-poziție cu o liniuță nu va putea fi interpretată ca având o întindere mai mare decât domeniul acoperit de poziția căreia îi aparține." Potrivit prevederilor mai sus menționate, pentru o clasificare tarifară corectă a bunurilor, în cauză ar trebui identificate în cuprinsul Tarifului Vamal Comun, toate pozițiile susceptibile a reprezenta clasificarea tarifară a produselor importate. Potrivit Jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene { Cauza C - 495/03, paragraful 48) "Notele explicative ale Nomenclaturii combinate și alte Sistemului armonizat, reprezintă un important suport pentru interpretarea scopului aferent pozițiilor tarifare, dar nu au forța juridică obligatorie". Prin urmare, conținutul acestei Note trebuie să fie compatibil cu prevederile Nomenclaturii Combinate și nu pot afecta înțelesul acestor prevederi (a se vedea și cauza C - 290/97 ROSE Electrotechnik [1999] ECT I - 689, paragraf 23 și cauza C - 42/99 EruPortuguesa [2000] ECR I -7691, paragraf 20). Mai mult, conform celor stabilite în cauzele conexate C - 288/09 și C - 289/09, paragraf 65, dacă rezultă că acestea contravin textului pozițiilor din nomenclatura combinată si al notelor de secțiune sau de capitol, notele explicative la nomenclatura combinată trebuie înlăturate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, Sunshine Deutschland Handelesgesellschaft, C - 229/06, Rep., p. I - 3251, punctul 31, Hotărârea din 5 iunie 2008, JVC France, C - 312/07, Rep" p. I - 4165, punctul 34, precum și Hotărârea Kamino International Logistics, citată anterior, punctele 49 și 50). Prin urmare, posibilitatea de a clasifica bunurile sub poziția 73.07 trebuie să fie realizată în conformitate cu Regulile Generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate și, în consecință, cu prevederile poziției și a secțiunilor aferente sau a notelor de capitol, în caz contrar o asemenea clasificare ar trebui eliminată. Astfel, trebuie analizat dacă bunurile în cauză sunt susceptibile de a fi clasificate la pozițiile la care fac trimitere Notele explicative ale Nomenclaturii Combinate, respectiv 73.07 -" Accesorii de țevărie (de exemplu, racorduri, coturi, manșoane) din fontă, din fier sau din oțel" și 7318 -Șuruburi, butoane, piulițe, tirfoane, cârlige filetate, nituri, stifturi, pene, șaibe (inclusiv șaibele elastice, de siguranță) și articole similare, din fontă, din fier sau din oțel". Din Notele Explicative la Sistemul Armonizat - Poziția 73.07, aflăm că "Poziția cuprinde un ansamblu de articole din fontă, fier sau din oțel, destinate în principal pentru racordarea sau îmbinarea între ele, a două țevi sau elemente tubulare sau a unei țevi cu un alt dispozitiv, sau obturarea anumitor elemente de țevărie ". Pozitivă 73.07 cuprinde, printre altele și "flanșele plate sau colierele forjate, coturile și curbele, piesele de reducție, teurile, crucile și dopurile, manșetele de sudat cap la cap, racordurile de capăt, racordurile distribuitoare cu ramificații multiple, racordurile similare pentru balustrade x, șuruburile de rapel, manșoanele și mufele, racordurile de îmbinare, sifoanele, rondelele cu umăr pentru tuburi, garniturile de strângere și colierele". Aceleași Note explicative la Sistemul Armonizat aduc precizări cu privire la tipurile de îmbinări și racorduri pe care le pot avea produsele clasificate aici. Drept urmare, racordurile și îmbinările se pot efectua "prin înșurubare pentru accesoriile din fontă sau din oțel filetate, prin sudare cap la cap sau prin sudare după suprapunere sau introducere, pentru racordurile de sudat din oțel. în cazul sudării cap la cap, extremitățile accesoriilor și tuburilor sunt tăiate în unghi drept sau șanfrenate, prin contact pentru accesoriile amovibile din oțel". Față de toate aceste specificații tehnice, faptul că produsele importate de societate reprezintă piese metalice în formă cilindrică, goale în interior care urmează să formeze - ulterior unor procese tehnologice de tipul fosfatării, aditivării, injectării de cauciuc - piese și componente de sisteme antivibrație pentru autoturisme. Astfel, din descrierea Notelor explicative