ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3082/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ introdusă la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, sub nr. 5249 din 6 august 2000, reclamanta SC C. SA

Cluj Napoca a solicitat în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj și

Administrația Finanțelor Publice Cluj Napoca, anularea prevederilor din

procesul-verbal încheiat la 23 martie 2001, de către Administrația Finanțelor

Publice Cluj Napoca, referitoare la obligația de plată a sumelor de

2.827.163.658 lei, majorări de întârziere la plata impozitului pe salarii și

respectiv, 5.410.471.679 lei, majorări de întârziere la plata T.V.A.

Reclamanta a mai solicitat

suspendarea executării măsurilor de încasare a sumelor contestate, până la

soluționarea cauzei și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut, în esență, inexistența obligației de plată a acestor majorări de

întârziere, întrucât au fost calculate pentru o perioada anterioară celei în

care societatea comercială se afla în procedura de reorganizare și lichidare

judiciară prevăzută de Legea nr. 64/1995, în cadrul căreia au fost examinate

creanțele ce au generat aceste majorări.

Pe de altă parte, succesiv

procedurii de lichidare judiciară, în cursul căreia s-au achitat toate

creanțele creditorilor reclamantei, societatea a intrat în procedură de

privatizare, prin vânzare de acțiuni, iar conform art. 14 alin. (6) din O.U.G.

nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată, era exonerată de drept de la plata

oricărei obligații bugetare scadente, neevidențiată în certificatul de sarcini

fiscale.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 507

din 19 noiembrie 2002, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat decizia

nr. 1090 din 19 iulie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, a redus

cuantumul obligației bugetare de la suma de 2.827.163.658 lei, majorări de

întârziere la impozitul pe salarii, la suma de 47.889.486 lei, a exonerat pe

reclamantă de la plata sumei de 5.410.471.670 lei, majorări de întârziere de la

T.V.A. și a obligat intimații la plata sumei de 75.000.000 lei, cheltuieli de

judecată, către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că sumele contestate reprezintă, în cea mai mare

parte, majorări de întârziere preluate din actele de control anterioare.

Creanțele anterioare momentului

încheierii procedurii de lichidare judiciară, trebuiau soluționate în cadrul

dosarului format în baza Legii nr. 64/1995 (conform art. 122 din lege).

Prin închiderea procedurii,

debitorul era descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de deschiderea

ei, afară de cazul în care s-ar găsi vinovat de fraudă (art. 123 din Legea nr.

64/1995).

Potrivit celor de mai sus, instanța

a concluzionat că reactivarea unor debite constatate anterior încetării stării

de insolvență în care s-ar afla reclamanta, debite neconfirmate de judecătorul

sindic în procedura specială a Legii nr. 64/1995, este nelegală, deoarece ar fi

de natură să ocolească singura procedură aplicabilă între deschiderea și

închiderea lichidării judiciare, în care s-a aflat reclamanta.

Cu privire la exonerarea reclamantei

de la plata sumei de 5.410.471.679 lei, majorări de întârziere T.V.A., instanța

de fond a avut în vedere prevederile ar. 14 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/19997,

modificate, conform cărora reclamanta, care este o societate comercială

privată, era exonerată de drept de la plata oricărei alte obligații bugetare

evidențiate în certificatul de sarcini fiscale.

Or, reține instanța, în certificatul

de sarcini fiscale nr. 4202 din 23 mai 2000, emis de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Cluj, nu era cuprinsă suma de 5.410.471.679 lei, majorări de

întârziere T.V.A., astfel încât reclamanta nu putea fi obligată la plată.

Împotriva acestei sentințe și în

termenul legal au declarat recurs, intimații Administrația Finanțelor Publice a

municipiului Cluj Napoca, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Cluj.

