ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B.P. SRL a formulat la 26 ianuarie 2001, acțiune împotriva Ministerului Finanțelor Publice și Administrația Financiară a sectorului 2 București, înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, solicitând ca în contradictoriu cu pârâtele, să se dispună anularea deciziei nr. 1456 din 26 septembrie 2001 și a procesului-verbal nr. 317617 din 29 mai 2001, în ceea ce privește impozitul pe profit, în sumă de 3.141.976.059 lei și a majorărilor de întârziere aferente de 3.272.535.910 lei. A susținut că atât decizia, cât și actul de control sunt nelegale, în mod greșit stabilind că nu se încadrează în perioada de scutire de la plata impozitului pe profit, conform Legii nr. 12/1991 și a Legii nr. 35/1991, că nu au activitate de producție.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1691 din 11 decembrie 2001, dosar nr. 1870/2001, având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 29/1990 a declinat competența de soluționare în favoarea instanței de la sediul reclamantei, în speță Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, instanța la care dosarul a fost înregistrat sub nr. 1102/2002. Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 397 din 3 octombrie 2002, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 1456/2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a anulat în parte procesul-verbal nr. 317617 din 29 mai 2001 încheiat de organele de control financiare, în sensul că a exonerat reclamanta de plata sumei de 3.141.796.059 lei, impozit pe profit și a majorărilor de întârziere aferente de 3.272.535.910 lei, obligând pârâții în solidar la 72.483.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că activitatea desfășurată de reclamantă se încadrează în prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991, în sensul că desfășoară activitate de producție, având scutire de plata impozitului pe profit o perioadă de 5 ani. Împotriva acestei soluții au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2 București. Ministerul Finanțelor Publice a criticat această sentință, în sensul că a fost dată cu aplicarea și interpretarea eronată a legii, situație care a condus la stabilirea greșită a activității reclamantei, ca fiind activitate de producție.

Același motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este invocat și în recursul Administrației Financiare a sectorului 2 București. Ambele recurente critică sentința și pentru că, susțin acestea, instanța a reținut concluziile expertizei tehnice de specialitate, expertiză ce ar fi întocmită cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 656/1997, privind aprobarea clasificării activităților din economia națională. Recursurile sunt nefondate.

Reclamanta are ca obiect principal de activitate fabricarea calculatoarelor și a altor echipamente electronice, la capitalul social fiind participant și investitor străin, așa cum rezultă din actele de constituire și din certificatul de investitor nr. 14275/1997 eliberat de Agenția Română de Dezvoltare, activitatea de producție începând cu data de 9 iunie 1997, având în acest sens o producție de 335 calculatoare în primul an de fabricație, 3186 calculatoare în 1998, apoi în 1999 au fost fabricate 2492 calculatoare și 1948 bucăți în anul 2000. În conformitate cu prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991, investițiile străine sunt scutite de plata impozitului pe profit, dacă sunt efectuate în industrie, agricultură, construcții, explorarea și exploatarea resurselor naturale, pentru o perioadă de 5 ani.

Din raportul de expertiză tehnică se concluzionează că reclamanta desfășoară activitatea cu respectarea unei succesiuni de etape și operații ale unui proces tehnologic specific, fiind deținătoarea unei dotări tehnice și logistice necesare realizării activității de producție, pe baza unei concepții creative proprii. În același sens, al caracterului de activitate productivă, este și comunicarea cu nr. 262234 din 5 aprilie 2001, emisă de Direcția Generală de Politică și Legislație Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Este demonstrat, și instanța de fond a reținut corect, că reclamanta desfășoară operațiuni specifice de la achiziționarea de materii prime, componente, proiectare, omologare, realizarea produsului finit ca rezultat al procentului de producție și apoi valorificare.

În fapt, reclamanta desfășoară o activitate de producție cu specificul normei respective și deci, nu o activitate de prestări servicii. În sensul acestei constatări sunt și certificatul de asigurare a calității I.S.O. 9001, deținut de reclamantă, propriu doar activității de producție sau contractele încheiate, în care are calitatea de producător de echipamente. În concluzie, se constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj și de Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2 București, împotriva sentinței civile nr. 397 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2003.