la Sistemul Armonizat și la Nomenclatura Combinată aferente poziției 73.07, așa cum reiese din descrierea fluxului tehnologic, din proprietățile fizice și dimensionale ale produselor importate, ori din destinația acestora, niciunul dintre aceste produse nu urmează a fi racordat sau îmbinat sau folosit ca accesorii de țevărie, cum în mod greșit a constatat Instanța de fond. De altfel, și prin Hotărârea Curții Europene de Justiție în Cauza C - 450/12 (HARK GmbH& Co. KG Kaminun Kachelofenbau împotriva Hauptzollamt Duisburg) se interpretează în acest sens, precizându-se că "Poziția 73.07 din Nomenclatura Combinată desemnează accesoriile de țevărie (de exemplu, racorduri, coturi, manșoane) din fontă, din fier sau din oțel". Potrivit Notei explicative aferente acestei poziții 73.07 din Sistemul Armonizat, aceasta cuprinde un ansamblu de articole "din fontă, din fier, sau din oțel" destinate în principal pentru racordarea sau pentru îmbinarea între ele a două țevi sau elemente tubulare sau a unei țevi cu un alt dispozitiv sau la obturarea anumitor În concluzie, instanța de fond, în aprecierea normelor legale aplicabile clasificării tarifare, nu a respectat regulile de clasificare tarifară prin aplicarea RGI 1 și a dat o greșită interpretare Notelor explicative la Sistemul Armonizat și la Nomenclatura Combinată, făcând abstracție de caracteristicile fizice și dimensionale ale produselor importate, de descrierea fluxului tehnologic, ori de destinația acestora, constatând în mod greșit că acestea se încadrează la Poziția tarifară 73.07. În consecință solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât cauza a fost soluționată fără a cerceta fondul problemei și fără a analiza situația de fapt și de drept în mod corect prin raportare la un probatoriu corespunzător, excluzând concluziile Raportului de expertiză precum și valoarea juridica a Deciziilor ITO emise de Autoritățile Vamale Germane, realizează o aparentă cercetare a fondului problemei deduse judecății, fiind imposibilă aplicarea efectivă a dreptului la un dublu grad de jurisdicție, dreptul la un proces echitabil fiind încălcat. Totodată, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare se impune, deoarece Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la clasificarea reperelor 1206902, 1206903, 1302902, 1303002, 1400102, 3901203 la Poziția tarifară 7326.90.98.90, 2.7 % taxe vamale, situație ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. 4. Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală. Față de motivul de recurs prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., în detalierea căruia s-a arătat că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ceea ce ar echivala cu o nemotivare a hotărârii, respectiv că instanța de fond a ignorat raportul de expertiza judiciară elaborat in specialitatea metalurgie, atunci când aceasta retine faptul ca "apreciază raportul de expertiza ca irelevant în dezlegarea cauzei, arată că este nefondat. Instanța de fond a arătat faptul că "in lucrarea efectuata, expertul nu face altceva decât sa descrie destinația si utilizarea produsului final - bucșa, obținută in urma desfășurării procesului tehnologic desfășurat in fabrica reclamantei, dar operațiunile desfășurate ulterior asupra produselor importate nu au relevanță in stabilirea încadrării, aspect confirmat de disp. art. 20, art. 201 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 privind Codul Vamal Comunitar. Astfel, incadrarea tarifara se realizează la momentul nașterii datoriei vamale, fiind momentul acceptării declarației vamale de import, iar orice prelucrare ulterioara a mărfii importate, nu are relevanta in stabilirea clasificării tarifare, concluziile expertului metalurg fiind fara susținere legala in privința incadrarii tarifare." Deși experții au procedat la o reîncadrare tarifară, expertul tehnic in metalurgie nu a făcut propriile determinări in ceea ce privește fiecare reper analizat (analiza macroscopica si microscopica pentru determinarea modului de obținere, încercarea la duritate, analiza chimica, determinarea procentului de carbon echivalent