ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2824/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3

octombrie 2002, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a declarat recurs

împotriva sentinței civile nr. 288 din 17 septembrie 2002, pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, solicitând casarea hotărârii atacate pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta a susținut că prin

sentința atacată, instanța de fond nu a ținut cont de argumentele aduse de

recurentă prin întâmpinarea depusă, cât și prin obiecțiunile formulate la

raportul de expertiză.

Astfel, deși s-a făcut contestație

împotriva procesului-verbal de control încheiat la 15 februarie 2000, care a

constatat o diferență de T.V.A., neachitată de intimata-reclamantă, de

417.356.603 lei, contestația a fost respinsă, astfel încât se consideră de

recurentă că suma de plată a fost corect stabilită.

S-a mai susținut că instanța de fond

nu a avut în vedere că actul prin care diferența de T.V.A. a fost constatată,

s-a încheiat la 15 februarie 2000 și chiar dacă ulterior acest act

administrativ a fost atacat și s-a dispus refacerea controlului, raportarea la

termenul de 15 zile, termen stabilit de O.U.G. nr. 68/1999, se poate face numai

la actul inițial de control, care a constatat că societatea datorează T.V.A.,

în sumă de 417.356.603 lei, sumă ce a fost achitată la data de 24 august 2000.

Deci, această sumă, susține recurenta, nu a fost achitată în termenul de 15

zile stabilit de art. 7 din O.U.G. nr. 68/1999 și arată că: „debitorii

beneficiază de înlesnirile prevăzute de art. 4 sau 5, după caz și, în situația

în care achită în termen de 15 zile de la data semnării sau comunicării

documentului de verificare sau de constatare, diferența de impozite și taxe și

majorările de întârziere aferente acestora”, constatate ulterior de organele de

control, pentru perioada de până la 30 noiembrie 1999.

Recurenta a precizat că: „nu are

relevanță faptul că acest act a fost contestat și s-a dispus un nou control, cu

această ocazie noul control menținând constatările cu privire la T.V.A.”.

La data de 12 martie 2003, SC T. SA Timișoara a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat, cu motivarea

că nu se poate reține ca dată a actului administrativ în litigiu, 15 februarie

2000, când s-a întocmit primul proces-verbal, care a fost desființat prin

decizia nr. 1091 din 16 august 2000, a Ministerului Finanțelor, dispunându-se

un nou control.

A mai precizat societatea comercială intimată că ceea ce s-a

atacat în cauză, este procesul-verbal din 15 noiembrie 2000 și decizia

Ministerului Finanțelor nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 și că beneficiază de

prevederile O.G. nr. 68/1999, motiv pentru care nu datorează sumele ce fac

obiectul acțiunii.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție reține următoarele:

Prin sentința nr. 288 din 17

septembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea precizată, formulată

de SC T. SA Timișoara în contradictoriu cu Administrația Financiară Timișoara,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și cu Ministerul Finanțelor

Publice București. S-au anulat ca nelegale: procesul-verbal din 15 noiembrie

2000, încheiat de pârâta I și decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 emisă de

Ministerul Finanțelor, cu privire la obligarea reclamantei de a plăti suma de

683.001.068 lei cu titlu de majorări de întârziere, aferente T.V.A. și suma de

62.500.559 lei T.V.A., cu majorări corespunzătoare, în sumă de 94.753.878 lei.

Instanța a reținut că prin

procesul-verbal din 15 noiembrie 2000, act administrativ care stă alături de

decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor, organele

de control financiar din cadrul pârâtei Administrația Financiară Timișoara au

verificat situația plății obligațiilor fiscale ale reclamantei la bugetul de

stat, pentru perioada 21 mai 1999 – 30 noiembrie 1999 și cu referire expresă la

aplicarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 68/1999 privind

stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat, aprobate prin O.M.F.

nr. 608/1999.

S-a reținut că urmare a controlului,

pârâții au impus reclamantei plata unor obligații, reprezentând impozit pe

profit și T.V.A., cu majorări aferente.

