ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2022

Cererea de chemare în judecată și hotărârea de fond pronunțată în cauză. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 04.12.2015, sub nr. dosar x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Direcția Regională Vamală Brașov și Biroul Vamal de Interior Sibiu, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - anularea Deciziei nr. 386/14.10.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; - anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5730/30.06.2015, emisă de Biroul Vamal de Interior Sibiu, precum și a Procesului-Verbal de Control nr. 5729 din data de 30.06.2015 emis de Biroul Vamal Sibiu; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu. Prin sentința civilă nr. 268 din 17 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Direcția Regională Vamală Brașov și Biroul Vamal de Interior Sibiu, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs supusă revizuirii. Prin decizia nr. 3059 din data de 5 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 268 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Direcția Regională Vamală Brașov-Biroul Vamal de Interior Sibiu și Agenția Națională de Administrare Fiscală. Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că sunt nefondate toate criticile subsumate motivelor de casare invocate.

Cererea de revizuire. Împotriva deciziei nr. 3059 din data de 5 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a formulat cerere de revizuire A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. A solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a deciziei civile atacate, în sensul admiterii recursului formulat de reclamantă, casarea sentinței civile nr. 268 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, rejudecarea litigiului în fond și, pe cale de consecință, anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligații suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5730/30.06.2015, precum și anularea Deciziei nr. 386/14.10.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea contestației. În motivarea cererii revizuenta a susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt din litigiul care a generat prezentul demers judiciar, că încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale aplicabile produselor importate de societatea reclamantă, în ceea ce privește clasificarea tarifară, poate fi îndreptată cu ocazia revizuirii prin valorificarea noilor înscrisuri doveditoare. Sub acest aspect a făcut trimitere la dosarul nr. x/2015, aflat în faza rejudecării la Curtea de Apel Alba Iulia, care are ca obiect reclasificarea tarifară a pieselor din grupa 7307 din prezenta cauză, privind obligații fiscal-vamale cuprinse în alte decizii administrative emise de intimatele-pârâte din cauza de față, pentru o altă perioadă în care reclamanta a efectuat importul acestor produse. În dosarul menționat, la solicitarea instanței, Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Vămilor a depus documentul înregistrat de Comisia Europeană cu nr. x/2018, împreună cu anexele acestuia, înscris considerat relevant din perspectiva încadrării tarifare oferite de Comisia Europeană unor repere având caracteristici identice celor care fac obiectul prezentei cauze. Întrucât în cuprinsul adresei de înaintare a înscrisurilor Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Vămilor a menționat că documentele puse la dispoziție "au caracter confidențial, accesul la acestea făcându-se securizat prin folosirea unui nume de utilizator și a unei parole", a considerat revizuenta că este evidentă imposibilitatea societății de a accesa aceste documente de o importanță majoră inclusiv pentru litigiul de față. În plus, a arătat că din corespondența purtată între intimata Biroul Vamal de Interior Sibiu și A.N.A.F.-D.G.V. reiese în mod expres faptul că inspectorii Biroului Vamal Sibiu nu au acces la documentele TAXUD emise de Comisia Europeană, astfel că au oferit o greșită încadrare tarifară și au omis să verifice documentele emise de Comisia Europeană în decursul soluționării dosarului nr. x/2015 A evidențiat faptul că din analiza documentației furnizate de A.N.A.F.-Direcția Generală a Vămilor reiese că instituția abilitată din cadrul Comisiei Europene - Comitetul Codului Vamal-Nomenclatura tarifară și statistică, a ajuns la concluzia că produsele analizate nu pot fi clasificate la poziția 7307 deoarece nu sunt acoperite de formularea acestei poziții. Concluzionând cu privire la noile înscrisuri doveditoare, în accepțiunea art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat că acestea sunt reprezentate de Documentația TAXUD depusă de către A.N.A.F.