VEC) ci a prezentat caracteristicile tehnice ale pieselor cu reperele indicate in acțiune conform documentației tehnice ce a însoțit aceste piese si a arătat ce reprezintă fiecare dintre acestea, neaducând astfel niciun argument în contra rezultatelor cuprinse in certificatele de analiza emise de Laboratorul vamal central, laborator care a procedat la analizarea pieselor pe baza probelor prelevate si nu doar la o descriere fîzico-chimica bazata pe documentele însoțitoare. Mai mult decât atât, instanța retine ca, din cuprinsul raportului de expertiza, nu se face dovada ca mărfurile au caracteristici diferite fata de cele menționate in certificatele de analiză emise de Laboratorul vamal central si care au stat la baza deciziei pentru regularizarea situației nr. 1779/26.02.2015. In considerentele sentinței atacate, instanța de fond precizează faptul că clasificarea mărfurilor se face conform regulilor generale pentru Interpretarea Nomenclaturii Combinate prevăzute de Regulamentele nr. 1006/2011, nr. 927//2012 si nr. 1001/2013 si nr. 1101/2014 care modifica Regulamentul CEE nr. 2658/87 privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful Vamal comun, care prevăd că, încadrarea mărfurilor este legal determinată atunci când este in conformitate cu textul pozițiilor si notelor de secțiuni si de capitole, ori expertul menționează doar denumirea comerciala a materialelor reperelor fara sa indice standardul internațional in conformitate cu care s-a obținut materialul reperelor. Astfel, cum determinarea conținutului de carbon VEC duce la stabilirea incadrarii tarifare pentru reperele încadrate la pozițiile tarifare 7304 31 80 si 7304 31 20, se observa ca expertul metalurg nu a făcut o altă determinare, conținutul de carbon fiind determinat doar in certificatele de analiza emise de Laboratorul Vamal central, astfel că nu exista justificare pentru o alta încadrare. De asemenea, in mod judicios, instanța de fond retine că "in mod legal organele vamale au calculat in sarcina societății, ca urmare a reîncadrării mărfurilor in cauza la codul tarifar 7307998098, drepturile de import, in vigoare la data efectuării operațiunilor de import, astfel: taxe vamale de 3,7%, potrivit Regulamentelor (UE) nr. 1006/2011, nr. 927/2012 si nr. 1001/2013 ale Comisiei, de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului, privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful Vamal Comun, in cuantum de 116.083 RON; taxe antidumping de 58,6 %, potrivit art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 803/2009 potrivit căruia se instituie taxe antidumping definitive asupra importurilor de accesorii de țevărie, din fier sau otel, având diametrul exterior de maximum 609,6 mm, de tipul celor utilizate pentru sudarea cap la cap sau in alte scopuri, originare din Republica Populara Chineza si din Thailanda, încadrate in prezent in codurile NC 7307999098 in cuantum de 2.237.104 Iei. Mai mult decât atât, instanța de fond in mod judicios, arată ca raportat la dispozițiile art. 119 alin. (1) si art. 120 alin. (1) si 2 din Codul de pr. fiscală coroborate cu art. 223 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, declarantul care a dat la depunerea declarației vamale informații nereale sau incomplete, este obligat nu doar la plata diferenței neîncasate de organul vamal ci si la majorări de întârziere aferente, calculate retroactiv de la data când ar fi fost scadenta intreaga datorie, daca ea ar fi fost corect stabilita. In cuprinsul cererii de chemare in judecata, o prima critică adusă de reclamantă este aceea ca "Organul vamal a efectuat controlul vamal ulterior in mod nelegal, in alte condiții decât cele prevăzute de art. 78 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, ceea ce reprezintă un alt motiv de nelegali ta te a deciziei emise in urma acestuia." Fata de aceste susțineri, arată că sunt aplicabile prevederile art. 78 din Regulamentul CEE 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar. Echipa de control ulterior a extins regularizarea situației si la operațiunile anterioare având ca obiect importul de mărfuri