ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7303/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 68/2002,

formulată de Curtea de Apel Ploiești, în fond după casare, cu trimiterea spre

rejudecare, în baza deciziei civile nr. 2996/2001, pronunțată de Curtea Supremă

de Justiție, instanța de rejudecare a admis acțiunea formulată de reclamanta SC

D. SRL Buzău, a anulat decizia nr. 1052/2000 a Ministerului Finanțelor,

exonerând-o pe reclamantă, de plata sumelor de 43.712.779 lei, impozit pe

profit și 27.160.089 lei, majorări de întârziere. Pârâtele Ministerul

Finanțelor și Administrația Financiară Râmnicu Sărat au fost obligate la

29.826.187 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de rejudecare a reținut în esență că din probele administrate (acte și

expertiză contabilă), a rezultat că împrumuturile asociatului unic, către

societate, au contribuit la realizarea veniturilor societății, ceea ce duce la

deductibilitatea dobânzilor aferente, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2)

din O.G. nr. 79/1994.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, în nume

propriu și în numele Ministerului Finanțelor.

În motivarea recursului,

pârâta-recurentă a susținut că:

- instanța nu a coroborat

concluziile expertizei, cu actele depuse la dosar;

- dobânzile plătite în favoarea

asociatului, nu sunt deductibile fiscal, în raport cu dispozițiile art. 4 alin.

(3) lit. k) din O.G. nr. 40/1998;

- din probe nu rezultă care a fost

destinația împrumutului;

- societatea dispunea de resurse

necesare pentru achiziționarea stocului de mărfuri, împrumuturile asociatului

unic nefiind necesare;

- în mod greșit au fost acordate în cheltuielile

de judecată, taxele de timbru achitate în căile de atac soluționate de organele

administrative.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 2996/2001,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a fost admis recursul declarat de SC

D. SRL Râmnicu Sărat și cauza trimisă, spre rejudecare.

În considerentele deciziei s-a

reținut că „în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 12/1991, cât și în art. 6 alin.

(1) din O.G. nr. 70/1994, s-a stabilit regula că orice cheltuială este

deductibilă, dacă este aferentă veniturilor realizate” și că în aceste

cheltuieli „pot fi cuprinse orice fel de dobânzi, indiferent de natura

împrumutului”.

Cauza a fost trimisă, spre

rejudecare, pentru a se face dovada dacă „cheltuiala” a fost aferentă

veniturilor realizate. În speță, fiind vorba de împrumuturi acordate de

asociatul unic societății, trebuia să se facă dovada că acestea au contribuit

la realizarea veniturilor.

Având în vedere că prin decizia de

casare a fost rezolvată problema de drept privind

deductibilitatea

dobânzilor, indiferent de natura împrumuturilor, în raport cu dispozițiile art.

315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de rejudecare în mod corect a reținut că

dobânzile aferente împrumuturilor făcute de asociatul unic, sunt deductibile

față de probele administrate în rejudecare, conform indicațiilor din decizia de

casare.

Sub acest aspect, Curtea urmează a

reține că din expertiza contabilă efectuată în cauză și din răspunsul la

obiecțiunile formulate de recurentă, rezultă cu certitudine că la finele anului

1999, veniturile societății au crescut în proporție de 53%, față de anul 1998,

precum și stocul de marfă, ceea ce nu ar fi fost posibil fără banii împrumutați

de la asociatul unic.

Rezultă, deci, că împrumuturile

acordate societății intimate, de către asociatul unic, au concurat la

realizarea veniturilor, fiind astfel aplicabile, dispozițiile art. 4 alin. (2)

din O.G. nr. 70/1994.

Cât privește susținerea recurentei,

cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și

taxele de timbru achitate în faze administrativ-jurisdicționale, în sensul că

au fost acordate fără o bază legală, aceasta urmează a fi respinsă ca

neîntemeiată, având în vedere principiul consacrat prin dispoziția art. 274

1

C. proc. civ., referitor la partea care cade în pretenții.

Or, în cauza de față, instanța a

anulat actele administrative emise de cele două recurente-pârâte, ceea ce

înseamnă că ele au căzut în pretenții, urmând a suporta cheltuielile făcute de

reclamanta-intimată, inclusiv cele efectuate în fazele

administrativ-jurisdicționale, faze obligatorii invocate de formularea acțiunii

în instanță.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Buzău, în nume propriu, dar

și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 68

din 3 iunie 2002, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2004.