ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 345/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 7553/2001, reclamanta

S.C.”U” SRL  a chemat în judecată Ministerul Finanțelor  Publice, Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova și Direcția Controlului

Financiar Fiscal Prahova, solicitând anularea în parte a deciziei nr. 1670 din

24 octombrie 2001 a Ministerului de Finanțe în sensul de a menține obligația sa

numai cu privire la plata sumei de 29.291.007 lei TVA și 67.877.601 lei

majorări de întârziere.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele atacate sunt netemeinice și

nelegale, deoarece nu s-a avut în vedere că TVA-ul s-a plătit în diferite

tranșe în perioade de timp și că în această perioadă au fost în vigoare acte

normative care acordau scutiri de plată a majorărilor. Referitor la scutirea de

impozit pe profit, reclamanta a susținut că nu s-au avut în vedere borderourile

de achiziții care îndeplineau condițiile pentru a beneficia de deducere la

calculul impozitului pe profit.

Prin

sentința civilă nr. 40 din 28 martie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția de

contencios administrativ și comercială a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanta S.C.”U” SRL.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că organul de control a

procedat corect, în sensul că din sumele plătite de societate a stins debitele

restante și majorările în ordinea scadenței, anume până la 20 decembrie 1998 și

decembrie 1999.

Împotriva

sentinței civile sus-menționate a declarat recurs S.C.”U” SRL, care a susținut,

în esență, că îi erau aplicabile dispozițiile art.7 din O.U.G.nr.68/1999 în

sensul că debitorii beneficiază de înlesnirile de la art.4 sau 5 și în

situația  în care achită la termenele stabilite diferențele de impozite și taxe

ce au fost constatate ulterior de organul de control pe perioada 30 aprilie -

30 noiembrie 1999.

Recursul

este nefondat.

Se

reține că societatea recurentă a stabilit pentru perioada 1 aprilie 1996 – 31

mai 2001 TVA de plată în sumă de 971.203.160 lei din care a achitat suma de

661.588.045 lei, rămânând de virat suma de 309.615.115 lei, la care se adaugă

TVA stabilită suplimentar prin actul de control contestat în sumă de 1.653.462

lei, rezultând TVA de plată în sumă totală de 311.268.577 lei. Aferent

debitului stabilit, organele de control au calculat majorări de întârziere în

sumă de 1.204.502.352 lei, majorările respective fiind calculate în mod legal.

Astfel,

cum rezultă din anexele la procesul verbal încheiat la data de 17 iulie

2001,organul de control a aplicat corespunzător dispozițiile legale și a stins

corect debite și majorări până la 28 decembrie 1998 și decembrie 1999, după

această dată fiind stinse doar debitele în ordinea indicată de societate.

Se mai

reține că societatea în cauză nu și-a achitat în termen obligațiile la TVA

datorate pentru perioada 30 aprilie – 31 august 1999, precum și majorările de

întârziere aferente acestora conform art. 4 din O.U.G. nr. 68/1999 pentru a

beneficia de facilitățile prevăzute de acest act normativ și că nu a întocmit

și depus situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite pe feluri de

impozite, conform prevederilor art. 15 din O.U.G. nr.163/2000, condiție

obligatorie pentru a beneficia de facilitățile acestui act normativ.

În

privința calculului profitului impozabile, se reține că sunt nedeductibile

fiscal cheltuielile înregistrate de societate pe bază de borderouri de

achiziție care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, întocmite

după expirarea perioadei de scutire, deci după data de 14 septembrie 1999.

S-a

reținut în mod întemeiat că din valoarea totală de 615.552.550 lei sunt

nedeductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile cu borderourile

întocmite după această dată, respectiv în valoare de 161.646.100 lei.

Având

în vedere considerentele prezentate, faptul că sentința instanței de fond este

legală și temeinică iar motivele de recurs formulate nu sunt de natură să ducă

la casarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Societatea comercială „U” SRL, județul Prahova prin

lichidator Societatea comercială „P” SRL Ploiești împotriva sentinței civile

nr.40 din 28 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ și comercial, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 30 ianuarie 2004.