Intimata Administrația Finanțelor Publice a

municipiului Cluj Napoca a criticat sentința, arătând următoarele:

Instanța de fond, în mod eronat, a

considerat că în certificatul de sarcini fiscale nr. 4202 din 23 mai 2000, emis

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, nu a fost cuprinsă

suma de 5.410.471.679 lei, întrucât atât adresa și somația nr. 81 din 1 iunie

2000 (comunicate reclamantei la data de 2 iunie 2000), cât și

hotărârea nr. 52 din 6 iunie 2000,

emisă în

procedura administrativ-jurisdicțională, comunicate reclamantei la 12 iunie

2000, sunt ulterioare datei la care a fost eliberat și comunicat reclamantei,

certificatul de sarcini fiscale sus-menționat (23 mai 2000), iar reclamanta SC

C. SA nu a făcut demersurile necesare pentru desființarea acestor acte, emise

în conformitate cu O.G. nr. 11/1996 și nu a contestat

hotărârea

nr. 52 din 6 iunie 2000,

conform procedurii reglementată de Legea nr.

105/1997.

A mai susținut că, întrucât

reclamanta a desfășurat activitate și după data de 13 mai 1996, dată la care a

fost pronunțată sentința civilă nr. 908 din 13 ianuarie 1996, a Tribunalului

Cluj, prin care s-a dispus deschiderea procedurii de lichidare judiciară a SC

C. SA, a solicitat Tribunalului Cluj, înscrierea societății în tabelul creditorilor,

cu suma de 10.061.997.191 lei, reprezentând creanțe bugetare, din care

3.656.906 lei, impozite și taxe, iar 6.405.249.255 lei, majorări de întârziere,

fără, însă, a fi citată pe tot parcursul soluționării cauzei, și fără a i se

comunica hotărârea dată în cauză, astfel că hotărârea pronunțată nu-i poate fi

opozabilă.

Prin neachitarea în totalitate și la

termenele legale, nici măcar a obligațiilor bugetare aferente anilor 1999 -

2001, reclamanta nu putea beneficia de înlesnirile (scutiri, reduceri) la plata

majorărilor de întârziere, reglementate de O.U.G. nr. 68/1999 și O.U.G. nr.

163/2000.

A mai arătat că decizia Ministerului

de Finanțe nr. 1090 din 19 iulie 2001 - prin care a fost respinsă, ca fiind

fără obiect, contestația formulată de reclamanta SC C. SA Cluj Napoca, pentru

majorările de întârziere aferente impozitului pe salarii, în sumă de

2.827.163.658 lei și pentru majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă

de 5.410.471.679 lei - este legală și temeinică, O.G. nr. 11/1996, constituind legea

specială în materia executării silite a creanțelor bugetare, potrivit

prevederilor art. 6 din Legea nr. 64/1995, art. 104 din O.G. nr. 11/1996 și

pct. 44 din O.G. nr. 58/1997.

A mai criticat soluția pronunțată,

și pentru faptul că instanța de fond a pronunțat sentința atacată, cu

încălcarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., text conform căruia instanța de

fond trebuia să reducă onorariul de avocat, ținând cont de munca efectiv

prestată.

În recursul declarat, Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj,

au criticat sentința sub următoarele aspecte:

În mod eronat, instanța de fond a

reținut faptul că organul de control ar fi avut interes să reactiveze debite

vech, a căror executare a fost paralizată prin intrarea societății debitoare,

în insolvență și care nu au fost incluse în tabelul creanțelor judecătorului

sindic, întrucât organele fiscale au emis titluri de creanță în baza actelor de

control efectuate, care, însă, nu au fost puse în executare și nu s-au valorificat,

din cauza unor impedimente legale și anume, a intrării societății în procedura

de faliment.

De asemenea, arată recurenții,

instanța de fond nu a reținut caracterul de lege specială a O.G. nr. 11/1996,

considerând-o o procedură comună de recuperare a creanțelor bugetare, or, atâta

timp cât acest act normativ constituie o procedură specială care permite

statului să-și recupereze creanțele, se impune a fi aplicată cu prioritate.

O altă critică adusă sentinței

atacate se referă la faptul că instanța în mod neîntemeiat a respins ca

nefondată, susținerea întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin. (4) din O.U.G.

nr. 13/2001, potrivit căreia societatea nu era în drept să conteste sumele din

acțiune, întrucât acestea, nu au fost stabilite prin procesul-verbal contestat,

ci au fost preluate dintr-un proces-verbal anterior, astfel că Ministerul

Finanțelor Publice nu s-a putut învesti cu soluționarea contestației pe fond și

a respins-o ca fiind fără obiect.

