ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București la 20 septembrie 2003 reclamanții D.R. și D.M.I.

au chemat în judecată pe pârâtul N.P. pentru evacuarea acestuia din garajul

proprietatea reclamanților pentru lipsă de titlu, obligarea sa la plata

contravalorii lipsei de folosință, a unor cheltuieli de întreținere suportate

de ei, a costului reparațiilor făcute la acoperișul corpului B și obligarea la

refacerea zidului dintre proprietăți și la eliberarea unei pivnițe.

Judecătoria sectorului 1 București

prin sentința civilă nr. 6793 din 4 noiembrie 2003 a admis excepția

insuficientei timbrări a acțiunii și a anulat cererea pentru acest motiv.

Curtea de Apel București, secția a

IV – a civilă, prin decizia nr. 528 din 31 martie 2004, a admis apelul

reclamanților, a anulat sentința atacată și a reținut cauza spre evocarea

fondului.

S-a considerat, în motivarea

deciziei, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

dispozițiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 114/1996 întrucât a anulat

întreaga acțiune, fără să se pronunțe pe capete de cerere cu privire la care

taxa de timbru a fost achitată, respectiv cele privind obligația de a face și

evacuarea. Instanța nu a analizat nici apărarea reclamanților în sensul că

acțiunea nu se timbrează fiind întemeiată pe art. 20 alin. (2) din Legea nr.

114/1996.

S-a reținut că reclamanții au

formulat pretenții în calitate de persoane fizice și nu ca reprezentanți ai

asociației de proprietari, astfel încât dispozițiile Legii nr. 114/1996 privitoare

la scutirea de plata taxei de timbru nu sunt aplicabile cazului în speță.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul, invocând dispozițiile art. 9 din art. 304 C. proc. civ.

În fapt s-a arătat că greșit s-a

reținut de instanța de apel că reclamanții au completat ulterior taxa de timbru

cu o chitanță pentru suma de 342.000 lei deși fusese fixată la 9.528.128 lei.

Se critică măsura admiterii

apelului; acțiunea în realitate a fost insuficient timbrată și soluția corectă

a fost cea dată de instanța de fond.

Recursul este inadmisibil.

Prin decizia atacată care a admis

apelul s-a reținut cauza spre rejudecarea fondului, instanța de apel nefiind

așadar desesizată de acțiunea în cauză.

Ca urmare măsurile luate de instanță

prin hotărârea din 31 martie 2004 sunt cu caracter interlocutoriu și pot fi

atacate odată cu hotărârea care se pronunță în fond.

În cazul de față instanța de apel a

considerat apelul întemeiat și totodată considerându-se competentă a reținut

cauza pentru evocarea fondului conform dispoziției art. 297 alin. (1) C. proc.

civ.

Soluționarea cauzei nu s-a epuizat

prin pronunțarea asupra apelului.

În practică unele instanțe de apel,

cum este cazul de față, au soluționat cauza în doi timpi, pronunțând două

decizii. Alte instanțe de apel, în cazuri majoritare, pronunță o singură

decizie de soluționare a apelului și în caz de admitere cu reținerea spre

judecare a fondului.

Hotărârea atacată, deși poartă

numele de decizie este în realitate o hotărâre interlocutorie care are regimul

prevăzut de art. 238 C. proc. civ. și care, prin urmare nu poate fi atacată

decât odată cu fondul.

Pentru considerentele arătate se va

respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil recursul

declarat de pârâtul N.P. împotriva deciziei nr. 528 din 31 martie 2004 a Curții

de Apel București, secția a IV –a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.