ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 145/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr.123 din 16

ianuarie 2002, reclamanta S.C.”3D București”SA în  contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice –

Municipiul București, a formulat plângere împotriva deciziei Ministerului

Finanțelor Publice nr.2020 din 13 decembrie 2001 emisă în soluționarea

contestației formulată de societate împotriva pct.6 și 8 privitoare la TVA și

impozitul pe profit din procesul verbal de control încheiat la data de 18

octombrie 2001 de Direcția Generală a Finanțelor Publice – București,

reclamanta societate solicitând desființarea respectivei decizii a Ministerului

Finanțelor Publice nr.2020/2001 prin care i s-a respins contestația pentru suma

totală de 4.783.183 lei precum și, recunoașterea dreptului societății de a

beneficia de prevederile O.U.G. nr.68/1999 cu modificările ulterioare, pentru

majorările de întârziere înregistrate la 30 aprilie 1999 de 526.829.563 lei

aferente TVA și de 514.062.569 lei aferente impozitului pe profit, cât și

recunoașterea dreptului societății de a beneficia de O.U.G. nr.163/2000 pentru

majorările de  întârziere înregistrate la 19 octombrie 2001, de 4.726.488 lei

aferente TVA și de 173.186.044 lei aferente  impozitului pe profit și reducerea

în consecință a datoriilor stabilite în sarcina societății în ceea ce privește

TVA, în sensul reducerii debitului stabilit  prin procesul verbal din 18

octombrie 2001, de la 893.842.016 lei la 0 lei precum și  recunoașterea unei

creanțe a societății asupra statului, la  30 iunie 2001, în sumă de 149.721.240

lei, reducerea obligației de plata majorării stabilite prin procesul verbal din

18 octombrie 2001 de la 615.803.463 lei  la 0 lei, iar în ceea ce privește

impozitul pe profit, în sensul reducerii debitului stabilit prin procesul

verbal din 18 octombrie 2001 de la 1.005.018.521 lei la 226.375.480 lei și

reducerii obligației de plata majorării, stabilită prin procesul verbal din 18

octombrie 2001, de la 1.450.499.429 lei la 174.311.430 lei. Reclamanta a

solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta

a solicitat și suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul verbal

din 18  octombrie 2001, cu privire la TVA și impozitul pe profit.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cadrul controlului, organele de

control ale DGFP București, trebuiau să țină seama de cererea depusă pentru a

beneficia de facilitățile prevăzute de O.U.G. nr.68/1999, luând în considerare

scutirea de la plata majorărilor de care societatea beneficiază, dar dreptul

societății a fost desconsiderat, organul de control aplicând OMF nr.620/1997,

fără a ține seama de scutirea de majorări, de care beneficiază societatea,

reclamanta citând și prevederile art. 7 al O.U.G. nr.68/1999.

Cu

privire la dreptul societății de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 163/2000

cu modificările ulterioare, privind scutirea de la plata majorărilor

înregistrate la 19 octombrie 2000, reclamanta societate a  arătat că prin

Decizia nr.2020/2001 emisă, Ministerul Finanțelor Publice refuză să-i

recunoască dreptul de a beneficia de prevederile O.U.G. nr.163/2000 pentru

majorările de întârziere aferente impozitului pe profit și TVA, întrucât sumele

în cauză nu au fost prevăzute în sumă exactă în situația majorărilor de

întârziere aferente impozitelor depusă de societate conform art.15 alin.1, O.U.G.

nr. 163/2000.

Prin

sentința civilă nr. 797 din 11 septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ a respins acțiunea reclamantei S.C.”3 D București” SA

în contradictoriu cu pârâții  Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, astfel cum a fost

precizată, ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că astfel cum rezultă

din chiar actul de control întocmit de pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice a municipiului București, procesul verbal nr.19079 din 18 octombrie

2001, controlul fiscal a avut ca scop verificarea modului de constituire și virare

a impozitelor, taxelor și altor debite datorate bugetului de stat, precum și

modul de încadrare în prevederile O.U.G. nr.163/2000, perioada supusă

controlului fiscal fiind 1 iunie 1997 – 30 iunie 2001.

Pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr.2020/2001 pct. 1   a motivat

corect și a dispus conform normelor în materie de soluționare a contestațiilor

împotriva actelor de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului

Finanțelor Publice, respectiv O.U.G. nr.13/2001, astfel cum a fost aprobată

prin Legrea nr. 506/2001 cu normele de aplicare, respectiv conform art. 3 alin.

