ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1467/2003

S-au luat în examinare

recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București și de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.849

din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția de contencios

administrativ.

La apelul nominal s-au

prezentat recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și intimata-reclamantă

S.C. „Institutul de Cercetare, Proiectare Sisteme de Producție” SA București

reprezentată prin consilier juridic, lipsind recurenta-pârâtă D.G.F.P. a

municipiului București.

Procedura completă.

Ministerul Finanțelor

Publice a solicitat admirerea recursului declarat de instituția pe care o

reprezintă, cu referire la motivele scrise depuse la dosar, precum și admiterea

recursului declarat de D.G.F.P. a municipiului București.

Reprezentanta societății

intimate a solicitat respingerea celor două recursuri, cu referire la motivele

cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar.

Procurorul a pus concluzii

în  sensul  admiterii recursurilor, modificării sentinței atacate și

respingerii acțiunii formulate de societatea reclamantă.

C U R T E A

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 30 aprilie 2002, S.C. „Institutul de Cercetare Proiectare Sisteme de

Producție” SA București a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și

Direcția Generală a Finanțelor Publice București, solicitând anularea deciziei

nr.245/ 29.03.2002 și obligarea organelor financiare la calcularea

penalităților începând cu 26.02.2002, data controlului.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că în anul 1999 a beneficiat de înlesniri la plată în

sensul eșalonării T.V.A. de 2.079.116.527 lei o perioadă de 48 luni și al

scutirii de plata majorărilor de întârziere aferente de 2.131.593.856 lei.

În urma controlului,

pârâții au procedat la recalcularea majorărilor de întârziere în sumă de

6.365.616.154 lei, pentru perioada 31.01.1999 – 28.02.2002, cu motivarea

nerespectării condițiilor de eșalonare a plății de T.V.A. și a termenului de

plată al garanției.

Reclamanta a susținut că

garanția de 87.000.000 lei nu trebuie raportată la prima comunicare de

înlesnire la plată, respectiv la 10.09.1999, suma fiind achitată înainte de

începerea eșalonării TVA restante. S-a arătat de asemenea, că în perioada

ianuarie 2000 – ianuarie 2002, societatea a plătit lunar la termenele stabilite

sumele reprezentând eșalonarea T.V.A. restante și curente.

Prin sentința civilă

nr.849/ 24.09.2002, Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ

a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a deciziei nr.245/

29.03.2002 și a notei de constatare nr.321/ 31867/ 27.01.2002, în sensul că

majorările de întârziere se calculează cu începere de la 8.02.2000.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale actelor administrative atacate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că societatea datorează majorări de întârziere în

plată, cu începere de la data la care termenele și condițiile înlesnirii la

plată nu au fost respectate.

Întrucât nerespectarea

acestor cerințe a început la 8.02.2000, când impozitul pe salarii pentru luna

ianuarie 2000 a fost achitat doar parțial, rezultă că aceasta este data de la

care trebuie calculate majorările de întârziere.

Împotriva sentinței au

declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice.

Astfel, pârâții au

învederat că instanța a reținut în mod nelegal că societatea nu datorează

majorări de întârziere decât de la data când nu a mai respectat condițiile de

eșalonare la plată.

Astfel, trebuia avut în

vedere O.M.F. nr.1283/1998 care prevede că nerespectarea înlesnirilor la plată

atrage pierderea valabilității acestora, respectiv calcularea majorărilor de

întârziere conform legii, pentru întreaga perioadă, de la data când debitul

pentru care s-a acordat eșalonarea era scadent.

Examinând cauza în raport

de motivul invocat și având în vedere prevederile art.304 și 304

1

C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Din actele dosarului

rezultă că înlesnirile acordate societății au constat în eșalonarea la plata

T.V.A, restantă la data de 31.05.1999, pe o perioadă de 48 de luni, începând cu

31.01.2000 și scutirea de plata majorărilor de întârziere calculate până la

30.05.1999.

Aceste înlesniri au fost

condiționate de achitarea obligațiilor curente la bugetul de stat, nu mai

târziu de 30 de zile de la data scadenței, a majorărilor de întârziere și a

unei garanții de 87.000.000 lei, precum și de plata ratelor conform graficului,

în cuantumul și la termenele stabilite.

Institutul nu a respectat

aceste condiții, plătind cu întârziere impozitul pe salarii pentru luna

ianuarie 2000. Cât privește garanția bancară, sumă de 87.000.000 lei a fost

achitată cu ordinul de plată nr. 19/ 7.01.2000, societatea încadrându-se în

termenul de 15.01.2000, stabilit în urma aprobării prelungirii termenului de

depunere (adresa nr. 443.544 din 24.09.1999).

Instanța de fond a reținut

în mod corect faptul că, întrucât institutul nu a mai respectat condițiile

impuse prin adresa de eșalonare de la data de 8.02.2000, datorează majorări de

întârziere, care urmau însă a fi calculate de la această dată și nu de la

30.05.1999 cum au reținut  organele de control.

S-a făcut o corectă

aplicare a prevederilor art.84 din O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora

nerespectarea condițiilor și a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la

plată atrage anularea acestora și obligația de plată a majorărilor de

întârziere, calculate de la data la care termenele și condițiile nu au fost

respectate.

Organul de control a

reținut în mod justificat faptul că societatea nu a respectat una din

condițiile de aprobare a eșalonării, deoarece nu a achitat integral, la termen,

impozitul pe salarii aferent lunilor ianuarie, februarie și aprilie 2000 și

nici în intervalul de 30 de zile de la data scadenței.

În aceste împrejurări, se

impunea recalcularea majorărilor de întârziere, dar nu de la 30.05.1999, data

acordării înlesnirii la plată, ci de la 8.02.2000, data pierderii înlesnirii,

ca urmare a nerespectării termenului de achitare de unei obligații bugetare

curente.

Susținerea recurenților în

sensul că instanța nu a respectat prevederile art.83 din O.G. nr.11/1996 și ale

O.M.F. nr.1283/1998 nu are suport, întrucât potrivit actelor normative sus

menționate, se datorează majorări pe perioada eșalonării la plată. Or, în cauză

eșalonarea la plată începând cu data de 31.01.2000, rezultă că instanța de fond

a reținut în mod justificat că majorările de întârziere se datorează începând

cu data de 8.02.2000.

Având în vedere cele expuse

mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de pârâți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și de

Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.849 din 24

septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ,

ca nefondate.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.