ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1176/2003

S-a

luat în examinare recursul  declarat de SC”Romart Impex”SRL București

împotriva sentinței civile nr.6 din 8 ianuarie 2002 a Curții de Apel București

– Secția de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurenta reclamantă SC „R.I.” SRL reprezentată

de avocata V.A. și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

consilierul juridic  E.B., lipsind intimata pârâtă Administrația Finanțelor

Publice a sectorului 2 București.

Procedura

completă.

Avocatul

V.A. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea

sentinței atacate și admiterea acțiunii cu consecința desființării deciziei

Ministerului Finanțelor Publice nr.1604/2001 și modificării corespunzătoare a

procesului - verbal din 12 aprilie 2001 al Administrației  Financiare sector 2,

respectiv a mențiunilor cuprinse în cap.III pct.5 cu privire la impozitul pe

profit aferent perioadei 1.10.2000 – 31.12.2000.

A

solicitat de asemenea, obligarea Ministerului Finanțelor Publice  la

restituirea diferenței de 750.639.535 lei.

In

motivarea concluziilor sale, reprezentanta recurentei a susținut că instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor prezentate în apărare, respectiv

asupra faptului  că societatea a achitat suma de 281.980.503 lei reprezentând

diferență de impozit pe profit încă de la 23 noiembrie 2000.

Consilierul

juridic E.B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea

hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat cu consecința menținerii

hotărârii instanței de fond. A precizat că în speță sunt aplicabile

dispozițiile art.6 din OUG nr.163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul

de stat iar reclamanta nu putea să beneficieze de scutirea la plata întrucât nu

a achitat până la 29 decembrie 2000 diferența de impozit pe profit și

majorările de întârziere.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 13 noiembrie 2001, Societatea comercială „R.I.” SRL a solicitat că în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor

Publice a sectorului 2 București să se dispună anularea deciziei nr.1604 din 12

octombrie 2001 emisă de prinul pârât și în parte a procesului - verbal întocmit

de pârâta secundă la 12 aprilie 2001, ca nelegale.

Pe

cale de consecință a cerut recunoașterea dreptului său la reducerea cu 60% a

cuantumului  majorărilor de întârziere datorate bugetului de stat pentru

neplata la termenele scadente a impozitului pe profit aferent anului financiar -

fiscal 2000, de la 1.251.232.558 lei, la 500.493.023,2 lei.

In

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că deși a îndeplinit toate

condițiile cumulative prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr.163/2000 care reglementează materia, organele financiare i-au refuzat

cererea de reducere a cuantumului majorărilor de întârziere datorate bugetului

de stat, iar prin decizia de soluționare ce constituie actul administrativ -

jurisdicțional, Ministerul Finanțelor Publice  a menținut măsura luată de

organele respective prin procesul –verbal de control, ceea ce o prejudiciază

grav.

Prin

sentința civilă nr.6 din 8 ianuarie 2002, Curtea  de Apel București, Secția de

contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut

că afirmația făcută de reclamantă în acțiune, referitoare la lipsa de pregătire

juridică a persoanelor care au efectuat controlul financiar excede obiectului

cauzei.

Pe

de altă parte, societatea comercială a recunoscut că datorează majorări de întârziere

la bugetul de stat pentru neplata la termenele scadente a impozitului pe profit

aferent anului financiar 2000, în sumă de 500.493.023 lei, dar ea nu putea beneficia

de reducerea cerută, deoarece nu a îndeplinit cerințele legale stabilite prin

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.163/2000.

In

sprijinul soluției au mai fost invocate prevederile art.10 și 13 din Ordonanța

de Urgență a Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare,

precum și cele conținute în art.15 alin.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr.70/1994, privind impozitul pe profit.

Impotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Societatea comercială „R.I.” SRL.

Recurenta

a susținut că instanța de fond și-a însușit în mod necritic toate afirmațiile

făcute de organele financiare, deși din înscrisurile depuse în dosar rezultă că

cererea sa era admisibilă întrucât:

-

la data de 23 noiembrie 2000, deci anterior redactării procesului verbal de

control, a achitat diferența de impozit pe profit în sumă de 281.980.503 lei,

adică debitul generator de majorări de întârziere;

-

suma de 33.808.470 lei, reprezentând majorările de întârziere aferente

trimestrului III/2000, nu intră în categoria debitelor prevăzute de art.1 din

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.163/2000, ci este o sumă supusă

facilităților instituite prin acest act normativ, iar plata  ei, un criteriu

pentru acordarea acelor facilități.

Recursul

este fondat în sensul considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Deși

amplu motivată, sentința recurată reproduce argumentele formulate de organele

financiare pârâte în cuprinsul actului de control care  a declanșat litigiul și

mai ales, în decizia de soluționare a Ministerului Finanțelor Publice

nr.1604/2000.

Apărările

reclamantei au fost înlăturate făcându-se referire exclusiv la acele argumente,

la normele legale aplicabile în speță și la rezultatele financiare reflectate

în bilanțul contabil.

Dar,

din dosar lipsesc nu numai bilanțul contabil în care trebuia să fie reflectate

rezultatele financiare obținute de agentul economic în perioada supusă

verificării, ci și declarația acestuia privind impozitul pe profit, în baza

căreia se efectuează regularizarea în evidențele contabile.

Tinând

seama de acestă împrejurare, se apreciază că soluția instanței, de respingere a

acțiunii ca neîntemeiată, nu se fundamentează pe un material probatoriu complet

și convingător.

Ca

atare, se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în vederea completării probelor cu

înscrisurile menționate mai sus și, eventual, cu o expertiză contabilă

financiară care să concluzioneze asupra existenței sau inexistenței creanței

bugetare stabilite în sarcina reclamantei prin procesul-verbal de control din

12 aprilie 2001.

Văzând

și dispozițiile art.313 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul  declarat de SC „R.I.” SRL  împotriva sentinței civile nr.6 din 8

ianuarie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.