4 din O.U.G. nr.13/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.506/201 cu

normele de aplicare, respectiv conform art.  alin. 4 din O.U.G. nr.13/2001,

raportat tematicii actului de control contestate în parte, întrucât analiza

încadrării în prevederile O.U.G. nr.68/1999 a constituit obiectiv al actului de

control în cauză.

În ceea

ce privește impozitul pe profit, TVA și majorările de întârziere aferente

acestora, pe perioada supusă controlului și  beneficierea de facilitățile O.U.G.

nr.163/2000 privind diminuarea  arieratelor la bugetul de stat, atât actul de

control cât și decizia emisă în calea administrativă de atac, au constatat și

reținut corect că societatea verificată/contestatoarea nu a întrunit condițiile

cumulative prevăzute de O.U.G. nr.163/2000, art.15 alin.1 conform cărora

debitorii persoane juridice sunt obligați să depună în termen de 30 de zile de

la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, la organele fiscale la care

sunt înregistrat plătitori de impozit și taxe, situația majorărilor de

întârziere calculate și neplătite pe feluri de impozite și taxe sau venituri

ale bugetului de stat, în situația majorărilor de întârziere calculate până la

19 octombrie 2000, netrecând și debitul restant la acea dată cu titlu de

impozit pe profit și majorările de întârziere aferente acestuia;

În ceea

ce privește majorările de întârziere aferente TVA,  raportat debitului datorat

pe iunie 1999 și august 1999, pârâtele autorității publice fiscale au reținut

corect  incidența art.8 din O.U.G. nr,.11/1996 modificată prin O.G. nr. 53/1997,

coroborat cu OMF nr.620/1997 de aplicare a O.G. nr.11/1996, plata obligațiilor

bugetare efectuându-se distinct, pentru fiecare sumă  datorată în parte, în

contul bugetar corespunzător, în ordinea vechimii acestora,  iar conform

Normelor OMF nr.620/1997 pct. 2.3. (care nu au fost luate în apreciere în  Raportul

de expertiză contabilă), în cazul în care debitorul, pentru fiecare fel de

impozit, taxă sau alt venit bugetar, efectuează plăți parțiale în contul

obligațiilor de plată restante succesive și al majorărilor de întârziere,

organul fiscal efectuează stingerea creanțelor bugetare și înregistrarea în

contabilitatea fiscală în sensul stingerii debitului aferent celui mai vechi

termen scadent în cadrul fiecărui impozit datorat și astfel se sting și

majorările de întârziere aferente acestui debit;

Reclamanta

nu a avut în vedere dispozițiile normelor fiscale de strictă aplicare,

respectiv societatea reclamantă nu a avut în vedere că potrivit pct.11 alin.2,

OMF nr.608/1999, dat în aplicarea O.U.G. nr.68/1999 și a pct. 1.1. alin.2, OMF

1396/2000, dat în aplicarea O.U.G. nr.163/2000, calculul majorărilor de

întârziere se face de organul competent, abilitat de lege  (prin acte de

constatare),  ori de persoana juridică pe proprie răspundere, în conformitate

cu prevederile OMF nr.620/1997 (emis în aplicarea OG nr.11/1996), modificat și

completat prin OMF nr.2052/1997 și OMF nr.1616/1999, situație în care pârâtele

au răspuns corect că nu se poate acorda scutire de la  plata majorărilor de

întârziere, susținerile reclamantei ca și concluziile expertizei contabile judiciare

neputând fi reținute de instanță.

Astfel,

corect contestația reclamantei societăți pentru suma reprezentând majorări de

întârziere restante la 30 aprilie 1999, a fost respinsă ca fiind fără obiect,

tematica actului de control, nereferindu-se la instituirea condițiilor O.U.G.

nr. 68/1999, ci la modul de încadrare în O.U.G. nr.163/2000, iar în ceea ce

privesc celelalte sume pentru care reclamanta societate a invocat facilitățile

O.U.G. nr.163/2000, s-a apreciat corect în respingerea contestației reclamantei

întrucât aceasta nu a respectat condițiile cumulative prevăzute de O.U.G.

nr.163/2000, art.15, în ceea ce privește termenul de 30 de zile de la data

intrării în vigoare a acestei ordonanțe, nesolicitarea scutirii la plată a

debitelor în cauză, calculate conform art. 8 din O.G. nr.11/1996 modificat prin

O.G. nr.53/1997, coroborat cu OMF nr.620/1997 de aplicare a  O.G. nr.11/1996,

stingerea obligațiilor bugetare efectuându-se în ordinea vechimii debitului și

a majorărilor de întârziere aferente, ordine expres prevăzută de normele

fiscale de strictă aplicare care nu a fost respectată de societatea reclamantă.

