ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta SC D.B. SA a formulat plângere împotriva Deciziei nr.

2020 din 13 decembrie 2001 emisă de M.F.P. prin care i s-a respins contestația

pentru suma totală de 4.783.183 ROL precum și recunoașterea dreptului

reclamantei de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 68/1999 cu modificările

ulterioare, pentru majorările de întârziere înregistrate la 30 aprilie 1999 în

cuantum de 526.829.563 ROL aferent TVA și de 514.062.569 ROL aferente impozitului

pe profit cât și recunoașterea dreptului de a beneficia de prevederile O.U.G.

nr. 163/2000 pentru majorările de întârziere înregistrate la 19 octombrie 2001,

de 4.726.488 ROL aferente TVA și 173.186.044 ROL aferente impozitului pe profit

și reducerea, în consecință, a datoriilor stabilite în sarcina societății în

ceea ce privește TVA, în sensul reducerii debitului stabilit prin procesul -

verbal din 18 octombrie 2001, de la 893.842.016 ROL la 0 ROL precum și

recunoașterea unei creanțe a societății asupra statului, la 30 iunie 2001, în

sumă de 149.721.240 ROL, reducerea obligației de plată majorări stabilite prin

procesul - verbal din 18 octombrie 2001 de la 615.803.463 ROL la 0 ROL, în ceea

ce privește impozitul pe profit, în sensul reducerii debitului stabilit prin

procesul - verbal din 18 octombrie 2001 de la 1.005.018.521 ROL la 226.375.480 ROL

și reducerii obligației de plată a majorării stabilită prin procesul - verbal

din 18 octombrie 2001 de la 1.450.499.429 ROL la 174.311.430 ROL.

Reclamanta a solicitat și

suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul - verbal din 18

octombrie 2001, cu privire la TVA și impozitul pe profit.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, în cadrul controlului, organele de control ale

D.G.F.P.B., trebuiau să țină seama de cererea depusă pentru a beneficia de

facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999, luând în considerare scutirea de

la plata majorărilor de care societatea beneficiază, dar dreptul societății a

fost desconsiderat, organul de control aplicând Ordinul Ministrului Finanțelor

nr. 620/1997, fără a ține seama de scutirea de majorări, de care beneficiază

societatea, reclamanta citând și prevederile art. 7 al O.U.G. nr. 68/1999.

Cu privire la dreptul

societății de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 163/2000 cu modificările

ulterioare, privind scutirea de la plata majorărilor înregistrate la 19

octombrie 2000, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 20202/2001, pentru

majorările de întârziere aferente impozitului pe profit și TVA, întrucât sumele

în cauză nu au fost prevăzute în sumă exactă în situația majorările de

întârziere aferente impozitelor depusă de reclamantă conform art. 15 alin. (1)

din O.U.G. nr. 163/2000.

La data de 06 martie 2002,

reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind suspendarea

executării procesului - verbal.

Prin sentința civilă nr.

1812 din 07 noiembrie 2005, în fond după casare prin Decizia nr. 145 din 20

ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC

D.R. SA. A anulat în parte Decizia nr. 2020 din 13 decembrie 2001, emisă de M.F.P.

și procesul - verbal din 18 octombrie 2001, încheiat de D.G.F.P. a municipiului

București, D.C.F., în sensul reducerii cuantumului obligației fiscale constând

în TVA, impozit pe profit și majorări de întârziere aferente de la 3.965.163.419

ROL la 310.259.122 ROL.

A obligat pârâții să

recunoască dreptul de creanță ai reclamantei pentru suma de 2.507.088 ROL

achitată în plus către bugetul de stat în temeiul actelor administrative

fiscale parțial anulate.

A obligat pârâții să

plătească reclamantei suma de 165.057.852 ROL reprezentând cheltuieli de

judecată.

A respins cererea de

majorare a onorariului de expertiză formulată de expert S.V.

