ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2824/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2002, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 288 din 17 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, solicitând casarea hotărârii atacate pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut că prin sentința atacată, instanța de fond nu a ținut cont de argumentele aduse de recurentă prin întâmpinarea depusă, cât și prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză. Astfel, deși s-a făcut contestație împotriva procesului-verbal de control încheiat la 15 februarie 2000, care a constatat o diferență de T.V.A., neachitată de intimata-reclamantă, de 417.356.603 lei, contestația a fost respinsă, astfel încât se consideră de recurentă că suma de plată a fost corect stabilită.

S-a mai susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că actul prin care diferența de T.V.A. a fost constatată, s-a încheiat la 15 februarie 2000 și chiar dacă ulterior acest act administrativ a fost atacat și s-a dispus refacerea controlului, raportarea la termenul de 15 zile, termen stabilit de O.U.G. nr. 68/1999, se poate face numai la actul inițial de control, care a constatat că societatea datorează T.V.A., în sumă de 417.356.603 lei, sumă ce a fost achitată la data de 24 august 2000. Deci, această sumă, susține recurenta, nu a fost achitată în termenul de 15 zile stabilit de art. 7 din O.U.G.

nr. 68/1999 și arată că: „debitorii beneficiază de înlesnirile prevăzute de art. 4 sau 5, după caz și, în situația în care achită în termen de 15 zile de la data semnării sau comunicării documentului de verificare sau de constatare, diferența de impozite și taxe și majorările de întârziere aferente acestora”, constatate ulterior de organele de control, pentru perioada de până la 30 noiembrie 1999. Recurenta a precizat că: „nu are relevanță faptul că acest act a fost contestat și s-a dispus un nou control, cu această ocazie noul control menținând constatările cu privire la T.V.A.”. La data de 12 martie 2003, SC T. SA Timișoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat, cu motivarea că nu se poate reține ca dată a actului administrativ în litigiu, 15 februarie 2000, când s-a întocmit primul proces-verbal, care a fost desființat prin decizia nr. 1091 din 16 august 2000, a Ministerului Finanțelor, dispunându-se un nou control.

A mai precizat societatea comercială intimată că ceea ce s-a atacat în cauză, este procesul-verbal din 15 noiembrie 2000 și decizia Ministerului Finanțelor nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 și că beneficiază de prevederile O.G. nr. 68/1999, motiv pentru care nu datorează sumele ce fac obiectul acțiunii. Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele: Prin sentința nr. 288 din 17 septembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea precizată, formulată de SC T. SA Timișoara în contradictoriu cu Administrația Financiară Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și cu Ministerul Finanțelor Publice București. S-au anulat ca nelegale: procesul-verbal din 15 noiembrie 2000, încheiat de pârâta I și decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor, cu privire la obligarea reclamantei de a plăti suma de 683.001.068 lei cu titlu de majorări de întârziere, aferente T.V.A.

și suma de 62.500.559 lei T.V.A., cu majorări corespunzătoare, în sumă de 94.753.878 lei. Instanța a reținut că prin procesul-verbal din 15 noiembrie 2000, act administrativ care stă alături de decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor, organele de control financiar din cadrul pârâtei Administrația Financiară Timișoara au verificat situația plății obligațiilor fiscale ale reclamantei la bugetul de stat, pentru perioada 21 mai 1999 – 30 noiembrie 1999 și cu referire expresă la aplicarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 68/1999 privind stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat, aprobate prin O.M.F. nr. 608/1999. S-a reținut că urmare a controlului, pârâții au impus reclamantei plata unor obligații, reprezentând impozit pe profit și T.V.A., cu majorări aferente.

Reclamanta a contestat în procedură prealabilă, conform O.U.G. nr. 13/2001, măsurile dispuse prin procesul-verbal din 15 noiembrie 2000 și decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 a Ministerului Finanțelor. S-a mai reținut că impunerea în valoare de 417.356.603 lei, reprezentând T.V.A., a fost achitată de reclamantă la 24 august 2000, astfel că aceasta nu și-a mai susținut contestația privitor la acest debit, nici în procedură prealabilă și nici prin obiectul acțiunii precizate. Impunerea în sumă de 683.001.068 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., a fost calculată de pârâți în temeiul art. 12 din O.G. nr. 3/1992, pe motiv că reclamanta nu a achitat T.V.A. corespunzătoare lucrărilor de antrepriză pentru beneficiarul S. GmbH din Germania, la datele la care a facturat parțial serviciul prestat, întrucât nu a avut aprobare pentru plata acestei taxe la finanțarea lucrărilor de antrepriză.

Potrivit actului de control, majorările în sumă de 683.001.068 lei au fost calculate pentru plata cu întârziere, la data de 24 august 2000 a T.V.A., datorată respectivelor lucrări de antrepriză. Cât privește debitul de 62.500.559 lei, cu titlu de T.V.A. și majorările de întârziere aferente de 94.753.878 lei, au fost calculate de pârâți în temeiul aceluiași text legal sus-citat, pentru alte lucrări de antrepriză efectuate de reclamantă pe perioada controlată. Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, probă științifică însușită de aceasta și în baza căreia a concluzionat că reclamanta beneficiază de prevederile O.G. nr. 68/1999 privind stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat, motiv pentru care societatea comercială în cauză, nu datorează sumele ce fac obiectul acțiunii.

S-a reținut expres de instanță că pe perioada controlată, organele de control au impus societății plata sumelor sus-citate, fără recunoașterea prevederilor O.U.G. nr. 68/1999, fără nici o motivare. Instanța de fond, invocând art .7 din O.U.G. nr. 68/1999 și reținând că la 24 august 2000 societatea comercială a achitat 417.356.603 lei, pentru care s-au calculat majorările de întârziere de 689.001.068 lei și la 16 noiembrie 2000, a achitat 62.500.559 lei, a concluzionat că în acest mod reclamanta-intimată, în cauză, a achitat toate debitele restante constituite și datorate pentru perioada 30 aprilie – 31 august 1999, în privința T.V.A., astfel încât a admis acțiunea ca întemeiată. Hotărârea atacată este legală și temeinică, în mod corect reținându-se aplicarea art. 7 din O.U.G.

nr. 68/1999, sumele datorate fiind achitate în termenul prevăzut de lege, respectiv 15 zile de la semnarea actului de control. Referirea făcută de recurentă la un control anterior, este neîntemeiată, actul respectiv nefăcând obiectul litigiului de față, fiind desființat de însuși Ministerul Finanțelor, ce a dispus un nou control finalizat în actele administrative ce s-au atacat în cauză. De altfel, instanța de fond a invocat și prevederile pct. 5 din instrucțiunile emise în aplicarea O.U.G. nr. 68/1999, aprobate de O.M.F.

nr. 608/1999, care prevăd că diferențele constatate între obligațiile de plată determinate de plătitor și cele legal datorate, majorările de întârziere aferente acestora, precum și majorările de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor și a altor venituri stabilite cu ocazia verificărilor ulterioare de către organele abilitate de lege, prin documente de verificare și constatare, se plătesc în termen de 15 zile de la semnarea sau comunicarea documentului de verificare sau constatare. Rezultă, deci, că, în mod corect, instanța de fond a constatat că reclamanta-intimată beneficiază de scutire la plata debitelor din acțiune, conform art. 7 din O.U.G. nr. 68/1999, astfel încât, motivele de recurs fiind neîntemeiate, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 288 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2003.