ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1044/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1044/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la Curtea de Apel Timișoara, la
26 februarie 2002, s-a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 507 din 4
decembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în litigiul dintre SC M.
SA și Ministerul Finanțelor Publice, solicitându-se casarea hotărârii atacate,
pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a susținut
că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea prevederilor
art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, cu privire la scutirea de la plata
majorărilor de întârziere aferente T.V.A. și impozitului pe profit, condiție
impusă de Ordinul nr. 1396/2000 a Ministerului Finanțelor.
S-a mai susținut că instanța nu s-a
pronunțat pe un capăt de cerere respectiv, privind exonerarea de plată a sumei
totale de 1.576.828.115 lei, respectiv asupra cererii de obligare a celor doi
pârâți, la recunoașterea dreptului acordat de O.U.G. nr. 163/2000.
Sentința nr. 507/2001 a Curții de
Apel Timișoara a fost recurată și de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Timiș, care a precizat că temeiul refuzului organelor de control de a aplica
reclamantei SC M. SA, facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, sunt
prevederile art. 6 din acest act normativ, care instituie obligativitatea
persoanelor juridice, de a-și achita debitele scadente după intrarea în vigoare
a ordonanței, la termen, în cauză, intimata-reclamantă achitând majorările de
întârziere calculate la T.V.A. aferent trimestrului III/2000 și cele calculate
la impozitul pe profit aferent trimestrului III/2000, până la 29 decembrie
2000.
Din actele cauzei, Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că la 4 decembrie 2001, Curtea de Apel Timișoara a
pronunțat sentința civilă nr. 507, prin care s-a admis acțiunea formulată de
reclamanta SC M. SA împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice și
Controlului Financiar de Stat Timiș și Ministerul Finanțelor Publice București.
S-a anulat actul administrativ nr. 856 din 6 aprilie 2001, emis de Direcția
Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Timiș și decizia
nr. 857 din 13 iunie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice București.
S-a reținut că în cauză ar fi îndeplinite
prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, prevederi pe care
instanța le-a interpretat, ca privind T.V.A. aferent lunii septembrie 2000 și
impozitul pe profit aferent trimestrului III/2000, debite ce au fost achitate
până la 31 octombrie 2000, „deci înăuntrul termenului prevăzut de art. 4 alin.
(1)”. Considerând că în noțiunea de debite restante intră doar impozitele și
taxele datorate, iar nu și majorările de întârziere pentru neplata în termen a
debitelor, s-a admis acțiunea, considerându-se că intimata-reclamantă
beneficiază de dispozițiile O.U.G. nr. 163/2000.
Hotărârea atacată este nelegală și
netemeinică.
Din actele cauzei rezultă că pentru
obligațiile cu termene de plată scadente în perioada 19 octombrie 2000 – 29
decembrie 2000 și virate cu întârziere, nu au fost achitate și majorările
aferente.
Este cert că neplata la termen a
T.V.A. și impozit pe profit generează majorări de întârziere.
Astfel, la T.V.A. aferentă lunii septembrie 2000, în
valoare de 156.605.792 lei, avea scadență la 25 octombrie 2000, a fost virată
cu O.P. nr. 297 din 31 octombrie 2000, cu 6 zile întârziere, fără a se achita
și majorările aferente în sumă de 1.409.452 lei.
De asemenea, impozitul pe profit
aferent trimestrului III/2000, în sumă de 3.477.693 lei, scadent la 25
octombrie 2000, a fost virat cu O.P. nr. 298 din 31 octombrie 2000, cu 6 zile
întârziere, fără a se achita și majorările de întârziere de 31.299 lei.
O.U.G. nr. 1637/2000, pentru diminuarea arieratelor
la bugetul de stat, precum și Ordinul nr. 1396, emis pentru aplicarea
prevederilor O.U.G. nr. 163/2000, sunt reglementări ce prevăd facilități, în
condițiile în care agenții economici fac eforturi pentru a-și plăti debitele
restante către bugetul de stat, până la o anumită dată, achitarea debitelor
implicând și majorările de întârziere ce curg în mod firesc pentru neplata la
termen a debitului scadent.
Constatându-se că s-a făcut o
interpretare greșită de către instanță, a prevederilor art. 4 alin. (1) din
O.G. nr. 163/2000, urmează a se casa sentința recurată, recursurile declarate
în cauză fiind întemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de Direcția Generală a
Finanțelor Publice a județului Timiș, în nume propriu și pentru Ministerul
Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 507 din 4 decembrie 2001 a
Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond,
respinge acțiunea reclamantei SC M. SA Timișoara.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 11 martie 2004.