Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4163/2005

HOTĂRÂRE
19.05.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4163/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1274 din 11 martie 2004 a Judecătoriei sectorului 5 București a fost admisă cererea formulată de SC C. SA împotriva pârâților E.G., E.M. și G.E., dispunându-se evacuarea pârâților din imobilul situat în București, pentru lipsa titlului locativ. Totodată pârâții au fost obligați la plata sumei de 9.079.000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului pe perioada octombrie 2000–septembrie 2003. A fost respins capătul de cerere privind efectuarea schimbului de locuință ca inadmisibil. A fost respinsă cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei pârâte la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului și acordarea dreptului de retenție, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că pârâții ocupă spațiul în litigiu fără titlu și nu au achitat contravaloarea folosinței acestuia. Apelul declarat de pârâți împotriva acestei sentințe a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 1527 din 1 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. S-a reținut că pârâții, după solicitarea unui termen pentru lipsa de apărare, au lipsit la termenul următor din 1 septembrie 2004, la care nu au făcut dovada plății taxei de timbru în cuantum de 42.500 lei și timbrul judiciar în valoare de 1500 lei, asupra căruia au fost încunoștiințați. Împotriva acestei decizii, pârâții au declarat recursul de față, în care au arătat că au plătit taxa de timbru, însă nu au ajuns la proces din motive imputabile, aceasta fiind singura motivare a recursului.

Recursul de față nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii”. Instanța de apel a făcut aplicația acestor prevederi legale, având în vedere că apelul nu a fost timbrat odată cu depunerea cererii cum se prevede în textul menționat și până la data judecății acestei căi de atac. În recurs se confirmă că nu s-a făcut dovada plății taxei de timbru la data depunerii și judecării apelului ceea ce confirmă legalitatea și temeinicia hotărârii recurate.

Se susține de către recurenți că nu au putut fi prezenți la judecată, pentru a face dovezi în legătură cu plata taxei de timbru. O atare ipoteză a prezenței sau absenței părții la termen pentru a face dovada plății taxei de timbru, nu este cuprinsă în textul menționat, care impune plata anticipată a taxei de timbru. Așa fiind, rezultă că hotărârea recurată este în afara criticii, astfel că recursul de față va fi respins ca nefondat.

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâții E.G., E.M. și M.E. împotriva deciziei civile nr. 1527 din 1 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 744/2006
.M. SRL. s -a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în sector 4. S-a respins, ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la predarea folosinței și posesiei imobilului, sub sancțiunea plății unor daune cominat
ÎCCJ 2005-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5299/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6439 din 24 septembrie 2003 pronunțată de judecătoria sectorului 3 București a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă introdu
ÎCCJ 2005-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4766/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2957 din 27 aprilie 2004 a Judecătoriei sectorului 1 București a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de S.M. în contr
ÎCCJ 2005-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5480/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4972 din 26 septembrie 2003, Judecătoria Oradea a admis acțiunea formulată la 16 decembrie 2002 de reclamanta S.A.C. și a dispus
ÎCCJ 2005-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4285/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 3911 din 31 mai 2004 a admis acțiunea formulată de reclamanți F.G., F.I., N.C. și P.P. și a d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă