ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2610/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

13 octombrie 1999, reclamanta, S. C.T. SA București a solicitat anularea

deciziei nr. 2230/1999 a Ministerului Finanțelor și a Notei de constatare nr.

300471/1999 a Administrației Finanțelor Publice a sectorului 2 București privind

obligarea la plata sumelor de 484.919.568 lei diferență impozit pe profit

pentru anul 1994 și 1.381.390.378 lei majorări de întârziere aferente.

Prin sentința civilă nr. 807/2002 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pronunțată în

fond după casarea sentinței civile nr. 349/2001 a aceleiași instanțe de către

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia

nr. 1338/2002, acțiunea a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recursuri în termen Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a

Finanțelor Publice București, Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2

București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea recursurilor s-a arătat

că instanța a apreciat greșit că reclamanta a aplicat corect dispozițiile art.

9 din Legea nr. 12/1991, deoarece din profit nu se poate reinvesti o sumă mai

mare decât cea rezultată din repartizarea profitului pentru Fondul de

dezvoltare conform bilanțului contabil.

Verificând cauza în funcție de

motivul recursurilor formulate în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.

Din conținutul raportului de

expertiză efectuat în cauză, din răspunsurile expertului contabil la obiecțiunile

formulate de Administrația Finanțelor Publice sector 2 București și din actele

depuse de reclamantă, se reține că diferența de impozit pe profit de

484.919.568 lei stabilită de organele fiscale este greșită, pentru că nu s-au

avut în vedere Instrucțiunile nr. 3614/1991 ale Ministerului Finanțelor Publice

date în aplicarea Legii nr. 12/1991, conform art. 21 din lege.

Potrivit Cap. III, pct. 2 alin. (3)

din Instrucțiunile nr. 3614/1991 ale Ministerului Finanțelor „se admite ca

profit utilizat în anul curent pentru investiții suma rezultată după scăderea

din totalul cheltuielilor efective cu lucrările de investiții executate, a

celorlalte surse de finanțare a investițiilor, respectând soldul existent la

începutul anului cu această destinație, inclusiv reducerea de impozit aferentă

profitului utilizat pentru investiții în anul precedent, precum și sursele

constituite în cursul anului cu această destinație, inclusiv reducerea de

impozit aferentă profitului utilizat pentru investiții în anul precedent, precum

și sursele constituite în cursul anului în acest scop pe seama veniturilor

obținute din valorificarea materialelor rezultate din fondurile fixe scoase din

funcțiune, din vânzarea fondurilor fixe, a fondului de amortizare, a sumei

cuprinse în costuri pentru recuperarea cheltuielilor geologice, a altor sume de

această natură”.

Alin. (1) al aceluiași articol

prevede că „se consideră profit reinvestit sumele cheltuite efectiv cu aceste

destinații, concretizate în lucrări de investiții, a căror valoare se recuperează

pe calea amortizării, potrivit legii”.

Conform acestor norme, se admite ca

profit utilizat în anul 1994 pentru investiții suma care rezultă după scăderea

din totalul cheltuielilor efective cu lucrările de investiție executate de

reclamantă (5.855.815.945 lei), a celorlalte surse de finanțare a

investițiilor, respectiv soldul existent la începutul anului cu această

destinație, inclusiv reducerea de impozit aferentă profitului utilizat pentru

investiții în anul precedent (32.860.000 lei), precum și sursele constituite în

cursul anului în acest scop, pe seama veniturilor obținute din valorificarea

materialelor rezultate din fondurile fixe scoase din funcțiune (1.204.000 lei),

din vânzarea fondurilor fixe (0 lei), a fondurilor de amortizare (1.995.982.000

lei), a sumei cuprinsă în costuri pentru reducerea cheltuielilor geologice (0

lei), a altor sume de această natură (395.865.824 lei).

În urma efectuării calculului, pe

baza enunțului de mai sus, expertul a arătat că suma admisă ca profit utilizat

este de 3.229.904.121 lei, iar impozitul pe profit a fost calculat în mod

corect de către reclamantă.

Așadar, în baza Instrucțiunilor nr.

3614/1991, Cap. III, pct. 2 alin. (3), Instrucțiuni emise de Ministerul

Finanțelor în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 12/1991, suma

admisă ca profit utilizat, la care trebuie să se aplice procentul pentru

reducerea cu 50% a profitului reinvestit prevăzut de dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 12/ 1991, este precis determinată din enunțul textului, din care rezultă

că pe lângă profitul repartizat pentru investiții se mai cuprind sursele atrase

și utilizate în acest scop.

Ca urmare, suma la care trebuie să

se aplice procentul de reducere cu 50% menționat de art. 9 din Legea nr.

12/1991, este profitul admis ca utilizat în anul 1994 pentru investiții,

determinat conform Instrucțiunilor nr. 3614/1991 pentru aplicarea Legii nr.

12/1991, așa cum a fost calculat în raportul de expertiză contabilă și așa cum

în mod corect reclamanta a calculat facilitatea pe care Legea nr. 12/1991 i-a

permis-o.

Pentru considerentele expuse

recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând temeiuri de

casare de ordine publică a sentinței conform dispozițiilor art. 306 alin. (2)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Finanțelor Publice,

Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Administrația Finanțelor

Publice sector 2 București împotriva sentinței civile nr. 807 din 12 septembrie

2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 iulie 2003.