identice. Din restul de 111 operațiuni (atât anterioare cat si ulterioare celei expertizate), au fost selectate pentru regularizare doar acele repere care aveau codificare identică cu reperele supuse prelevării de probe, fiind identice in ceea ce privește caracteristicile fizico-chimice, respectiv caracteristicile dimensionale, compoziție chimica, tehnologie de obținere, etc. Referitor la această extindere a rezultatelor la mărfurile identice cuprinse în declarațiile vamale anterioare, după acordarea liberului de vama, exista Hotărârea Curții Europene de Justiție (Camera a treia) din 27 februarie 2014, in speța cauza C-571/12 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulata in temeiul art. 267 TFUE de Augstakas tiesas Senats (Letonia), prin decizia din 21 noiembrie 2012, primita de Curte la 6 decembrie 2012, in procedura Greencarrier Freight Services Latvia SIA împotriva Valsts ienemumu dienests. De asemenea art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României reglementează controlul ulterior al și permite autorității vamale, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală. O alta critica adusa de către recurenta, consta in faptul ca, ambele decizii sunt nelegale întrucât "încadrarea tarifara făcuta de organul vamal pentru reperele 1303002, 1303001, 1400102, 1302902, 4482601, 1501901, 1206902, 1206903, 3901203 este eronată, motiv pentru care diferența de drepturi vamale si alte taxe impuse subscrisei urmare a acestei încadrări, este nelegală". Raportat la aceste susțineri ale recurentei, arată următoarele: Potrivit art. 17 alin. (1) si (2) din Ordinul ANAF nr. 9250/2006 pentru aprobarea Normelor privind funcționarea Laboratorului Vamal Central si modalitatea de efectuare a analizelor, cu modificările ulterioare, pe baza informațiilor din certificatul de analiză, biroul vamal ia deciziile privind măsurile tarifare, netarifare si/sau fiscale pentru partida de marfă din care s-au prelevat probele, iar in luarea deciziilor rezultatele cuprinse in certificatul de analiza emis de Laborator prevalează in fata informațiilor sau datelor cuprinse in documentele de analiza emise de alte laboratoare, precum si in alte documente care conțin informații privind caracteristicile fizico-chimice ale mărfii atunci când acestea sunt contradictorii. Din aceste texte procedurale rezulta fara echivoc ca, organul vamal a fost obligat sa procedeze la regularizarea situației prin reîncadrarea mărfurilor importate in conformitate cu încadrările stabilite in Certificatele de analiza emise de Direcția Reglementari Vamale. Astfel că rezultatele cuprinse in certificatul de analiza emis de Laboratorul vamal central prevalează in fata opiniilor formulate de firma britanica D. si de expertul tehnic judiciar E., opinii pe care se bazează reclamantul in interpretarea Notelor explicative la Sistemul Armonizat, la punctul I, pag. 3-6 ale acțiunii in contencios. Tot la punctul I al motivelor, reclamantul arata ca aceleași produse sunt încadrate in Spania la poziția tarifara 73269098, având un coeficient de taxa vamala de 2,7 %. Cu toata "buna credința" a reclamantului, in România, la Biroul Vamal de Interior Sibiu acesta a declarat produsele la încadrarea tarifara 7306301990, fiind exceptate (coeficient de taxa vamala 0%) de taxa vamală in baza Tarifului Vamal Comun. Mai mult decât atât, contestatorul arată ca a solicitat si a primit de la autoritatea vamală germană informații tarifare obligatorii, asa numitele certificate ITO pentru cele 9 repere în speța. Potrivit acestora reperele se încadrează la poziția 73269098 si "obligă din punct de vedere juridic toate autoritățile vamale din UE" față de titular pentru o perioada de maximum sase ani, ca la momentul importului sa accepte codul tarifar indicat in ITO aferent produsului respectiv". În acest sens precizează că Decizia de regularizare a situației nr. 1779 a fost emisă la data de 26.02.2015, iar certificatele ITO emise de autoritatea vamala germana in iulie 2015, deși sunt obligatorii pe tot teritoriul Comunității, nu produc efecte juridice decât de la data emiterii lor. De asemenea, informațiile