ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4553/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

16 iunie 1999, reclamanta SC R.B. SRL Ploiești a chemat în judecată pârâții

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat a județului Prahova și Administrația Financiară

Ploiești și a solicitat ca în contradictoriu, să se dispună anularea

procesului-verbal din 4 noiembrie 1998, hotărârea nr. 21 din 20 noiembrie 1998,

dispoziția nr. 144/1998 și decizia nr. 1445 din 31 mai 1999 și exonerarea de

plata sumei de 92.413.518 lei T.V.A. și majorări aferente și de suma de

54.781.702 lei, impozit pe profit și majorări aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că organele financiare de control au aplicat eronat și greșit legea,

în speță O.G. nr. 70/1997, privind controlul fiscal, că nu datorează la buget

nici o sumă.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 139 din 17 mai 1999, a admis în parte acțiunea, respectiv a anulat parțial actele administrative contestate și a

exonerat reclamanta de plata sumei de 92.413.518 lei reprezentând T.V.A. și

majorări de întârziere aferente și de plata sumei de 54.781.702 lei, impozit pe

profit și majorări aferente.

A reținut instanța de fond sesizată,

că în perioada 1994 – 1998, reclamanta datorează la bugetul de stat o diferență

de 5.492.537 lei T.V.A., că era îndreptățită să deducă taxa aferentă aprovizionărilor

sau prestațiilor de care a beneficiat conform prevederilor Legii nr. 87/1994,

suma achitată fiind înainte de 31 august 1998, fiind astfel scutită de majorări,

conform O.G. nr. 68/1999, iar în raport cu concluziile expertizei efectuate în

dosar, trebuie diminuat și impozitul pe profit și majorările respective, cu

suma de 54.781.702 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar

de Stat Prahova, în nume propriu și pentru ceilalți pârâți, criticând hotărârea,

ca nelegală, nefiind motivată în fapt și în drept, fiind declarat recurs și de

către Administrația Financiară Ploiești.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 1134 din 3 aprilie 2001, a respins ca tardiv formulat, recursul Administrației Financiare a municipiului Ploiești și a

admis recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar

de Stat Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, a

casat sentința nr. 139/2000 și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe, reținând în esență că sentința nu este motivată, motiv de casare

conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că a rezolvat în fond un capăt de cerere,

asupra căruia Ministerul Finanțelor Publice se rezumase a obliga organele

financiare să recalculeze impozitul pe profit și majorările aferente, iar

recursul Administrației Financiare a fost declarat peste termenul legal de 15

zile.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 5119/2001,

la Înalta Curte de Casație și Justiție, care în rejudecare a pronunțat sentința

nr. 235 din 18 octombrie 2001, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte decizia

nr. 1145 din 31 mai 1999 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și a actelor

de control, exonerând reclamanta de plata sumei de 92.413.518 lei T.V.A. și

majorările de întârziere aferente și de plata sumei de 54.781.702 lei reprezentând

impozit pe profit și majorările de întârziere.

Pentru a pronunța această hotărâre

în rejudecare, instanța a reținut că suma ce se datorează cu titlu de T.V.A.,

este de 5.492.534 lei, și nu de 58.404.851 lei, iar cum suma datorată a fost

achitată înainte de 31 august 1998, reclamanta nu poate fi obligată la plata de

majorări de întârziere, fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 68/1999,

respectiv art. 4.

În ceea ce privește impozitul pe

profit și majorările de întârziere în sumă de 59.713.581 lei, instanța de fond

a reținut că Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1145/1999, nu a

procedat legal, desființând în parte procesul-verbal de control din 4 noiembrie

1998, astfel că instanța a soluționat pe fond această cerere, apreciind că

reclamanta în mod nelegal a fost obligată la impozit pe profit, deoarece nu îl

datorează.

Împotriva acestei sentințe cu nr. 235

din 18 octombrie 2001 au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prahova, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, fiind

criticată hotărârea, ca nelegală, instanța aplicând și interpretând greșit

legea.

Recursurile se constată a fi

fondate, pentru considerentele ce se expun în continuare.

Prin actul de control, procesul-verbal

din 4 noiembrie 1998, cu nr. 98136, s-a stabilit că reclamanta-intimată SC R.B.

SRL are o obligație bugetară în valoare de 152.127.099 lei, compusă din

92.413.518 lei, T.V.A. și majorări aferente și din 59.713.581 lei, impozit pe

profit și majorările aferente.

Prin decizia nr. 1145 din 31 mai

1999, recurentul Ministerul Finanțelor Publice, în soluționarea contestației, a

respins contestația, în ceea ce privește suma de 92.413.518 lei T.V.A., iar în

ceea ce privește suma de 59.713.581 lei, a desființat capitolul din procesul-verbal

nr. 98136 din 4 noiembrie 1998, din hotărârea nr. 21 din 20 noiembrie 1998 și

din dispoziția nr. 144 din 31 decembrie 998, urmând ca Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Prahova să recalculeze impozitul pe profit și

majorările de întârziere aferente conform celor precizate în decizie.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice Prahova, recurentă în acest dosar, a refăcut controlul și a întocmit

nota de constatare nr. 32101 din 25 iunie 1999, prin care a recalculat

impozitul pe profit datorat de reclamantă, act de control împotriva căruia

reclamanta nu a mai formulat contestație.

Soluționarea de către instanța de

fond a acestui capăt de cerere, asupra căruia prin decizia nr. 1145/1999,

recurentul Ministerul Finanțelor Publice s-a pronunțat doar în sensul obligării

organelor financiare din subordine, de a recalcula impozitul pe profit și

majorările aferente, este făcută cu neobservarea considerentelor deciziei de

casare, dar și a situației reale care demonstrează că reclamanta-intimată nu a

contestat actul de control nr. 32101/1999.

Sub acest aspect, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

nelegală, în mod nelegal fiind exonerată de plata impozitului pe profit și a

majorărilor aferente, reclamanta, această obligație către buget existând pentru

suma de 54.050.696 lei, așa cum rezultă și este stabilit prin actul de control nr.

32101 din 25 iunie 2001, necontestat de reclamantă, în condițiile Legii nr. 105/1997.

În ceea ce privește deducerea T.V.A.,

în conformitate cu prevederile O.G. nr. 3/1992, art. 19, republicată, este

condiționată de justificarea prin documente legale întocmite, a cuantumului

taxei și justificarea că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei

și sunt în proprietatea acesteia, prevederi ce se completează cu cerințele art.

25 lit. b) din O.G. nr. 3/1992.

În respectarea prevederilor legale

citate, organele de control au reținut că nu se poate deduce T.V.A. aferentă

stocului existent la 1 iulie 1994, deoarece reclamanta nu întocmise și nu a

prezentat lista de inventar, după cum evidența primară nu corespunde cu

evidența contabilă, constatări pe care raportat la dispozițiile legale

incidente cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție le reține ca fiind corect

și judicios aplicate, astfel că și sub acest aspect, instanța de fond a

pronunțat o hotărâre nelegală, reclamanta având de achitat la bugetul de stat,

92.413518 lei T.V.A. și majorările aferente.

În conformitate cu aceste

considerente, urmează a se admite recursurile, a se casa sentința nr. 235 din

18 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ, iar în fond, să se respingă acțiunea reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și de Administrația Finanțelor

Publice a municipiului Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 235 din 18

octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2004.