ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1761/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

B.I.R. SA, bancă în faliment,

sucursala zonală Buzău, a formulat plângere împotriva deciziei nr. 8 din 14

martie 2001, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Buzău,

solicitând anularea acestui act administrativ jurisdicțional, ca nelegal.

Pe cale de consecință, reclamanta a

cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul statului a sumei totale de

3.028.527 lei, reprezentând:

- 1.485.509 lei, majorări de

întârziere aferente impozitului pe salarii;

- 854.154 lei, penalitate aferentă

aceluiași impozit;

- 688.864 lei, penalități aferente

impozitului pe dobânzi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că soluția dată de organul administrativ jurisdicțional, contestației

asupra măsurilor dispuse prin actul de control financiar, este rezultatul unei

interpretări eronate a dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 94/1995. Că, în

realitate, acest text legal stabilește cu claritate că, creanțele negarantate

ale băncii aflate în faliment sau a părților negarantate din creanțele

garantate, nu vor putea fi mărite cu nici un fel de dobândă sau cheltuială.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, învestită cu soluționarea

litigiului, ca urmare a declinării competenței dispusă de Tribunalul Buzău,

secția comercială, prin sentința nr. 145 din 11 iunie 2001, a admis acțiunea,

astfel cum a fost formulată.

Instanța a reținut că în raport cu

reglementarea instituită prin art. 35 și 37 din Legea nr. 64/1995, republicată,

după deschiderea procedurii de faliment al societății comerciale, nici o

dobândă sau cheltuială nu mai poate fi adăugată creanțelor negarantate sau

părților negarantate din creanțele garantate. De asemenea, că, în speță, nu

erau aplicabile prevederile cuprinse în O.G. nr. 11/1996, de vreme ce

reclamanta se afla în procedura de lichidare judiciară.

Împotriva sentinței a declarat

recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Buzău.

Recurenta a susținut că noțiunea de

majorări de întârziere nu poate fi asimilată noțiunilor de dobândă sau

cheltuieli, folosite de legiuitor în art. 37 al Legii nr. 64/1995, republicată.

Majorările respective, la plata

cărora a fost obligată reclamanta, reprezintă o sancțiune bănească fiscală,

constând într-o sporire a sumelor de bani datorate bugetului de stat, pentru

neplata la termen a obligațiilor bugetare.

În consecință, aplicarea acestei

sancțiuni este imperativă și independentă de orice altă acțiune coercitivă

întreprinsă de stat, pentru nesocotirea normelor privind veniturile bugetare.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 37 din Legea nr.

64/1995, republicată, privind procedura reorganizării și a falimentului, nici o

dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau

părților negarantate din creanțele garantate, de la data deschiderii

procedurii, în afară de cazul în care prin programul de plată a creanțelor

cuprinse în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus.

În conformitate cu art. 13 alin. (1)

din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, aprobată prin

Legea nr. 108/1996, cu modificările și completările ulterioare, orice obligație

bugetară neachitată la scadență, generează plata unor majorări calculate pentru

fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate, inclusiv.

Rezultă fără echivoc din aceste

norme juridice că art. 37 din Legea nr. 64/1996, republicată, nu se referă și

la scutirea societății comerciale aflate în procedura de faliment, de plata

majorărilor de întârziere și penalităților.

Noțiunea juridică de majorări de

întârziere nu poate fi asimilată noțiunilor de dobândă sau cheltuială,

utilizate în legea menționată mai sus. Ea are natura unei sancțiuni bănești cu

caracter fiscal, aplicabilă pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.

Aplicarea ei era impusă la data

controlului financiar de prevederile art. 13 din O.G. nr. 11/1996 și incidența

acestei reglementări legale nu putea fi înlăturată, atunci când împotriva

subiectului plătitor al impozitului, s-a declanșat procedura falimentului.

Se constată, deci, că organul de

control financiar, a procedat în mod corect la calcularea în sarcina băncii

reclamante, a majorărilor de întârziere și penalităților, pentru neachitarea la

termenele scadente, a impozitului pe veniturile salariale, precum și a

impozitului pe dobânzi.

Având în vedere considerentele

expuse, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința, iar în fond se va

respinge acțiunea formulată de reclamantă, prin lichidatorul judiciar SC R.V.A.

SA, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Buzău, împotriva sentinței civile nr.

145 din 11 iunie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea formulată de reclamanta B.I.R. SA, sucursala Buzău, prin

lichidator judiciar SC R.V.A. SA.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.