ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 233, reclamanta SC C.C. SA a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov și Ministerul Finanțelor, anularea deciziei nr. 74/2002, ca nelegală. În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă că începând cu 6 aprilie 2001, s-a aflat în lichidare, conform sentinței civile nr. 2762/2001, a Tribunalului București, secția comercială și că potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, penalitățile și majorările de întârziere trebuiau calculate până la acea dată.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 317 pronunțată la 26 martie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC C.C. SA, precum și excepția lipsei calității procesuale active a acesteia. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal nr. 803/2001, organele de control din cadrul Direcției Controlului Fiscal Ilfov au verificat modul de calcul, evidențiere și virare a obligațiilor bugetare ce-i reveneau reclamantei, în perioada 1 octombrie 1998 - 31 august 2001, stabilind că aceasta datorează majorări de întârziere de 11.367.593.096 lei și penalități în sumă de 17.170.651 lei.

Din totalul acestor sume, reclamanta a contestat numai majorările de întârziere și penalitățile calculate după data de 6 aprilie 2001, invocând art. 37 din Legea 64/1995, potrivit căruia „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate de la data deschiderii procedurii falimentului.” Legat de acest aspect, instanța a reținut că majorările de întârziere și penalitățile reprezintă sancțiuni pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare calculate în baza art. 13 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare și că actele de control întrunesc condițiile de legalitate.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, instanța a reținut că reclamanta se află în procedura de reorganizare judiciară și că activitatea acesteia se desfășoară sub supravegherea administratorului judiciar, numit prin sentința civilă nr. 2762 din 6 aprilie 2001, de Tribunalul București și că nu a fost radiată din Registrul Comerțului, îndeplinind astfel această condiție, pentru a figura ca parte în proces. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC C.C. SA, reiterând ca motive de recurs, dispozițiile art. 37 din Legea nr. 64/1995. Recursul este nefondat. Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică.

Rezultă că instanța a analizat această apărare, reținând că majorările de întârziere și penalitățile la care recurenta a fost obligată, reprezintă sancțiuni pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare ce au fost stabilite în temeiul art. 13 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare și care nu pot fi suspendate, o dată cu declanșarea procedurii falimentului. Critica fiind nefondată, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. C. SA, prin lichidator, împotriva sentinței civile nr. 317 din 26 martie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2004.