ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4

februarie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

sub nr. 233, reclamanta SC C.C. SA a solicitat în contradictoriu cu Direcția

Generală a Finanțelor Publice Ilfov și Ministerul Finanțelor, anularea deciziei

nr. 74/2002, ca nelegală.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de către reclamantă că începând cu 6 aprilie 2001, s-a aflat în lichidare,

conform sentinței civile nr. 2762/2001, a Tribunalului București, secția

comercială și că potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, penalitățile și

majorările de întârziere trebuiau calculate până la acea dată.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 317 pronunțată la 26 martie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC C.C. SA, precum și excepția lipsei

calității procesuale active a acesteia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin procesul-verbal nr. 803/2001, organele de control din

cadrul Direcției Controlului Fiscal Ilfov au verificat modul de calcul, evidențiere

și virare a obligațiilor bugetare ce-i reveneau reclamantei, în perioada 1

octombrie 1998 - 31 august 2001, stabilind că aceasta datorează majorări de

întârziere de 11.367.593.096 lei și penalități în sumă de 17.170.651 lei.

Din totalul acestor sume, reclamanta

a contestat numai majorările de întârziere și penalitățile calculate după data

de 6 aprilie 2001, invocând art. 37 din Legea 64/1995, potrivit căruia „nici o

dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate de la

data deschiderii procedurii falimentului.”

Legat de acest aspect, instanța a

reținut că majorările de întârziere și penalitățile reprezintă sancțiuni pentru

neplata la termen a obligațiilor bugetare calculate în baza art. 13 din O.G. nr.

11/1996, privind executarea creanțelor bugetare și că actele de control

întrunesc condițiile de legalitate.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale active, instanța a reținut că reclamanta se află în

procedura de reorganizare judiciară și că activitatea acesteia se desfășoară

sub supravegherea administratorului judiciar, numit prin sentința civilă nr. 2762

din 6 aprilie 2001, de Tribunalul București și că nu a fost radiată din Registrul

Comerțului, îndeplinind astfel această condiție, pentru a figura ca parte în

proces.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC C.C. SA, reiterând ca motive de recurs,

dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995.

Recursul este nefondat.

Din verificarea actelor dosarului,

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să constate că hotărârea pronunțată

de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, este legală și

temeinică.

Rezultă că instanța a analizat

această apărare, reținând că majorările de întârziere și penalitățile la care

recurenta a fost obligată, reprezintă sancțiuni pentru neplata la termen a

obligațiilor bugetare ce au fost stabilite în temeiul art. 13 din O.G. nr. 11/1996,

privind executarea creanțelor bugetare și care nu pot fi suspendate, o dată cu

declanșarea procedurii falimentului.

Critica fiind nefondată, Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul, conform art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.

C. SA, prin lichidator, împotriva sentinței civile nr. 317 din 26 martie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2004.