ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la 20 septembrie 2003 reclamanții D.R. și D.M.I. au chemat în judecată pe pârâtul N.P. pentru evacuarea acestuia din garajul proprietatea reclamanților pentru lipsă de titlu, obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosință, a unor cheltuieli de întreținere suportate de ei, a costului reparațiilor făcute la acoperișul corpului B și obligarea la refacerea zidului dintre proprietăți și la eliberarea unei pivnițe. Judecătoria sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 6793 din 4 noiembrie 2003 a admis excepția insuficientei timbrări a acțiunii și a anulat cererea pentru acest motiv.

Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, prin decizia nr. 528 din 31 martie 2004, a admis apelul reclamanților, a anulat sentința atacată și a reținut cauza spre evocarea fondului. S-a considerat, în motivarea deciziei, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 114/1996 întrucât a anulat întreaga acțiune, fără să se pronunțe pe capete de cerere cu privire la care taxa de timbru a fost achitată, respectiv cele privind obligația de a face și evacuarea. Instanța nu a analizat nici apărarea reclamanților în sensul că acțiunea nu se timbrează fiind întemeiată pe art. 20 alin. (2) din Legea nr. 114/1996. S-a reținut că reclamanții au formulat pretenții în calitate de persoane fizice și nu ca reprezentanți ai asociației de proprietari, astfel încât dispozițiile Legii nr. 114/1996 privitoare la scutirea de plata taxei de timbru nu sunt aplicabile cazului în speță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând dispozițiile art. 9 din art. 304 C. proc. civ. În fapt s-a arătat că greșit s-a reținut de instanța de apel că reclamanții au completat ulterior taxa de timbru cu o chitanță pentru suma de 342.000 lei deși fusese fixată la 9.528.128 lei. Se critică măsura admiterii apelului; acțiunea în realitate a fost insuficient timbrată și soluția corectă a fost cea dată de instanța de fond. Recursul este inadmisibil. Prin decizia atacată care a admis apelul s-a reținut cauza spre rejudecarea fondului, instanța de apel nefiind așadar desesizată de acțiunea în cauză. Ca urmare măsurile luate de instanță prin hotărârea din 31 martie 2004 sunt cu caracter interlocutoriu și pot fi atacate odată cu hotărârea care se pronunță în fond.

În cazul de față instanța de apel a considerat apelul întemeiat și totodată considerându-se competentă a reținut cauza pentru evocarea fondului conform dispoziției art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Soluționarea cauzei nu s-a epuizat prin pronunțarea asupra apelului. În practică unele instanțe de apel, cum este cazul de față, au soluționat cauza în doi timpi, pronunțând două decizii. Alte instanțe de apel, în cazuri majoritare, pronunță o singură decizie de soluționare a apelului și în caz de admitere cu reținerea spre judecare a fondului. Hotărârea atacată, deși poartă numele de decizie este în realitate o hotărâre interlocutorie care are regimul prevăzut de art. 238 C. proc. civ. și care, prin urmare nu poate fi atacată decât odată cu fondul.

Pentru considerentele arătate se va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul N.P. împotriva deciziei nr. 528 din 31 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV –a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.