tarifare obliga autoritățile vamale din Comunitate doar fata de titularul acestora or, titularul este C., SL din Germania iar importul este efectuat in Spania de către o alta firma, anume A. inregistrata im Spania. Potrivit art. 12 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar prevede: "(1) Autoritățile vamale emit, la cerere scrisa si acționând in conformitate cu normele stabilite conform procedurii comitetului informații tarifare si obligatorii. (2) Informațiile tarifare obligatorii obliga autoritățile vamale, fata de titularul informațiilor, doar in privința clasificării tarifare a mărfurilor. Informațiile tarifare obligatorii obliga autoritățile vamale doar pentru mărfuri pentru care au fost efectuate îndeplinite formalitățile vamale după data la care ei au furnizat informațiile. Singurul organ abilitat sa emită certificate ITO, in România, pentru reclamantul persoana juridica romana, este Direcția Generala a Vămilor din București. Prin urmare certificatele ITO invocate nu au relevanta in economia acțiunii de față. In al doilea rând, reclamanta susține faptul ca "Organul vamal a emis Decizia de regularizare a situației cu încălcarea dispozițiilor art. 17, alin. (1) din Ordinul ANAF 615/2012". Față de considerentele reclamantei, referitor la conținutul certificatelor de analiza arată faptul că formularistica utilizata de către emitentul Certificatelor de analiza, este cea prevăzuta in Anexa nr. 5 la OANAF 9250/2006 pentru aprobarea Normelor privind funcționarea Laboratorului Vamal Central si modalitatea de efectuare a analizelor, modificat cu OANAF 615/2012. Astfel, asa cum rezultă si din cuprinsul textului legal menționat, declarantul vamal are dreptul sa conteste "rezultatele analizei" si nu "Clasificarea tarifara propusa", rubrica care lipsește de pe exemplarul nr. 2, care este destinat exclusiv declarantului. De asemenea, față de susținerea reclamantei în sensul că "Biroul Vamal de Interior Sibiu a calculat si impus in mod nelegal prin Decizia nr. 1779/26.02.2015, accesorii (dobânzi si penalități de intarziere) pentru perioada anterioara emiterii deciziei, respectiv 15.03.2012-20.02.2015", arată că accesoriile s-au calculat potrivit art. 119, 120 si 120A1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, începand cu ziua imediat următoare scadentei de plata si pana la data încheierii Procesului Verbal de Control nr. 1573/20.02.2015, data la care a fost si comunicat declarantului prin semnarea de primire. Datoria vamală luând naștere la momentul punerii în liberă circulație a mărfurilor, prin neplata acesteia în cuantumul legal datorat, bugetul general consolidat a fost prejudiciat, devenind incidente prevederile art. 119, art. 120 și art. 120 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, este evident ca echipa de control a procedat la calculul accesoriilor respectând prevederile legale, in sensul că a finalizat controlul in termenul prevăzut de procedură. Referitor la concluziile Raportului de Expertiza Judiciara, efectuat in cauza, de către expert tehnic metalurgie B. si expert consultant fiscal F., in temeiul art. 337 C. proc. civ., instituția a formulat obiecțiuni prin care a învederat instanței de judecata următoarele: Raportat la Obiectivul nr. 1 Obiectivul nr. 1.1. Expertul numește cele 9 repere importate ca fiind "inserții metalice" când in fapt, denumirea comercială declarată de către A. S.R.L. este de "țevi din otel cu grosimea peretelui de(...)". Faptul ca ele devin inserții in cadrul bucșelor ce vor fi obținute ulterior importului nu are relevanta in stabilirea încadrării tarifare. De asemenea, tabelul prezentat de expert in care este descrisa utilizarea produsului final (bucșa) obținută in urma aplicării tehnologiei de obținere in fabrica reclamantei, nu are absolut nici o relevanta in stabilirea încadrării tarifare. Potrivit art. 20 coroborat cu art. 201 din Regulamentul CEE 2913/92 privind Codul vamal Comunitar, încadrarea tarifară este efectuata la momentul nașterii datoriei vamale, respectiv la momentul acceptării declarației vamale de import, orice utilizare sau prelucrare ulterioara a