ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1283/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de SC „E.E.” SA împotriva sentinței

civile nr.37/CA din 19 februarie 2002 a  Curții de Apel Timișoara –

Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal  s-au prezentat: intimatul pârât Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad

reprezentate de consilierul juridic B.E., lipsind recurentul reclamant SC

„E.E.” SA.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic B.E. a solicitat respingerea recursului și menținerea

sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Reprezentantul

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a  pus

concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 24 ianuarie  2001 reclamanta SC

„E.E.” SA. a solicitat anularea deciziei nr.582 din 30 aprilie 2001 emisă

de Ministerul Finanțelor, a hotărârii nr.29 din 30 aprilie 2001 a

Direcției Controlului Financiar Fiscal Arad și a procesului verbal

nr.1163 din 30 noiembrie 2000 întocmit de Direcția Controlului Financiar

Fiscal Arad prin care a fost obligat să achite suma de 23.147.313 lei cu

titlu de  impozit pe salarii 191.653.234 lei reprezentând majorări de

întârziere aferente impozitului pe salarii, suma de 287.317.071 lei cu titlu de

taxă pe valoare adăugată și 1.246.851.427 lei majorări

de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată cu cheltuieli de

judecată.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat că având în vedere

dispozițiile art.4 din O.U.G. nr.68/1999 a achitat debitele pe care

societatea le înregistrase în balanța de la 30 aprilie 1999 și toate

debitele pentru perioada 30 aprilie 1999 – 31 august 1999, respectând astfel

ambele condiții cerute de  lege pentru a fi scutiți de plata

majorărilor de întârziere.

Reclamanta

a arătat că nu a înțeles să achite debitele stabilite de

organul fiscal prin procesul verbal nr.31514 din 19 mai 1999 deoarece îl

considera fără eficiență juridică, nul și lipsit

de obiect.

Reclamanta

a mai arătat că debitele și majorările de întârziere

stabilite prin procesul verbal nr.1163 din 30 noiembrie 2000 sunt greșit

calculate pentru că au fost preluate de organul de control fiscal din

procesul verbal nr.31514 din 19 mai 1999.

Contestațiile

formulate împotriva măsurilor luate de organul de control au fost respinse

prin hotărârea nr.29 din 21 decembrie 2000 a Direcției Controlului

Financiar Fiscal Arad și prin decizia nr.582 din 30 aprilie 2001

emisă de  Ministerul Finanțelor Publice.

Curtea

de Apel Timișoara – Secția comercială și de  contencios

administrativ prin sentința civilă nr.37/CA din 19 februarie 2002 a

respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Pentru

a soluționa astfel, instanța de  fond a reținut că în mod

legal au fost  preluate debitele anterioare, prin procesul verbal nr.1163 din

30 noiembrie 1999 și cum acestea nu au fost contestate prin procedura

prevăzută de Legea nr.105/1997 legalitatea acestora nu poate face

obiectul acțiunii.

Potrivit

expertizei  contabile efectuate în cauză reclamanta a avut obligația

de a înregistra în contabilitate obligațiile fiscale stabilite prin

procesul verbal nr.31514/1999, conform dispozițiilor legale cuprinse în

Legea contabilității nr.82/1991 republicată a Hotărârii

Guvernului nr.704/1993 și a O.U.G. nr.11/1996 privind executarea

creanțelor bugetare.

Pârâții

au respins cererea reclamantei, privind aplicarea O.U.G. nr.68/1999, pentru

că nu a îndeplinit condițiile cerute de art.4 alin.2, în sensul

că, nu și-a achitat integral obligațiile bugetare până la

termenele prevăzute în ordonanță, rămânând cu o

restanță de 8.700.577 lei reprezentând  TVA și cu 23.147.313 lei

impozit pe salarii plătit până la data de 31 august 1999.

Din

raportul de expertiză a rezultat că reclamanta a figurat pe

toată perioada controlată cu un debit restant neachitat reprezentând

impozit pe salarii de 47.074.107 lei.

Considerând

sentința nelegală și netemeinică a declarat recurs SC

„E.E.” SA.

În

motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că

organele de control nu trebuiau să ia ca bază de calcul debitele

și majorările de întârziere stabilite prin procesul verbal nr.31514

din 19 mai 1999, acesta fiind nul și lipsit de obiect.

