ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1530/2003

HOTĂRÂRE
11.04.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1530/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 12 decembrie 2001, reclamanta B.R.C.R. – C.B. SA București, a solicitat

anularea deciziei nr. 1848 din 19 noiembrie 2001, emisă de Ministerul

Finanțelor Publice și a notei de constatare nr. 2652 din 5 octombrie 2001,

întocmită de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, prin care au

fost obligate să achite la bugetul statului, suma de 687.690.012 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că fiind o societate bancară în lichidare judiciară, prin sentința

civilă nr. 7211 din 9 noiembrie 2000, Tribunalul București, Secția comercială,

a dispsus sistarea calculului dobânzilor la creanțele negarantate, conform art.

87 din Legea nr. 64/1995.

Reclamanta a susținut că, deși

potrivit dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, majorările nu se pot

calcula după data deschiderii procedurii de faliment, organul de control

financiar, prin nota de constatare nr. 2652/2001, a stabilit că datorează

bugetului de stat următoarele sume, cu titlu de majorări de întârziere.

- 432.636.356 lei, reprezentând

majorări de întârziere și penalități aferente impozitului pe salariu;

- 123.470.112, majorări de

întârziere aferente contribuției la asigurările sociale de sănătate, datorate

de angajator;

- 122.063.595 lei, majorări de

întârziere aferente contribuției la asigurările sociale de sănătate, datorate

de angajat;

- 9.515.949 lei, majorări de

întârziere aferente fondului de susținere a învățământului, precum și măsura

recalculării provizioanelor specifice de risc, de credit și încadrarea la cheltuieli

nedeductibile fiscal.

Contestația formulată de reclamantă

împotriva notei de constatare nr. 2652/2001 a Direcției Generale a Finanțelor

Publice a municipiului București, a fost respinsă de către Ministerul

Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1848 din 19 noiembrie 2001.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 242/F din 27 martie

2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, care prin sentința civilă nr.

687 din 26 iunie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Curții de Apel Ploiești, ca fiind sediul reclamantului.

Primind cauza spre soluționare,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința nr. 147 din 29 octombrie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea

formulată de B.R.C.R. – C.B. SA București.

Pentru a soluționa astfel, instanța

a reținut că majorările și penalitățile calculate potrivit O.G. nr. 11/1996,

care sunt aferente creanțelor bugetare, nu pot intra sub incidența art. 37 din

Legea nr. 64/1995, fiind datorate de debitor, chiar dacă acesta, se află în

stare de faliment.

De asemeni, s-a mai reținut că

potrivit art. 1725 C. civ., fiscul are privilegiul de a-și spori creanța cu

cuantumul majorărilor și penalităților de întârziere.

Împotriva soluției sus-menționate a

declarat recurs B.R.C.R. – C.B. SA, considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea cererii de recurs s-a

arătat, în esență, că în temeiul dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995 și

a Normelor Băncii Naționale a României nr. 3/1996, date în aplicarea Legii nr.

64/1995, suspendarea curgerii dobânzilor sau adăugirii altor cheltuieli în

procedura falimentului băncilor, operează față de toate creanțele asupra băncii

garantate sau negarantate.

S-a menționat că prin conținutul și

scopul lor, dobânzile și penalitățile, legale sau convenționale, sunt

asemănătoare, ceea ce ar justifica o egalitate de tratament juridic, astfel că

neincluderea în textul art. 37, și a majorărilor de întârziere, nu poate

conduce la concluzia că acestea ar fi exceptate de legiuitor.

Examinând sentința recurată în

raport cu critica formulată, probele administrate și dispozițiile legale

incidente, în cauză se constată că recursul nu este fondat.

Prin actele administrative, a căror

anulare s-a solicitat, s-au stabilit în sarcina reclamante,i majorări și

penalități de întârziere aferente impozitelor și taxelor datorate bugetului de

stat în perioada 1 ianuarie 1998 – 31 iulie 2000.

Prin sentința civilă nr. 7211 din

2.11.2000, Tribunalul București, secția comercială, a dispus sistarea

calculului dobânzilor la creanțele negarantate, conform art. 87 din Legea nr.

64/1995.

La data efectuării controlului, art.

37 din Legea nr. 64/1995 dispunea că nici o dobândă ori cheltuială nu pot fi

adăugate crențelor negarantate sau părților negarantate din creanțele

garantate, de la data deschiderii procedurii, în afara cazului în care, prin

programul de plată a creanțelor cuprinse în planul de reorganizare, se derogă

de la prevederile de mai sus.

Or, penalitățile și majorările de

întârziere, calculate potrivit O.G. nr.1 1/1996, nu constituie „dobânzi sau

cheltuieli”, în sensul art. 37 din Legea nr. 64/1993.

Ele reprezintă o sancțiune pentru

neplata la termen a unor obligații către stat, fapt pentru care nu există

interdicția legală de a fi adăugate creanțelor societății comerciale aflate în

reorganizare.

Potrivit art. 1725 C. civ.,

coroborat cu art. 71 din O.G. nr. 11/1996, cu modificările ulterioare,

creanțele statului sunt creanțe garantate cu privilegii, iar nu creanțe

negarantate sau părți de creanțe negarantate.

Invocarea de către recurentă a

dispozițiilor O.G. nr. 11/1996, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 108/1996

și a celorlalte acte normative care privesc executarea creanțelor bugetare, nu

au legătură cu cauza și nu sunt aplicabile în speță.

În consecință, soluția instanței de

fond fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și urmează să

fie respins.

Respinge recursul declarat de B.R.C.R. – C.B. București,

prin lichidator SC B.D.O. SA, împotriva sentinței civile nr. 147 din 28

octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 368/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC G.C. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 234/2002, a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală deSoluționare a Contestațiilor, prin care s-
ÎCCJ 2004-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 233, reclamanta SC C.C. SA a soli
ÎCCJ 2003-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 389/2003
.U.G. nr. 180/1999,nici o dobândă și cheltuială nu poate fi adăugată creanțelor băncii debitoare, de la data deschiderii procedurii de faliment. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 564, pro
ÎCCJ 2004-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 107/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 martie 2001, reclamanta S.C. „M.C.” SRL București a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Pu
ÎCCJ 2004-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2004
ările de întârziere sunt în sumă de 1.260.106.919 lei, față de cele calculate anterior, de 672.380.533 lei. Ulterior, la 24 septembrie 2001, i s-a comunicat nota de constatare nr. 184194/2001, prin care în mod nelegal s-a stabilit că datore
Sursă