ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta SC D.B. SA a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 2020 din 13 decembrie 2001 emisă de M.F.P. prin care i s-a respins contestația pentru suma totală de 4.783.183 ROL precum și recunoașterea dreptului reclamantei de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 68/1999 cu modificările ulterioare, pentru majorările de întârziere înregistrate la 30 aprilie 1999 în cuantum de 526.829.563 ROL aferent TVA și de 514.062.569 ROL aferente impozitului pe profit cât și recunoașterea dreptului de a beneficia de prevederile O.U.G.

nr. 163/2000 pentru majorările de întârziere înregistrate la 19 octombrie 2001, de 4.726.488 ROL aferente TVA și 173.186.044 ROL aferente impozitului pe profit și reducerea, în consecință, a datoriilor stabilite în sarcina societății în ceea ce privește TVA, în sensul reducerii debitului stabilit prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001, de la 893.842.016 ROL la 0 ROL precum și recunoașterea unei creanțe a societății asupra statului, la 30 iunie 2001, în sumă de 149.721.240 ROL, reducerea obligației de plată majorări stabilite prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001 de la 615.803.463 ROL la 0 ROL, în ceea ce privește impozitul pe profit, în sensul reducerii debitului stabilit prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001 de la 1.005.018.521 ROL la 226.375.480 ROL și reducerii obligației de plată a majorării stabilită prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001 de la 1.450.499.429 ROL la 174.311.430 ROL.

Reclamanta a solicitat și suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul - verbal din 18 octombrie 2001, cu privire la TVA și impozitul pe profit. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cadrul controlului, organele de control ale D.G.F.P.B., trebuiau să țină seama de cererea depusă pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999, luând în considerare scutirea de la plata majorărilor de care societatea beneficiază, dar dreptul societății a fost desconsiderat, organul de control aplicând Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 620/1997, fără a ține seama de scutirea de majorări, de care beneficiază societatea, reclamanta citând și prevederile art. 7 al O.U.G. nr. 68/1999.

Cu privire la dreptul societății de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 163/2000 cu modificările ulterioare, privind scutirea de la plata majorărilor înregistrate la 19 octombrie 2000, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 20202/2001, pentru majorările de întârziere aferente impozitului pe profit și TVA, întrucât sumele în cauză nu au fost prevăzute în sumă exactă în situația majorările de întârziere aferente impozitelor depusă de reclamantă conform art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000. La data de 06 martie 2002, reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind suspendarea executării procesului - verbal. Prin sentința civilă nr. 1812 din 07 noiembrie 2005, în fond după casare prin Decizia nr. 145 din 20 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.R.

SA. A anulat în parte Decizia nr. 2020 din 13 decembrie 2001, emisă de M.F.P. și procesul - verbal din 18 octombrie 2001, încheiat de D.G.F.P. a municipiului București, D.C.F., în sensul reducerii cuantumului obligației fiscale constând în TVA, impozit pe profit și majorări de întârziere aferente de la 3.965.163.419 ROL la 310.259.122 ROL. A obligat pârâții să recunoască dreptul de creanță ai reclamantei pentru suma de 2.507.088 ROL achitată în plus către bugetul de stat în temeiul actelor administrative fiscale parțial anulate. A obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 165.057.852 ROL reprezentând cheltuieli de judecată. A respins cererea de majorare a onorariului de expertiză formulată de expert S.V.

Pentru a hotărî astfel a reținut că potrivit raportului de expertiză contabilă reclamanta a îndeplinit prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 163/2000 pentru majorările care au fost calculate și comunicate organului fiscal teritorial și că reclamanta mai datorează majorări în cuantum de 6.432.398 ROL, aferente impozitului pe profit. În ceea ce privește ordinea stingerilor obligațiilor bugetare restante, expertul a precizat că reclamanta a achitat fiecare obligație bugetară, integral și cu indicarea clară pe documentul de plată a impozitului sau taxei care a efectuat plata respectivă. A mai reținut că potrivit dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 13/2001 contestația nu poate avea ca obiect alte sume și măsuri decât cele stabilite prin actul atacat, dar în speță reclamanta nu a contestat alte sume și măsuri, ci a invocat un act normativ în susținerea cererii sale.

Neverificarea incidenței prevederilor O.U.G. nr. 68/1999 de către inspectorii fiscali constituie chiar o problemă de nelegalitate a actului de control, de vreme ce de aplicarea acelui act normativ depindea întinderea obligațiilor bugetare ale reclamantei, în perioada supusă controlului. Problema de drept a incidenței în cauză a O.U.G. nr. 68/1999 a fost dezlegată prin decizia de casare, Instanța de recurs constând că se impunea suplimentarea raportului de expertiză pentru a se verifica dacă reclamanta a îndeplinit condițiile legale pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 68/1999. A mai reținut că din raportul de expertiză contabilă, corelat cu înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta a achitat obligațiile bugetare, pentru perioadele respective, anterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 68/1999 și O.U.G. nr. 163/2000, care au scutit de la plată majorările de întârziere aferente acestora, plata fiind făcută în ordinea scadențelor separate și integral, pentru fiecare debit în parte, conform Normelor metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 620/1997, reclamanta a îndeplinit formalitățile necesare pentru a beneficia de scutire de plată a majorărilor de întârziere în temeiul O.U.G. nr. 68/1999 și O.U.G. nr. 163/2000. impozitele și taxele constatate suplimentar de organul fiscal de control au fost achitate în termen de 15 zile de la data când reclamanta a luat cunoștință de existența lor, conform art. 7 din O.U.G. nr. 68/1999 și art. 11 din O.U.G.

