ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 368/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC G.C. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 234/2002, a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală deSoluționare a Contestațiilor, prin care s-a respins, în mod nejustificat, contestația formulată împotriva Notei de constatare nr. 184194 din 20 iunie 2001, a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București, fiind astfel prejudiciată societatea cu suma de 584.188.156 lei. În motivarea acțiunii, se arată că organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice București au reținut obligația societății de a achita la bugetul de stat, suma de 672.380.533 lei, cu titlu de majorări de întârziere a impozitului pe venit, iar ulterior, prin decizia nr. 330/2001, Ministerul Finanțelor Publice a anulat parțial procesul-verbal nr. 61483, pentru suma de 1.064.408.190 lei, dispunând efectuarea unui nou control.

În urma reverificării, la 12 aprilie 2001, prin procesul-verbal de control nr. 160469/2001, s-a reținut că societatea a achitat sumele datorate ca impozit pe venit, anterior datei de 31 octombrie 2001, situație în care beneficiază de facilitățile acordate prin O.U.G. nr. 163/2000, majorările de întârziere fiind scutite la plată; cu această ocazie, s-a stabilit că majorările de întârziere sunt în sumă de 1.260.106.919 lei, față de calculele anterioare, de 672.380.533 lei. Dar, la 24 septembrie 2001, i s-a comunicat Nota de constatare nr. 184194/2001, prin care s-a stabilit că datorează majorări de întârziere de 584.188.156 lei, iar Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 234 din 26 martie 2002, a respins în mod nelegal contestația, având în vedere că, societatea beneficiază de dispozițiile O.U.G.

nr. 163/2001. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 624 din 13 iunie 2002, a respins acțiunea. În considerentele sentinței, prima instanță a redat actele administrative, întocmite de autoritățile financiare, în succesiunea menționată și în acțiunea reclamantei; după care s-a referit la Nota de constatare încheiată la 20 iunie 2001, care completează procesul-verbal de control, arătând că prin aceasta s-a stabilit că reclamanta beneficiază de prevederile O.U.G. nr. 163/2000, numai pentru suma de 672.380.533 lei, așa cum a solicitat prin cererea depusă la organul fiscal; totodată, a arătat că reclamanta avea posibilitatea să depună o nouă cerere pentru scutire la plată, și pentru suma de 584.188.156 lei, majorări de întârziere, din suma totală de 1.256.498.689 lei; dar, cum pentru această sumă reclamanta nu a depus cerere pentru scutire la plată, s-a compensat cu T.V.A.

de rambursat. Apoi, s-a reținut că s-a impus compensarea acestei sume, cu T.V.A. de rambursat, pentru ca reclamanta să poată beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, de 672.380.533 lei, conform O.U.G. nr. 163/2000; că, în situația în care organul de control nu opera această compensare, reclamanta nu îndeplinea condițiile legale, pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de ordonanță. Împotriva sentinței a declarat recurs SC G.C. SRL, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență: întâi, că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă și apărărilor formulate, respectiv că în mod nejustificat s-a revenit la măsura inițială – legală – de a fi scutită societatea de plata întregii sume, reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit; în al doilea rând, că, soluția este motivată cu încălcarea normelor legale, întrucât s-a atribuit reclamantei, o culpă inexistentă.

Recursul este fondat, pentru următoarele motive: Astfel, reclamanta susține că, cu ocazia reverificării, dispuse prin decizia nr. 330 din 12 martie 2001, a solicitat să se aibă în vedere întreaga sumă de 1.260.106.919 lei, ca fiind scutită de plată, în temeiul O.U.G. nr. 163/2000, fapt acceptat de organele de control, care au întocmit procesul-verbal nr. 160469 din 12 aprilie 2001, potrivit căruia majorările de întârziere sunt scutite de plată. Dar, prima instanță, fără a examina sub acest aspect, cauza, respectiv a verifica dacă, în adevăr a fost sau nu contestată și suma de 584.188.156 lei, așa cum se susține, a respins acțiunea, motivând că pentru această sumă nu există cerere de scutire de plată.

Referitor la acest aspect, este de observat că suma de 584.188.156 lei a făcut obiectul contestației în faza procedurii prealabile, iar contestația a fost respinsă prin decizia nr. 234 din 26 martie 2002, a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu motivarea, printre altele, că acordarea facilităților, prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, pentru această sumă, nu este fundamentată legal; totodată, că diferența de la nivelul sumei cerute de societate, până la totalul majorărilor constatate ca datorate, reprezintă majorări de întârziere suplimentare, stabilite de către organele de control, ca obligații de plată. Or, prima instanță era obligată să se pronunțe și asupra acestui aspect, ca mijloc de apărare, formulat de reclamantă, în sensul că beneficiază de facilitățile prevăzute de O.U.G.

nr. 163/2000, pentru întreaga sumă contestată; prin enunțarea ideii că pentru suma de 584.498.689 lei, societatea nu a formulat cerere, instanța nu s-a pronunțat asupra apărării formulate, având în vedere că la această sumă se face referire și în actele administrative întocmite în faza procedurii prealabile. Așadar, în afară de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare formulat de reclamantă, ceea ce constituie motiv de casare, potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ., hotărârea este și nemotivată, sub acest aspect. În consecință, recursul apare fondat, urmând să fie admis, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare, pentru ca instanța să se pronunțe și asupra apărărilor formulate de reclamantă și totodată, hotărârea să fie motivată, cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC G.C. SRL București, împotriva sentinței nr. 624 din 13 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2003.