ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1493/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC C. SA Arad a solicitat anularea

procesului-verbal din 17 noiembrie 2000, încheiat de Administrația Financiară

Arad și decizia nr. 630 din 2 mai 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice,

cu privire la obligarea sa de a plăti bugetului de stat, suma de 1.627.647.519

lei, reprezentând T.V.A.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că pentru a beneficia de prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr.

163/2000, privind majorările de întârziere aferente unor taxe și impozite, a

achitat statului debitul pe are îl avea, în valoare de 3.802.969.530 lei și a

solicitat să i se aplice facilitățile din ordonanța de urgență, pentru majorări

de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 8.045.722.238 lei.

Urmare la cererea reclamantei, prin

procesul-verbal din 17 noiembrie 2000, s-a stabilit că debitul restant la

T.V.A. este în sumă de 5430.617.045 lei, din care s-a plătit 3.802.969.530 lei,

rămânând de plată la 31 octombrie 2000, suma de 1.627.647.529 lei, neachitată

până la data controlului, datorită faptului că societatea nu a înregistrat

diferența de debit T.V.A., rezultată din aplicarea Ordinului Ministerului

Finanțelor nr. 620/1997.

S-a susținut că debitul nu este

real, pentru că în perioada 1997 – 1999, reclamanta a virat la buget, T.V.A.

datorată statului, menționând pe ordinele de plată că a înțeles să plătească

T.V.A. datorat, și nu majorările aferente; că, cu toate acestea, pârâții au

stins plățile și privitor la majorări, ceea ce a dus ca la 31 octombrie, în

evidențele societății să nu fie evidențiat T.V.A. de plată, ci numai majorările

aferente, iar prin actul de control s-a stabilit un debit la T.V.A. în valoare

de 1.627.647.519 lei; că impunerea este nelegală, fiind rezultatul aplicării

eronate a Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997.

Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 60 din 12 martie 2002, a

respins acțiunea reclamantei, cu următoarea motivare:

După intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 163/2000, la cererea reclamantei, a fost verificată activitatea acesteia,

iar prin actul de control din 17 noiembrie 2000 s-a stabilit că debitul restant

de plată cu titlu T.V.A., la data de 19 octombrie 2000 a fost de 5.430.617.043

lei, din care s-a achitat suma de 3.802.969.530 lei, rămânând un rest de plată

de 1.627.647.513 lei, care face obiectul acțiunii.

Potrivit actului de control din 17

noiembrie 2000, T.V.A. de plată la data de 19 octombrie 2000, a rezultat din

constatările organelor fiscale consemnate în procesele-verbale din 21 ianuarie

1999, 14 iulie 1999 și 12 aprilie 2000, prin care s-a procedat la stingerea

obligațiilor bugetare reprezentate de T.V.A., conform Ordinului Ministerului

Finanțelor nr. 620/1997, datorate de reclamantă.

Din verificările anterioare, au

rezultat diferența de T.V.A., urmare la aplicarea Ordinului Ministerului

Finanțelor nr. 620/1997, pe care reclamanta nu le-a contestat, dar nici nu le-a

înregistrat în contabilitate, astfel că T.V.A. de plată este în sumă de

1.627.649.519 lei.

S-a conchis că debitele constatate

cu titlu de T.V.A., prin actele de control anterioare celui din 17 noiembrie

2000, nefiind contestate de reclamantă, au devenit executorii, potrivit O.G.

nr. 11/1996, astfel că în mod corect au fost preluate în procesul verbal ce

face obiectul cauzei, iar datorită caracterului lor executoriu, nu mai pot fi

cenzurate în prezenta acțiune; că, concluzia expertului referitoare la corecta

plată a T.V.A., pe perioada supusă verificărilor anterioare actului din 17

noiembrie 2000, nu are relevanță juridică.

Împotriva sentinței a declarat recurs,

reclamanta, reiterând aspectele invocate în acțiune, în sensul că actele

administrative atacate, prin care s-a reținut obligația de plată a T.V.A. în

sumă de 1.627.649.513 lei, sunt nelegale.

Recursul este nefondat.

În adevăr, din actele dosarului

rezultă că T.V.A. de plată la data de 19 octomrie 2000, în sumă de

5.430.617.043 lei, din care s-a plătit 3.802.969.530 lei, rămânând un rest de

plată în sumă de 1.627.647.513 lei, a rezultat din constatările organelor

fiscale menționate în procesele verbale din 21 ianuarie 1999, 14 iulie 1999 și

din 12 aprilie 2000.

Totodată, rezultă că, debitele nu au

fost contestate de către reclamantă, astfel că ele au devenit executorii,

potrivit O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare și, deci, ele

nu mai pot fi cenzurate în prezenta acțiune.

Referitor la modul eronat în care a

fost aplicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 620/1997, de către organele

financiare, la verificările anterioare datei de 17 noiembrie 2000, prin care

s-a generat debitul din acțiune, de asemenea, prima instanță a reținut corect

că nu are relevanță juridică, având în vedere că respectivele constatări nu au

fost contestate.

Față de cele menționate, precum și

de împrejurarea că nu sunt invocate motive de casare din cele prevăzute de art.

304 C. proc. civ., recursul apare nefondat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.

SA Arad ,împotriva sentinței civile nr. 60 din 12 martie 2002, a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 aprilie 2003.