ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

23 septembrie 2003, la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ, sub nr. 279, reclamanta SC C. SRL Brașov a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Brașov,

anularea parțială a deciziei nr. 281 din 25 august 2003, pct. 1 și 2; admiterea

contestației în ce privește cererea de suspendare a obligației de plată a

datoriilor fiscale stabilite prin procesul-verbal nr. 503 din 24 ianuarie 2003,

încheiat de comisarii Gărzii Financiare; obligarea intimatului Ministerul

Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestației, de a se

pronunța pe fondul acesteia.

În motivarea acțiunii, s-a

precizat de către reclamantă, că prin procesul-verbal de control nr. 503 din 24

ianuarie 2003, a fost obligată la plata către bugetul de stat, a sumei de

13.201.227.778 lei, reprezentând impozit pe profit și T.V.A., cu majorări de

întârziere.

Împotriva acestui act a

formulat contestație, prin care s-a solicitat suspendarea obligației, precum și

anularea, iar Ministerul Finanțelor, prin decizia nr. 281 din 25 august 2003, a

respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a obligației fiscale; a dispus

suspendarea pe fond a contestației, până la pronunțarea unei soluții definitive

pe latura penală, cu reluarea procedurilor administrative și a disjuns capătul

de cerere privind soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de

constatare și sancționare a contravențiilor prin care s-a aplicat o amendă.

Referitor la cererea de

suspendare a obligațiilor fiscale de plată, care a fost respinsă ca

inadmisibilă, societatea a precizat că Ministerul Finanțelor a făcut o

interpretare greșită a legii, fără a ține seamă de prevederile art. 10 alin.

(3) din O.G. nr. 61/2002, republicată.

În ce privește suspendarea

soluționării contestației pe fond, reclamanta a precizat că nu există indicii

în săvârșirea unei infracțiuni, simpla înregistrare a actului de control la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov nu reprezintă și începerea urmăririi penale.

Curtea de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 279, pronunțată la 25

noiembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 281/2003, emisă

de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția de Soluționare a Contestației, în

ce privește respingerea, ca inadmisibilă a cererii privind suspendarea

obligațiilor de plată și în ce privește soluționarea pe fond a contestației.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de contencios administrativ a reținut, referitor la primul punct din

decizie, că o atare măsură contravine dispozițiilor art. 10 alin. (3) din O.G. nr.

61/2002, potrivit căruia „la cererea debitorului, autoritățile administrației

publice, prin organul competent, vor dispune suspendarea obligației de plată a

creanțelor bugetare, până la soluționarea contestației”, astfel că respingerea

cererii, ca inadmisibilă, este nelegală.

În ce privește dispoziția de

suspendare a soluționării pe fond a contestației, instanța a reținut că organul

de control poate lua această măsură, numai atunci când există indiciile

săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare

asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă prealabilă.

Simpla înregistrare a

actelor de control fiscal la organul de cercetare penală, fără a se arăta care

sunt indiciile infracționale și care este legătura directă cu soluționarea

acestei căi de atac administrative, nu se justifică în contextul art. 10 din

O.G. nr. 13/2001.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, în sensul că

denumirea societății este SC C. SRL, și nu SC C.M. SRL și că sentința

pronunțată este definitivă și irevocabilă, astfel cum prevede art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 506/2001, pentru aprobarea O.G. nr. 13/2001.

Prin încheierea din 8

ianuarie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ, a

respins cererea de îndreptare a erorilor materiale, cu motivarea că denumirea

societății a fost menționată corect.

În ce privește celălalt

aspect, instanța a reținut că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 506/2001,

pentru aprobarea O.G. nr. 13/2001, ar fi fost aplicabile, când s-ar fi

solicitat numai suspendarea soluționării pe fond a contestației, or hotărârea a

adus dezlegare și unui alt capăt de cerere referitor la respingerea, ca

inadmisibilă, a cererii privind suspendarea executării obligațiilor de plată și

pe cale de consecință, nu se poate pronunța o hotărâre cu căi diferite de atac.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs, reclamanta, invocându-se prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea recursului s-a

susținut că în mod greșit instanța a reținut că în dispozitivul sentinței nu

poate să înscrie două căi de atac diferite și că nici un text din Codul de procedură

civilă nu interzice o atare precizare.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și

justiție, analizând critica, urmează să o respingă ca nefondată.

Rezultă că în mod corect,

instanța de contencios administrativ a respins cererea de îndreptare a erorii

materiale, reținând că acțiunea, astfel cum a fost formulată, a cuprins două

capete de cerere: suspendarea executării obligațiilor de plată și obligarea

intimatului la soluționarea pe fond a contestației, astfel că fiind soluționată

în ansamblu, nu se pot înscrie două căi de atac diferite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC C. SRL Brașov împotriva încheierii de ședință din 8 ianuarie 2004, dată

în dosarul nr. 1290/F/2003, al Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2005.