ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4553/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 iunie 1999, reclamanta SC R.B. SRL Ploiești a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Prahova și Administrația Financiară Ploiești și a solicitat ca în contradictoriu, să se dispună anularea procesului-verbal din 4 noiembrie 1998, hotărârea nr. 21 din 20 noiembrie 1998, dispoziția nr. 144/1998 și decizia nr. 1445 din 31 mai 1999 și exonerarea de plata sumei de 92.413.518 lei T.V.A. și majorări aferente și de suma de 54.781.702 lei, impozit pe profit și majorări aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că organele financiare de control au aplicat eronat și greșit legea, în speță O.G. nr. 70/1997, privind controlul fiscal, că nu datorează la buget nici o sumă. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 139 din 17 mai 1999, a admis în parte acțiunea, respectiv a anulat parțial actele administrative contestate și a exonerat reclamanta de plata sumei de 92.413.518 lei reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere aferente și de plata sumei de 54.781.702 lei, impozit pe profit și majorări aferente. A reținut instanța de fond sesizată, că în perioada 1994 – 1998, reclamanta datorează la bugetul de stat o diferență de 5.492.537 lei T.V.A., că era îndreptățită să deducă taxa aferentă aprovizionărilor sau prestațiilor de care a beneficiat conform prevederilor Legii nr. 87/1994, suma achitată fiind înainte de 31 august 1998, fiind astfel scutită de majorări, conform O.G.

nr. 68/1999, iar în raport cu concluziile expertizei efectuate în dosar, trebuie diminuat și impozitul pe profit și majorările respective, cu suma de 54.781.702 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Prahova, în nume propriu și pentru ceilalți pârâți, criticând hotărârea, ca nelegală, nefiind motivată în fapt și în drept, fiind declarat recurs și de către Administrația Financiară Ploiești.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1134 din 3 aprilie 2001, a respins ca tardiv formulat, recursul Administrației Financiare a municipiului Ploiești și a admis recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, a casat sentința nr. 139/2000 și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând în esență că sentința nu este motivată, motiv de casare conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că a rezolvat în fond un capăt de cerere, asupra căruia Ministerul Finanțelor Publice se rezumase a obliga organele financiare să recalculeze impozitul pe profit și majorările aferente, iar recursul Administrației Financiare a fost declarat peste termenul legal de 15 zile.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 5119/2001, la Înalta Curte de Casație și Justiție, care în rejudecare a pronunțat sentința nr. 235 din 18 octombrie 2001, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte decizia nr. 1145 din 31 mai 1999 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și a actelor de control, exonerând reclamanta de plata sumei de 92.413.518 lei T.V.A. și majorările de întârziere aferente și de plata sumei de 54.781.702 lei reprezentând impozit pe profit și majorările de întârziere. Pentru a pronunța această hotărâre în rejudecare, instanța a reținut că suma ce se datorează cu titlu de T.V.A., este de 5.492.534 lei, și nu de 58.404.851 lei, iar cum suma datorată a fost achitată înainte de 31 august 1998, reclamanta nu poate fi obligată la plata de majorări de întârziere, fiind aplicabile prevederile O.G.

nr. 68/1999, respectiv art. 4. În ceea ce privește impozitul pe profit și majorările de întârziere în sumă de 59.713.581 lei, instanța de fond a reținut că Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 1145/1999, nu a procedat legal, desființând în parte procesul-verbal de control din 4 noiembrie 1998, astfel că instanța a soluționat pe fond această cerere, apreciind că reclamanta în mod nelegal a fost obligată la impozit pe profit, deoarece nu îl datorează. Împotriva acestei sentințe cu nr. 235 din 18 octombrie 2001 au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, fiind criticată hotărârea, ca nelegală, instanța aplicând și interpretând greșit legea.

Recursurile se constată a fi fondate, pentru considerentele ce se expun în continuare. Prin actul de control, procesul-verbal din 4 noiembrie 1998, cu nr. 98136, s-a stabilit că reclamanta-intimată SC R.B. SRL are o obligație bugetară în valoare de 152.127.099 lei, compusă din 92.413.518 lei, T.V.A. și majorări aferente și din 59.713.581 lei, impozit pe profit și majorările aferente. Prin decizia nr. 1145 din 31 mai 1999, recurentul Ministerul Finanțelor Publice, în soluționarea contestației, a respins contestația, în ceea ce privește suma de 92.413.518 lei T.V.A., iar în ceea ce privește suma de 59.713.581 lei, a desființat capitolul din procesul-verbal nr. 98136 din 4 noiembrie 1998, din hotărârea nr. 21 din 20 noiembrie 1998 și din dispoziția nr. 144 din 31 decembrie 998, urmând ca Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova să recalculeze impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente conform celor precizate în decizie.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, recurentă în acest dosar, a refăcut controlul și a întocmit nota de constatare nr. 32101 din 25 iunie 1999, prin care a recalculat impozitul pe profit datorat de reclamantă, act de control împotriva căruia reclamanta nu a mai formulat contestație. Soluționarea de către instanța de fond a acestui capăt de cerere, asupra căruia prin decizia nr. 1145/1999, recurentul Ministerul Finanțelor Publice s-a pronunțat doar în sensul obligării organelor financiare din subordine, de a recalcula impozitul pe profit și majorările aferente, este făcută cu neobservarea considerentelor deciziei de casare, dar și a situației reale care demonstrează că reclamanta-intimată nu a contestat actul de control nr. 32101/1999.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, în mod nelegal fiind exonerată de plata impozitului pe profit și a majorărilor aferente, reclamanta, această obligație către buget existând pentru suma de 54.050.696 lei, așa cum rezultă și este stabilit prin actul de control nr. 32101 din 25 iunie 2001, necontestat de reclamantă, în condițiile Legii nr. 105/1997. În ceea ce privește deducerea T.V.A., în conformitate cu prevederile O.G. nr. 3/1992, art. 19, republicată, este condiționată de justificarea prin documente legale întocmite, a cuantumului taxei și justificarea că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt în proprietatea acesteia, prevederi ce se completează cu cerințele art. 25 lit. b) din O.G.

nr. 3/1992. În respectarea prevederilor legale citate, organele de control au reținut că nu se poate deduce T.V.A. aferentă stocului existent la 1 iulie 1994, deoarece reclamanta nu întocmise și nu a prezentat lista de inventar, după cum evidența primară nu corespunde cu evidența contabilă, constatări pe care raportat la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție le reține ca fiind corect și judicios aplicate, astfel că și sub acest aspect, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, reclamanta având de achitat la bugetul de stat, 92.413518 lei T.V.A. și majorările aferente. În conformitate cu aceste considerente, urmează a se admite recursurile, a se casa sentința nr. 235 din 18 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, iar în fond, să se respingă acțiunea reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 235 din 18 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2004.