ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1197/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 5

aprilie 2002, înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanta S.N.Tc. R. SA, a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, solicitând ca în contradictoriu

cu primul pârât, să se suspende executarea deciziei nr. 201/2002 și a

procesului-verbal încheiat de pârâtul II, la data de 27 decembrie 2001, până la

soluționarea acțiunii, solicitând și anularea ca nelegală, a celor două acte.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

precizat că urmare a controlului efectuat de către Garda Financiară Centrală,

în perioada septembrie – decebrie 2001, i s-a stabilit că are o datorie cu

titlu de T.V.A., de 13.090.386.713 lei, impozit pe profit de 21.204.280.075 lei

și majorări de întârziere aferente de 43.465.206.208 lei, obligații fiscale ce

privesc relația comercială cu SC A.I. SRL, conform contractului- cadru nr.

557/75A din 28 mai 1998.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 680 din 25 iunie 2002, a respins

acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că decizia nr. 201/2002 este

temeinică și legală.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, criticând soluția instanței de fond, ca fiind dată,

fără a se face o motivare privind deciziile ce au format convingerea acesteia,

fiind încălcate prevederile art. 261 C. proc. civ.; că aceasta sentință este

lipsită de temei legal, menținând o soluție nelegală dată de Ministerul

Finanțelor Publice, care nu a judecat contestația, respingând-o ca

inadmisibilă, după cum nici motivarea făcută de instanță privind aplicarea art.

9 din Legea nr. 29/1990, solicitată de reclamantă nu este nelegală.

Recurenta critică și lipsa de rol

activ a instanței, ca și faptul că aceasta nu s-a pronunțat asupra mijloacelor

de apărare invocate în cauză.

Recurenta-reclamantă a solicitat în

fond examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 304

1

C.

proc. civ., fiind, deci, invocate ca motive de casare, prevederile art. 304

pct. 7, 9, 10 și art. 304

1

C. proc. civ.

Examinând recursul raportat la

criticile formulate și al motivelor de casare prezentate, Curtea constată că

acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune.

Se constată că prin decizia nr.

201/2002 a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația reclamantei asupra

capătului de cerere privind suspendarea executării măsurilor dispuse prin

procesul-verbal nr. 100/1339 din 27 decembrie 2001, Ministerul Finanțelor

Publice constatând că nu are competența a se pronunța asupra acestei cereri, în

speță fiind deja pornită executarea silită și suspendată soluționarea cauzei,

pentru suma de 77.759.872 lei, urmând ca organele vamale competente să se

investească cu soluționarea laturii civile în funcție de rezolvarea sesizării

penale.

Analizând motivul de recurs ce se

referă la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că este nefondată.

Potrivit prevederilor cuprinse în art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța are

obligația să se refere în motivare, la toate capetele de cere formulate și

considerentele pentru care au fost respinse unele cereri. Așadar, instanța

trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acțiune. Aceasta nu

înseamnă că instanța trebuie să răspundă și la toate argumentele folosite de

părți, pentru susținerea petenților. În cauză, instanța învestită a grupat

argumentele și susținerile reclamantei și a răspuns, motivând sintetic cu

temeiurile legale, adică art. 10 din O.U.G. nr. 13/2001 și O.G. nr. 11/1996.

În considerarea acestui motiv,

trebuie, deci, remarcat că s-a reținut de instanța de fond că suspendarea

contestației este legal dispusă prin decizia nr. 201/2001, până la

definitivarea sesizării penale, iar suspendarea executării procesului-verbal în

temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990, este inadmisibilă, întrucât actul de

control a cărei suspendare la executare se solicită, a fost pe deplin în

executare.

Curtea constată că motivele

recurentei privind critica adusă acestor constatări ale instanței de fond, nu

sunt întemeiate, fiind de principiu că actul de control fiind pus în executare

ca efect al dobândirii calității de titlu executoriu, împotriva acestei

executări pornite, partea interesată are deschisă calea contestației la

executare, la instanța competentă, conform art. 76 și urm. din O.G. nr.

11/1996.

Critica întemeiată pe motivul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că pârâta a rezolvat contestația peste

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din O.G. nr. 13/2001, este nefondată;

ceea ce impune ca termen imperativ și obligatoriu O.G. nr. 13/2001, este ca decizia

să fie motivată, iar termenul de 30 de zile este un termen de recomandare, care

nu se poate asimila cu termenul cerut de art. 8 din O.G. nr. 27/2002, care se

referă la răspunsul ce trebuie dat la formularea petițiilor; se constată, deci,

că instanța de fond a respins toate apărările reclamantei.

În ceea ce privește cererea

recurentei, de a fi analizată cauza sub toate aspectele, se privește a fi, de

asemenea, nefondată, atât timp, cât actul de control este în procedura

executorie silită, recurenta având dechisă calea contestației la executare, așa

cum, de altfel, este precizat în considerente.

Față de aceste considerente, Curtea

constantă că motivele de recurs invocate sunt nefondate și pe cale de

consecință, soluția ce se impune, este respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.N.Tc. R. SA București, împotriva sentinței civile nr. 680 din 25

iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 martie 2003.