-D.G.V. în dosarul nr. x/2015, înscrisuri pre-existente soluționării dosarului nr. x/2015, și anume la data de 21 iunie 2018, data ședinței Comitetului Vamal European, și descoperite la 12 octombrie 2021, data depunerii lor la Curtea de Apel Alba Iulia. A considerat că aceste înscrisuri demonstrează fără tăgadă că piesele reîncadrate de intimate la poziția 7307 sunt supuse încadrării la poziția 7326 și că piesele reîncadrate de aceleași intimate la poziția 7304 sunt supuse încadrării la poziția 7306, conform (1) Nomenclaturii combinate prevăzută în anexa I din regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, (ii) regulilor generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate și (iii) a Notelor Explicative asociate acesteia. În continuare revizuenta a susținut admisibilitatea cererii de revizuire formulate, considerând că sunt îndeplinite cerințele necesare pentru aplicarea motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, aceste condiții se referă la necesitatea ca partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării cauzei, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată; înscrisul nou să fie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanței să-l administreze din oficiu. A expus revizuenta argumente detaliate sub aspectul încadrării tarifare corecte a pieselor în discuție, astfel cum rezultă din Documentația Taxud invocată și a susținut că aceasta se coroborează cu întregul material probator administrat în cauză, demonstrând faptul că, atât prin sentința de fond, cât și prin decizia de recurs, a fost încălcată legislația și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene din care rezultă că Deciziile ITO pot fi aduse drept probă pentru clasificarea tarifară, precum și corecta încadrare tarifară, chiar Documentația Taxud fiind cea care utilizează dreptul Uniunii Europene pentru stabilirea clară a încadrării tarifare pentru piesele în discuție, întrucât a aplicat Notele Explicative ale Nomenclaturii Combinate și Notele Explicative ale Sistemului Armonizat, precum și Deciziile ITO emise de statele membre UE, încadrând tarifar produsele la pozițiile 7326 și 7306. Or, instanța de recurs nu a acordat prevalență normelor de drept european aplicabile în cauză (Nomenclatura Combinată și Notele Explicative), limitându-se să indice exclusiv constatările A.N.A.F. cu privire la încadrarea tarifară a produselor importate, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. având obligația de a face aplicarea Regulamentelor europene privind încadrarea tarifară pentru a oferi o corectă clasificare produselor importate de societate. Prin urmare, a apreciat că hotărârea care evocă fondul încalcă normele europene privind încadrarea tarifară a produselor, astfel cum rezultă și din Documentația Taxud invocată în cauză. În plus, a susținut că instanța de recurs a omis să analizeze și a încălcat, prin hotărârea pronunțată, întreaga jurisprudență a Curții de Justiție a Uniunii Europene relevantă în cauză, deși societatea a indicat și a depus la dosarul cauzei hotărârile C.J.U.E. relevante, documentația Taxud confirmând că decizia supusă revizuirii s-a întemeiat pe raționamente incompatibile cu dreptul Uniunii Europene. A mai susținut revizuenta prin argumente detaliate că instanța de recurs a încălcat normele europene privind încadrarea tarifară a produselor, în special Nomenclatura combinată care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, în versiunea care rezultă din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1001/2013 al Comisiei din 4 octombrie 2013, cu alte cuvinte încălcând principiul priorității dreptului Uniunii Europene printr-o injustă stabilire a încadrării tarifare strict în baza actelor administrative. De asemenea, instanța de recurs a încălcat cele stabilite prin Cauza C-450/12 (HARK GmbH & Co. KG Kaminund Kachelofenbau împotriva Hauptzollamt Duisburg) cu privire la produsele încadrate la poziția 7307, precum și Nomenclatura Combinată cu privire la poziția 7307, conform susținerilor expuse în paginile 19-20 ale cererii de revizuire. În fine, a susținut că instanța de recurs a încălcat considerentele reținute prin hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-495/03 și C 153/10 cu privire la admisibilitatea ca mijloace de probă a deciziilor ITO obținute de la autoritatea vamală din Germania (precum și art. 12 alin. (2) și (5) și art. 243 din Regulamentul nr. 2913/92 și articolul 11 din Regulamentul 2454/93) și că prin Documentația Taxud Comisia Europeană utilizează Deciziile ITO ca mijloace de probă în stabilirea încadrării tarifare. Ca urmare, a considerat că rezultă în mod clar că instanța de recurs avea obligația de a analiza în ce măsură produsele expertizate și pentru care autoritatea vamală din Germania a emis o serie de ITO pot fi relevante pentru soluționarea cauzei, produsele importate fiind identice cu acelea care au făcut obiectul deciziei de regularizare a situației emisă de autoritățile vamale. Conchizând, a reiterat concluziile formulate sub aspectul admisibilității cererii de revizuire prin prisma înscrisurilor noi doveditoare constând în Documentația Taxud, solicitând instanței să reanalizeze cauza pe fond. În drept, și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și pe celelalte dispoziții legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii de revizuire și a anexat în dovedire înscrisurile enumerate în opisul atașat.