ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 345/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 7553/2001, reclamanta S.C.”U” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova și Direcția Controlului Financiar Fiscal Prahova, solicitând anularea în parte a deciziei nr. 1670 din 24 octombrie 2001 a Ministerului de Finanțe în sensul de a menține obligația sa numai cu privire la plata sumei de 29.291.007 lei TVA și 67.877.601 lei majorări de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele atacate sunt netemeinice și nelegale, deoarece nu s-a avut în vedere că TVA-ul s-a plătit în diferite tranșe în perioade de timp și că în această perioadă au fost în vigoare acte normative care acordau scutiri de plată a majorărilor.

Referitor la scutirea de impozit pe profit, reclamanta a susținut că nu s-au avut în vedere borderourile de achiziții care îndeplineau condițiile pentru a beneficia de deducere la calculul impozitului pe profit. Prin sentința civilă nr. 40 din 28 martie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercială a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C.”U” SRL.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că organul de control a procedat corect, în sensul că din sumele plătite de societate a stins debitele restante și majorările în ordinea scadenței, anume până la 20 decembrie 1998 și decembrie 1999. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs S.C.”U” SRL, care a susținut, în esență, că îi erau aplicabile dispozițiile art.7 din O.U.G.nr.68/1999 în sensul că debitorii beneficiază de înlesnirile de la art.4 sau 5 și în situația în care achită la termenele stabilite diferențele de impozite și taxe ce au fost constatate ulterior de organul de control pe perioada 30 aprilie - 30 noiembrie 1999. Recursul este nefondat.

Se reține că societatea recurentă a stabilit pentru perioada 1 aprilie 1996 – 31 mai 2001 TVA de plată în sumă de 971.203.160 lei din care a achitat suma de 661.588.045 lei, rămânând de virat suma de 309.615.115 lei, la care se adaugă TVA stabilită suplimentar prin actul de control contestat în sumă de 1.653.462 lei, rezultând TVA de plată în sumă totală de 311.268.577 lei. Aferent debitului stabilit, organele de control au calculat majorări de întârziere în sumă de 1.204.502.352 lei, majorările respective fiind calculate în mod legal. Astfel, cum rezultă din anexele la procesul verbal încheiat la data de 17 iulie 2001,organul de control a aplicat corespunzător dispozițiile legale și a stins corect debite și majorări până la 28 decembrie 1998 și decembrie 1999, după această dată fiind stinse doar debitele în ordinea indicată de societate.

Se mai reține că societatea în cauză nu și-a achitat în termen obligațiile la TVA datorate pentru perioada 30 aprilie – 31 august 1999, precum și majorările de întârziere aferente acestora conform art. 4 din O.U.G. nr. 68/1999 pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de acest act normativ și că nu a întocmit și depus situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite pe feluri de impozite, conform prevederilor art. 15 din O.U.G. nr.163/2000, condiție obligatorie pentru a beneficia de facilitățile acestui act normativ.

În privința calculului profitului impozabile, se reține că sunt nedeductibile fiscal cheltuielile înregistrate de societate pe bază de borderouri de achiziție care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, întocmite după expirarea perioadei de scutire, deci după data de 14 septembrie 1999. S-a reținut în mod întemeiat că din valoarea totală de 615.552.550 lei sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile cu borderourile întocmite după această dată, respectiv în valoare de 161.646.100 lei. Având în vedere considerentele prezentate, faptul că sentința instanței de fond este legală și temeinică iar motivele de recurs formulate nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Societatea comercială „U” SRL, județul Prahova prin lichidator Societatea comercială „P” SRL Ploiești împotriva sentinței civile nr.40 din 28 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 30 ianuarie 2004.