nr. 163/2000, prin ordinele de plată din 29 octombrie 2001 și din 02 noiembrie 2001. Cât privește cererea de majorare a onorariului expertului cu sută la sută, Curtea a reținut, prin încheierea din data de 26 iunie 2002, că nu se încadrează în condițiile art. 6 alin. (1) și alin. (2) din data de 26 iunie 2002, că nu se încadrează în condițiile art. 6 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul de Disciplină al onorariului experților. În fond după casare, pentru suplimentul de expertiză contabilă a fost stabilit onorariul provizoriu de 10.000.000 ROL. Ținând seama de volumul lucrărilor efectuate în această fază procesuală, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată cererea de majorare a onorariului de expertiză în raport de prevederile art. 213 alin. (2) C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs D.G.F.P.B. și A.N.A.F., care au invocat motivul de casare prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și au susținut că hotărârea Instanței de Fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză: O.U.G. nr. 13/2001, O.U.G. nr. 163/2000, O.G. nr. 11/1996, Ordinul Ministrului Finanțelor 620/1997. Astfel, cu privire la sumele de 526.829.563 ROL, majorări de întârziere aferente TVA restantă la data de 30 aprilie 1999 și 514.062.569 ROL reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, în privința cărora Instanța de Fond a reținut aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 68/1999, au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (4) din O.U.G.

nr. 13/2001 potrivit cărora contestația, și pe cale de consecință nici acțiunea, nu poate avea ca obiect alte sume și măsuri decât cele stabilite prin actul de control. Au mai susținut că pentru facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, Instanța de Fond nu a ținut cont că societatea comercială nu a îndeplinit condițiile cerute la art. 15 alin. (1) din această ordonanță de urgență, deoarece în situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite până la data de 19 octombrie 2000, nu a fost trecut și debitul restant cu titlu de impozit pe profit și majorările de întârziere aferente. De asemenea, în ceea ce privește majorările de întârziere aferente TVA pentru sumele datorate pentru perioada iunie - august 1999, a susținut că societatea comercială nu a respectat dispozițiile art. 8 din O.G.

nr. 11/1996 și ale pct. 2.3 din Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 11/1996 aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor 620/1997, prin faptul că nu a efectuat stingerea debitului în ordinea stabilită la aceste dispoziții legale. Recursurile sunt nefondate. În legătură cu prima critică, rezultă că prin Decizia nr. 202 din 13 decembrie 2001, M.F.P. a respins contestația formulată de societatea comercială ca fiind fără obiect, cu motivarea că aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 68/1999 în privința sumelor de 526.829.563 ROL majorări de întârziere aferente TVA și 514.062.569 ROL majorări de întârziere aferente impozitului pe profit nu a constituit obiectul actului de control contestat.

În această privință, Instanța de Fond a motivat în mod judicios că, într-adevăr potrivit art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 13/2001, în vigoare la data respectivă, contestația nu poate avea ca obiect alte sume și măsuri decât cele stabilite prin actul contestat, dar societatea comercială reclamantă nu contestase alte sume, ci în legătură cu sumele reținute prin actul de control a invocat în apărarea sa aplicabilitatea unui act normativ. Or, neverificarea incidenței prevederilor O.U.G. nr. 68/1999 de către organele fiscale competente reprezintă o problemă legată de legalitatea/ nelegalitatea actului de control, din moment ce, de aplicabilitatea acestui act normativ depindea întinderea obligațiilor bugetare din perioada supusă controlului.

De altfel, a mai motivat Instanța de Fond, această problemă, a incidenței în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 68/1999, a fost tranșată în primul ciclu procesual, de Instanța de Recurs, care a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească măsura în care societatea comercială îndeplinea condițiile pentru a beneficia de facilitățile fiscale acordate prin O.U.G. nr. 68/1999. În legătură cu celelalte două critici, Instanța de Fond a reținut în mod corect că, din concluziile expertului contabil, rezultă că societatea comercială reclamantă, pe de o parte, a completat în mod corespunzător situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite până la data de 19 octombrie 2000 și, pe de altă parte, a imputat sumele virate în contul obligațiilor bugetare în ordinea prevăzută de art. 8 din O.G.

nr. 11/1996, în vigoare la data respectivă. Într-adevăr, în cauză, după casare, a fost efectuată o expertiză contabilă, un supliment de expertiză contabilă și s-a răspuns la obiecțiunile formulate de organele fiscale, concluzia Instanței de rejudecare fiind astfel temeinic justificată de constatările și concluziile tehnice ale expertului în legătură cu realitatea și natura operațiunilor economice, financiare și fiscale din perioada supusă verificării. Astfel, rezultă că Instanța de Fond a reținut în mod judicios și aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 163/2000, cu consecința beneficiului de facilitățile fiscale acordate prin acest act normativ. În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, se reține că motivul de recurs invocat de recurenți este nefondat, urmând ca recursurile să fie respinse, soluția Instanței de Fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de D.G.F.P.B. și de M.F.P. – A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr. 1812 din 07 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 martie 2007.