Analizând motivele invocate, Curtea

va admite ambele recursuri, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge

acțiunea reclamantei SC C. SA, pentru cele ce urmează.

Intimata SC C. SA a fost verificată

de către inspectorii financiari din cadrul Administrației Financiare a

municipiului Cluj Napoca, în luna iunie 2000, ocazie cu care s-a încheiat

procesul-verbal de control nr. 81 din 16 mai 2000, ce a avut ca obiect,

verificarea societății cu privire la obligația de plată a impozitului pe

salarii datorat în perioada 1 iulie 1997 – 31 decembrie 1999 și a T.V.A., cuprinsă

între 31 septembrie 1996 și 31 decembrie 1999.

Prin actul de control s-a stabilit

obligația de plată către buget, a sumelor de 2.827.163.658 lei, reprezentând

majorări de întârziere datorate pentru neplata la termenele legale a

impozitului pe salarii și 5.410.471.679 lei, reprezentând majorări de

întârziere datorate pentru neplata la termenele legale a T.V.A.

Împotriva acestui act de control, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 105/1997, a formulat obiecțiuni,

societatea intimată, respinse prin hotărârea nr. 52 din 6 iunie 2000, emisă de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, care, nefiind contestată, a rămas

definitivă.

Cu ocazia unui control ulterior

efectuat la aceiași societate în anul 2001, s-a întocmit procesul verbal de

control nr. 430 din 23 martie 2001, prin care a fost verificată activitatea

societății pe anul 2000 și s-au stabilit obligații de plată către buget, în

sumă de 9.513.182.560 lei, în care au fost incluse și sumele din

procesul-verbal anterior neachitate, menționându-se expres în actul de control

că ele au constituit obiectul procesului-verbal din 16 iunie 2000.

Împotriva procesului-verbal de

control nr. 430 din 23 martie 2001, societatea a parcurs toate etapele

procedurii administrative prealabile, Ministerul Finanțelor Publice, prin

decizia nr. 1090 din 19 iulie 2001, (a cărei anulare s-a solicitat),

respingând, ca fiind fără obiect, contestația formulată de SC” C. SA, pentru

majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 5.410.471.679 lei și

majorările de întârziere aferente impozitului pe salarii, în sumă de

2,827.163.658 lei, constatate prin procesul-verbal anterior, rămas definitiv

prin hotărârea nr. 52 din 6 iunie 2000, necontestată, în conformitate cu art.

25 din O.G. nr. 11/1996, acel act de control constituind titlu executor.

Pe de altă parte, majorările de

întârziere contestate au fost calculate pentru neplata la termenele legale a

impozitului pe salarii și a T.V.A. aferentă anilor 1996 - 1999.

În această situație, în mod

neîntemeiat, instanța a concluzionat că prin închiderea procedurii de lichidare

judiciară, societatea a fost descărcată de obligațiile bugetare pe care le

avea, făcând trimitere la sentințele Tribunalului Cluj nr. 185/1998 și nr.

201/1999, întrucât aceste hotărâri se referă la o perioadă anterioară,

respectiv majorări de întârziere aferente impozitelor și taxelor, în valoare de

1.533.612.099 lei.

Art. 123 din Legea nr. 64/1995 prevede „prin

încheierea procedurii, debitorul va fi descărcat de obligațiile pe care le avea

înainte de deschiderea ei, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de

bancrută frauduloasă sau de plată ori transferuri frauduloase”.

În atare situație, instanța a

nesocotit faptul că reclamanta a desfășurat activitate și după data de 13 mai

1996, fără, însă, să-și achite obligațiile bugetare constând în impozite și

taxe, așa cum rezultă din actele de la dosar (raportul de expertiză și

procesul-verbal de control).

În consecință, considerentele care

au stat la baza sentinței atacate, fiind eronate, Curtea admițând recursurile,

va casa sentința și va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește critica

formulată cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea stabilește

că acest aspect a rămas fără obiect, în raport cu soluția dată recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Administrația Finanțelor

Publice Cluj Napoca și de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Cluj, împotriva sentinței civile nr 507 din 19 noiembrie

2002, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează hotărârea atacată

și pe fond, respinge acțiunea formulată de SC C. SA Cluj Napoca.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2003.