Pentru a hotărî astfel a

reținut că potrivit raportului de expertiză contabilă reclamanta a îndeplinit

prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 163/2000 pentru majorările care au fost

calculate și comunicate organului fiscal teritorial și că reclamanta mai

datorează majorări în cuantum de 6.432.398 ROL, aferente impozitului pe profit.

În ceea ce privește ordinea

stingerilor obligațiilor bugetare restante, expertul a precizat că reclamanta a

achitat fiecare obligație bugetară, integral și cu indicarea clară pe

documentul de plată a impozitului sau taxei care a efectuat plata respectivă.

A mai reținut că potrivit

dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 13/2001 contestația nu poate avea ca obiect

alte sume și măsuri decât cele stabilite prin actul atacat, dar în speță

reclamanta nu a contestat alte sume și măsuri, ci a invocat un act normativ în

susținerea cererii sale.

Neverificarea incidenței

prevederilor O.U.G. nr. 68/1999 de către inspectorii fiscali constituie chiar o

problemă de nelegalitate a actului de control, de vreme ce de aplicarea acelui

act normativ depindea întinderea obligațiilor bugetare ale reclamantei, în

perioada supusă controlului. Problema de drept a incidenței în cauză a O.U.G. nr.

68/1999 a fost dezlegată prin decizia de casare, Instanța de recurs constând că

se impunea suplimentarea raportului de expertiză pentru a se verifica dacă

reclamanta a îndeplinit condițiile legale pentru a beneficia de prevederile

O.U.G. nr. 68/1999.

A mai reținut că din

raportul de expertiză contabilă, corelat cu înscrisurile depuse la dosar,

rezultă că reclamanta a achitat obligațiile bugetare, pentru perioadele

respective, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 68/1999 și O.U.G. nr.

163/2000, care au scutit de la plată majorările de întârziere aferente

acestora, plata fiind făcută în ordinea scadențelor separate și integral,

pentru fiecare debit în parte, conform Normelor metodologice aprobate prin Ordinul

Ministrului Finanțelor nr. 620/1997, reclamanta a îndeplinit formalitățile

necesare pentru a beneficia de scutire de plată a majorărilor de întârziere în

temeiul O.U.G. nr. 68/1999 și O.U.G. nr. 163/2000. impozitele și taxele

constatate suplimentar de organul fiscal de control au fost achitate în termen

de 15 zile de la data când reclamanta a luat cunoștință de existența lor,

conform art. 7 din O.U.G. nr. 68/1999 și art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000, prin

ordinele de plată din 29 octombrie 2001 și din 02 noiembrie 2001.

Cât privește cererea de

majorare a onorariului expertului cu sută la sută, Curtea a reținut, prin încheierea

din data de 26 iunie 2002, că nu se încadrează în condițiile art. 6 alin. (1)

și alin. (2) din data de 26 iunie 2002, că nu se încadrează în condițiile art.

6 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul de Disciplină al onorariului

experților.

În fond după casare, pentru

suplimentul de expertiză contabilă a fost stabilit onorariul provizoriu de

10.000.000 ROL.

Ținând seama de volumul

lucrărilor efectuate în această fază procesuală, Curtea a constatat ca fiind

neîntemeiată cererea de majorare a onorariului de expertiză în raport de

prevederile art. 213 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs D.G.F.P.B. și A.N.A.F., care au invocat motivul de casare

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și au susținut că hotărârea Instanței

de Fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale

incidente în cauză: O.U.G. nr. 13/2001, O.U.G. nr. 163/2000, O.G. nr. 11/1996,

Ordinul Ministrului Finanțelor 620/1997.

Astfel, cu privire la sumele

de 526.829.563 ROL, majorări de întârziere aferente TVA restantă la data de 30

aprilie 1999 și 514.062.569 ROL reprezentând majorări de întârziere aferente

impozitului pe profit, în privința cărora Instanța de Fond a reținut

aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 68/1999, au fost încălcate prevederile

art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 13/2001 potrivit cărora contestația, și pe cale

de consecință nici acțiunea, nu poate avea ca obiect alte sume și măsuri decât

cele stabilite prin actul de control.