Reclamanta a contestat în procedură

prealabilă, conform O.U.G. nr. 13/2001, măsurile dispuse prin procesul-verbal

din 15 noiembrie 2000 și decizia nr. 1917 din 27 noiembrie 2001 a Ministerului

Finanțelor.

S-a mai reținut că impunerea în valoare de

417.356.603 lei, reprezentând T.V.A., a fost achitată de reclamantă la 24

august 2000, astfel că aceasta nu și-a mai susținut contestația privitor la

acest debit, nici în procedură prealabilă și nici prin obiectul acțiunii

precizate.

Impunerea în sumă de 683.001.068

lei, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A., a fost calculată de

pârâți în temeiul art. 12 din O.G. nr. 3/1992, pe motiv că reclamanta nu a

achitat T.V.A. corespunzătoare lucrărilor de antrepriză pentru beneficiarul S.

GmbH din Germania, la datele la care a facturat parțial serviciul prestat,

întrucât nu a avut aprobare pentru plata acestei taxe la finanțarea lucrărilor

de antrepriză.

Potrivit actului de control,

majorările în sumă de 683.001.068 lei au fost calculate pentru plata cu

întârziere, la data de 24 august 2000 a T.V.A., datorată respectivelor lucrări

de antrepriză.

Cât privește debitul de 62.500.559

lei, cu titlu de T.V.A. și majorările de întârziere aferente de 94.753.878 lei,

au fost calculate de pârâți în temeiul aceluiași text legal sus-citat, pentru

alte lucrări de antrepriză efectuate de reclamantă pe perioada controlată.

Instanța de fond a

dispus efectuarea unei expertize contabile, probă științifică însușită de

aceasta și în baza căreia a concluzionat că reclamanta beneficiază de

prevederile O.G. nr. 68/1999 privind stimularea plății obligațiilor față de

bugetul de stat, motiv pentru care societatea comercială în cauză, nu datorează

sumele ce fac obiectul acțiunii.

S-a reținut expres de

instanță că pe perioada controlată, organele de control au impus societății

plata sumelor sus-citate, fără recunoașterea prevederilor O.U.G. nr. 68/1999,

fără nici o motivare.

Instanța de fond, invocând art .7

din O.U.G. nr. 68/1999 și reținând că la 24 august 2000 societatea comercială a

achitat 417.356.603 lei, pentru care s-au calculat majorările de întârziere de

689.001.068 lei și la 16 noiembrie 2000, a achitat 62.500.559 lei, a

concluzionat că în acest mod reclamanta-intimată, în cauză, a achitat toate

debitele restante constituite și datorate pentru perioada 30 aprilie – 31

august 1999, în privința T.V.A., astfel încât a admis acțiunea ca întemeiată.

Hotărârea atacată este

legală și temeinică, în mod corect reținându-se aplicarea art. 7 din O.U.G. nr.

68/1999, sumele datorate fiind achitate în termenul prevăzut de lege, respectiv

15 zile de la semnarea actului de control.

Referirea făcută de recurentă la un control

anterior, este neîntemeiată, actul respectiv nefăcând obiectul litigiului de

față, fiind desființat de însuși Ministerul Finanțelor, ce a dispus un nou

control finalizat în actele administrative ce s-au atacat în cauză.

De altfel, instanța de fond a

invocat și prevederile pct. 5 din instrucțiunile emise în aplicarea O.U.G. nr.

68/1999, aprobate de O.M.F. nr. 608/1999, care prevăd că diferențele constatate

între obligațiile de plată determinate de plătitor și cele legal datorate,

majorările de întârziere aferente acestora, precum și majorările de întârziere

pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor și a altor venituri stabilite

cu ocazia verificărilor ulterioare de către organele abilitate de lege, prin

documente de verificare și constatare, se plătesc în termen de 15 zile de la

semnarea sau comunicarea documentului de verificare sau constatare.

Rezultă, deci, că, în

mod corect, instanța de fond a constatat că reclamanta-intimată beneficiază de

scutire la plata debitelor din acțiune, conform art. 7 din O.U.G. nr. 68/1999,

astfel încât, motivele de recurs fiind neîntemeiate, recursul declarat va fi

respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în nume propriu și în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.

288 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 septembrie 2003.