Împotriva

sentinței sus-menționate a declarat recurs S.C.”3D București”SA care a precizat

că și-a schimbat denumirea în S.C.”3D România”SA București, criticând-o ca

netemeinică și nelegală.

Recurenta

a solicitat recunoașterea dreptului societății de a beneficia de prevederile O.U.G.

nr.68/1999, cu modificările ulterioare, pentru majorările de întârziere

înregistrate la 30 aprilie 1999, precum și de O.U.G. nr.163/2000, pentru

majorările de întârziere aferente TVA și impozitului pe profit înregistrate la

data de 19 octombrie 2001.

În

acest sens, societatea recurentă a solicitat reducerea în consecință a valorii

obligației fiscale stabilite în sarcina sa cu titlu de impozit pe profit, TVA

și majorări de întârziere aferente acestora pentru perioada 1 iunie 1997 – 30

iunie 2001, de la suma de 3.965.163.429 lei la suma de 310.259.122 lei.

Recursul

este întemeiat în sensul și pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Cu

toate că în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize de specialitate,

instanța de fond nu a luat în considerare concluziile

acesteia și nici nu

a motivat considerentele pentru care a  considerat respectivele concluzii ca fiind

neconcludente în raport de hotărârea pronunțată.

În

raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat că societatea reclamantă

a îndeplinit toate condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999 pentru a

beneficia de prevederile acesteia, și în consecință organul de control ar fi

trebuit să țină seama de cererea formulată pentru a beneficia de facilitățile

prevăzute de O.U.G. nr.68/1999, luând în considerare scutirea de la  plata

majorărilor de care societatea beneficiază în virtutea  O.U.G. nr. 68/1999.

Se

impunea așadar suplimentarea raportului de expertiză pentru a se verifica dacă

societatea în  cauză a îndeplinit condițiile legale pentru a beneficia de

prevederile actului normativ sus-menționat.

Este

necesar a se verifica și dacă societatea recurentă a îndeplinit condițiile

prevăzute la art.6 alin.1 al O.U.G. nr.163/2000 pentru a beneficia de scutirea

de la plata majorărilor datorate la data de 19 octombrie  2000, având în vedere

susținerile acesteia în sensul că a achitat până la data de 29 decembrie 2000

debitele aferente majorările în cauză, precum și majorările ulterioare datei de

19 octombrie 2000 și până la data plății efective a debitului.

Ac este

verificări sunt necesare având în vedere și susținerile recurentei în sensul că

nu a inclus sumele făcând obiectul contestației în declarația pe proprie

răspundere depusă la Direcția Generală a Finanțelor Publice București deoarece

la momentul depunerii declarației aceste sume nu erau cunoscute ca datorate,

condiții în care nu ar fi putut depune cerere de scutire de la plata

respectivelor majorări la  data formulării cererii.

Se

impune de asemenea a se reverifica dacă stingerea obligațiilor bugetare

restante s-a făcut în ordinea vechimii și dacă societatea reclamantă a precizat

sau nu obligația bugetară achitată, pentru a se stabili dacă este reală

afirmația recurentei în sensul că ar fi fost lichidate creanțe constituite

pentru majorări de întârziere scutite deja de plată prin efectul legii.

Pentru

aceste considerente, se impune suplimentarea expertizei administrate  în cauză

sau chiar efectuarea unei noi expertize iar cu ocazia rejudecării cauzei vor fi

analizate și celelalte motive de recurs invocate de S.C.”3D România” SA

București.

Față de

cele ce preced, recursul declarat în cauză urmează să fie admis, cu consecința

casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de  Societatea comercială „3D București”  SA, în prezent

Societatea comercială „3D România” SA București împotriva sentinței civile

nr.797 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Casează

sentința atacată și  trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.