mărfii importate, nefiind relevantă in stabilirea clasificării tarifare. In acest sens, alegațiile expertului metalurg privind concursul tehnologiei aplicate in fabrica reclamantei si a utilizării ulterioare a produselor obținute, in stabilirea Încadrării tarifare nu au nici o susținere legală. La toate cele 9 repere expertul metalurg indică doar caracteristicile dimensionale si procesul tehnologic la care vor fi supuse țevile, ulterior importului, acest proces neavând relevanță in stabilirea clasificării tarifare, întrucât are loc după import. Obiectivul nr. 1.2 la fel ca si la obiectivul 1.1 expertul prezintă un tabel in care arată utilizarea ulterioară a reperelor importate, ca si baza pentru stabilirea încadrării tarifare. Nu are relevanță faptul că reperele prezentate vămii germane sunt sau nu identice cu reperele expertizate de Laboratorul Vamal Central, întrucât Certificatele ITO emise in Germania nu sunt opozabile mărfii importate întrucât informațiile tarifare obligatorii obliga autoritățile vamale fata de titularul informațiilor, care este C., potrivit art. 12 alin. (2), din Regulamentul CEE nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar. In schimb A. S.R.L., este persoana juridică romana iar solicitarea unei Informații tarifare obligatorii (ITO), conform legii, trebuia adresată autorităților vamale competente din statul membru în care este stabilit solicitantul, adică Direcției Generale a Vămilor - București, întrucât ITO urma sa fie utilizată in România, prin invocarea acestuia doar de către titular, conform art. 10 alin. (1) din Regulamentul CE 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a reglementării (CEE) nr. 2913/92 a Consiliului. Obiectivul 2.1. Obiectivul prevede ca experții sa verifice încadrarea tarifara a reperelor stabilite de organele vamale, " prin analiza comparativă a actelor normative indicate depărată si a celor indicate de reclamantă". Expertul a indicat doar Normele explicative la Sistemul Armonizat de denumire si codificare a mărfurilor aferente pozițiilor 7304, 7328, 7307, arătând că reperele nu pot fi încadrate la aceste poziții. Referitor la poziția tarifară 7307 -Accesorii de țevărie-"(...) destinate in principal pentru racordarea sau îmbinarea, intre ele, a două țevi sau elemente tubulare sau a unei țevi cu un alt dispozitiv", expertul consideră că descrierea nu caracterizează reperele in cauza, nesocotind faptul ca "in principal" nu semnifica " exclusiv". În încadrarea pe care o realizează, expertul se refera doar la primele patru cifre ale poziției tarifare, anume cele reprezentând capitolul, aparținând Sistemului Armonizat de denumire si codificare a mărfurilor. Expertul nu face in schimb referire la textul Notelor Explicative al Nomenclaturii Combinate, aferenta subpozițiilor tarifare pe care le exclude si nici a subpozitiei tarifare pe care o propune. Astfel, fiecare poziție tarifară conține subpoziții tarifare de diferite niveluri de subordonare, identificate printr-un cod numeric de maximum opt cifre în cazul Nomenclaturii combinate și, respectiv, de maximum 10 cifre în cazul Nomenclaturii TARIC. Nivelurile de subordonare sunt indicate prin liniuțe de subordonare amplasate înaintea textului ce indică denumirea mărfii. Subpozitiile aflate pe același nivel de subordonare au același număr de liniuțe de subordonare amplasate înaintea textului ce indică denumirea mărfii. Astfel că, la poziția pe care o propune -73269098- fiind compusa doar din 8 cifre (adică la nivel de Nomenclatura Combinata) nu permite stabilirea nivelului de taxe. Este obligatorie stabilirea la nivel de 10 cifre (adică la nivel de cod din Tariful Vamal Integrat) doar aici figurând taxa aplicabilă. De asemenea, nu face referire la nici una din cele 6 reguli generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate, în baza cărora se efectuează încadrarea legală a mărfii. În aceste condiții determinarea încadrării tarifare a mostrelor, de către expert, nu este justificata pe de o parte, iar pe de alta parte, încadrarea doar la nivel de 8 cifre face imposibila stabilirea nivelului de taxe. Referitor la verificarea