ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3730/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3730/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Prahova sub nr. 2193/2005, reclamanta A.V.A.S. București a chemat

în judecată pârâta SC U. SA Ploiești, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de

8.361.655.547 lei, reprezentând contravaloarea dividendelor neachitate,

aferente anului 2001, precum și a sumei de 3.101.429.396 lei, penalități de

întârziere calculate până la data de 10 martie 2001.

Reclamanta mai solicită, de

asemenea, obligarea pârâtei la plata în continuare a penalităților de

întârziere până la achitarea efectivă a debitului.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că în A.G.A. din data de 11 aprilie 2002, s-a aprobat bilanțul

contabil aferent anului 2001, ocazie cu care s-a procedat și la repartizarea

profitului net, cuvenindu-i-se în raport de acțiunile deținute dividende în

valoare de 5.260.226.251 lei, pe care în mod nejustificat, pârâta nu le-a

plătit la termenul scadent, datorând astfel și penalități.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, pârâta a depus respingerea acțiunii.

În cauză, pârâta a formulat

și o cerere reconvențională, prin care a solicitat ca reclamanta să fie

obligată să respecte obligațiile contractuale, așa cum au fost prevăzute în

contractul nr. 77 din 12 noiembrie 2004, în sensul de a face toate demersurile

pentru emiterea ordinului comun privind acordarea înlesnirilor la plata

obligațiilor bugetare.

Prin sentința nr. 188 din 27

aprilie 2005, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamantă, a

admis cererea reconvențională a pârâtei și a obligat reclamanta A.V.A.S. la

respectarea obligației prevăzute în art. 16 din Contractul nr. 77/2004 privind

emiterea ordinului comun referitor la acordarea înlesnirilor la plata

obligațiilor în conformitate cu prevederile legale și s-a luat act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată.

Pronunțând această soluție,

instanța de fond a reținut că în raport cu dispozițiile legale în materie,

într-adevăr pârâta avea obligația să achite acționarilor contravaloarea

dividendelor aferente anului 2001, până la data de 1 aprilie 2002.

Dar, potrivit dispozițiilor art.

26 din O.U.G. nr. 26/2004, privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării

societăților comerciale, aflate în patrimoniul A.V.A.S. reclamanta avea

obligația să-i acorde pârâtei o eșalonare la plată a acestora pe o perioadă de

până la 5 ani, cu șase luni perioadă de grație, conform unui grafic întocmit de

aceasta.

Această obligație a fost

inserată în contractul de privatizare, art. 16 pct. 7 în conformitate cu care

părțile au convenit ca vânzătoarea reclamantă să depună în limita competențelor

legale diligențele necesare pentru emiterea ordinelor comune, privind acordarea

înlesnirilor la plata obligațiilor în conformitate cu dispozițiile legale,

obligație pe care însă nu și-a respectat-o.

Ca atare, reține instanța de

fond, acțiunea reclamantei constată că este nefondată și admite cererea

reconvențională obligând reclamanta să facă toate demersurile necesare în

vederea respectării obligațiilor asumate prin art. 16 pct. 7 din contract.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinice, solicitând schimbarea în tot a sentinței și, pe

fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale.

Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia nr. 3 din 6 ianuarie 2006, a admis apelul reclamantei și a

schimbat în parte sentința, constatând ca rămasă fără obiect cererea

reconvențională formulată de pârâtă și menținând restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a avut în vedere emiterea ordinului comun al A.V.A.S. și

Ministerului Finanțelor Publice nr. 6180 din 8 decembrie 2005 prin care s-au

acordat pârâtei înlesniri la plata obligațiilor restante.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S. solicitând admiterea lui și

modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii în totalitate a apelului

său și admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată și completată.

Recurenta. făcând trimitere

la prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a invocat următoarele

motive de recurs:

dispus admiterea apelului A.V.A.S. în totalitate a schimbat sentința numai în

parte, constatând ca rămasă fără obiect cererea reconvențională;

analizat critica reclamantei-apelantă în privința respingerii acțiunii sale și

nu a făcut nici o referire la această critică;

greșit și cu încălcarea prevederilor legale, a menținut soluția instanței de

fond de respingere a acțiunii reclamantei întrucât înlesnirile la plat acordate

prin ordinul comun nu sunt acordate în mod irevocabil ci ele sunt condiționate

de îndeplinirea anumitor cerințe.

Examinând recursul prin

prima motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Primul motiv de recurs nu

este fondat întrucât instanța de apel nu a menționat că admite apelul în tot

iar din motivare rezultă că a avut în vedere admiterea în parte a apelului numai

cu privire la acțiunea reconvențională, după cum a și hotărât prin dispozitivul

deciziei.

Nu este întemeiat nici al

doilea motiv de recurs întrucât instanța de apel prin modul cum a motivat

admiterea în parte a apelului s-a pronunțat implicit asupra respingerii

acțiunii reclamantei de către instanța de fond, apreciind-o ca întemeiată.

În schimb, este întemeiat

cel de al treilea motiv invocat prin recursul reclamantei. Este adevărat că

prin ordinul comun nr. 13 și respectiv nr. 1844 din 6 decembrie 1844 s-a

acordat pârâtei scutirea în procent de 100 % a creanțelor proprii A.V.A.S. care

fac obiectul prezentei cauze, dividendele pe anul 2001 și daune moratorii

aferente acestora, dar această scutire nu este irevocabilă ci este supusă unor

condiții prevăzute la art. 2 al ordinului, iar în cazul în care societatea

pârâtă nu îndeplinește aceste condiții, scutirea își pierde valabilitatea iar

societatea pârâtă va datora A.V.A.S., sumele înlesnite la plată.

Ca atare ordinul comun nu

exonerează pârâta de plata obligațiilor sale față de reclamantă, obligații

legale și deci acțiunea acesteia este întemeiată și trebuie admisă.

Existența ordinului comun

menționat poate fi invocată de către societatea pârâtă și opusă reclamantei în

cazul în care aceasta ar încerca executarea silită a titlului executoriu

obținut în urma admiterii acțiunii sale, dacă, bineînțeles, pârâta a realizat

condițiile stabilite prin ordin.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., să

admită recursul și să modifice în parte decizia atacată în sensul admiterii

acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei reprezentând dividende

cuvenite pe anul 2001 și penalități de întârziere, constatând ca rămasă fără

obiect cererea reconvențională și menținând restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 3 din 6 ianuarie 2006 a

Curții de Apel Ploiești pe care o modifică în parte, în sensul că admite

acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei SC U. SA Ploiești

și obligă pârâta la plata sumei de 8.361.655.647 lei cu titlu de dividende

aferente anului 2001 și penalități de întârziere și constată ca rămasă fără

obiect cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Menține restul

dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2006.