ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 389/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 octombrie 2001 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta B.I.R., sucursala municipiului București, bancă în faliment, prin lichidator SC R.V.A. SA București a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice București, anularea procesului-verbal nr. 10068 din 9 ianuarie 2001 și a pct. 1 din decizia nr. 1449 din 25 septembrie 2001, ca nelegale și exonerarea de plata sumelor menționate, întrucât o parte au fost repartizate de către lichidator, conform planului de distribuire, iar penalitățile și majorările nu au temei legal, potrivit Legii nr. 69/1995 și Legii nr. 93/1998.

În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă că din totalul sumei de 227.968.910 lei, pentru care i s-a respins contestația, sumele de 17.683.218 lei, reprezentând impozit aferent acestui impozit și 1.768.322 lei, penalitățile aferente impozitului sunt cuprinse cu obligații de B.I.R., sucursala Plevnei. De asemenea, s-a mai arătat că potrivit Planului de distribuire a sumelor, întocmite de lichidatorul B.I.R., – SC R.V.A. SA, Direcția Generală a Finanțelor Publice București, i-a distribuit suma totală de 4.726.215.555 lei, în care sunt cuprinse și sumele care fac obiectul litigiului și că majorările și penalitățile nu sunt datorate, întrucât potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, și art. 20 din Legea nr. 83/1998, modificată prin O.U.G.

nr. 180/1999 ,nici o dobândă și cheltuială nu poate fi adăugată creanțelor băncii debitoare, de la data deschiderii procedurii de faliment. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 564, pronunțată la 29 mai 2002, a respins acțiunea reclamantei B.I.R., sucursala municipiului București, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Ministerul Finanțelor a apreciat corect prin pct. 1 din decizia nr. 1449/2001, contestația reclamantei privind suma de 227.968.910 lei. În legătură cu apărările formulate de reclamantă, instanța de fond a reținut că suprapunerile debitelor fiscale din procesul-verbal nr. 10068 din 9 ianuarie 2001, încheiat la nivelul B.I.R.

și cel încheiat la nivelul B.I.R. SA Centrala, prin procesul-verbal nr. 12572 din 17 aprilie 2001, au fost compensate, urmare cărora majorările de întârziere au fost recalculate. De asemenea și susținerea că față de natura și destinația Fondului de solidaritate socială pentru handicapați și a Fondului de asigurări de sănătate, organele de control și-ar fi depășit competența, respectivele debite fiind datorate altor creditori, care au posibilitatea înscrierii creanțelor proprii la masa credată, Curtea a reținut că potrivit controlului concretizat în procesul-verbal nr. 10068/2001, cât și normelor speciale, referitoare la fiecare dintre acestea, o atare apărare este nefondată. Și în legătură cu majorările de întârziere și penalitățile aferente debitorilor, Curtea a reținut că acestea se datorează ca urmare a încălcării normelor referitoare la termenele de plată a sumelor datorate de bugetul de stat - art. 13 din O.G.

nr. 11/1996, iar susținerile reclamantei, referitoare la art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată și art. 20 2 din Legea nr. 83/1998, modificate prin O.U.G. nr. 180/1999, raportat situației de bancă în faliment, au fost înlăturate ca neavând relevanță, cu atât mai mult, cu cât banca avea obligația de a achita statului, creanțele rezultate din impozite și taxe, chiar și în caz de faliment. În ce privește impozitul pe dobânzi, din prevederile art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că data și documentele de decontare către bugetul statului sunt precizate expres în norma specială, iar organele de control fiscal au apreciat corect că această obligație îi revenea reclamantei, și nu Centralei B.I.R., cu atât mai mult, cu cât avea personalitate juridică distinctă.

Instanța de fond a reținut aceeași argumentare, și în legătură cu majorările de întârziere, ca urmare a neachitării în termen a impozitului pe dobânzi, având în vedere prevederile O.G. nr. 73/1999, art. 37 alin. (2), precum și O.G. nr. 11/1996, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declarat recurs B.I.R. SA, sucursala municipiului București, bancă în faliment, prin lichidator SC R.V.A. SA, invocând nelegalitate și netemeinicia acesteia.

În motivarea recursului s-au formulat critici, în legătură cu respingerea apărărilor invocate pentru fiecare măsură dispusă prin procesul-verbal de control nr. 10068 din 9 ianuarie 2001 și menținută la pct. 1 din decizia nr. 1449 din 25 septembrie 2001. S-a susținut că în mod greșit instanța a reținut că s-au efectuat compensările solicitate, că în ceea ce privește debitele din Fondul de sănătate și Fondul de solidaritate pentru handicapați, în perioada supusă controlului, acestea erau gestionate și administrate de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap și C.N.A.S., astfel că organele de control fiscal nu aveau această calitate de a verifica. De asemenea, au fost reiterate criticile în legătură cu suprapunerea sumelor din impozitul pe venit din salarii, prin preluarea în procesul-verbal încheiat la Centrala băncii.

Și în sfârșit, s-a susținut în legătură cu majorările de întârziere și penalitățile calculate că potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 83/1998, modificată de O.U.G. nr. 186/1999: „Nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor asupra băncii debitoare, de la data deschiderii procedurii de faliment”. Astfel, dispozițiile legale nu fac nici o distincție în ceea ce privește natura juridică a unor sume, reprezentând dobânzi sau cheltuieli, care să excludă dintre acestea pe cele ale statului. Recursul este nefondat. Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că hotărârea atacată cu recurs este legală și temeinică.

Rezultă că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale cu privire la majorările de întârziere aferente impozitului pe salarii, Fondului de solidaritate socială pentru handicapați, Fondului pentru asigurările sociale de sănătate, impozitului pe dobânzi; au fost încălcate normele legale referitoare la termenele de plată. Mai mult, Legea falimentului nr. 64/1995 obligă reclamanta să achite, chiar și în caz de faliment, creanțele statului, reprezentând impozite și taxe. În ce privește impozitul pe dobânzi, a rezultat că recurenta nu a făcut dovezi în legătură cu data și documentele de decontare către bugetul de stat, astfel cum sunt precizate în mod expres în art. 11 alin. (2) din O.G.

nr. 11/1996, modificată prin O.U.G. nr. 113/1999, notele contabile invocate nefiind instrumente specifice de plată, în sensul prevederilor articolului enunțat, astfel că și această critică urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I.R. SA, prin lichidator SC R.V.A. SA, împotriva sentinței civile nr. 564 din 29 mai 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2003.