ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1530/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 decembrie 2001, reclamanta B.R.C.R. – C.B. SA București, a solicitat anularea deciziei nr. 1848 din 19 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a notei de constatare nr. 2652 din 5 octombrie 2001, întocmită de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, prin care au fost obligate să achite la bugetul statului, suma de 687.690.012 lei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că fiind o societate bancară în lichidare judiciară, prin sentința civilă nr. 7211 din 9 noiembrie 2000, Tribunalul București, Secția comercială, a dispsus sistarea calculului dobânzilor la creanțele negarantate, conform art. 87 din Legea nr. 64/1995.

Reclamanta a susținut că, deși potrivit dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, majorările nu se pot calcula după data deschiderii procedurii de faliment, organul de control financiar, prin nota de constatare nr. 2652/2001, a stabilit că datorează bugetului de stat următoarele sume, cu titlu de majorări de întârziere. - 432.636.356 lei, reprezentând majorări de întârziere și penalități aferente impozitului pe salariu; - 123.470.112, majorări de întârziere aferente contribuției la asigurările sociale de sănătate, datorate de angajator; - 122.063.595 lei, majorări de întârziere aferente contribuției la asigurările sociale de sănătate, datorate de angajat; - 9.515.949 lei, majorări de întârziere aferente fondului de susținere a învățământului, precum și măsura recalculării provizioanelor specifice de risc, de credit și încadrarea la cheltuieli nedeductibile fiscal.

Contestația formulată de reclamantă împotriva notei de constatare nr. 2652/2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, a fost respinsă de către Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1848 din 19 noiembrie 2001. Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 242/F din 27 martie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, care prin sentința civilă nr. 687 din 26 iunie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești, ca fiind sediul reclamantului. Primind cauza spre soluționare, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 147 din 29 octombrie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de B.R.C.R.

– C.B. SA București. Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că majorările și penalitățile calculate potrivit O.G. nr. 11/1996, care sunt aferente creanțelor bugetare, nu pot intra sub incidența art. 37 din Legea nr. 64/1995, fiind datorate de debitor, chiar dacă acesta, se află în stare de faliment. De asemeni, s-a mai reținut că potrivit art. 1725 C. civ., fiscul are privilegiul de a-și spori creanța cu cuantumul majorărilor și penalităților de întârziere. Împotriva soluției sus-menționate a declarat recurs B.R.C.R. – C.B. SA, considerând-o nelegală și netemeinică. În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că în temeiul dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995 și a Normelor Băncii Naționale a României nr. 3/1996, date în aplicarea Legii nr. 64/1995, suspendarea curgerii dobânzilor sau adăugirii altor cheltuieli în procedura falimentului băncilor, operează față de toate creanțele asupra băncii garantate sau negarantate.

S-a menționat că prin conținutul și scopul lor, dobânzile și penalitățile, legale sau convenționale, sunt asemănătoare, ceea ce ar justifica o egalitate de tratament juridic, astfel că neincluderea în textul art. 37, și a majorărilor de întârziere, nu poate conduce la concluzia că acestea ar fi exceptate de legiuitor. Examinând sentința recurată în raport cu critica formulată, probele administrate și dispozițiile legale incidente, în cauză se constată că recursul nu este fondat. Prin actele administrative, a căror anulare s-a solicitat, s-au stabilit în sarcina reclamante,i majorări și penalități de întârziere aferente impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat în perioada 1 ianuarie 1998 – 31 iulie 2000. Prin sentința civilă nr. 7211 din 2.11.2000, Tribunalul București, secția comercială, a dispus sistarea calculului dobânzilor la creanțele negarantate, conform art. 87 din Legea nr. 64/1995.

La data efectuării controlului, art. 37 din Legea nr. 64/1995 dispunea că nici o dobândă ori cheltuială nu pot fi adăugate crențelor negarantate sau părților negarantate din creanțele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afara cazului în care, prin programul de plată a creanțelor cuprinse în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus. Or, penalitățile și majorările de întârziere, calculate potrivit O.G. nr.1 1/1996, nu constituie „dobânzi sau cheltuieli”, în sensul art. 37 din Legea nr. 64/1993. Ele reprezintă o sancțiune pentru neplata la termen a unor obligații către stat, fapt pentru care nu există interdicția legală de a fi adăugate creanțelor societății comerciale aflate în reorganizare.

Potrivit art. 1725 C. civ., coroborat cu art. 71 din O.G. nr. 11/1996, cu modificările ulterioare, creanțele statului sunt creanțe garantate cu privilegii, iar nu creanțe negarantate sau părți de creanțe negarantate. Invocarea de către recurentă a dispozițiilor O.G. nr. 11/1996, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 108/1996 și a celorlalte acte normative care privesc executarea creanțelor bugetare, nu au legătură cu cauza și nu sunt aplicabile în speță. În consecință, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.R.C.R. – C.B. București, prin lichidator SC B.D.O. SA, împotriva sentinței civile nr. 147 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.