ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7303/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 68/2002, formulată de Curtea de Apel Ploiești, în fond după casare, cu trimiterea spre rejudecare, în baza deciziei civile nr. 2996/2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, instanța de rejudecare a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Buzău, a anulat decizia nr. 1052/2000 a Ministerului Finanțelor, exonerând-o pe reclamantă, de plata sumelor de 43.712.779 lei, impozit pe profit și 27.160.089 lei, majorări de întârziere. Pârâtele Ministerul Finanțelor și Administrația Financiară Râmnicu Sărat au fost obligate la 29.826.187 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de rejudecare a reținut în esență că din probele administrate (acte și expertiză contabilă), a rezultat că împrumuturile asociatului unic, către societate, au contribuit la realizarea veniturilor societății, ceea ce duce la deductibilitatea dobânzilor aferente, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/1994. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor. În motivarea recursului, pârâta-recurentă a susținut că: - instanța nu a coroborat concluziile expertizei, cu actele depuse la dosar; - dobânzile plătite în favoarea asociatului, nu sunt deductibile fiscal, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (3) lit. k) din O.G.

nr. 40/1998; - din probe nu rezultă care a fost destinația împrumutului; - societatea dispunea de resurse necesare pentru achiziționarea stocului de mărfuri, împrumuturile asociatului unic nefiind necesare; - în mod greșit au fost acordate în cheltuielile de judecată, taxele de timbru achitate în căile de atac soluționate de organele administrative. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă nr. 2996/2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a fost admis recursul declarat de SC D. SRL Râmnicu Sărat și cauza trimisă, spre rejudecare. În considerentele deciziei s-a reținut că „în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 12/1991, cât și în art. 6 alin. (1) din O.G.

nr. 70/1994, s-a stabilit regula că orice cheltuială este deductibilă, dacă este aferentă veniturilor realizate” și că în aceste cheltuieli „pot fi cuprinse orice fel de dobânzi, indiferent de natura împrumutului”. Cauza a fost trimisă, spre rejudecare, pentru a se face dovada dacă „cheltuiala” a fost aferentă veniturilor realizate. În speță, fiind vorba de împrumuturi acordate de asociatul unic societății, trebuia să se facă dovada că acestea au contribuit la realizarea veniturilor. Având în vedere că prin decizia de casare a fost rezolvată problema de drept privind deductibilitatea dobânzilor, indiferent de natura împrumuturilor, în raport cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de rejudecare în mod corect a reținut că dobânzile aferente împrumuturilor făcute de asociatul unic, sunt deductibile față de probele administrate în rejudecare, conform indicațiilor din decizia de casare.

Sub acest aspect, Curtea urmează a reține că din expertiza contabilă efectuată în cauză și din răspunsul la obiecțiunile formulate de recurentă, rezultă cu certitudine că la finele anului 1999, veniturile societății au crescut în proporție de 53%, față de anul 1998, precum și stocul de marfă, ceea ce nu ar fi fost posibil fără banii împrumutați de la asociatul unic. Rezultă, deci, că împrumuturile acordate societății intimate, de către asociatul unic, au concurat la realizarea veniturilor, fiind astfel aplicabile, dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994. Cât privește susținerea recurentei, cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și taxele de timbru achitate în faze administrativ-jurisdicționale, în sensul că au fost acordate fără o bază legală, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere principiul consacrat prin dispoziția art. 274 1 C. proc.

civ., referitor la partea care cade în pretenții. Or, în cauza de față, instanța a anulat actele administrative emise de cele două recurente-pârâte, ceea ce înseamnă că ele au căzut în pretenții, urmând a suporta cheltuielile făcute de reclamanta-intimată, inclusiv cele efectuate în fazele administrativ-jurisdicționale, faze obligatorii invocate de formularea acțiunii în instanță. În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Buzău, în nume propriu, dar și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 68 din 3 iunie 2002, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2004.