ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3288/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC R.I. SRL București, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București, a solicitat anularea deciziei nr. 1604 din 12 octombrie 2001, emisă de primul pârât și în parte a procesului-verbal din 12 aprilie 2001, întocmit de cea de a doua pârâtă, ca nelegale. Pe cale de consecință, a cerut recunoașterea dreptului său la reducerea cu 60% a cuantumului majorărilor de întârziere datorate bugetului de stat pentru neplata la termenele scadente a impozitului pe profit aferent anului financiar fiscal 2000, de la 1.251.232.558 lei, la 500.493.023,2 lei. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 6 din 8 ianuarie 2002, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1176 din 25 martie 2003, a admis recursul declarat de reclamantă și a casat sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probatoriului cu acte și cu o expertiză contabilă care să concluzioneze asupra existenței sau nu, a creanței bugetare stabilite în sarcina reclamantei, prin procesul-verbal de control din 12 aprilie 2001. În fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 168 din 29 ianuarie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând legalitatea actelor contestate, aceasta având în vedere și concluziile expertizei.

Considerând hotărârea nelegală, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a legii și nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare a hotărârilor pentru dezlegarea pricinii. Se susține că se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 163/2000, art. 5 lit. a) și că, deși a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, instanța, în mod nejustificat nu le-a primit, respectiv majorările de întârziere în sumă de 33.808.470 lei nu reprezintă debite a căror plată generează anumite facilități și nu se încadrează în obligațiile restante prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 163/2000, ci este o sumă supusă facilităților acestui act normativ.

Recursul este nefondat. În urma controlului efectuat la societatea reclamantă, de inspectorii de specialitate ai Administrației Finanțelor Publice a sectorului 3, s-a încheiat procesul-verbal din 12 aprilie 2001, prin care s-a dispus virarea la bugetul de stat, a sumei de 1.251.232.558 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit. Organul de control a reținut că pentru impozitul pe profit datorat la 30 iunie 2000, au fost calculate în sarcina societății, majorări de întârziere în sumă de 1.217.424.088 lei, iar pentru impozitul pe profit aferent trimestrului III 2000 au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 33.808.470 lei, care au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 331012 din 27 noiembrie 2000. S-a constatat că reclamanta a solicitat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din O.U.G.

nr. 163/2000, scutirea la plată pentru suma de 1.217.424.088 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit datorat la 30 iunie 2000, cu termen de plată 25 iulie 2000 și că cererea nu îndeplinește cerințele legale. Dispozițiile art. 5 lit. a) din O.U.G.

nr. 163/2000 prevăd: „În cazul în care debitele reprezentând impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, restante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se vor achita până la data de: a) 30 noiembrie 2000, majorările de întârziere prevăzute la art. 1, se reduc cu 60%”, iar conform art. 6: „Pentru a beneficia de prevederile art. 4 alin. (1) sau (2) ori ale art. 5, după caz, debitorii, persoane juridice sunt obligați să-și achite integral obligațiile provenind din impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, cu termene de plată scadente începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 29 decembrie 2000, inclusiv”.

Expertiza contabilă și răspunsul la obiecțiuni concluzionează că societatea nu a respectat art. 5 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 163/2000, în sensul că nu s-a virat majorarea de întârziere la impozitul pe profit aferente trimestrului 3/2000, cu termen la 25 octombrie 2000, în sumă de 33.808.470 lei, astfel că nu se pot aplica prevederile O.U.G. nr. 163/2000, de reducere cu 60% a majorărilor de întârziere. Faptul că societatea a achitat majorările de 1.251.232.558 lei, prin compensare, nu o încadrează în prevederile ordonanței, pentru considerentele menționate. În consecință, soluția instanței, de respingere a acțiunii, este legală, astfel că recursul se privește nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R.I. SRL București împotriva sentinței civile nr. 168 din 29 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.