ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4321/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 561 din 1 aprilie 2004, Tribunalul Prahova, secția comercială, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC C.E. SA Câmpina și a obligat pârâții D.G.F.P. Prahova și M.F.P. să plătească acesteia, în solidar, 933.026.965 lei cu titlu de diferență impozit pe profit achitată nedatorat pe perioada 1998 – 2002; 664.353.166 lei dobânzi legale calculate până la data de 31 decembrie 2003, precum și 53.942.602 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeași hotărâre, cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata majorărilor de întârziere a fost respinsă, ca neîntemeiată.

S-a reținut că la data de 8 septembrie 2003, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 807.798.001 lei, reprezentând impozit pe profit achitat în plus în perioada anilor 1998-2002, precum și a sumei de 300.000.000 lei majorări de întârziere. După efectuarea expertizei contabile, reclamanta și-a precizat pretenția în sensul concluziilor raportului de expertiză. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a privatizat în anul 1997, prin metoda M.E.B.O. În perioada menționată reclamanta a virat integral impozitul pe profit, fără a opera reducerea de 50 % a acestuia, prevăzută de art. 50 din Legea nr. 77/1994. Instanța de fond a constatat că probele administrate susțin acțiunea.

Totodată, abrogarea ulterioară a facilității fiscale menționate este lipsită de relevanță în cauză, cu referire la contractul de privatizare încheiat sub imperiul actului normativ menționat. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 434 din 9 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe de pârâta D.G.F.P. Prahova, în nume propriu și în numele pârâtului M.F.P. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în mod judicios prima instanță a obligat pârâții la pata sumelor menționate, în raport de drepturile câștigate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, raportat la principiul neretroactivității civile, cu referire la abrogarea actului normativ prin care s-a statuat, între altele, asupra facilităților fiscale menționate.

Totodată, dispozițiile O.G. nr. 9/2000 sunt aplicabile în speță, atâta timp cât legiuitorul, prin actul normativ menționat, a avut în vedere atât raporturile comerciale cât și cele civile. Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâții au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut că motivarea deciziei pronunțate în apel nu este în concordanță cu prevederile legale, pentru următoarele motive: 1. Reclamanta a profitat de facilitatea fiscală, neînscrisă în contractul de vânzare acțiuni, pe perioada august-decembrie 1997, respectiv pe perioada cuprinsă între încheierea contractului și data abrogării Legii nr. 77/1994 prin O.U.G. nr. 88/1997. De la această dată nu mai există temei pentru acordarea facilităților, art. 969 C. civ.

nefiind incident în cauză în raport de împrejurarea neînscrierii unei clauze în acest sens în contractul de privatizare. A decide astfel, cu referire la invocarea dreptului câștigat, înseamnă a contraveni dispozițiilor art. 15 alin. (2) din C.R. 2. Acordarea dobânzilor contravine prevederilor art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000. În concluzie, pârâții au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este de reținut că sub un prim aspect, condițiile privind încheierea contractului, respectiv întâlnirea concordantă a ofertei de a contracta cu acceptarea acelei oferte, precum și cele privind condițiile de validitate a acestuia, rămân cele statuate de C. civ., normele legale privind privatizarea având caracter complementar, vizând ca finalitate exclusiv configurarea complexă a contractului de vânzare-cumpărare.

În cauză, a fost încheiat un contract în condițiile Legii nr. 77/1994. Prin urmare, părțile au stabilit un echilibru contractual în acest context legal. Ca atare, dispozițiile art. 969 C. civ., au fost corect reținute ca fiind incidente în cauză. A decide altfel, cu referire la abrogarea ulterioară a actului normativ prin care s-a stabilit facilitatea fiscală în discuție, ar însemna încălcarea, concomitent, a dispozițiilor legale în materia privatizării și principiul libertății actelor juridice civile, având ca finalitate nesocotirea voinței părților la încheierea acestuia și afectarea nelegală a echilibrului contractual astfel stabilit. Totodată, în mod judicios, corespunzător dispozițiilor art. 15 alin. (2) din C.R.

și art. 1 C. civ., prima instanță a reținut că, în raport de aceste dispoziții, drepturile și obligațiile părților rămân cele stabilite prin contract și actele normative în vigoare la data nașterii raportului obligațional. În fine, în raport de aria de aplicabilitate a O.G. nr. 9/2000, corect reținută de prima instanță, nu există temei legal pentru înlăturarea acestora, cu privire la pârâți. Așadar, admițând acțiunea, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, corespunzător probatoriului administrat la normele juridice aplicabile. Drept urmare, respingând apelul și menținând sentința atacată, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocat de pârâți. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, în nume propriu și în numele M.F.P., A.N.A.F., împotriva deciziei nr. 434 din 9 iunie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2005.