ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3730/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 2193/2005, reclamanta A.V.A.S. București a chemat în judecată pârâta SC U. SA Ploiești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 8.361.655.547 lei, reprezentând contravaloarea dividendelor neachitate, aferente anului 2001, precum și a sumei de 3.101.429.396 lei, penalități de întârziere calculate până la data de 10 martie 2001. Reclamanta mai solicită, de asemenea, obligarea pârâtei la plata în continuare a penalităților de întârziere până la achitarea efectivă a debitului. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în A.G.A.

din data de 11 aprilie 2002, s-a aprobat bilanțul contabil aferent anului 2001, ocazie cu care s-a procedat și la repartizarea profitului net, cuvenindu-i-se în raport de acțiunile deținute dividende în valoare de 5.260.226.251 lei, pe care în mod nejustificat, pârâta nu le-a plătit la termenul scadent, datorând astfel și penalități. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a depus respingerea acțiunii. În cauză, pârâta a formulat și o cerere reconvențională, prin care a solicitat ca reclamanta să fie obligată să respecte obligațiile contractuale, așa cum au fost prevăzute în contractul nr. 77 din 12 noiembrie 2004, în sensul de a face toate demersurile pentru emiterea ordinului comun privind acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare.

Prin sentința nr. 188 din 27 aprilie 2005, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamantă, a admis cererea reconvențională a pârâtei și a obligat reclamanta A.V.A.S. la respectarea obligației prevăzute în art. 16 din Contractul nr. 77/2004 privind emiterea ordinului comun referitor la acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor în conformitate cu prevederile legale și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pronunțând această soluție, instanța de fond a reținut că în raport cu dispozițiile legale în materie, într-adevăr pârâta avea obligația să achite acționarilor contravaloarea dividendelor aferente anului 2001, până la data de 1 aprilie 2002. Dar, potrivit dispozițiilor art. 26 din O.U.G.

nr. 26/2004, privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăților comerciale, aflate în patrimoniul A.V.A.S. reclamanta avea obligația să-i acorde pârâtei o eșalonare la plată a acestora pe o perioadă de până la 5 ani, cu șase luni perioadă de grație, conform unui grafic întocmit de aceasta. Această obligație a fost inserată în contractul de privatizare, art. 16 pct. 7 în conformitate cu care părțile au convenit ca vânzătoarea reclamantă să depună în limita competențelor legale diligențele necesare pentru emiterea ordinelor comune, privind acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor în conformitate cu dispozițiile legale, obligație pe care însă nu și-a respectat-o. Ca atare, reține instanța de fond, acțiunea reclamantei constată că este nefondată și admite cererea reconvențională obligând reclamanta să facă toate demersurile necesare în vederea respectării obligațiilor asumate prin art. 16 pct. 7 din contract.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând schimbarea în tot a sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 3 din 6 ianuarie 2006, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința, constatând ca rămasă fără obiect cererea reconvențională formulată de pârâtă și menținând restul dispozițiilor sentinței. Instanța de apel a avut în vedere emiterea ordinului comun al A.V.A.S. și Ministerului Finanțelor Publice nr. 6180 din 8 decembrie 2005 prin care s-au acordat pârâtei înlesniri la plata obligațiilor restante.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S. solicitând admiterea lui și modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii în totalitate a apelului său și admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată și completată. Recurenta. făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a invocat următoarele motive de recurs: 1. Deși instanța de apel a dispus admiterea apelului A.V.A.S.

în totalitate a schimbat sentința numai în parte, constatând ca rămasă fără obiect cererea reconvențională; 2. Instanța de apel nu a analizat critica reclamantei-apelantă în privința respingerii acțiunii sale și nu a făcut nici o referire la această critică; 3. Instanța de apel, în mod greșit și cu încălcarea prevederilor legale, a menținut soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reclamantei întrucât înlesnirile la plat acordate prin ordinul comun nu sunt acordate în mod irevocabil ci ele sunt condiționate de îndeplinirea anumitor cerințe. Examinând recursul prin prima motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Primul motiv de recurs nu este fondat întrucât instanța de apel nu a menționat că admite apelul în tot iar din motivare rezultă că a avut în vedere admiterea în parte a apelului numai cu privire la acțiunea reconvențională, după cum a și hotărât prin dispozitivul deciziei. Nu este întemeiat nici al doilea motiv de recurs întrucât instanța de apel prin modul cum a motivat admiterea în parte a apelului s-a pronunțat implicit asupra respingerii acțiunii reclamantei de către instanța de fond, apreciind-o ca întemeiată. În schimb, este întemeiat cel de al treilea motiv invocat prin recursul reclamantei. Este adevărat că prin ordinul comun nr. 13 și respectiv nr. 1844 din 6 decembrie 1844 s-a acordat pârâtei scutirea în procent de 100 % a creanțelor proprii A.V.A.S.

care fac obiectul prezentei cauze, dividendele pe anul 2001 și daune moratorii aferente acestora, dar această scutire nu este irevocabilă ci este supusă unor condiții prevăzute la art. 2 al ordinului, iar în cazul în care societatea pârâtă nu îndeplinește aceste condiții, scutirea își pierde valabilitatea iar societatea pârâtă va datora A.V.A.S., sumele înlesnite la plată. Ca atare ordinul comun nu exonerează pârâta de plata obligațiilor sale față de reclamantă, obligații legale și deci acțiunea acesteia este întemeiată și trebuie admisă. Existența ordinului comun menționat poate fi invocată de către societatea pârâtă și opusă reclamantei în cazul în care aceasta ar încerca executarea silită a titlului executoriu obținut în urma admiterii acțiunii sale, dacă, bineînțeles, pârâta a realizat condițiile stabilite prin ordin.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., să admită recursul și să modifice în parte decizia atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei reprezentând dividende cuvenite pe anul 2001 și penalități de întârziere, constatând ca rămasă fără obiect cererea reconvențională și menținând restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 3 din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești pe care o modifică în parte, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei SC U. SA Ploiești și obligă pârâta la plata sumei de 8.361.655.647 lei cu titlu de dividende aferente anului 2001 și penalități de întârziere și constată ca rămasă fără obiect cererea reconvențională formulată de pârâtă. Menține restul dispozițiilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.