ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1159/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

30 octombrie 2001, reclamanta SC A. SA Măneciu a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova,

solicitând anularea deciziei nr. 1618 din 16 octombrie 2001 și a procesului-verbal

nr. 1294 din 18 august 1999, modificat prin nota de completare nr. 1499 din 17

septembrie 1999, prin care s-a stabilit un debit de 624.111.720 lei

reprezentând majorări de întârziere la plata T.V.A. și a impozitului pe profit.

Astfel, reclamanta a învederat că

aceste valori au rezultat din redistribuirea sumelor achitate de societate, în

contul debitelor respective, organul de control transferându-le, ca fiind plăți

în contul majorărilor de întârziere.

În realitate, societatea nu

datorează aceste sume care au fost stabilite prin încălcarea prevederilor O.M.F.

nr. 608/1999.

Prin sentința nr. 269 din 10

decembrie 2001, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând în esență că

reclamanta a încălcat prevederile art. 8 din O.G. nr. 11/1996, care impun

efectuarea plății debitelor, în ordinea vechimii.

Recursul declarat de reclamantă a

fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. 759 din

25 februarie 2003, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare,

reținând că hotărârea nu cuprinde motivele ce au stat la baza soluției.

În fond după casare, prin cererea

depusă la 14 mai 2003, reclamanta a solicitat restituirea sumei la valoarea

actualizată cu indicele de inflație, precizând cuantumul de 1.584.406.286 lei,

calculat de la data plății, până în mai 2003, or în subsidiar, să se adauge la

suma datorată, dobânda legală, ipoteză în care pretențiile ar fi de

1.447.077.930 lei.

Prin sentința nr. 109 din 2 iunie

2003, Curtea de Apel Ploiești a respins din nou acțiunea, reținând că organul

de control a dedus din ordinele de plată, achitate de societate în decembrie

1997 și în 1998, impozitul pe profit și T.V.A., calculând majorările de

întârziere aferente debitelor restante.

Instanța a constatat că însăși

reclamanta avea obligația de a efectua plata obligațiilor bugetare în ordinea

vechimii lor și că, neținând seama de existența majorărilor pentru plata cu

întârziere a debitelor începând cu sfârșitul anului 1997, nu poate beneficia de

facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamanta SC A. SA Măneciu, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, reclamanta a învederat că nu

sunt aplicabile prevederile Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 11/1996,

aprobate prin O.M.F. nr. 620/1997, operațiunea de compensare a majorărilor de

întârziere efectuată de organul de control din sumele plătite de societate în

contul debitelor datorate, fiind făcută abuziv.

Reclamanta a mai arătat că în

realitate, nu avea datorii la bugetul de stat, constând în T.V.A. și impozit pe

profit, în care sens a depus la dosar un raport de expertiză contabilă

extrajudiciară,

S-a mai invocat și reținerea în mod

eronat a încălcării prevederilor art. 8 din O.G. nr. 11/1996, întrucât

societatea, prin ordinele de plată emise, a indicat distinct felul impozitului

sau al taxei datorate, redistribuirea sumelor de către organul financiar fiind

incorectă, întrucât toate majorările de întârziere aferente debitelor restante

la 30 aprilie 1999, au fost amânate la plată până la 30 noiembrie 1999.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, impunându-se casarea

sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, în vederea completării

probelor.

Din actele dosarului, se constată că

nu rezultă cu certitudine dacă societatea a achitat integral toate debitele

restante la 30 aprilie 1999, impozit pe profit și T.V.A., inclusiv cele curente

și majorările aferente acestora pe intervalul 30 aprilie 1999 – 31 august 1999,

până la această ultimă dată și deci, dacă poate beneficia de facilitățile

prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999.

Prin nota nr. 1493 din 17 septembrie

1999, de completare a procesului-verbal de control nr. 1294 din 18 august 1999,

s-a reținut că reclamanta datorează suma de 624.111.720 lei majorări de

întârziere aferente T.V.A., pentru perioada 1 martie 1998 – 31 mai 1999 și respectiv,

impozitului pe profit pentru intervalul 1 iulie 1997 – 31 martie 1999.

Într-o altă notă de constatare,

încheiată de organul de control la 22 septembrie 1999, se consemnează că în

contul unor debite restante la 30 aprilie 1999, de 755.700.340 lei și altele

aferente perioadei 30 septembrie 1999 – 31 august 1999, de 1.160.256.298 lei,

reclamanta a efectuat viramente la T.V.A. și impozitul pe profit, de

2.572.730.070 lei, achitând în plus față de obligațiile reale, suma de

603.978.547 lei.

În raport cu constatările diferite,

cu privire la calculul obligațiilor bugetare ale societății, cuprinse în cele

două acte administrative întocmite de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova, Curtea reține că se impune efectuarea unei expertize contabile care să

stabilească dacă reclamanta avea debite constând în impozit pe profit și T.V.A.,

la 30 aprilie 1999 și distinct, la 31 august 1999, pentru perioadele de

activitate controlată, ce sume au fost achitate, dacă în ordinele de plată a

fost înscris felul impozitului sau al taxei și dacă se impunea stingerea

majorărilor de întârziere din plățile făcute în contul celor două categorii de

obligații bugetare.

De asemenea, întrucât reclamanta

și-a precizat în fond după casare,câtimea pretențiilor, solicitând restituirea

sumei achitate în baza actelor contestate, la valoarea actualizată în raport de

inflație sau acordarea dobânzii legale, urmează ca expertiza contabilă să

determine și cuantumul real al despăgubirilor, astfel cum a fost el precizat.

Față de cele expuse mai sus, Curtea,

admițând recursul, va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA

Măneciu, județul Prahova, împotriva sentinței nr. 109 din 2 iunie 2003, a

Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ.

Casează sentința, cu trimitere spre

rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2004.