Recurenta

a susținut că a renunțat la aplicarea procedurii prevăzute

de Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1283/1998 în cadrul căruia s-a

întocmit procesul verbal nr.31514/1999 și a ales aplicarea O.U.G.

nr.68/1999 conform cărora majorările de întârziere pentru debitele la

bugetul de stat restante la data de 30 aprilie 1999 sunt scutite de plată,

în cazul achitării integrale a acestor debite până la 31 august 1999.

Recurenta

susține că suma de 8.700.577 lei reprezentând TVA putea fi

compensată așa cum a propus și expertul cu suma de 840.675.801

lei achitată prin virament iar penalitățile în sumă de

313.247.013 lei calculate de organul de control prin procesul verbal din 30

noiembrie 2000 nu sunt datorate.

De

asemeni, recurenta a mai susținut că potrivit suplimentului la

raportul de expertiză nici penalitățile în valoare de

829.273.615 lei nu sunt datorate.

Recursul

nu este fondat.

În

baza cererii formulate de SC „E.E.” SA. la data de 7 aprilie 1999,

Administrația Financiară și Trezoreria Municipiului Arad prin

procesul verbal nr.31514 din 18 mai 1999 a propus reeșalonarea la plata a

debitelor restante privind TVA de plată, impozit pe profit și

impozitul pe salarii cu majorările aferente.

Odată

cu aplicarea reeșalonării, potrivit Legii contabilității

nr.82/1981, a H.G. nr.704/1993 și a prevederilor O.G. nr.11/1996

reclamanta avea obligația de a înregistra în evidența contabilă

obligațiile fiscale  stabilite prin procesul verbal nr.31.514 din 18 mai

1999.

Potrivit

art.3 din O.U.G. nr.68/1999 majorările de  întârziere trebuiau să fie

înregistrate într-un cont separat de evidență în afara

bilanțului.

Reclamanta

nu a contestat procesul verbal nr.31514 din 18 mai 1999 întocmit de organele de

control fiscal, astfel că  măsurile luate de  acestea devin

obligatorii.

Ca

urmare a adoptării Ordonanței de  urgență nr.68 din 19 mai

1999 reclamanta SC „E.E.” SA. a solicitat aplicarea acestei ordonanțe

privitor la debitele înregistrate în contabilitate la 30 aprilie 1999.

Potrivit

art.4 din O.U.G. nr.68/1999, majorările de întârziere prevăzute la

art.3 se scutesc la plată, dacă debitele restante la data de 30

aprilie 1999 care le-au generat, reprezentând impozite, taxe sau alte venituri

ale bugetului de stat, au fost achitate până la data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sau se vor achita

până la data de 31 august 1999.

Pentru

a beneficia de prevederile art.1 debitorii sunt obligați să își

achite obligațiile provenind din impozite, taxe și alte  venituri ale

bugetului de stat, datorate pe perioada 30 aprilie – 31 august 1999 precum

și eventualele majorări de întârziere aferente acestora.

În

vederea constatării dacă reclamanta și-a achitat debitele

restante organele de  control financiar fiscal au preluat prin procesul verbal

nr.1163 din 30 noiembrie 2000 și obligațiile fiscale stabilite prin

procesul verbal anterior, cu nr.31514 din 19 mai  1999, întrucât aceste

obligații nu au fost achitate la bugetul de stat.

Prin

procesul verbal nr.1163/2000 organele de control au reținut că

reclamanta datorează sumele contestate în cauză și că nu

poate beneficia de scutirea de plata majorărilor de  întârziere conform

dispozițiilor O.U.G. nr.68/1999.

Așa

după cum rezultă și din expertiza efectuată în cauză

reclamanta nu și-a achitat integral obligațiile bugetare până la

termenele prevăzute de ordonanță, constatând că reclamanta

datorează un debit restant  neachitat de 47.074.106 lei.

Așa

fiind, se constată că reclamanta nu își achitase integral

obligațiile bugetare până la termenele prevăzute în

ordonanță, astfel cum nu a  fost îndeplinită nici condiția

cerută de art.4 alin.2 al O.U.G. nr.68/1999 pentru a fi scutit de plata

majorărilor de întârziere.

În

consecință, soluția instanței de fond fiind legală

și temeinică recursul se  privește ca nefondat și

urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de SC „E.E.” SA. împotriva sentinței civile nr.37/CA din

19 februarie 2002 a  Curții de Apel Timișoara – Secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.