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele au susținut, în primul rând inadmisibilitatea cererii de revizuire. În esență, sub acest aspect au arătat, pe de o parte că hotărârea atacată nu evocă fondul, iar, pe de altă parte, că revizuenta se referă la înscrisuri depuse la instanța de recurs și că Documentul x/2018 din 27.03.2018 nu constituie un document cu forță juridică obligatorie, neputând astfel constitui motiv pentru revizuirea deciziei civile nr. 3059/05.05.2019 pronunțată de instanța de recurs în dosarul nr. x/2015. Pe fondul cauzei, au susținut că documentația în discuție confirmă clasificarea tarifară a pieselor de tip manson ca fiind la poziția 7307, înainte de adoptarea acestui document, iar ulterior emiterii acestuia, respectiv după iulie 2018, în baza altei legislații vamale decât cea în vigoare la momentul controlului, acest tip de piese a fost reclasificat la poziția 7326. Totodată, au precizat că documentul Taxud a fost emis în baza Regulamentului (UE) nr. 952/2013, care nu era în vigoare la momentul întocmirii actului de control, legislația aplicabilă la momentul controlului fiind Regulamentul (CE) nr. 2913/92. Ca urmare, au apreciat că din acest document rezultă că, la data emiterii de către Biroul Vamal de Interior Sibiu, a actului de control contestat, respectiv anul 2015, poziția tarifară legală aplicabilă pe întreg teritoriul Comunității Europene a fost la poziția tarifară 7307. În final, au opinat că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât înscrisurile invocate nu reprezintă "înscrisuri doveditoare" care să aibă caracter determinat, menite a schimba soluția pronunțată de instanța de recurs, motiv pentru care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca netemeinică și nefondată. Revizuenta a formulat răspuns la întâmpinare în cuprinsul căruia, în esență, a reiterat argumentele privind admisibilitatea cererii de revizuire, iar pe fondul acesteia a susținut că înscrisurile care stau la baza cererii de revizuire sunt doveditoare: în general, pentru analiza și interpretarea în integralitate a încadrărilor tarifare stabilite de intimate, în sensul nelegalității și netemeiniciei actelor administrative contestate și, în special, cu privire la aplicarea altor poziții tarifare decât cele stabilite de intimate prin actele administrative contestate. La termenul din data de 24 februarie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum a fost invocată de intimate prin întâmpinare, precum și din perspectiva dispozițiilor art. 509 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd în ce măsură hotărârile care nu evocă fondul pot fi contestate pe calea de atac a revizuirii, reținând cauza în pronunțare cu privire la această excepție. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire. Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., în raport de motivele invocate, de temeiul de drept indicat, precum și de înscrisurile depuse la dosar și de apărările formulate în cauză de către intimate, Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al căii de atac extraordinare declarate în cauză, pentru considerentele ce succed. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce privește categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care instanțele judecătorești s-au pronunțat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și doar cu titlu de excepție și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din C. proc. civ. pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. Așadar, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute expres de lege. În cauză, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. vizează decizia nr. 3059 din 5 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 268 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia. Așa cum rezultă din motivarea cererii de revizuire, s-a invocat de către revizuentă ca temei de drept în susținerea revizuirii hotărârii instanței de recurs, art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia: "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:(...) pct. 5 după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților". O primă condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare și aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ. Legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii în principal împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar o atare concepție a fost consacrată constant și în doctrina și jurisprudența în materie, singura excepție fiind reglementată de noul C. proc. civ. în art. 509 alin. (2), respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3, în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 fiind supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, deci pentru alte motive de revizuire decât cele invocate în cauză. În materia revizuirii, a "evoca fondul" în primă instanță înseamnă a examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurările de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios. Astfel, evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanța reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție cu totul diferită decât aceea pronunțată de instanțele inferioare. De asemenea, numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanța a schimbat situația de fapt, păstrând totuși soluția atacată, revizuirea este admisibilă. În accepțiunea doctrinară și cea jurisprudențială conturate în interpretarea noțiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerință este îndeplinită de acele hotărâri