Au mai susținut că pentru

facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, Instanța de Fond nu a ținut cont

că societatea comercială nu a îndeplinit condițiile cerute la art. 15 alin. (1)

din această ordonanță de urgență, deoarece în situația majorărilor de

întârziere calculate și neplătite până la data de 19 octombrie 2000, nu a fost

trecut și debitul restant cu titlu de impozit pe profit și majorările de

întârziere aferente.

De asemenea, în ceea ce

privește majorările de întârziere aferente TVA pentru sumele datorate pentru

perioada iunie - august 1999, a susținut că societatea comercială nu a

respectat dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 11/1996 și ale pct. 2.3 din Normele

metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 11/1996 aprobate prin Ordinul

Ministrului Finanțelor 620/1997, prin faptul că nu a efectuat stingerea

debitului în ordinea stabilită la aceste dispoziții legale.

Recursurile sunt nefondate.

În legătură cu prima

critică, rezultă că prin Decizia nr. 202 din 13 decembrie 2001, M.F.P. a respins contestația formulată de societatea comercială ca fiind fără obiect, cu

motivarea că aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 68/1999 în privința sumelor

de 526.829.563 ROL majorări de întârziere aferente TVA și 514.062.569 ROL

majorări de întârziere aferente impozitului pe profit nu a constituit obiectul

actului de control contestat.

În această privință, Instanța

de Fond a motivat în mod judicios că, într-adevăr potrivit art. 3 alin. (4) din

O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la data respectivă, contestația nu poate avea ca

obiect alte sume și măsuri decât cele stabilite prin actul contestat, dar

societatea comercială reclamantă nu contestase alte sume, ci în legătură cu

sumele reținute prin actul de control a invocat în apărarea sa aplicabilitatea

unui act normativ.

Or, neverificarea incidenței

prevederilor O.U.G. nr. 68/1999 de către organele fiscale competente reprezintă

o problemă legată de legalitatea/ nelegalitatea actului de control, din moment

ce, de aplicabilitatea acestui act normativ depindea întinderea obligațiilor

bugetare din perioada supusă controlului.

De altfel, a mai motivat Instanța

de Fond, această problemă, a incidenței în cauză a prevederilor O.U.G. nr.

68/1999, a fost tranșată în primul ciclu procesual, de Instanța de Recurs, care

a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească măsura în care

societatea comercială îndeplinea condițiile pentru a beneficia de facilitățile

fiscale acordate prin O.U.G. nr. 68/1999.

În legătură cu celelalte

două critici, Instanța de Fond a reținut în mod corect că, din concluziile

expertului contabil, rezultă că societatea comercială reclamantă, pe de o

parte, a completat în mod corespunzător situația majorărilor de întârziere

calculate și neplătite până la data de 19 octombrie 2000 și, pe de altă parte,

a imputat sumele virate în contul obligațiilor bugetare în ordinea prevăzută de

art. 8 din O.G. nr. 11/1996, în vigoare la data respectivă.

Într-adevăr, în cauză, după

casare, a fost efectuată o expertiză contabilă, un supliment de expertiză

contabilă și s-a răspuns la obiecțiunile formulate de organele fiscale,

concluzia Instanței de rejudecare fiind astfel temeinic justificată de

constatările și concluziile tehnice ale expertului în legătură cu realitatea și

natura operațiunilor economice, financiare și fiscale din perioada supusă

verificării.

Astfel, rezultă că Instanța

de Fond a reținut în mod judicios și aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr.

163/2000, cu consecința beneficiului de facilitățile fiscale acordate prin

acest act normativ.

În concluzie, având în

vedere considerentele de mai sus, se reține că motivul de recurs invocat de

recurenți este nefondat, urmând ca recursurile să fie respinse, soluția Instanței

de Fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de D.G.F.P.B. și de M.F.P. – A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr.

1812 din 07 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 martie 2007.