ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 107/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 30 martie 2001, reclamanta S.C.  „M.C.” SRL

București a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală  a Finanțelor

Publice București și Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București,

solicitând anularea deciziei nr.23 din 14 martie 2001 și a procesului verbal

nr.189451 din 31 octombrie 2000 și obligarea pârâtelor să-i acorde facilitățile

fiscale prevăzute de O.U.G. nr.11/1999 și O.U.G. nr.163/2000.

În

motivarea cererii, reclamanta a învederat că majorările de întârziere

calculate de organul de control se  încadrează în prevederile O.U.G.

nr.163/2000,  societatea îndeplinind condițiile pentru a beneficia de

facilitățile fiscale întrucât a achitat diferența de impozit pe profit și

majorările de 804.135 lei.

Prin

sentința civilă nr.1217 din 12 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția

contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta nu poate beneficia

de prevederile celor două acte normative invocate, O.U.G. nr.11/1999 și O.U.G.

nr.163/2000, întrucât nu a achitat integral și la termen  impozitul pe profit

datorat pentru trimestrul IV 1999.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. „M.C.” SRL București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

reclamanta a învederat că, astfel cum atestă actele aflate la dosar și reține

și raportul de expertiză contabilă, societatea a  virat la 1 noiembrie 2000

majorările de întârziere stabilite prin actul de control respectând termenul

legal, iar diferența de impozit pe profit la care s-au aplicat majorările de

804.135 lei a fost compensată la predarea bilanțului contabil aferent datei de

31 decembrie 1999.

Examinând

cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304/1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și

a se dispune admiterea acțiunii și anularea  actelor administrative contestate.

Astfel,

Curtea reține că în urma verificării activității  societății pe perioada 1

ianuarie 1995 – 30 iunie 2000, organul de control a calculat majorări de

întârziere aferente  impozitului pe profit pentru trimestrul IV 1999, în sumă

de 804.135 lei și nu a acordat reclamantei facilitățile fiscale instituite de

prevederile O.U.G.  nr.11/1999, și nici cele reglementate de O.U.G.

nr.163/2000.

Soluția

adoptată prin procesul-verbal de control a fost menținută prin decizia nr.23

din 14 martie 2001 a Direcției Generale a  Finanțelor Publice București.

Din

verificarea actelor dosarului, Curtea reține că la data scadenței 25 ianuarie

2000, societatea reclamantă achitase impozitul pe profit datorat pentru luna

decembrie 1999, pe baza balanței contabile din 31 decembrie 1999.

De

altfel, chiar în procesul-verbal se consemnează împrejurarea că diferența de

impozit pe profit de 6.185.651 lei pe luna decembrie 1999 a fost achitată la

data depunerii bilanțului, astfel încât societatea nu datorează majorări de

întârziere.

În

consecință, întrucât pe de o parte, reclamanta a virat la termen obligațiile

curente, inclusiv impozitul pe profit datorat  pentru decembrie 1999, iar pe de

altă parte a achitat la 1 noiembrie 2000 suma reprezentând majorările de

întârziere pretinse, în ziua următoare încheierii actului de control,

condițiile impuse de art.1-3 din O.U.G. nr.11/1999 sunt îndeplinite, societatea

fiind îndreptățită să beneficieze de facilitățile fiscale acordate de acest act

normativ.

În

raport de cele expuse mai sus, Curtea admițând recursul,  va casa sentința și

va admite acțiunea în sensul anulării actelor administrative contestate cu

privire la refuzul de a acorda reclamantei facilitățile fiscale prevăzute de O.U.G.

nr.11/1999 și O.U.G. nr.163/2000.

Potrivit

art.274 C. proc. civ., Curtea va dispune obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată  dovedite în cauză, respectiv contravaloarea

onorariului de expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de S.C. „M.F.”  SRL București împotriva sentinței civile

nr.1217 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Casează

sentința atacată și pe fond admite acțiunea.

Anulează

procesul-verbal nr.189451 din 31 octombrie 2000 al Administrației Financiare

Sector 3 și decizia nr.23 din 14 martie 2001 a Direcției Generale a Finanțelor

Publice a municipiului București, cu privire la refuzul de a acorda reclamantei

facilitățile fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 11/1999 și O.U.G. nr. 163/2000.

Obligă

intimatele la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă,

reprezentând onorariu de expertiză.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.