ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4321/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 561 din 1 aprilie

2004, Tribunalul Prahova, secția comercială, a admis în parte acțiunea

precizată formulată de reclamanta SC C.E. SA Câmpina și a obligat pârâții D.G.F.P.

Prahova și M.F.P. să plătească acesteia, în solidar, 933.026.965 lei cu titlu de

diferență impozit pe profit achitată nedatorat pe perioada 1998 – 2002;

664.353.166 lei dobânzi legale calculate până la data de 31 decembrie 2003,

precum și 53.942.602 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin aceeași hotărâre, cererea

reclamantei privind obligarea pârâților la plata majorărilor de întârziere a

fost respinsă, ca neîntemeiată.

S-a reținut că la data de 8

septembrie 2003, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de

807.798.001 lei, reprezentând impozit pe profit achitat în plus în perioada

anilor 1998-2002, precum și a sumei de 300.000.000 lei majorări de întârziere.

După efectuarea expertizei

contabile, reclamanta și-a precizat pretenția în sensul concluziilor raportului

de expertiză.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că s-a privatizat în anul 1997, prin metoda M.E.B.O.

În perioada menționată reclamanta a

virat integral impozitul pe profit, fără a opera reducerea de 50 % a acestuia,

prevăzută de art. 50 din Legea nr. 77/1994.

Instanța de fond a constatat că probele

administrate susțin acțiunea. Totodată, abrogarea ulterioară a facilității

fiscale menționate este lipsită de relevanță în cauză, cu referire la

contractul de privatizare încheiat sub imperiul actului normativ menționat.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 434 din 9 iunie

2004, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe

de pârâta D.G.F.P. Prahova, în nume propriu și în numele pârâtului M.F.P.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a apreciat că în mod judicios prima instanță a obligat pârâții

la pata sumelor menționate, în raport de drepturile câștigate prin contractul

de vânzare-cumpărare acțiuni, raportat la principiul neretroactivității civile,

cu referire la abrogarea actului normativ prin care s-a statuat, între altele,

asupra facilităților fiscale menționate. Totodată, dispozițiile O.G. nr. 9/2000

sunt aplicabile în speță, atâta timp cât legiuitorul, prin actul normativ

menționat, a avut în vedere atât raporturile comerciale cât și cele civile.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

pârâții au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că motivarea deciziei

pronunțate în apel nu este în concordanță cu prevederile legale, pentru

următoarele motive:

facilitatea fiscală, neînscrisă în contractul de vânzare acțiuni, pe perioada

august-decembrie 1997, respectiv pe perioada cuprinsă între încheierea

contractului și data abrogării Legii nr. 77/1994 prin O.U.G. nr. 88/1997. De la

această dată nu mai există temei pentru acordarea facilităților, art. 969 C.

civ. nefiind incident în cauză în raport de împrejurarea neînscrierii unei

clauze în acest sens în contractul de privatizare. A decide astfel, cu referire

la invocarea dreptului câștigat, înseamnă a contraveni dispozițiilor art. 15 alin.

(2) din C.R.

prevederilor art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000.

În concluzie, pârâții au solicitat

admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii

acțiunii, ca neîntemeiată.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de reținut că sub un prim

aspect, condițiile privind încheierea contractului, respectiv întâlnirea

concordantă a ofertei de a contracta cu acceptarea acelei oferte, precum și

cele privind condițiile de validitate a acestuia, rămân cele statuate de C.

civ., normele legale privind privatizarea având caracter complementar, vizând

ca finalitate exclusiv configurarea complexă a contractului de

vânzare-cumpărare.

În cauză, a fost încheiat un

contract în condițiile Legii nr. 77/1994.

Prin urmare, părțile au stabilit un

echilibru contractual în acest context legal.

Ca atare, dispozițiile art. 969 C.

civ., au fost corect reținute ca fiind incidente în cauză.

A decide altfel, cu referire la

abrogarea ulterioară a actului normativ prin care s-a stabilit facilitatea

fiscală în discuție, ar însemna încălcarea, concomitent, a dispozițiilor legale

în materia privatizării și principiul libertății actelor juridice civile, având

ca finalitate nesocotirea voinței părților la încheierea acestuia și afectarea

nelegală a echilibrului contractual astfel stabilit.

Totodată, în mod judicios,

corespunzător dispozițiilor art. 15 alin. (2) din C.R. și art. 1 C. civ., prima

instanță a reținut că, în raport de aceste dispoziții, drepturile și

obligațiile părților rămân cele stabilite prin contract și actele normative în

vigoare la data nașterii raportului obligațional.

În fine, în raport de aria de

aplicabilitate a O.G. nr. 9/2000, corect reținută de prima instanță, nu există

temei legal pentru înlăturarea acestora, cu privire la pârâți.

Așadar, admițând acțiunea, prima

instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, corespunzător probatoriului

administrat la normele juridice aplicabile.

Drept urmare, respingând apelul și

menținând sentința atacată, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre

legală, nesupusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocat de pârâți.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de D.G.F.P. Prahova, în nume propriu și în numele M.F.P., A.N.A.F.,

împotriva deciziei nr. 434 din 9 iunie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2005.