pronunțate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reținere. În concluzie, în ceea ce privește hotărârile pronunțate în recurs, noțiunea de "hotărâre care evocă fondul" include hotărârile instanței de recurs date ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reținere, iar nu și pe cele prin care s-a respins recursul ca nefondat, cu excepția situației în care instanța a schimbat situația de fapt. Însă, în prezenta cauză, deși decizia atacată de revizuentă este definitivă, nu face parte din categoria hotărârilor prin care s-a evocat fondul pricinii deduse judecății, fiind pronunțată o hotărâre de respingere a recursului ca nefondat prin care nu s-a reținut o altă situație de fapt decât cea stabilită prin sentința ce a format obiectul recursului, iar instanța de control judiciar nu a dat o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite. Cu alte cuvinte, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanță, care să determine o altă soluție, ci, doar a fost confirmată hotărârea pronunțată în etapa judecății în fond, aspect care nu poate determina încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul. Din această perspectivă este relevantă jurisprudența Curții Constituționale a României în ceea ce privește constituționalitatea sintagmei "hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul" cuprinse în partea introductivă a art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., evidențiată prin Decizia nr. 250 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 706 din 16 iulie 2021, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată, constatându-se astfel că sintagma "hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul" cuprinsă în partea introductivă a art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., este constituțională în raport cu criticile formulate. Astfel, sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei cuprinse în textul de lege menționat, instanța de contencios constituțional a statuat următoarele: "15. C. proc. civ. stabilește în art. 389 că dezbaterea în fond a procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept invocate de părți în cererile lor sau, după caz, ridicate de instanță din oficiu. În această fază, judecătorul apreciază probele administrate și își formează convingerea asupra raportului juridic dedus judecății, pronunțându-se asupra fondului cauzei, adică tranșând în mod concret litigiul dintre părți"."16. Dacă pronunțarea propriu-zisă asupra fondului are loc în primă instanță, ipoteza evocării fondului este specifică etapelor procesuale desfășurate în fața instanțelor de control judiciar sesizate ca urmare a exercitării diverselor căi de atac ce pot fi introduse împotriva unei hotărâri judecătorești, indiferent dacă este vorba despre calea ordinară de atac a apelului sau calea extraordinară a recursului, a contestației în anulare sau a revizuirii. În soluționarea acestor căi de atac, judecătorul evocă fondul atunci când reanalizează probele administrate de instanțele ale căror hotărâri sunt supuse controlului și le dă o altă semnificație juridică, reține o altă situație de fapt sau constată că în cauză sunt incidente alte temeiuri de drept decât cele care au stat la baza judecății inițiale și pronunță, în consecință, o soluție diferită de cea pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă"."17. Astfel, în ceea ce privește hotărârile pronunțate în apel, este de principiu că evocă fondul, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, astfel că revizuirea va fi admisibilă în cazul admiterii apelului. În ipoteza respingerii apelului, revizuirea va fi îndreptată însă împotriva sentinței pronunțate de prima instanță"."18. Cu privire la revizuirea hotărârilor date de instanțele de recurs, Curtea Constituțională a reținut că se poate cere atunci când acestea evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment. Curtea a arătat că hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins (Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, paragraful 17)"."19. Tot astfel, rejudecarea cauzei și analiza fondului acesteia vor avea loc și în cazul soluționării contestației în anulare, atunci când hotărârile definitive pot fi anulate întrucât au fost pronunțate fără ca partea să fi fost legal citată și fără ca aceasta să se fi prezentat la termenul când a avut loc judecata, caz în care instanța va soluționa pe fond cauza și va pronunța o hotărâre care, în continuare, va putea fi supusă, la rândul său, acelorași căi de atac precum hotărârea atacată (art. 503 și art. 508 din C. proc. civ.)". "20. Inclusiv în cazul revizuirii judecătorul va analiza fondul, astfel cum se deduce din prevederile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, hotărâre care, de regulă, trebuie să fie ea însăși pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul pentru a putea fi supusă revizuirii, conform art. 509 alin. (1) din același Cod". Ca urmare, este inadmisibilă calea de atac extraordinară exercitată în cauza de față de către A. S.R.L., întrucât are ca obiect o hotărâre care nu se încadrează în categoria celor care evocă fondul, susceptibile de revizuire conform prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut la pct.