modului de calcul a obligațiilor fiscale ce fac obiectul actelor contestate, expertul a efectuat calculul la un singur import, MRN 14ROBV7900I0006461 din 12.02.2014, aferent paginii nr. 80 din DRS1779/26.02.2015, anume importul din care au fost prelevate probele. BVI prin DRS nr. 1779/26.02.2015, a regularizat pe langa operațiunea vamala din care s-au prelevat probele, prin extindere, un număr de inca 110 operațiuni vamale de import având ca obiect mărfuri identice (aceleași 9 repere) cuprinse in declarațiile vamale anterioare, după acordarea liberului de vama, in baza Hotărârii Curții Europene de Justiție (Camera a treia) din 27 februarie 2014, in speța cauza C-571/12 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Augstăkăs tiesas Senăts (Letonia), prin decizia din 21 noiembrie 2012, primită de Curte la 6 decembrie 2012, în procedura Greencarrier Freight Services Latvia SIA împotriva Valsts ienemumu dienests. In aceasta cauză se soluționează o speță identica cu cea de fata prin prisma extinderii controlului la alte operațiuni ale firmei supuse controlului ulterior, ca urmare a prelevărilor de probe, pentru mărfuri identice. Reclamanta ar fi trebuit sa ceara certificat ITO de la autoritatea vamală romană, înainte de efectuarea importurilor, astfel încât să elimine neîncrederea pe care o manifesta in prezent fata de aceasta autoritate, in condițiile in care in Spania declara reperele la un cod tarifar, iar in România la un cod tarifar diferit. Referitor la pag. 27 din Raport, expertul susține ca autoritatea vamală din România a folosit analiza de carbon echivalent fără sa solicite, in vederea efectuării studiului, alte informații in afara de mostra in sine. Alegația nu este adevărata, întrucât in toate Certificatele de analiza, se arata ca au fost furnizate informațiile furnizate de agentul economic. In ceea ce privește concentrația de carbon echivalent VEC, arată că actul contestat (DRS 1779/26.02.2015) nu are ca obiect al regularizării repere încadrate la poziția 73.04. Acestea au fost regularizate ulterior prin DRS nr. 5730/30.06.2015. In ceea ce privește diferențele de TVA aferente mărfurilor importate sunt incidente prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 139 alin. (1). Importul de bunuri este o operațiune supusă taxei pe valoarea adăugată, aceasta fiind exigibilă la data la care bunurile sunt supuse taxelor vamale, respectiv taxelor antidumping. Având în vedere prevederile legale mai sus enunțate precum și faptul că taxele vamale și taxele antidumping se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, în mod legal organele vamale, au calculat în sarcina societății aferent drepturilor de import, taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.491.528 RON pentru mărfurilor importate. Referitor la suma de 2.468.813 RON, din care suma de 1.372.888 RON reprezintă dobânzi de întârziere, iar suma de 1.095.925 RON reprezintă penalități de întârziere, stabilită prin decizia pentru regularizarea situației nr. 5730/30.06.2015 emisă în baza Procesului-verbal de control nr. x/30.06.2015, aceasta reprezintă măsură accesorie în raport cu debitul. Astfel, având în vedere că în sarcina contestatoarei a fost reținut ca datorat debitul în sumă de 7.706.218 RON, reprezentând taxe vamale în sumă de 18.357 RON, taxe antidumping în sumă de 6.196.333 RON și TVA în sumă de 1.491.528 RON, aceasta datorează și dobânzile/penalitățile de întârziere aferente acestora în sumă totală de 2.468.813 RON, conform principiului de drept accessorium sequitur principale. Fata de argumentele de fapt si de drept invocate solicită instanței de recurs respingerea recursului declarat de reclamantă ca netemeinic. 5. Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de CasațieșiJustiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelorjudecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția completului de judecată din data de 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților, când cauza a fost amânată la data de 25 martie 2020. La termenul din 25 martie 2020 cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgent