ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 2002, SC G.C. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Financiară a sectorului 6 București, a solicitat anularea deciziei nr. 234/2002, emisă de primul pârât și a notei de constatare nr. 184194/2001, prin care s-a stabilit că datorează suma de 584.188.156 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la 11 februarie 2000, în urma controlului efectuat, i s-a încheiat procesul-verbal nr. 61483/2000, prin care i s-a stabilit că datorează bugetului de stat, suma de 672.380.533 lei, cu titlu de majorări de întârziere a impozitului pe venit.

Contestația pe care a formulat-o, i-a fost respinsă, cu motivarea că nu beneficiază de prevederile O.G. nr. 68/1999. Ulterior, prin decizia nr. 330/2001, Ministerul Finanțelor Publice a anulat parțial procesul-verbal nr. 61483/2000, pentru suma de 1.064.408.190 lei, dispunându-se efectuarea unui nou control. Urmare a deciziei ministerului, s-a procedat la o reverificare la data de 12 martie 2001 și s-a întocmit procesul-verbal nr. 160469/2001, prin care s-a reținut că societatea a achitat sumele datorate, ca impozit pe venit, anterior datei de 31 octombrie 2001, situație în care beneficiază de facilitățile acordate de O.U.G. nr. 163/2000, majorările de întârziere fiind scutite la plată. Cu ocazia reverificării dispuse, actul de control a stabilit că majorările de întârziere sunt în sumă de 1.260.106.919 lei, față de cele calculate anterior, de 672.380.533 lei.

Ulterior, la 24 septembrie 2001, i s-a comunicat nota de constatare nr. 184194/2001, prin care în mod nelegal s-a stabilit că datorează majorări de întârziere de 584.188.156 lei. A contestat-o și s-a emis decizia nr. 234/2002, pe care o consideră nelegală, pentru faptul că societatea a depus declarația prevăzută de art. 15 din O.U.G. nr. 163/2001, la Administrația Finanțelor Publice a sectorului 6, la 17 noiembrie 2000, când a solicitat scutirea de plată pentru suma de 672.380.533 lei, menționată în procesul-verbal anterior, care a fost anulat prin decizia nr. 330/2001. Prin actul de control ce s-a încheiat ulterior depunerii declarației, s-a stabilit că societatea datorează o sumă mai mare, ca majorări de întârziere, de 584.118.156 lei [suma totală datorată fiind de 1.256.498.689 lei].

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 624 din 13 iunie 2002, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că pentru suma în discuție, societatea nu a depus cerere pentru scutire la plată, astfel că s-a compensat cu T.V.A. de rambursat, pentru ca aceasta să poată beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, de 672.380.533 lei, conform O.U.G. nr. 163/2000. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 368 din 30 ianuarie 2003, a admis recursul declarat de societate și a casat sentința, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra apărării formulate de reclamantă, în sensul că beneficiază de facilitățile prevăzute de O.U.G.

nr. 163/2000, pentru întreaga sumă contestată și pentru a motiva hotărârea sub acest aspect. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 540 din 16 aprilie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând legalitatea actului de control. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ. Se susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și în fond, admiterea acțiunii, întrucât în speță îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. c) din O.U.G.

nr. 163/2000, și nu art. 15 alin. (1). Noua valoare a majorărilor de întârziere a fost stabilită prin refacerea calculelor după o nouă metodologie, doar la 12 aprilie 2001, la mai bine de cinci luni după data limită stabilită de ordonanță pentru depunerea declarației, prevăzută de O.U.G. nr. 163/2000, astfel că nu se poate imputa că în urma controlului i se va stabili o altă sumă cu titlu de penalități de întârziere. Recursul este nefondat. Prin actul de control contestat, respectiv prin Nota de constatare nr. 84194 din 20 iunie 2001, s-a reținut că societatea reclamantă are obligația de a achita majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 1.256.498.689 lei și că aceasta a depus situația privind majorările de întârziere înregistrată sub nr. 179376 din 17 februarie 2000, prin care solicita scutirea la plata impozitului pe profit a majorărilor de întârziere în sumă de 672.380.523 lei.

În conformitate cu dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 163/2000, s-a stabilit că societatea beneficiază de scutire la plata majorărilor de întârziere pentru suma solicitată de 672.380.533 lei. Prin același act de control s-a precizat că societatea solicită la rambursare, T.V.A. în sumă de 1.171.577.436 lei, iar diferența de 584.118.156 lei se va reține din T.V.A. de rambursat. Societatea-recurentă susține că se încadrează în criteriile privind scutirea la plata majorărilor de întârziere, potrivit O.U.G. nr. 163/2000, nu numai pentru 672.380.533 lei, ci și pentru diferența în sumă de 584.118.156 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, în cauză găsindu-și aplicarea dispozițiile art. 2 lit. c) din O.U.G.

nr. 163/2000, respectiv sunt majorări de întârziere „stabilite prin acte de constatare care nu au fost contestate potrivit legii și se află în curs de soluționare la organul competent”. Atât organele financiare, cât și instanța, în mod corect, la soluționarea cauzei, s-au bazat pe dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, care prevede: „Pentru a beneficia de prevederile prezentei ordonanțe de urgență, debitorii, persoane juridice, sunt obligați să depună în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, la organele fiscale teritoriale, la care sunt înregistrați ca plătitori de taxe și impozite, situația majorărilor de întârziere, calculate și neplătite, pe titluri de impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, achitarea acestora urmând a se face conform art. 11”.

Art. 11 din același act prevede că: „debitorii beneficiază de înlesnirile prevăzute de art. 4 și 5, după caz, și în situația în care achită, în termen de 15 zile de la data încheierii sau a comunicării documentelor de verificare sau constatare, diferențele de impozit și taxe și majorările de întârziere aferente acestora, constatate ulterior de organele competente pentru perioada 15 decembrie 2000”. Printr-un nou act de control, societății i s-au stabilit diferențe de majorări de întârziere în sumă de 584.118.156 lei, și pentru a beneficia de scutire la plată a acestora, trebuia să facă cerere, or, reclamanta nu a făcut acest lucru. În cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. c) din actul invocat de recurentă.

În consecință, soluția instanței, de respingere a acțiunii, este temeinică și legală, astfel că recursul se privește nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC G.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 540 din 16 aprilie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2004.