ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC A.D. SRL, în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor și Garda Financiară Centrală, a solicitat anularea

deciziei nr. 672 din 15 mai 2001 emisă de primul pârât și a procesului-verbal

încheiat la 20 octombrie 1999 de către cea de a doua pârâtă, prin care s-a

dispus virarea nelegală la bugetul statutului a sumei de 85.181.158 lei,

reprezentând 58.075.876 lei diferența la T.V.A. și 27.005.282 lei majorări

aferente diferenței la T.V.A., cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, unde cauza a venit prin declinare de competență, prin

sentința nr. 473 din 29 aprilie 2002, a respins acțiunea ca neîntemeiată,

reținând legalitatea actelor financiare contestate față de dispozițiile legale

în vigoare și înlăturând expertiza efectuată în cauză.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea

sentinței și în fond, admiterea acțiunii și anularea actelor contestate față de

concluziile probei științifice efectuate în cauză, expertiza contabilă, probă

înlăturată nejustificat.

Recursul este nefondat.

În urma unui control efectuat de

organele Gărzii Financiare la reclamantă, control ce a vizat perioada martie –

aprilie 1999, s-a constatat că aceasta nu a calculat corect T.V.A., aferentă

unui avans încasat de ea și rămas neutilizat și s-a stabilit că datorează

T.V.A. de 58.075.876 lei și 27.005.282 lei majorări de întârziere aferente

acesteia.

Urmare a obiecțiunilor reclamantei,

Garda Financiară Centrală, prin hotărârea nr. 94 din 18 noiembrie 1999, s-a

pronunțat prin respingere, soluție menținută și prin decizia nr. 675 din 15 mai

2001 a Ministerului Finanțelor.

Din actele dosarului, rezultă că, în

luna martie 1999, reclamanta a încasat de la SC C.M. SA un avans în sumă de

2.750.000.000 lei, din care T.V.A. în sumă de 495.880.000 lei, calculată prin

aplicarea cotei recalculate asupra bazei de impozitare.

În luna aprilie 1999, în contul

avansului primit, reclamanta a lăsat mărfuri în valoare de 1.158.185.839 lei,

astfel: mărfuri în valoare de 444.021.107 lei, din care T.V.A. cu cota de 22%,

în sumă de 80.065.886 lei; mărfuri în valoare de 714.164.732 lei, din care

T.V.A. cu cota de 11% în sumă de 70.702.308 lei, totalul T.V.A. fiind de

150.768.194 lei.

Avansului rămas neutilizat, în sumă

de 1.591.814.114 lei, îi corespunde o T.V.A. în sumă de 345.111.806 lei,

calculată ca diferență între T.V.A., calculată la întreaga valoare a avansului

primit în sumă de 495.880.000 lei și T.V.A. aferentă livrărilor de mărfuri în

contul avansului primit de reclamantă, în sumă de 150.768.194 lei.

Reclamanta, folosindu-se de raportul

de expertiză contabilă, susține că a stabilit corect T.V.A., întrucât pentru

avansul primit și neutilizat în sumă brută de 1.591.814.161 lei, datorează

T.V.A. în sumă de 287.048.455 lei cu cota de 22%, respectiv 18,032% și nu suma

de 345.111.806 lei stabilită de Garda Financiară, iar diferența de 58.075.876

lei reprezentând T.V.A. cu majorările de întârziere aferente, au fost stabilite

eronat.

Susținerile expertizei au fost, în

mod justificat, respinse de instanță întrucât s-a constatat o necorelare între

concluziile ei și dispozițiile legale în materie, în legătură cu faptul că nu

s-a emis factura la primirea avansului de 2.750.000.000 lei și că T.V.A.

colectat era de 495.880.000 lei, însă se arată că T.V.A., aferent avansului

primit minus, T.V.A., aferent livrărilor de mărfuri este egal cu T.V.A. aferent

avansului rămas neutilizat, numai când există o singură cotă procentuală pentru

calculul T.V.A..

Or, potrivit art. 12 alin. (3) din

O.G. nr. 3/1992 privind T.V.A. „pentru livrările de bunuri și prestările de

servicii care se efectuează continuu, precum și pentru cele care se încasează

de regulă avansuri, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului

clientului pe bază de factură sau alt document legal”.

Pct. 7.6 din H.G. nr. 512/1998

privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 3/1992 prevede

în cazul în care s-au încasat avansuri exigibilitatea T.V.A., este anticipată

faptului generator (lit. c).

De aici, rezultă că reclamanta

trebuia în luna martie 1999 să emită factură pentru avansul primit de la SC

C.M. SA. Odată cu emiterea facturii, trebuie să evidențieze în contabilitate și

cota T.V.A. aferentă avansului primit și care era de 495.907.500 lei.

Prin faptul că reclamanta a emis

factura cu seria ILACA nr. 814701, în valoare de 1.591.814.161 lei reprezentând

avansul rămas neutilizat, a micșorat sumele ce trebuiau plătite T.V.A.

Reclamanta a colectat T.V.A. la

avansul neutilizat și nu la avansul încasat, rezultând o diferență corect

stabilită de organele de control.

Conform art. 34 din O.G. nr. 3/1992,

republicată, în mod legal s-au calculat și majorările de întârziere aferente

T.V.A., în sumă de 27.005.282 lei.

În consecință, soluția instanței de

respingere a acțiunii este temeinică și legală, astfel că recursul se privește

nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

A.D. SRL Urziceni împotriva sentinței civile nr. 473 din 29 aprilie 2002 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 mai 2003.