De altfel, este de observat că prin invocarea acestui motiv de revizuire, partea tinde la o reanalizare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, la o cenzurare a interpretării și aplicării dispozițiilor legale de către instanța de recurs și a modului de apreciere a probelor, precum și la o completare a probatoriului neadministrat în fazele procesuale anterioare, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea revizuirii. În plus, se reține că revizuenta critică decizia pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, însă acestea nu pot fi puse în discuție în cadrul revizuirii, fiind motive de reformare a hotărârii, posibilă însă numai în apel/recurs, în condițiile legii, nu și în această cale extraordinară de atac de retractare. Or, în afara condițiilor restrictive ale textelor legale aplicabile, o cale extraordinară de atac nu poate fi primită pentru motive care ar conduce la schimbarea stării de fapt ori aprecierii în drept față de cea avută în vedere de instanța care a judecat anterior, ea nefiind o cale de reformare care să creeze posibilitatea rejudecării speței, eventual să deschidă calea recursului la recurs. Faptul că legea stabilește condiții speciale de admisibilitate pentru promovarea unei căi extraordinare de atac, în speță a revizuirii, nu poate fi interpretat ca o limitare a accesului părții la justiție sau ca o negare a dreptului la un proces echitabil, prin prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât legiuitorul este cel care stabilește procedura de judecată, inclusiv condițiile în care părțile pot uza de căile de atac prevăzute de lege, iar în cazul revizuirii acestea au fost reglementate expres și limitativ și în noul C. proc. civ., tocmai prin prisma caracterului extraordinar al acesteia, nefiind permisă punerea în discuție a unei hotărâri definitive pentru alte motive decât cele prevăzute de lege sau cu nerespectarea cerințelor legale imperative. După cum s-a reținut și de către Curtea Europeană a Dreptului Omului în jurisprudența în materie, accesul la justiție nu este un drept absolut, ci, se pretează la limitări, admisibile, cum sunt și condițiile exercitării căilor extraordinare de atac, ținând cont de faptul că prin chiar natura sa necesită o reglementare din partea statului, iar statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere, adică au o libertate în alegerea mijloacelor proprii să permită sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor articolului 6 din Convenție. Astfel, în jurisprudența CEDO (Hotărârea din 11.04.2017 pronunțată în Cauza Costache și alții împotriva României, par. 23-24, Hotărârea din 07.07.2009 pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, par. 99) s-a stabilit că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, că o decizie definitivă pronunțată de către o instanță nu trebuie repusă în discuție (Hotărârea din 28.10.1999 pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, par. 61). Securitatea juridică implică respectarea principiului autorității de lucru judecat (par. 62), și anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază și faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare a fondului pricinii. De asemenea, revizuirea nu ar trebui tratată ca un recurs deghizat, simpla posibilitate a existenței a două opinii cu privire la un subiect neconstituind un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanțial și obligatoriu (Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, Hotărârea din 24.07.2003). În speță, instituirea normelor cuprinse în art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al asigurării securității raporturilor juridice, ce presupune inclusiv că o atare cale extraordinară de atac nu ar putea fi deturnată într-un "recurs deghizat", de natură a permite rejudecarea chestiunilor tranșate definitiv. În acest context, cum prima condiție de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii ce vizează sfera hotărârilor judecătorești care pot face obiectul său din perspectiva motivului revizuirii invocate de titularul căii de atac, nu este îndeplinită în cauză, hotărârea atacată pe calea de atac a revizuirii nefăcând parte din categoria celor care evocă fondul, Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate reține incidența motivului de revizuire reglementat la pct. 5 al textului de lege evocat, demersul părții fiind, prin urmare, inadmisibil. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate asupra cererii de revizuire. În considerarea argumentelor expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3059 din 5 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015. PENTRU ACESTE MOTIVE,